Adică, să fiu mai exact: arta e folosită ca scuză. Şi nu la „modul Nero” – am ars oraşul, fug creştinii şi fuck creştinele, cu poalele în cap şi năframa pe figură. Nu, nici vorbă. E scuza aceea lamentabilă, cum că artistului i se iartă orice.
Exemple ar fi o tonă, dar ce mă pun eu să aberez, mai bine vă las să vă uitaţi în jur şi să încercaţi să găsiţi lăutarul preferat. Că tipul care bea pe datorie pâna la stadiul de plantă cu delirium tremens şi vomează pe sacoul tău preferat, după ce ţi-a pişcat de cur femeia şi după ce, timp de trei ore, a aburit despre nemurirea sufletului, meditaţia transcedentală şi lipsa de şanse pentru tinerii români, ei, acesta e un artist. Şi chiar dacă nu-i, e destul să emită gâlgâiala cu pricina, că s-a scos, lumea îl înţelege, iar tu nu-i poţi zice nimic, el e artistul vieţii, care nu scrie, nu scoate vreo carte, nu pictează, sculptează sau altele asemenea, dar dă cu părerea şi cu mucii în fasole, şi se foloseşte de artă, de arta adevărată, de sublima artă, ca de un scut impenetrabil, să-şi apere el neputinţa şi neghiobia şi alcoolismul şi frustrările.
Sigur l-ați văzut pe Zdreanță… imposibil să nu-l știți! Are ochii de faianță, e flocos și zdrențuros – dar nu-i un câine și nu-i nici frumos!
Asta e una dintre chestiile pe care nu le aud discutate în cele minim două maxim 5 birturi pe unde se întâlneşte intelighenţia oraşului. Dacă e să facem curat, hai să începem cu curtea noastră, unde destule jagardele cu lipsuri cronice la capitolul caracter populează mica insuliţă. Scuza cu artistul le dă multora o pâine, iar pretextul artei hrăneşte o întreagă microfaună. Dar pentru a schimba ceva trebuie voinţă, şi curaj, mai ales curajul de a ne uita în oglindă şi de a recunoaşte, măcar pentru noi, că au fost momente când ne-am curvit, şi nu în numele artei, ci de dragul aşa zisului artist din noi.
Nu am să ies la vânătoare de artişti, deoarece demersul ar fi mult prea mineresc, în schimb o să sun un prieten. Arta poate provoca durere – asta ar trebui să scriem pe frontispiciul lăcaşurilor de cultură. Ar fi mai puţini spectatori. Dar şi mai puţini actori. În general mai puţin, şi mai bun.
1 comentariu. Leave new
Nu-i înțelegem noi,ei sânt mult deasupra,la un nivel la care vibrația noastrã emoționalã nu se poate ridica.Sânt boemi,sânt spirite libere,cutreierãtori ai spațiului cultural abscons și pur,neîngrãdit de granițele bunului simț :))).Cine te-a supãrat ? Dã-i o votcã și în marea-i mãrinimie,o sã catadicseascã sã te ajute sã îți deschizi noi orizonturi,sã îți schimbi percepția și viziunea despre lume și viațã :)))Hai noroc,Nicule !!!