Nicolae Silade s-a născut la 4 decembrie 1956 în Făget, județul Timiș. Este poet și journalist și locuiește în Lugoj. Este fondatorul şi directorul ziarului „Actualitatea”, fondatorul şi directorul revistei „Actualitatea literară”. A publicat în reviste literare din România, Austria, Franța, Germania, Spania, Serbia, Israel, Canada, China, SUA. A publicat următoarele volume de versuri: Visul în lucru, Litera, 1979; Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994; Mergere înainte, Lugojpress, 1997; eternelia, Marineasa, 2006; iubirea nu bate la uşă (I), BrumaR, 2013; iubirea nu bate la uşă (II), BrumaR, 2016; miniepistole, Grinta, 2017; miniepistole, ediția a doua, Grinta, 2019; calea victoriei, Cartea Românească Educațional, 2019; La guérison d’illusions et autres guérisons, Editura Stellamaris, Franța, 2020; [despre], Editura BrumaR, 2020; everest, Editura BrumaR, 2020; eon [un fel de antologie], Editura BrumaR, 2023. Poeziile sale au fost traduse în: engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară, chineză și ebraică.
dialog
nu vrei să te acopăr
m-a întrebat iarba spre seară
nici nu-mi trece prin gând
i-am răspuns
mai vreau să te calc în picioare
să te văd înverzind ca de-o spaimă
ce străbate universul cel mic
şi cel mare
mai vreau o cât îmi place
să te calc în picioare
bine bine atunci hai
să te-acopăr
5,05 p.m.
la orele cinci şi cinci minute după amiază
când înţelepţii se adună la ceai
tăifăsuind despre buddha
când adolescenţii dau buzna în discoteci
slăvindu-l pe john lennon
la orele 5,05 p.m
când poeţii în cafenele îşi recită
poemele
în stilul lui homer
la această oră deci
gândul meu se îndreaptă evlavios către tatăl
către el
care la orişice oră din zi îmi spunea:
e ceasul al doisprezecelea
întoarce-te fiule
dulceaţa ascunsă a vieţii
de obicei
mă trezesc dimineaţa devreme
la primul cântat al cocoşilor
în liniştea aceea
de dinaintea zorilor
îmi beau nestingherit cafeaua
de preferinţă amară
şi descopăr
dulceaţa ascunsă a vieţii.
cuvintele
am trimis cuvintele la mare depărtare în spaţiu şi timp
le-am binecuvântat şi le-am zis:
creşteţi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul
luaţi chipul meu numele meu
şi suflare din suflarea mea
stăpâniţi peste toţi aceia care vor să vă stăpânească
ascultaţi de toţi aceia care vor să v-asculte
am trimis cuvintele la mare depărtare în spaţiu şi timp
creşteţi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, le-am zis
o femeie umblând dezbrăcată
eu vin şi vă spun
cine-a văzut o femeie umblând dezbrăcată
ca o nebună noaptea pe străzi
cine-a văzut-o
dansând şi cântând
să nu se-nsoţească cu ea
să nu se-nsoţească
să nu
căci numele ei
este chiar poezia
şi pe mulţi i-a pierdut
până-n ziua de azi
într-un oraş de provincie
trăiesc liniştit într-un oraş de provincie
mic precum un betleem
nu-mi pasă de soarta lumii acesteia
nu-mi pasă
de cealaltă lume
mi-ajunge să ştiu
că exist
restul nu e decât
o albă-neagră magie
ca turnul din pisa
pe-aici, dragule, viaţa îşi urmează cursul ei nefiresc, pe-aici vezi numai şi numai mizerie, feţe de oameni trişti holbându-se la feţe de oameni trişti, aici se fac cele mai mari matrapazlâcuri, hoția e-n toi, curvia la modă, tâmpenia molipsitoare, o mare găinărie, dragule, o mare găinărie, astăzi un tip mi-a fluturat pe sub nas un teanc de bancnote, o pipiță costă cinci dolari, și tot așa, visele săracilor se războiesc cu visele bogaţilor, şi cerşetorii se-nmulţesc, se-nmulţesc ca ciupercile, şi plouă, plouă tot timpul, s-a dus vremea bună, s-au dus vremurile bune, tu mă întrebi cum stau, ca turnul din pisa desigur.
femei
femei risipite prin cafenele, prin baruri, tinere şi frumoase, vesele, triste, femei care fac piaţa, care fac trotuarul, femei
singuratice, între patru pereți, visând revoluții erotice, așteptând, lăcrimând, femei totale, femei fatale, îmbrăcate, dezbrăcate, libere, captive, bogate, sărace, toate îndrăgostite, toate tânjind după un răsfăț senzual, și toate în brațele bărbatului singur.
generația metalului
de acolo vin eu, din lumea cea veche şi înţeleaptă, care acum se odihneşte acum la umbra crucilor de marmură din grădina pustie și tristă, mă gândesc la ea şi nu-mi vine să cred cum de s-a ales praful şi pulberea de visele atâtor generaţii, am îmbrăcat totuşi haine cernite și-am încercat să-mi respect condiția de poet, dar nu ține în astfel de vremuri să pierzi timpul cu stihuri care n-alungă nici foamea, nici setea, nici sărăcia, sunt atâtea alte lucruri mai importante care trebuie făcute, atâtea altele care trebuie desfăcute, căci lumea (aceasta) ce altă treabă are, decât facerea și desfacerea, facerea și desfacerea? și uite așa alerg eu printre ierburi negre și umede, întrebându-mă dacă nu cumva am greşit veacul, dacă nu cumva țara (făgăduinței), și lupt din răsputeri cu umbrele, şi ies la lumină tocmai în piața aceasta plină de oameni, mașini, jucării (generația metalului), dar îmi dau repede seama c-am îndrăznit prea devreme, revoluţia vegetală n-a început încă… ce-ar fi să mă-ntorc, să mai dorm un mileniu?
anonimus
el nu are nume nici margini nu are
este marele nostru necunoscut marele anonim
este cel care este
au vorbit mulţi despre el
vorbe adevărate vorbe mincinoase vorbe
vorbe în vânt zice el
şi are dreptate
pentru că
cel mai îndreptăţit a vorbi despre el
este el însuşi
dar el tace
e un mare singuratic şi un mare taciturn
uneori leagă un cuvânt de altul
o frază de alta
şi le rosteşte cu intensitatea tunetului
alteori vorbeşte prin gura mea prin gura altuia
însă atunci cu greu deosebeşti
vorbele lui de vorbele celui care vorbeşte
şi dacă nu are nume nu e nimic
mai ciudat este faptul
că n-are început şi n-are sfârşit
deşi începutul şi sfârşitul sunt la îndemâna sa
el este treaz când visează
iar când se trezeşte îşi vede visul cu ochii
lumea aceasta e unul din visele sale
cealaltă lume e visul din vis
aici
eu am scris despre el
în vreme ce el însuşi a scris despre mine
în cartea lui vie şi fără sfârşit
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Ana Zett: „Gesturi în reluare, mișcări de balet”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
