Deși singurul care comite o crimă propriu-zisă este Raskolnikov, putem spune că, în felul lui, fiecare personaj săvârșește (metaforic sau nu) o crimă și că, pentru fiecare, Dostoievski găsește tot atâtea tipuri de pedeapsă corespunzătoare. Pentru crimele sale (personajul le ucide pe ambele cămătărese, pe una cu intenție, pe cealaltă prin conjunctură, datorită apariției ei neașteptate), Raskolnikov e pedepsit atât de legea juridică (prin trimiterea la închisoare), cât și de legea morală interioară sau, am putea spune, de legea divină (după cum am văzut, în speță coșmarurile sale joacă acest rol).
Dar Dostoievski merge mai departe, analizând natura umană și diferitele ei moduri de a săvârși „crime” (i.e. păcate). Astfel, un caz interesant este cel al lui Marmeladov, personaj al cărui destin ocupă un spațiu destul de larg în prima parte a romanului. Sclav absolut al propriului viciu (consumul de alcool), el se lasă „consumat” nu doar pe sine, ci sacrifică întreaga familie pentru a-și putea petrece viața în cârciumi. Degradarea sa merge până acolo încât devine vinovatul moral al „uciderii” adolescenței (i.e. frumuseții și purității) Soniei, obligată să se prostitueze pentru a-și întreține familia.
Pedepsirea lui nu se realizează la nivel juridic. Interesantă, de altfel, ar fi o discuție în jurul deosebirilor dintre infracțiune și păcat. În treacăt fie spus, nu toate păcatele sunt infracțiuni, căci sfera moralei (respectiv cea a prerogativelor divine) nu se suprapune totdeauna celei juridice. Lenea e un păcat (prin îngroparea talantului, prin nevalorificarea potențialului uman propriu), dar nu în mod necesar o infracțiune. Pedeapsa existențială a lui Marmeladov e suferința perpetuă, sufocată mereu de tăria alcoolului (precum cea a personajului lui Saint Exupery), respectiv durerea și disperarea de a asista la suferința pe care viciul său le-o produce celorlalți: Katerinei Ivanovna, soția sacrificată pe altarul familiei, dar mai ales Soniei.
Pentru Marmeladov moartea (accidentală, căci sinuciderea e un gest prea tare pentru personalitatea lui prea slabă) e o salvare, în sensul că numai prin moarte se poate elibera de propriul viciu. În ciuda naturii sale autodistructive și, metaforic vorbind, „criminale”, care îl situează de partea tragicului, personajul pare a fi salvat de credința sa obsesivă că la sfârșitul veacurilor li se va oferi iertarea tuturor celor vicioși. Posibilitatea mântuirii sale e dată de speranța la iertare.
Un alt caz interesant este Lujin, pretendentul Duniei, sora lui Raskolnikov. El este întruparea vanității, în primul rând pentru felul în care gândește căsătoria sa cu Dunia: el devine cavalerul pe cal alb care salvează de la o situație rușinoasă o fată săracă și aflată într-o poziție delicată. Această abordare îi mângâie nespus orgoliul, pe care îl situează deasupra iubirii de care se dovedește incapabil. Interesanta sa teorie: „acumulând exclusiv pentru mine, eu tocmai prin asta acumulez pentru toți” e nu doar paradoxală, ci e și o modalitate de a-și camufla orgoliul sub masca binefăcătorului universal. Aceasta nu-l împiedică însă de a gândi pentru Sonia o strategie prin care să o incrimineze ca fiind hoață, pentru a-l discredita indirect pe Raskolnikov și pentru a se putea astfel împăca cu Dunia.
Una dintre modalitățile prin care orgoliul nemăsurat și (prea) buna imagine despre sine sunt pedepsite este demascarea publică a lui Lujin. Atunci când o incriminează în public pe Sonia că e hoață, cineva care văzuse cum strecurase cu grijă el însuși bani în buzunarul Soniei îl demască, tot public. Smulgerea măștii în public și prin aceasta distrugerea imaginii celorlalți despre „bunul” avocat reprezintă pedeapsa lipsei de măsură în construcția imaginii de sine.
Nu scapă ochiului atent al naratorului două personaje aparent nevinovate: e vorba de cele două cămătărese, Aleona Ivanovna și sora ei. În ce fel sunt ele „criminale” și pentru ce sunt pedepsite? Prima dintre ele este cea care, pentru Raskolnikov, e „păduchele”. Raskolnikov nu greșește prea mult: Aleona trăiește din obținerea unor venituri necinstite, exploatând sărăcia altora. Sărăcia extremă, dusă până la marginile disperării, naște nu doar revolta, ci și ideea de răzbunare. Am văzut însă că nu acesta e mobilul crimei lui Raskolnikov. E interesant cum, în acest caz, tocmai Raskolnikov, care ucide din considerente teoretice, devine instrumentul pedepsei existențiale. Cămătăria nu face, în roman, obiectul pedepsei juridice. E un alt ochi însă care vede și pedepsește pe cel care exploatează fără scrupul sărăcia și durerea altuia.
Dacă moartea Aleonei e o pedeapsă vizibil binemeritată, mai puțin evident e faptul că uciderea surorii ei, Lizaveta, trebuie privit ca o pedeapsă. Lizaveta ne apare ca o femeie blândă, lipsită de personalitate, total supusă surorii ei, care o domină. Raskolnikov o ucide nu pentru că venise cu intenția de la le ucide pe ambele, ci pentru că Lizaveta apare pe neașteptate, iar gestul studentului sărac e spontan, necugetat, devine mai degrabă o ucidere din culpă. În ce măsură Lizaveta săvărșește o crimă, chiar și la modul figurat, sau chiar un păcat? Păcatul ei e chiar faptul de a se lăsa dominată, de a renunța la personalitatea ei pentru a se supune nu doar slugarnic, ci și orbește comandamentelor Aleonei. Dependența de altul (care e, până la urmă, o formă de masochism – a se vedea studiul excepțional al lui Erich Fromm, Frica de libertate, Ed. Teora, 1998) e, până la urmă, un păcat prin renunțarea la propria personalitate și libertate, o altă variantă de „păduche”. Astfel, lecția lui Dostoievski pare a fi aceea că își merită pedeapsa (prin moarte) nu doar cei care exploatează și domină pe alții, ci și cei care, lăsându-se dominați, renunțând astfel la propria personalitate și libertate, nu își merită viața.
Vezi și: (Re)lecturi pentru vacanțe – câteva g(r)ânduri despre Dostoievski (1)







![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 9 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)







