[ACTUALIZARE] Isac Negru, criminalul din Comlăuș care și-a ucis concubina minoră cu care avea un copil a fost condamnat la 15 ani de închisoare

isac negru
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

15 ani de pușcărie și 150.000 de euro de plătit rudelor mamei copilului său, pe care a omorât-o în ultima zi a lunii mai a acestui an – aceasta este pedeapsa pe care magistrații Tribunalului Arad a pronunțat-o prin Soluția emisă la 5 luni de la consumarea tragediei de la Comlăuș împotriva lui Negru ISAC. Un avocat din oficiu desemnat n-a găsit nicio circumstanță atenuantă inculpatului pentru  omor (art.188 NCP) – omor săvârşit asupa unui membru de familie – și probabil că doar vârsta sa „fragedă” – 19 ani – a fost un argument pentru judecător de a nu-i pronunța pedeapsa maximă (20 de ani). În mod aproape sigur, condamnatul nu va face recurs și, tot atât de sigur, tânărul imbecil nu va avea de unde să plătească niciun procent din fabuloasa sumă familiei care va avea grijă de propriul său copil.

Solutia pe scurt – așa cum apare pe Portalul Instanțelor de Juecată:

„În baza art. 188 alin.1, art. 199 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul NEGRU ISAC, la pedeapsa de: – 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor . În baza art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, e Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi drepturile părinteşti pe o durată de 2 ani, precum şi art. 66 alin.1 lit n Cod penal respectiv de a nu comunica cu membrii familiei victimei pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,e şi n Cod penal. În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest şi în baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 31.05.2018 până la zi. În baza art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 20 Cod procedură penală admite în parte pretenţiile civile formulate de părţile civile Doroţ Ciprian şi Doroţ Gheorghina şi Colompar Robin Antonio (prin reprezentantul legal Doroţ Ciprian) şi în consecinţă obligă inculpatul să plătească câte 50.000 Euro fiecăruia cu titlu de daune daune morale. În temeiul art. 112 lit. b Cod penal confiscă de la inculpat cuţitul-corp delict f.69/dosar u.p în vederea distrugerii. În baza art. 7 alin.1 rap. la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2008 modificată dispune prelevarea de la inculpatul Negru Isac a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 275 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03 octombrie 2018.”

…………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (31 mai) Aproape ca-ntr-o tragedie greacă… dar „de Comlăuș”: Isac Negru, de 19 ani, și-a ucis concubina adolescentă cu care are un copil… în ajunul „Zilei Copilului”

Isac Negru, născut în anul 1999, de profesie „golan de Comlăuș” (cartier al orașului Sântana… aproape nerecunoscut de sântăneni… un fel de enclavă), cu studii gimnaziale și fără nicio profesie, dar tată al unui copil de 8 luni, și-a ucis în această după-amiază concubina, în vârstă de 16 ani și mamă a copilului.

Crima a fost comisă în jurul orei 13.30, iar conform medicului Mircea Merea, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Arad, „tânăra a fost găsită într-o baltă de sânge și în stop cardio-respirator. Ea prezenta două plăgi înjunghiate. Una dintre plăgi la nivel cervical anterior spre stânga și o plagă la nivel subclavicular dreapta. Practic, tânăra a fost lovită exact în locul în care sunt vasele mari de sânge.”

Echipajul medical al ambulanței a încercat manevrele de resuscitare și ulterior s-a alăturat și echipajul cu medic SMURD, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul victimei.

„Bărbat de doi bani”, golănașul criminal a fugit de la locul faptei (casa părintească din galeria foto), dar polițiștii din Sântana l-au prins exact în momentul în care medicii declarau decesul fetei, în podul dispensarului din localitate.

Acesta şi-a recunoscut fapta și va înfunda pușcăria pentru o perioadă cel puțin egală cu vârsta pe care o are.

„În urma cercetării pe care am efectuat-o la fața locului am stabilit că între o fată de 17 ani și iubitul acesteia, în vârstă de 19 ani, a avut loc un conflict în urma căruia victima a fost lovită cu patru lovituri de cuțit, lovituri care au dus la decesul acesteia”, conform procurorului de caz Sorin Iercoșan, de la Parchetul Tribunalului Arad.

 

 

Categorie: Știri
Etichete: crimă, închisoare, santana, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Un „maestru” din Pâncota și „discipolul” lui din Secusigiu au furat TOATĂ MOTORINA pe care au găsit-o în rezervoare pe ruta Semlac – Șeitin – Peregu Mic – Peregu Mare: 650 de litri în două nopți
Articolul următor
Adrian Todor: „Zeci de școli din județul Arad vor beneficia de internet gratuit, printr-un program guvernamental“

3 comentarii. Leave new

  • Cei 4 evanghelisti au fost de fapt trei, Luca si Matei !
    Deci cati ani avea fata?

    Răspunde
  • Cu certitudine nu va plati nici un leu din despagubirea pe care ar trebui sa o plateasca, nici copilului care va creste fara parinti nu ii va plati pensie alimentara, de la stat cel mai probabil copilul va primi o nimica toata ca mama nu a murit din cauze naturale, nu a muncit.Bietul copil s-a nascut victima in timp ce tatal criminal va primi in penitenciar asistenta medicla non stop, asistenta psihologica, trei mese pe zi, televizor, caldura, apa calda si nu va plati nici o factura dar v-a cere cu vehementa mult mai mult decat i se cuvine ca „e dreptul meu”.In timp ce de respectarea drepturilor detinutilor se ocupa mai multe organisme de pe la Bruxelles si UE de drepturile victimelor nu se preocupa nimeni nici statul roman , nici UE…

    Răspunde
    • Foarte adevarat!Aveti perfecta dreptate stimata doamna,pentru victime,pentru orfani si pentru batranii fara ajutor nu se preocupa nimeni!Doamne fereste sa primeasca un puscarias un ou care nu corespunde la gramaj…insa numeni nu plange ca sunt copilasi care se culca si se trezesc in frig si sunt fericiti daca primesc o masa pe zi!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Educație rutieră pentru preșcolarii din municipiul Arad

0
Polițiștii Biroului Rutier și cei Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate preventivă, adresată copiilor din grupele mică și mijlocie. Întâlnirea a fost organizată în contextul implementării „Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră” și al Planului Național de Măsuri privind Siguranța Rutieră pentru Pietoni și Bicicliști, având ca scop formarea și consolidarea unor comportamente responsabile în trafic încă de la cele mai fragede vârste. La activitate au participat 39 de preșcolari și 5 cadre didactice. Copiilor le-au fost prezentate informații privind modul corect de traversare a drumului public, regulile de circulație care trebuie respectate în calitate de pietoni, bicicliști, utilizatori…

VIDEO Droguri printre cocktailuri | Doi barmani au fost reținuți pentru trafic de droguri în Timiș | Clienții erau majoritatea studenți care participau la petreceri

0
Doi tineri de 24 de ani au fost reținuți, vineri, de DIICOT fiind acuzați de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc, după ce, în calitate de barmani, au comercializat canabis la evenimente private din județul Timiș. În urma perchezițiilor și a unui flagrant, autoritățile au confiscat aproximativ 250 de grame de canabis și au propus arestarea preventivă a celor doi barmani pentru 30 de zile. Conform datelor din anchetă, petrecerile și evenimentele private au fost locul în care cei doi tineri din Timișoara își făceau clienți pentru droguri. Clienții erau majoritatea studenți în cadrul…

România a scăpat de „junk” | S&P a păstrat ratingul BBB-, dar perspectiva este negativă

0
S&P a menținut ratingul României la „BBB-”, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, și perspectiva negativă, potrivit raportului publicat vineri seara. Agenția Standard & Poor’s (S&P) spune că ajustarea fiscală din 2026 și absorbția ridicată a fondurilor europene au ajutat România să evite retrogradarea, dar avertizează că prelungirea crizei politice și lipsa unui plan credibil pentru bugetele din 2027 și 2028 pot pune ratingul în pericol. Evaluarea S&P vine după rapoartele Fitch din 31 iulie şi Moody’s din 7 august, ambele agenţii hotărând menţinerea ratingurilor şi a perspectivei negative atribuite României. Ce  este Analiza S&P Global Ratings Analiza S&P Global…

Marfă presupus furată din Germania, indisponibilizată de polițiști pe A1

0
O patrulă din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac a oprit, în cursul acestei dimineți, un transport suspect de mărfuri. Agenții Nicola și Ionuț, membri ai organizației sindicale SIDEPOL, au oprit în trafic un autoturism care circula pe tronsonul vestic al autostrăzii A1, iar în urma controlului de rutină, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele legale de proveniență pentru bunurile transportate în vehicul. Din verificările preliminare și după inventarierea întregii cantități de marfă, s-a stabilit că produsele au fost introduse în țară de pe teritoriul Germaniei, conturându-se suspiciunea că bunurile ar proveni din fapte de furt comise într-un…

Tranziția la CAEN Rev. 3, prelungită încă 6 luni

0
Firmele, persoanele fizice autorizate (PFA) și alți profesioniști înregistrați în România au la dispoziție încă 6 luni pentru actualizarea codurilor CAEN. Executivul a aprobat, joi, în ședința de guvern, prelungirea perioadei de tranziție la CAEN Rev. 3. „Astfel, până la 25 martie 2027, codurile CAEN Rev. 2 și CAEN Rev. 3 vor putea fi utilizate în paralel, oferind firmelor și autorităților încă șase luni pentru realizarea recodificării”, a anunțat Guvernul printr-un comunicat. Decizia vine în contextul în care multe firme nu au reușit să își actualizeze obiectul de activitate până la termenul inițial, 25 septembrie 2026. Doar 37,24% dintre profesioniștii…

Ilie Bolojan, chemat la audieri de DNA în dosarul lui Fănel Bogos

1 comentariu
Potrivit unor surse judiciare citate de presa centrală, Ilie Bolojan a fost convocat la DNA Iași și ar urma să fie audiat în cursul dimineţii de vineri, 2 octombrie. El ar urma să dea explicații despre întâlnirea pe care a avut-o cu Fănel Bogos la Palatul Victoria. Acuzațiile indică faptul că Fănel Bogos ar fi plătit aproximativ 1,5 milioane de euro unor intermediari pentru a ajunge în biroul lui Bolojan pentru a încerca să-și rezolve problemele. Numele premierului interimar Ilie Bolojan apare în dosarul în care procurorii DNA Iași anchetează modul în care omul de afaceri Fănel Bogos ar fi…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

ACTUALIZARE | Un fel de happy-end la filmul cu „proștii de la Kilometrul 0”: polițistul local Țigu necesită o zi-două de revenire, iar Ursu un curs aprofundat de gestionare a propriilor probleme

4 comentarii
TITLUL INȚIAL | Polițistul local Cristian Milorad ȚIGU a încălcat porunca ardelenească „cu Ursu nu te pui”. A ajuns la spital, iar Ursu în arest ! O știre care ne zguduie mai mult de râs decât din punct de vedere socio-penal… încă o anecdotă care face ca bancurile cu polițiști locali să pară de un realism de-a dreptul cinic îl are ca protagonist pe mai vechea noastră „parte vătămată” Cristian-Milorad ȚIGU a cărui dimineață de duminică a reprezentat un nou capitol repetitiv din cariera lui… care pare că-și autoplagiază prostiile cu o consecvență demnă de un serial de comedie scris…

Un scandal epic în Primăria comunei Livada a culminat cu o tentativă de furt a unui document administrativ, loviri, alte violențe și fugă de la locul faptei

4 comentarii
Primăria comunei Livada este într-un „tămbălău continuu”, imposibil de gestionat de primarul Adrian Țolea care este prins între demintatea publică pe care o ocupă și… familie, autorul de facto al unor manifestări la limita dintre sfidare, hărțuire și șantaj (nu doar) sentimental fiind Denis Robert Borz., fiul vitreg al primarului. Pe rețelele sociale puteți urmări derularea acestui scandal care a ajuns și în instanțele de judecată – nu mai puțin de șase dosare fiind pe rol – acuzațiile vehiculate fiind respinse de judecători. Totul a culminat astăzi, când („ca de obicei”), Denis, nemulțumit din motive pe care le vor elucida…

O poveste de cartier încheiată tragic | Arădeanul Tavi Teiceanu, cunoscut ca „băiat cu caracter” în mediile interlope, s-a sinucis aruncându-se de la un etaj superior al unui hotel din Barcelona într-o piscină goală

0
Trupul neînsuflețit al lui Octavian Teiceanu (41 de ani), un băiețaș cunoscut în special în lumea interlopă arădeană ca „generos și de caracter” în pofida activității sale infracționale, este depus la Casa funerară Kuki de pe „Cocorilor”, după ce a fost transportat din Barcelona (Spania) unde – fără vreo explicație cât-de-cât coerentă – s-a sinucis în ziua, 17 ianuarie, aruncându-se în piscina goală de la un etaj superior al hotelului unde avusese o întâlnire cu un partener.  Fotografiile primite de la un cititor surprind momentul în care trupul arădeanului a fost preluat de autoritățile spaniole: Fratele său, Adi Teiceanu, a…

Underground Pulp Fiction | Trei bețivi din Șilindia i-au făcut pe Kusturica și Tarantino să pară niște amatori într-ale filmelor cu tâmpiți memorabili

0
Trei bețivi să întâlniră… cum ar veni „cu prilejul Sfintelor Sărbători”, imediat după mahmureala de Sfântul Nicolae și, cum la Șilindia (ca-n mai toate comunele și satele dimprejur) trendul majoritar în lifestyle e să v-adunați 2-3 tovarăși și să vă faceți muci la unul dintre voi acasă – pentru că birtul nu mai e ce-a fost demult… orice casă-i un birt și nu-i nicăieri ca acasă, în birtul tău – așa se sfătuiră… că mai bine nu se sfătuiau! Până după Ziua lui Eminescu, când urmau să meargă la lucru (sau nu) mai era o veșnicie presărată cu chefuri după…

Pe principiul „cadourile nu se anchetează”… avem și-un Moș Crăciun hobanat

1 comentariu
„Așa cum a promis” (neprecizând „în care și cât decembrie”), Călin Bibarț a deschis de unul singur podul hobanat (mă rog, cu Moș Crăciun șofer de autobuz și Cristi videograf… deci singur) –  „cadoul său de Crăciun pentru arădeni” pe care (cei mai) mulți îl consideră un mișto colectiv, venit din partea unui pădurar singuratic conjunctural primar și specialist în poduri. Fanii lui Bibi (postarea, la ora la am redactat acest eveniment istoric pentru Arad, avea 1,5 k like-uri, 142 love, 8 „ai grijă”, 3 wow-uri, un singur haha și niciun hate, 302 share-uri și 279 de comentarii) jubilează… îi…

ACTUALIZARE | Ovidiu „Suliță” Orădan – plasat sub control judiciar 60 de zile

3 comentarii
ACTUALIZARE, ora 15.00 |  Patronul firmei de transport SULL TRANS a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Acesta este acuzat că a amenințat cu moartea un fost angajat și i-a lovit piciorul cu ușa de la un camion, cauzându-i leziuni care au necesitat 10-12 zile îngrijiri medico-legale. Agresiunea ar fi avut loc la începutul lunii noiembrie, în zona unei spălătorii auto din Zădăreni. Descrierea faptelor conform procurorilor „Prin ordonanța din data de 09.12.2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul O.O.I., în vârstă de 43 ani,…
Revolut
Articolul următor Hai să vorbim despre SCHENGEN Apasă aici pentru a citi
Secret Link