Marius-Sorin Enache (21.08.2002), născut în Costești, județul Argeș, a absolvit Facultatea de Litere, secția Română-Engleză, în orașul Pitești. A lucrat pe post de ziarist, editor și copywriter. A publicat proză și poezie pe diverse platforme literare (Omiedesemne, Laconic, Ficțiunea, Literomania, Revista Golan, Matca Literară, etc.), precum și articole jurnalistice și de opinie (Republica). A câștigat Premiul Săptămâna Online la categoria proză, Concursul Național de Literatură „Rețeaua Literară”, ediția a VII-a, 2024 și a fost Finalist la categoria poezie, Concursul Național de Literatură „Rețeaua Literară”, ediția a VIII-a, 2025. A debutat, în 2026, la Editura Datagroup, cu romanul „Ultima Aniversare a lui Eunice”.
Slum party (fragment)
Sunt furia primitivă a fiecărui gunoi din societate.
Mai am un singur set de făcut la triceps. Împing la scripete cam 70-80 de kilograme, bara V, și abia transpir. Cam opt repetări, poate nouă dacă mă simt în formă, mă consolez cu ideea că îl împing pe tomberonul de Teodorescu cu capul în vârful penisului meu de suficient de multe ori cât să mă simt mai bine cu mine.
Nu înțeleg de ce dracului se aude Ariana Grande în locul ăsta și refuz să pun întrebări. Refuz să interacționez cu oricine. Nu-mi caut „prieteni de tras fiare”, nu vreau să te ajut să împingi 40 de kilograme la piept și mai mult ca sigur nu vreau să te pozez, filmez, ascult, fut sau ce te mai taie pe tine capul să faci aici în afară de tras de fiare. Nici măcar n-aș fi aici dacă ar exista săli de sport în natură, în munți, undeva unde să-mi exersez aptitudinile de gorilă.
Da, ar fi tare — mi-aș procura hrana singur, aș avea câte femei aș vrea fără să fiu legat de niciuna, mi-aș antrena corpul la capacitate maximă.
Aș trăi.
Respir și tot respir și îmi dau seama că s-au scurs trei minute și eu frec menta. Mă uit la adidașii unui boșorog din fața mea. Face exerciții pentru gât. Felul în care dă din capul ăla gazonat cu păr gri ar pune în cur o grămadă de curve din Ferentari în arta felației.
Are adidași scumpi. I-am văzut pe câteva site-uri de pantofi, au ceva tehnologie nouă cu burete care îți optimizează mersul. Îmi vine să vomit. Îmi vine să vomit tot și nu am mâncat nimic înainte de sală. Optimizează-ți mersul, fumează mai puțin nociv, mănâncă bio, acceptă persoanele „diferite” și părerile lor. Viața ar putea fi atât de simplă. Cândva, Andreea Bălan dădea din cur la TV și toți eram fericiți. Chit că mereu cânta ceva comercial (aș spune, dar nu-mi amintesc deloc), eram atât de fericiți.
Uit să clipesc și mă holbez la adidașii lui. Sigur erau aproximativ 700-800 de lei.
700-800 de lei. Să îmi înfig pula în adidașii lui până îl înțeapă tălpile umed.
Și mai realizez un lucru. Cât am așteptat ca un concetățean cumințel al sălii, el mi-a schimbat bara V de la scripete cu felaționatorul 3000 de îl folosește ca un psihopat. Nu doar că mă holbez la el.
Sunt obligat să mă holbez la el, să îi mulțumesc că îmi permite să folosesc aparatul la care am ajuns primul.
Ce bine că nu mă vede. Își ține pleoapele strânse, diareicul. Lucrează din greu. Vezi-doamne, se forțează. Bine că nu are și un prosop peste creștetul capului, cum alții au mănuși când trag de haltere sau fac tracțiuni. Toți evită durerea. Frica asta infectă de durere s-a transpus în orice activitate. Aș face o analogie, dar și-a deschis ochii.
Aștept să se uite urât în direcția mea ca să-l plesnesc fix între ochi cu o directă. Să îi fac fața echivalentul unei buburuze la microscop. Își scoate muistatorul de pe cap și răsuflă ca un taur în călduri:
— Iartă-mă că ți-am luat scripetele, băiat, dar celălalt era luat și te văzusem în pauză. Să nu te superi pe mine, îți pun acum bara la loc. Mulțumesc că m-ai lăsat.
Și-a dat seama că îi port gând rău și a dat înapoi. Nu are sens. Doar te-ai băgat peste mine și apoi ți-ai cerut scuze.
Îi zâmbesc și dau din cap:
— Stați liniștit!
Îmi pune bara V la loc. Îmi zâmbește și el, apoi se așază pe o bancă de lângă. Om dobitoc, poate cineva voia să împingă la gantere acolo. Lasă, dacă nu te pocnesc eu, te pocnește vreun pastilat din sala asta. Cu seringarii nu te joci, fie că e heroină sau trenbolon, te ating ăștia de mai bine îți dorești să fii la sânul mamei și să uiți de restul lumii.
Să uiți de puroiul din jurul aurei ei materne. Nimeni nu vrea puroiul ăla; păcat că fix el ajunge să iasă din sânul mamei atunci când te alăptează.
Trag din greu la ultimul set. Am înfipt cuiul în 112 KG și mă chinui să ating șase repetări. La a cincea repetare devin mânzul care trage căruța cu proști. Arăt ridicol. Am venele umflate în zona tâmplelor. Încheieturile mi se rotesc într-o direcție nenaturală. Tremur, și pentru că tremur, se zguduie aparatul. Aud în spatele meu un Ce pula mea are? și nu știu dacă e vorba de mine sau matahala aia nu înțelege de ce tremură aparatul. Aproape l-am adus pe Teodorescu-și-ceva la vârful penisului.
Îmi cedează brațele. Greutatea, în cădere liberă, izbește bara de siguranță a aparatului.
Little boy a dat semnalul în toată sala. Avem un ratat printre noi. Un ratat care ori face ego lifting, ori e prea slab pentru nivelul musculoșilor cu penis defect. O scursură.
Sunt scursura sălii din Sectorul 2. Îmi e rușine de ce am ajuns.
Boșorogul ăla e acum în dreptul meu și mă întreabă dacă sunt bine. Dacă am amețit. Dacă am nevoie de ceva.
— Cât v-au costat adidașii?
Se încruntă și pare dezorientat:
— Poftim?
Eu, spre deosebire de tine, nu poftesc nimic. Adidașii mei sunt rupți, murdari, put — niște Tommy Hilfiger fake, am șosetele albe negre (rupte și ele) din cauza apei care mi-a intrat prin găuri. Deci nu, nu poftesc nimic. Tu, în schimb, poftești și ești insațiabil.
— Ești bine, băiat? Mă auzi?
Mă redresez și îmi mai fac o mică crestătură între talpă și partea superioară a adidasului atunci când trec pe lângă el. Intru în vestiar de parcă îl atac, îmi iau geanta și rup ușa de la intrarea în sală. Aproape mă împiedic pe scări, o femeie care își duce copilul la Kempo mă înjură că mai-mai eram să îi dărâm progenitura. Îmi scot creștetul în ploaie și mă satur.
Mă satur de tot, de toate, de toți.
Si îmi dau seama că sunt deja sătul de multă vreme. Doar că nu realizasem.
Din punctul ăla, tot puroiul avea să îmi inunde stomacul.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
