Weapons | Un thriller cu ambiție

Weapons, regizat și scris de Zach Cregger, este o coborâre tensionată și captivantă în teroare, care reușește să se ridice la înălțimea imensului val de așteptări ce îl înconjoară. Dacă filmul său anterior, Barbarian, trăia prin surpriză și prin jocuri de perspectivă, Weapons pare mai amplu, mai ambițios—o epopee despre o comunitate sfâșiată de o tragedie inexplicabilă.

Povestea începe cu un scenariu tulburător

Aproape întreaga clasă de copii dispare în aceeași noapte, la aceeași oră, rămânând doar unul singur în urmă. Din acest punct, filmul se desfășoară cu o precizie chirurgicală, țesând mister, groază și fâșii de umor negru în țesătura sa. Cregger nu pierde timp în a construi un mic orășel care se simte palpabil și autentic, apoi îl corodează treptat cu o stare crescândă de neliniște.

Interpretările actoricești sunt fenomenale,

cu Julia Garner și Cary Christopher ieșind în evidență. Jocul lor este angajat, echilibrat și suficient de stratificat încât să facă evoluțiile tot mai bizare să pară tulburător de reale. Trusa regizorală a lui Cregger este expusă complet aici: suspansul este calibrat cu grijă, efectele practice impresionează prin autenticitatea lor grotescă, iar coloana sonoră pulsează discret, menținând tensiunea vie chiar și în momentele mai liniștite. Remarcabil, filmul găsește loc și pentru mici doze de lejeritate, permițând publicului să respire fără a rupe vraja.

Ceea ce face ca Weapons să fie remarcabil este încrederea sa absolută

De la început până la sfârșit, filmul refuză să te lase, trăgând spectatorul tot mai adânc în premisa sa neliniștitoare. Este reconfortant să vezi un film de la un studio mare care își asumă încă riscuri creative, mizând pe originalitate în loc să se retragă în formule cunoscute. Ca și Barbarian, se joacă cu structura și așteptările publicului, însă aici amploarea e mai mare, temele mai grele, tonul mai elegiac.

Aceeași încredere m-a surprins atunci când am văzut un interviu cu regizorul în care spunea că nu a avut în minte nicio metaforă clară când a scris filmul, ci doar și-a dorit ca povestea să vorbească de la sine. Zach Cregger a început ca scenarist de comedie și asta se simte; mai întâi pentru că filmul servește ca o construcție de două ore către un fel de „punchline” și apoi pentru că, oricât de mult ar discuta oamenii online despre trauma copilăriei sau despre o alegorie a împușcăturilor din școli, filmul reușește să nu se împotmolească în pretenții „arthouse”, concentrându-se să funcționeze ca poveste înainte de orice altceva—ceea ce îl face, cred eu, și mai intrigant de discutat.

Comparația cu Barbarian este inevitabilă

Acel debut de succes a reușit parțial pentru că se prezenta drept un thriller modest legat de un Airbnb, doar pentru a arunca apoi spectatorii într-un abis grotesc și imprevizibil. Weapons, prin contrast, sosește cu povara așteptărilor și resursele unei producții scumpe New Line. Nu are factorul de șoc „din senin” al debutului indie al lui Cregger, iar mecanismele sale sofisticate de suspans—deși captivante—nu izbesc la fel de tare. Totuși, ceea ce Weapons pierde în surpriză recuperează prin amploare, atmosferă și ambiție tematică.

Dacă filmul șovăie undeva, e în dezvăluirea finală

Explicația disparițiilor va diviza probabil publicul, iar pentru unii nu reușește să livreze pe deplin. Și totuși, drumul până acolo este atât de constant captivant, atât de plin de groază și descoperire, încât abia dacă diminuează impactul general. Filmul persistă și după ce rulează genericul, mai puțin ca un puzzle de rezolvat și mai mult ca o stare, un coșmar, un avertisment.

Weapons confirmă că Barbarian nu a fost un accident, Zach Cregger este una dintre cele mai interesante voci care lucrează azi în Hollywood. Chiar dacă nu șochează în același fel ca debutul său, arată un artist care își extinde orizonturile, țintește mai sus și, împotriva oricăror șanse, livrează un clasic modern.

• Vezi mai multe RECENZII FILME AICI