[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Andrei Zbîrnea: „Valea săpunului”

Andrei Zbîrnea este scriitor, jurnalist și promotor cultural, născut în 1986, la Urziceni. Din 2018, manager de proiect al atelierului de poezie Mornin’ Poets. Începând cu 2021, moderează întâlniri de poezie în cadrul FILIT, iar din 2023, ediții de Poetic Hub organizate de Cărturești. Din 2024, secretar general al PEN România și reprezentant în Young Writers Committee din PEN International. Coordonatorul volumelor Antologeek (2024, 2025). Din 2025, are în grijă colecția de poezie Arcane a Editurii pentru Artă și Literatură. Scrie despre trupe muzicale și albume de nișă în revistele „Familia” și „Matca”. Fan Borussia Dortmund. Studiază limba suedeză în timpul liber și e fascinat de tot ce înseamnă Scandinavia.

A publicat următoarele volume de poezie: Rock în Praga (2011), #kazim – contemporani cu primăvara arabă (2014), Turneul celor cinci națiuni (2017), Pink Pong (2019, volum trilingv, coautor: Claus Ankersen), nick cave@bergen (2021) și, la începutul acestui an, în colecția pocket a editurii Art, cel mai recent dintre ele, Valea săpunului.

Lumea descrisă în Valea săpunului este una recognoscibilă: spații domestice, gesturi repetitive, expediții exotice în nordul îndepărtat și, peste toate acestea, crăiasa din valea săpunului, firul roșu al cărții. Totuși, aceste elemente sunt resemantizate printr-o privire atentă și uneori melancolică. Andrei extrage din banal o formă de poezie discretă, sugerând că sensul nu se află în spectaculos, ci în detaliile ignorate ale vieții de zi cu zi:

„e multă gimnastică ritmică între noi

și un animal de companie yerbol

yerbol merge la job în locul meu

yerbol dansează la nunți pe malul mării

yerbol își caută doppelgängerii”

De asemenea, se remarcă și dimensiunea autobiografică subtilă. Fără a cădea în exhibiționism, autorul introduce fragmente de experiență personală, filtrate printr-o sensibilitate poetică matură. Memoria devine un instrument esențial în construcția textelor, iar trecutul este reconstituit fragmentar, cu o anumită nostalgie reținută. Această relație cu trecutul nu este idealizată, ci mai degrabă analizată cu luciditate.

Ironia e și ea importantă în poeziile lui Andrei Zbîrnea, o ironie care atenuează dramatismul și îl distanțează pe poet de propriile lui trăiri, ferindu-l să cadă în patetism. Există o continuitate tematică și tonală, ceea ce face ca lectura să fie fluidă, aproape narativă. Cititorul are impresia că parcurge nu doar poezii separate, ci capitole ale unei experiențe interioare. Și chiar așa și este:

„orbecăi printr-un cotlon secret 

o mână străină caută să te atingă 

nu poți distinge traseele

ai exact șase secunde

să strivești liniștea”

Mi-a plăcut și modul în care poetul gestionează tăcerea și atacă „spațiile goale” (dacă tot e microbist – fan Borussia Dortmund, chiar – și ne putem juca un pic cu sensul cuvintelor). Versurile nu spun totul, ci lasă loc pentru interpretare, așa cum ar trebui să o facă literatura de calitate. Una peste alta, cred că este cel mai bun volum de versuri al lui Andrei (de până acum) și îl felicit pentru asta.

„fiecare adiere de vânt

mută valea săpunului

cu doi mm mai aproape de berceni”

• VEZI mai multe CĂRȚI – AICI