Maria CIUREA (n. 2003), poetă, studentă a Facultății de Drept a Universității din Craiova. Membră a grupului de poezie „Shak-Poetry”, coordonat de Ana Andrei. Invitată la Cenaclul „Matca”, la „Poetic Hub”, la Cenaclul „Interior”, la Festivalul Internațional de Poezie București, la Maratonul PEN și la Festivalul de Literatură Transdanubiană. Prezentă cu grupaje de poeme în mai multe reviste și pe platforme online, printre care: Noise Poetry, Clivaj, O mie de semne, Matca, Golan, Luceafărul de dimineață, Revista de Povestiri, Planeta Babel, Timpul. Inclusă în antologiile „Noise Poetry” – O tandrețe strict teoretică și „Poetic Hub” – contorsionări zilnice. Câștigătoarea marilor premii la Concursul Național de Creație Literară Studențească „Pavel Dan” (2024), respectiv la Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life” (2025).
A câștigat premiul de debut al concursului organizat de Uniunea Scriitorilor și editura Cartea Românească, ediția 2025, rezultat în publicarea volumului Toate ușile trântite dau naștere unui mic cutremur, din care reproducem câteva poeme în avanpremieră.
nu ai unde să te ascunzi
pentru a vă abona la posibilități nelimitate
introduceți numele în căsuță și
așteptați
veți vedea creaturi colorate
filosofi, ficțiune, poezie
poze de maternitate
egalitatea nu există nici măcar
în imposibil
nimeni nu vorbește de siguranță
de o casă mare și caldă, de puterea
de a evada. stai aici și înghite
sacrificiul naște datorii
vina e o pătură aspră care îți dă
mâncărimi. nu ai unde să te ascunzi
am ascuns noaptea în pâine
casa e goală și se face din ce în ce
mai mică
visele sunt cârpe care îmi acoperă gâtul
fac o funie din ele și ți-o arunc
ai vrea să urci, dar
funia sângerează
mai dă-mi niște
timp
ia ațe colorate, înfășoară-le printre degete
fă-mi mănuși
vine frigul
niciodată nu am fost pregatită
am așteptat să îți murdărești picioarele
să capeți curaj să te descalți în grădina mea
să faci curat
să nu-ți fie rușine
mintea mea face valuri în desenul
unui copil, iar tu ești barca ce stă
nemișcată pe ele. barca a împietrit
în ape, barca a fost înghițită de ape
iar tu exiști doar în miezul creierului meu
în colțul paginii nu apare niciun sfert de soare
plecare, așteptare
eram acolo când s-au spart pereții casei tale
am văzut ce ascundeai și am stat
colecționez sticle de plastic, nu recuperez garanția
rup fâșii de pânză, fac mozaic pe podul palmelor
merg drept prin ruine
printre tricourile negre am strecurat unul roșu
sper să-l găsești când eu voi fi plecat
să caut câteva ruine mai puțin distruse, mai albe
construiesc un oraș doar al meu
în care doar cei cu tricouri roșii pot intra
rup plicurile scrisorilor tale cu dinții
nu citesc niciun cuvânt
dar să știi că te aștept
la fiecare apus roșu
corpul se umple de adrenalină
apoi se izbește de sol
stomacul se strânge într-o jucărie de cauciuc
coastele ies prin piele ca scobitorile
îmi lipesc palmele transpirate de obraji
mușchii rămân încordați, trupul meu
se transformă într-un cârcel care nu trece
iar am uitat să iau Magne B6. acum
inima urcă în timpane și se retrage
toată noaptea rămânem împreună
eu și inima mea ca un animal lovit de mașină
nimănui nu-i mai pasă că simte carnea sub roți
pe un drum care îi duce acolo unde au mai fost
viteza crește odată cu pulsul
îmi frec tâmplele și număr până la 10
dau cu capul de tavan, mă prăbușesc
tensiunea scade și îmi dau seama
că poate nu sunt eu problema, dar
eu trebuie să o rezolv
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
