Mă numesc Ariana Zburlea, am 29 de ani și sunt pasionată de scris și arte vizuale. Am debutat în anul 2014 în revista Vatra Veche, iar de atunci textele mele au apărut în diverse reviste și platforme literare: Vatra, Timpul din România, ediția din Republica Moldova, Fábula (Spania), Zugzwang, Bucovina Literară, Meridianul Timișoara, Planeta Babel, Leviathan, Helis, LiterNet, Literomania, Ficțiunea, O mie de semne ș.a. Sunt prezentă în antologii: O tandrețe strict teoretică (Cartex, 2025), Cele mai bune texte. Anul IV (Zugzwang, 2025), Toamna pe acorduri lirice (Boem@, 2024), Peregrinări (Itaca Publishing, Dublin, 2017).
între noi nu a fost niciodată loc de frumusețe
tu ești rece ca un ghețar, dragostea mea
ca sărutul lui dumnezeu pentru lumea
care tocmai a murit
aproape îmi amintești de privirea acelor poeți
ascunși prin coperți gri și nișate
care scriu criptic, falusian, înghițind în sec
ca niște satiri vânjoși cu riduri multe
despre femei și poezia lor – niște mofturi stârnite
de nevoi profund biologice –
crezând că zâmbetul acela de hamei
e cel mai subtil din lume
peste tot poeți buni la toate, dragostea mea
la fel și tu, în vârful simțirii
de la gătit, acrobații intelectuale, politică
până la critică literară și dincolo de ea
poezia
nu e poezie dacă nu servește
celor mai păroase instincte
iubește-mă cu silă
tu ești rece ca un ghețar, dragostea mea
iar iubirea mea pentru tine e
apatia unui zar aruncat
am căutat dragostea în cele mai întunecate locuri
mi-am scurs frumusețea pe cele mai mizere palme
chipuri
și nu-mi pare rău că n-am să plâng
după tinerețea mea
am căutat dragostea
în cele mai întunecate locuri
pentru că în peșteri se află cei care au nevoie
de cea mai multă iubire
n-am aprins lumânări
picioarele îmi erau ude și mi-era frig
și mă gândeam
că orbii se vindecă
doar pe întuneric
după ce am văzut
cum e să-ți cadă lacrimile
paralel cu un perete
apoi
să-ți culci ochii între nori
să plouă în liniște,
după ce am văzut
cum e să încerci să mănânci
măcar la miezul nopții
să umpli ce a rămas neterminat
să mănânci mult
cu mâinile goale
dar prima îmbucătură
s-o dai afară
ca din gura unui bebeluș,
toate astea în timp ce
sub felinare ar ninge
atât de frumos
să-ți dorești acea ușurătate
a unui trup
dezintegrat
din fulgi gălbejii
m-am întrebat
dacă dragostea
merită
chiar atât de multe lucruri
vremurile noastre nu vor naște oameni mai puternici
la o anumită oră din noapte
oamenii sunt ei înșiși
umplem culoare lungi
bem pahare cu lumini obosite
pe obrajii supți se usucă ultimele lacrimi
iar dincolo de catifeaua sumară
și liniile fețelor încleștate
strigă înfundat nevoia de a atinge
măcar praful din jurul unei stele
bântuim după dragoste
toată viața
și cine e de vină; oare cine
e de vină
dumnezeul cărei lumi, a cui mamă sau tată
vremurile noastre care nu vor naște
oameni mai puternici
doar copii
bântuind lumea cu întunericul lor
în fiecare noapte îmbrățișând cerul ca pe un prunc
că numai atunci
cerul nu știe
voi bântui și eu cu dragostea mea
care nu mai datorează nimănui nimic
și totuși
căreia lumea asta îi datorează
totul
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
![[critic guest] ariana zburlea: „am căutat dragostea în cele mai întunecate locuri” 1 ariana zburlea 1](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/ariana-zburlea-1.webp)


