Poemele trimise fac parte din primul, respectiv ultimul capitol din povestea în poezie pe care am pornit-o. Sunt primii pași și cei care încheie o etapă a maturizării. Prin această încadrare în capitole, precum în romane, spun povestea nevăzută a ceea ce înseamnă creștere emoțională, cu puțin – uneori sau poate cu mai mult – alteori din punct de vedere sufletesc, cu oameni, suferințe, bucurii, dor, plecări, sosiri.
Numele meu este Andreea Zaleschi și activez în domeniul publicității (Marketing și PR). Dacă m-a învățat ceva această meserie, este că fiecare poveste contează, spusă în stilul unic al fiecăruia. E vorba despre curaj, despre curajul de a fi noi în ceea ce facem. Am absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – grafică publicitară (licență și master), iar acum m-am înscris la al doilea master, la SNSPA București – Putere executivă și administrație publică.
Viața e atât de profundă încât scrisul m-a făcut să-i găsesc o formă, între a crea, a oferi, a transmite și a trăi… Așa s-a format drumul către publicare. Am debutat în 2022 cu primele poeme publicate în antologia de proză și poezie contemporană România-Australia – „STREET MUSICIANS”, volumul 7, editori Mihaela Cristescu & Sue Crawford. În 2024, curajul m-a condus din nou către publicare, de data aceasta în antologia clubului de lectură Noise Poetry, alcătuită de dl. Mihai Marian: „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”, Editura Cartex, iar câteva luni mai târziu în „Solstițiul Cuvântului”, antologie alcătuită de dl. Ioan Romeo Rosiianu, editura eCreator. De asemenea, am fost prezentă în cadrul rubricii „Citește-mă!” – Kooperativa poetică, eCreator.ro, PARNAS XXI, Planeta Babel, revista de poezie/ziar „Helis” Slobozia, revista de poezie Literadura, Book Coffee Shop Brașov.
-
Albastru
1.4 furtuni
când se dezlănțuie furtuna pare
că ne pasă
din depărtări
sau apropieri.
însă real e doar momentul dintre
două priviri
o atingere fugitivă
buzele tăcându-ne gândurile. cuvintele ne sunt
iernile rătăcite în Martie
tu descuiai ușile de la un vânt răzleț
ți se metamorfoza căpruiul
și furtuna se pierdea pe cărările
unei ploi de vară.
apoi cuvintele deveneau
calmul
tușele în stil Van Gogh
așteptarea
la margine de hol
alb.
tu descuiai furtuni, iar eu le căutam…
te căutam.
1.5 – mecanism de așteptări
tăcerea e un mecanism stricat
pe o cărare din pavaj auriu îți reflectă dorințele
nu primești răspunsuri
la întrebările pe care le pui
nu funcționeză așa.
uneori soarele învârte roțile
lasă în urmă imagini
scrum,
cuvinte,
priviri.
stau printre tăcerile tale
sunt presărate cu vanilie și mosc
soarele ațipește printre atingeri.
mai e câte un pustiu făcut din cântecele
așteptărilor
s-a adunat în palmele mele
ca plumbul
nu e gri minciuna-ți e o ușă trântită
plec dintre tăcerile tale
tu-mi deschizi ușile cu un zâmbet. îmi amintești de
Vrăjitorul din Oz
iar eu mă prefac neștiutoare
te cred în priviri și atingeri sau chiar
în soarele pe care
mi l-ai adunat în oase
la data aceea
în care ne-am întâlnit.
-
diplomata
30.1 iubirea, meritul și vina
acestea sunt nopțile pentru care
mi-am dorit
m-am luptat să te uit
pentru a lăsa aripile să se bucure de
lumina lumii
nu e meritul meu nu e vina mea
că te-am iubit
a fost o stea acolo care
a vrut să fie
așa. acum știu că eu nu am vrut
ceasuri uitate de lume sunt aici, puțin
picurate puțin mai flexibile elegante ca
valurile
au zăpadă în loc de cadran
transformată pe margini în mare
e spartă pe alocuri
dorința e un păcat uneori alteori
sunt crizele de identitate cele care au
pus ceasul pe un munte
uitat de lume ce a dus
la o biserică.
pui deoparte delicat moravurile
Versailles-ul și chiar
plăcuta istorie a Regelui Soare. sunt tăcute
toate aici.
zgomotul – drumurile
satele cu ulițe și maghernițe cu râsete
răscruci de drumuri cu hanuri și magie
filosofia se găsește printre
paharele ciocnite jocurile de table
pierdute sau întoarcerile acasă târzii.
filozofiile și remușcările
tânjești uneori după discuțiile acestea
dar apoi auzi cum sunt
evocate
Hobbs și John Locke
starea naturală și secularizarea absolutismului
Kant
etica deontologică
Dostoievski
patimile lui Raskolnikov
de asta am vrut să te uit
pentru că mi-aș dori aceste provocări
dintre filosofii
dar aș uita să mă bucur de
drumurile lungi
care se termină
cu o biserică mică.
aș uita să cred.
acestea sunt nopțile în care
știu să aleg
lumea
întreagă în cuprinsul și lumina sa.
30.4 secunda conectării
întotdeauna și niciodată
îmi sunt
prima și ultima
răsăriturile de soare bonome și
apusurile ca noi începuturi
curajul de a visa prin cuvintele rostite
culorile pe care le dai lumii
cu vocea altcuiva când a ta uneori
nu-ți aparține
pe acelea le ții minte
apoi sunt toate
privirile dintre
ca o armată de acceptări
picturi ascunse în podul vechi și cutii cu scrisori
lapidare aduse de un rândaș cu privire galeșă
alerg căutându-mi spectrul imaginației o formă
lumea ca o notă
ce ai ales și pentru mine fără
ca artele să-mi știe? e puțin heideggerian e puțin mai blând și
puțin mai mic
simțirea dintre Parisul întunecat, graba actorilor și vulturul zburând
în același timp mă gândești și îmi redai paleta
schița gândurilor punctuația apei micile bucurii răpite nisipului
scufundările dintre
două adevăruri ale secundei ce ți-am pus-o în palme
ia-o cu delicatețe
te va cunoaște și re-înțelege
vei fabrica speranță
și fiece zi va deveni o narațiune
a micilor bucurii care se
vor scrie
prin tine.
30.5 lăcașul în care se învârte lumea… mai domol
în șezut primprejur
lăcașuri căsuțe
căbănuțe
migdale și lămâi stau atârnate de un
acoperiș
mai la marginea buzelor o încercare
și un fulger prins de o linie
dintre două acoperișuri
uneori picură poeme alteori doar
oftaturi.
murmur
de facto soluții de scos la capăt
toate
se termină cu egaluri
torn cuvinte în cafea pentru că nu pot bea
eschive și nici reacții prea tari
rezolvările sunt simple
uneori se condimentează
cu ștrengărie.
dar apoi
iese soarele din paharele de șampanie
e o explozie un călător filantrop
ne servește cu afine
și pe mine cu albastru. e un poet ce oferă
căldură dar privește rece
nu poți să îmblânzești un om
apoi nici să nu te uiți în ochii lui.
asta au simțit? vulpea Micul Prinț…
deconstruiesc apropierea
povestea
senzația. memoria mi se făurește din
cioburi de ce faci acum galben și ziduri
micile bucurii s-au făcut barcă ancora e prinsă de acel sunet bucuria râsului tău
când privesc orizontul e căprui e un soldat în permisie azi.
nu mă uit
nasturele de la cămașa ta îmi știe
privirile.
lumea se învârte mai lin așa.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Matei Grămescu: „Iarna anului care nu mai vine”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
