Bolnavi de prostie

nu veți reuși
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Sugerez în titlu că prostia este o boală, nu doar o stare. Realitatea ne arată că nu se exclud, pot fi pe rând și stare cât și boală. Depinde foarte mult de lungimea timpului în care ea se desfășoară. Eu plec de la premiza unui timp mai îndelungat. Ca să devină o boală. Din fericire, tratabilă. 


Chiar dacă ar ieși din peisaj un om care nu judecă, precum majoritatea, și prin felul lui de a coexista, provoacă sentimente diferite,  el din rațiuni tot atât de diferite este tolerat măcar de o parte a societății, căruia prostia lui îi poate folosi la un moment dat. Multiplicându-se la un nivel național tipul acesta de prostie este nu tolerat ci chiar de un real folos celor care îl exploatează în mod ilicit. Ba chiar aș spune că se ia în calcul ideea de a distribui mesaje de prostire și către cei ce se află cu mintea imediat deasupra proștilor cu diplomă.  Pentru asta se fac pregătiri speciale. Desigur având în vedere profitul care se urmărește. Imaginea caricaturizată a acestui tip de prostire este aceea în care un om cu un ferestrău în mână aflat pe o creangă de copac se pregătește să taie chiar creanga pe care stă. Ce este interesant în imagine este faptul că nu este urmată de cealaltă în care omul cade și se prăpădește. Se prezumă că nu ar mai fi nevoie. 

În cazul țării noastre, cele mai recente dovezi de prostie sunt întâmplările din ultimii ani. Culminând desigur cu alegerile de anul trecut și cele din iunie 2025. De ce spun eu asta?

Pentru că un popor căruia îi sunt luate  la propriu mijloacele de existență (exact imaginea de mai sus) în cazul unor alegeri nu mai are nevoie de nici un fel de mesaj electoral. Un popor stabil emoțional și chiar la limita inteligenței. Ne amintim cei mai vechi trăitori dintre noi, cum eram în anul 1989. Dispuși să-l votăm și pe Lenin dacă mai trăia pentru a scăpa de Ceaușescu. Vedeam în jurul nostru cum cădeau capetele comuniste, doar cel de la București mai rezista. Aproape că ne resemnasem (unii) că acesta era blestemul nostru, când, cel puțin la nivelul informațional al vulgului, dintr-o dată am aflat că la Timișoara oamenii s-au ridicat la împotrivire directă la Ceaușescu. Nu știam noi pe atunci că împușcarea lui Ceaușescu nu înseamna doar căderea regimului său ci, aveam să aflăm mult mai târziu că evenimentul de atunci a fost doar unul de etapă. Nu era un capăt de drum cum fals credeam noi ci un început de vasalizare a țării noastre. Prcatic de atunci s-a încercat deznaționalizarea noastră ca stat național. Măcar că unii ar putea marca acest început încă din anii 1970 când strategii geopoliticii internaționale l-au înșelat pe Ceaușescu cu creșterea ritmului de dezvoltare economică, transferând industriei noastre o grămadă de instalații ineficiente și inutile convertite mai târziu în pauperizarea populației. Apoi, după ce s-a preluat puterea în 1990 am avut parte de o prostire aproape generală cu ajutorul unei propagande mincinoase. În ciuda faptului că niște bătrâni hârșiți și terorizați prin închisorile comuniste de după 1946, ne atrăgeau atenția că suntem mințiți pe față, în lipsa unor legi care nu incriminau calomnia prin presă, beneficiarii schimbării de regim au fost aleși de poporul prostit la scor mare. N-a contat niciodată faptul că ceea ce s-a spus nu era adevărat. Puteau să spună orice despre oricine. Exact ca și acum după 35 ani. Atunci nu erau buni cei care nu mâncaseră salam cu soia și aveau dolari în buzunare. Semne  clare și suficiente că respectivul nu merita să fie ales ca demnitar al poporului. Erau catalogați ca și chiaburi precum o făceau comisarii bolșevismuliui de abia instalat în anii 1950 prin țară. Măcar că în realitate acei oameni suferiseră pentru națiunea noastră prin pușcării grele și apoi , indiferent de pregătire au fost nevoiți să lucreze în locuri cu mult sub calificările lor anterioare dobândite în școala de dinainte de 1946. Pe acei oameni, noi, românii i-am respins și am ales nesimțirea, hoția, lenea și parvenismul celor care au spus toate lucrurile acelea mizerabile despre cei pe care acum îi socotim ca făcând parte din pleiada noastră istorică contemporană. 

Și acum ca un blestem în desfășurare pare că am uitat complet toate acele lucruri și mulți au plecat urechea la minciuni și prostii aproape la indigo precum cele folosite atunci. Căci, care este logica proeuropensimului? În opoziție cu prorusismul? Cine poate să spună despre una sau alta că este mai bună? Și cum poate fi un român prorus? Sunt întrebări de-a  dreptul ridicole pentru oamenii normali. Nu există așa ceva. Un român este proeuropean prin naștere și de aici încolo nu încape nici o altă discuție. Cine o face ori e prost ori e foarte prost. Iar în ceea ce privește prorusismul pot spune din capul locului că pentru un român este un oximoron, aidoma celui scris de Caragiale: curat-murdar coane.  

Când faci așa ceva sigur ai interes. Care să fie acela? În cazul celor care au maltratat România din 1990 încoace?  Și de ce i-au ajutat cei din UE? Acestea sunt întrebări normale la care voi încerca să răspund. 

Care este interesul? Păi e simplu. Dacă ne uităm doar în urmă cu 20 ani, mai proaspeți în memorie îi găsim pe aceia care au îndatorat țara cu miliarde de euro. Oameni care în mod real ar trebui să răspundă pentru asta în fața legilor românești. Cine sunt aceștia? Se află printre cei mai gălăgioși indivizi văzuți de noi la televizor în ultimul an. Și care ne spun că suntem într-o criză măreață. Ca și cum vinovați de ea suntem noi. Pentru că existăm și după cum xice unul ce se vrea premier suntem prea puțini plătitorid e taxe. Da, suntem puțini pentru nevoile voastre mult exagerate, nesimțite chiar. Acești oameni au pus umărul la devalizarea a ceea ce mai funcționa în economia noastră, au împrumtat bani pentru a plăti participarea statului ca acționar în societăți cu active românești și în anii 2020 pentru a plăti miliarde în buzunarele celor din UE care ne-au vândut otrava numită vaccin.  Or, toți aceștia au zbierat cât au putut de tare împotriva celor care n-au decis nici măcar o oră în statul român. Și i-au scos din circuitul electoral. Ilegal. Noi, cum spuneam, am mai trăit vremuri în care adevărul îl știam dar nu-l puteam face pubic, aș că știm cum merge aceste chestiuni. Acum oficial nu poat e spune nimeni cum s-a fraudat votul pe 18 mai, dar peste o vreme foarte mulți își vor face un titlu de glorie cu evidențierea acestui furt. Noi o facem de pe acum. 

Minciuna, cum am mai spus și cu altă ocazie nu rezistă în fața adevărului. Chiar dacă pentru o vreme pare că este suficientă. Și nimeni nu e veșnic în frunte. Au căzut împărății puternice în istorie. Cei de acum de la București sunt pe cale să afle și ei cât sunt de vremelnici. Și firavi totodată. Penru că ferestrăul a început să micșoreze creanga. 

Nu cred că se va verifica: scapă cine poate. Cum zicea Coșbuc: Hristoși să fiți, nu veți scăpa. Nici în mormânt!


P.S. În ceea ce privște implicare celor din UE, voi reveni cu o altă ocazie. Dacă va mai fi nevoie, desigur.



 

Categorie: Opinii
Etichete: opinii, prostie, virgil florea
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLIII)
Articolul următor
Ne-o fi cumva

2 comentarii. Leave new

  • Pentru cei care au trăit evenimentele din1989 de la Timișoara,între 16-22 decembrie,să fie clar :Nu s- a strigat : Jos comunismul,ci jos Ceaușescu.S-a strigat :Îl vrem pe Balan,că e bănățean (Balan fiind prim secretar PCR la jud.Timis.Apoi ,mai târziu au venit scandări gen :Jos comunismul.Noi la acea vreme doream un regim gen Ungaria (Ianos Cadar),Bulgaria (Teodor Jivkov),Cehia,Iugoslavia,etc.Sa putem călători în țările vecine și în occident,să avem păpică,benzina,căldură în case,apa calda,

    Răspunde
  • Avatar of virgil florea
    virgil florea
    22 iunie 2025 14:58

    Precizarea d-voastră cu privire la ce s-a strigat la Timișoara este fără obicet. Eu n-am scris că s-ar fi opus atunci, cineva comunismului, ci au făcut-o împotriva lui Ceaușescu. Apreciez că, în fapt, confirmați ceea ce am spus mai sus.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

VA FI SAU NU VA FI?

0
Cârmuirea unui popor se poate face doar în două feluri. Să-l slujești sau să-l stăpânești. Nu există o cale de mijloc. În istorie, cu excepția statului antic Israel slujit de împăratul David nu se cunosc alte națiuni care să fi fost slujite de cei rânduiți să le fie căpetenie. Cu toții, împărați, regi, dictatori sau în timpurile moderne, președinți nu au cârmuit națiunile decât prin stăpânire. Uneori s-a întâmplat ca ei să aibă teamă de Dumnezeu și, ca o consecință, stăpânirea a fost mai degrabă o administație și în folosul oamenilor. În vechime, liderii aveau drept de viață și moarte…

NEVOIA DE ADEVĂR

0
Chiar așa. Avem nevoie de adevăr sau ne place să trăim în minciună? Care dintre noi este capabil să-și definească ce tip de nevoie ne satisface? Mai înainte să ne răspundem poate că ar trebui să aflăm care sunt consecințele acestor opțiuni. Noi avem o oarecare percepție despre adevăr. Nu-l putem accepta ca fiind absolut. Pentru că ne vulnerabilizează înaintea societății. Ne naștem cu ascunderea realității. Știm deja de când suntem copii faptul că unele lucruri nu avem voie și totuși le facem. Nu din spirit de nesupunere sau neascultare neapărat, cât mai mult din dorința de a cunoaște argumentul…

 PROSTIE SAU TICĂLOȘIE?

0
Când eram copil, am auzit o istorioară scurtă cu privire la alegerile unui tânăr. „Prins” oarecum în menghina diavolului, acesta i-a prezentat trei opțiuni graduale de la ușor spre foarte rău: 1. Să devină bețiv, 2. Să-și violeze sora și 3. S-o omoare pe mă-sa. El, conform poveștii, a ales-o, normal, pe prima. Continuarea spune că, îmbătându-se, și-a pierdut mintea și le-a comis și pe celelalte două. Sigur că este folclor neasumat, dar tâlcul ei ne spune ceva foarte greu de evitat atunci când ne decidem să facem analize cu privire la alegerile noastre zilnice. Întodeauna avem alături un sistem…

Mai e mult?

0
Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile guvernării comuniste, cei de atunci nu aveau cum să priceapă cum stau lucrurile la acel nivel. Știau doar că, „partidul rezolvă totul” iar ei nu puneau întrebări. Puțini dintre ei au mers atunci la școală. Le era suficient ceea ce decidea partidul. Nu aveau opțiuni. Iar ei n-aveau nici un fel de interes să iasă din rânduri. Le era bine acolo pentru că partidul, până la un nivel, se îngrijea…

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

0
REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să sune bine în melodia textului următor. Ne apropiem de aniversarea ultimei revoluții a românilor. Cea începută în 16 Decembrie 1989. S-a scris, s-a vorbit, s-a arătat la televizor încât orice ar mai adăuga cineva ceva acum ar fi inutil și deloc productiv. N-o voi face nici eu. Voi încerca să scriu despre trăirile celor care se aflau atunci în preajma lui Ceaușescu și dețineau poziții de decizie în armată, Securitate.…

Despre altele…

0
Tipologia umană are foarte multe criterii de evaluare. Putem fi la fel după unele criterii dar suntem diferiți după multe altele. Reducând totul la formula bun-rău, nu vom avea un tablou foarte corect și exact. Pentru că bun sau rău nu sunt întotdeauna la fel pentru toți. Și nu am în vedere nuanțe. Poți fi foarte bun în spargerea seifurilor și apreciat de hoți pentru asta. Nu poți fi tot atât de bun și în felul în care societatea în ansamblul ei apreciază tipul acesta de talent și profesionalism. Subiectul meu este însă cu totul altul. Îndrăznesc să scriu despre…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor DE PE MALURILE MEDWAY-ULUI, PE CELE ALE SOMEȘULUI | DE LA CHATHAM, LA CLUJ, VIA ARAD (2) Apasă aici pentru a citi
Secret Link