Da, pe bune, hai să vorbim. Nu de alta, dar cam stăm pe loc. România a intrat în Uniunea Europeană în anul 2007, urmând ca în luna martie 2011 să fie primită în Spațiul Schengen. Intrarea a fost amânată ani la rând, timp în care românii, inclusiv moldovenii care dețin și cetățenie română, trăiesc cu speranța că se vor bucura de libera circulație în această zonă elitistă a Uniunii Europene.
E vorba de aproape doisprezece ani, în care am făcut cam tot ce ne-au cerut. Le-am dat cam tot, le facem munca pe bani de nimic, le cumpărăm produsele de mâna a doua spre a treia, uite că s-au prins și ei, cu stupoare, după mai mult de un deceniu, că ne vând căcaturi, au dat trei amenzi, toată lumea e fericită. România aplică majoritatea dispoziţiilor acquisului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene. S-au cheltuit 734 milioane de euro pentru securizarea frontierelor de stat, în perspectiva aderării la spațiul Schengen. Rămânem și cu banii cheltuiți, și fără a intra în numitul spațiu de liberă circulație.
În anii aceștia, au apărut tot felul de gogorițe, gen MCV și gașca de la Veneția. Am fost ok o perioadă, era vorba de lupta împotriva corupției, e mai mult decât necesară, e vitală pentru noi. Doar că am văzut că, și aici, există o dublă măsură, ca în orice lucrătură între noi și EU. La noi e ok să ai poliție politică, protocoale secrete și înjosire mediatică a unor oameni care nu beneficiază de prezumția de nevinovăție. La ei, dacă așa ceva s-ar întâmpla, s-ar răsturna tot. La noi, e ok să ai manifestații neasumate, violență cât cuprinde și toate celelalte care vin la pachet. La ei, dacă se întâmplă ceva de genul, intră cu tancul, și toată lumea consideră că-i normal, că doar apără statul de drept. Sunt două măsuri, noi suntem oile care stau capră, iar ipocrizia celor de la conducerea UE nu are limită.
De exemplu, Olanda este marele nostru inamic în ceea ce privește aderarea la Schengen. De fiecare dată, ne dau la gioale. Miza e atât de mare, încât europarlamentari olandezi de aceeași coloratură cu guvernanții, fac lobby negativ României. Pentru că miza e, într-adevăr, uriașă, dacă intrăm în Schengen, olandezii din Rotterdam devin zburători, deoarece Constanța. Și, din nou, olandezii, care sunt popor, nu populație, dau o lecție de patriotism, chiar dacă asta ne ustură. Pentru că fac front comun împotriva României, interesul lor național e mai mare decât apartenența politică. Noi, pe de altă parte, avem câțiva eurodeputați, aleși de români, care ar putea fi ușor acuzați de subminarea economică a țării, sau cel puțin de denigrare. Oameni plătiți degeaba să reprezinte interesele României la nivel european, în fața unei Europe a dublei măsuri, ipocrită până la durere. Oameni ca, pardon de expresie, Monica Macovei.
Dar degeaba am blama-o doar pe ilustra necunoscută de mai sus. Eu nu am văzut, de exemplu, să existe, pe rețelele sociale, un boicot al produselor olandeze. Că ne e plină România de ele. Avem, în schimb, tot felul de oameni mândri și nervoși, români verzi și foarte verzi, prinși într-un vârtej al urii unii față de alții, mai ales pe chestiuni fără utilitate, și teoretizate aiurea. Fărâmițarea asta ne-a făcut întotdeauna mult bine, nu? Dacă vrem să ne prezentăm demni în fața unei relicve imperiale numită UE, ar trebui să o facem ceva mai uniți, nu mai dezbinați.
Măcar în an centenar.
