Ana Zett (n. 2003 – Ploiești) – de profesie om. Studiază psihologia la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca. Este parte din echipa Decopertat Cluj. Îi plac alpinismul și cinematografia. De curând a fost invitată ca artist la Transylvania International Spoken Word Festival’24. Performează pe scenă la Decopertat Cluj. A citit la Comuna 30, Decopertat București, Bucharest Spoken Word. A câștigat Premiul II la Concursul Național de Creație Literară „Pavel Dan”, ediția a XXIV-a. Este inspirată de oameni precum Tina Suciu de la Poethree, Lena Chilari, Mihai Toth de la Baraka, Andrei Cojocaru (Cojo), Olly Sykes de la Bring Me The Horizon, Arkadia – artist spoken word, și Jim Morrison.
bulevardul 21
Vii la mine pe balcon
te așezi
și-mi zici
astea-s noi?
te-ntreb dacă și noi
dacă și noi ne decolorăm
dacă și noi ne decolorăm
precum chiștoacele de țigară în bătaia soarelui
dacă și noi pălim în bătaia mulțimii…
știi,
Vreau să-mi iau telefon cu clapetă
să te sun din țevile de sub chiuvetă
să-ți spun că sunt mică
și mi-e tare tare frică –
aici dau din două picioare și o mână
cu cealaltă mână te sun
cu o gură respir
cu cealaltă gură te strig –
mi-e frig ca atunci când m-a scos mama din maternitate
mi-e frig ca atunci când m-a izgonit afară pentru că ea nu avea dreptate
mi-e frig ca atunci când a venit revoluția și te-au alergat soldații în noapte
Din nou pe balcon // tata:
tată, dacă ești feministă, de ce ești așa tristă?
atunci, tată, dacă te doare, de ce nu te lași să urli mai tare?
invazie
te cocoți pe canapea
escaladezi tocul ușii
faci un salt ștrengar pe galeria
de la perdea
cu pliciul în mână
gesturi în reluare, mișcări de balet
festina lente – îți repeți,
iar cu o seriozitate de neclintit
omori dihania!
mă privești cu ochii mari
iar io cu gura cască
abdici din galeria perdelei
descaleci tocul ușii
te prelingi pe canapea
în brațele mele
te trimit la duș –
miroși a ploșnițe!
asfalt
alerg nenorocindu-mi picioarele,
sfârtecându-mi pielea,
zdrelindu-mi oasele,
alerg asudată,
alerg cu gura deschisă, ochii roșii,
obrajii-nsângerați, coatele zdrelite,
genunchii vineții,
alerg lovindu-mă de oameni,
alerg o-ntinsă rană,
nu mai suflu –
alerg și vâjâi, scuip, zvâcnesc,
prind contur violaceu,
vărs dintr-însămi sânge
mă ia aerul
și mă formez o subțire crustă
ce incapacitează, mărginește, delimitează –
mă pironește locului
și mă prăvălesc;
mă calcă ei toți,
aleargă ei toți acum peste mine,
mă amprentează,
mă bătătoresc ei toți,
mă dau dracului
și una cu betonul
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Viviana Andrieș: „Cafeaua neagră din biberonul lăsat moștenire”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
