Daniel D. Marin este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. S-a născut la Călărași și locuiește în Italia. A participat constant la cenaclurile din București, dar refuză lecturile (conform Wikipedia). Când, totuși, le acceptă, devine el însuși un ascultător al poemelor sale, care sunt citite de fiecare dată de altcineva. A publicat poezii în majoritatea revistelor literare importante din România și a realizat rubrici, interviuri și anchete literare pentru mai multe reviste de prestigiu, printre care: „Luceafărul”, „Cuvântul”, „Viața Românească”, „Suplimentul de cultură” și „Poesis”. În 2012 pleacă din țară, în urma unei vești care îi schimbă radical cursul vieții și acolo lansează blogul „Poezie pentru sănătate”. În Italia acceptă să participe la o serie de lecturi, citind atât poeme proprii (la Brescia, Sassari și Alghero), cât și poeme de Virgil Mazilescu și Mariana Marin sau de Nichita Danilov, Ruxandra Cesereanu, Carmen Firan, Radu Vancu și Ioan Es. Pop, contribuind inclusiv la traducerea unora dintre poemele acestora în italiană.
În 2024 publică volumul de versuri bilingv (română-italiană): Poesie con gli occhiali / Poeme cu ochelari, la Edizioni Ensemble din Roma, cu o prefață de Ștefania Mincu. Traducerea poemelor din limba română a fost realizată de: Giulia Ambrosi, Anita Natascia Bernacchia, Cristina Veriotti, Emanuela Forgetta, Serafina Pastore și Daniel D. Marin.
Am primit cu bucurie volumul de la autor (în mediul online) și am făcut o selecție pentru cititorii noștri, atât în română, cât și în italiană:
Băiatul cu ochelari și peretele
Of, ce vreme mohorâtă și ploioasă!
Băiatul cu ochelari cu lentile groase de sticlă
privește pe fereastră și picăturile sunt mult prea
mari și dese. Sunt mari cât oul de rață
și dese ca ploșnițele din patul bunicii.
Nici prin cap nu-i trece să iasă din casă.
Își ridică ochelarii cu degetul mijlociu pe nas
și stă față în față cu peretele
care încet-încet devine viu colorat
și în mijloc deschide o gură fioroasă
cu dinți de oțel. Băiatul cu ochelari dârdâie
de frică, dar introduce cu ochii închiși o mână.
Peretele i-o strânge prietenos. Apoi,
vorbește la fel de prietenos.
Băiatul îl ascultă fără să-l contrazică,
dar ia mopul și i-l introduce direct în gura fioroasă
cu dinți de oțel. Peretele se sufocă.
Afară plouă cu picături mari cât oul de rață,
iar băiatul cu ochelari cu lentile groase
de sticlă stă singur cuc în casă
față în față cu peretele alb ca varul de frica lui.
Il ragazzo con gli occhiali e il muro
Uff, che tempo cupo e piovoso!
Il ragazzo con gli occhiali dalle spesse lenti di vetro
guarda dalla finestra e le gocce sono troppo
grosse e fitte. Sono grandi quanto un uovo d’anatra
e compatte quanto le tarme nel letto della nonna.
Di uscire di casa non gli passa per la testa.
Con il dito medio solleva gli occhiali sul naso
e se ne sta in piedi davanti al muro
che pian piano prende colore
e dischiude al centro una bocca spaventosa
dai denti d’acciaio. Il ragazzo con gli occhiali trema
dalla paura, ma a occhi chiusi infila un braccio.
Il muro lo serra amichevole. Poi,
gli parla in modo altrettanto amichevole.
Il ragazzo lo ascolta senza contraddirlo,
ma prende lo straccio e glielo infila dritto nella bocca
feroce dai denti d’acciaio. Il muro soffoca.
Fuori piove a gocce grandi quanto un uovo d’anatra,
mentre il ragazzo con gli occhiali dalle spesse lenti
di vetro se ne sta solo soletto in casa
a fissare il muro bianco-intonaco dalla paura.
O doamnă respectabilă
O doamnă de moravuri ușoare foarte cunoscută
și bârfită în cartierul ei ţine morțiș
să devină o doamnă respectabilă.
Când așteaptă autobuzul în stație, stă țeapănă
în costumul gri de o eleganță discretă și citește
o carte groasă cu o concentrare perfect
mimată prin ochelarii cu lentile transparente.
Oamenii o privesc intrigați și își dau coate.
Un domn bine din cartierul vecin o privește
admirativ. Se apropie cu pas ușor de ea, se înclină
și o întreabă suav ce carte citește.
Doamna de moravuri ușoare presimte că e
pe cale să devină o doamnă respectabilă,
își aranjează ochelarii pe nas, ca o profesoară
respectabilă, și răspunde la fel de suav:
un roman istoric despre regina Angliei.
Domnul îi zâmbește și mai suav și o întreabă
dacă nu se identifică măcar puțin cu
personajul principal. Doamna de moravuri ușoare
respiră ușurată: simte că este aproape, foarte aproape
o doamnă respectabilă pentru simplul motiv
că ea se identifică aproape total cu personajul
principal. Își dă jos ochelarii cu lentile transparente
și totul se întunecă în jur. Nu mai vede absolut
nimic. Își pune ochelarii la ochi și vede totul
în jur. Respiră adânc:
acum e cu adevărat o doamnă respectabilă.
Una signora perbene
Una signora di facili costumi molto conosciuta
e chiacchierata nel suo quartiere brama
diventare una signora perbene.
Quando attende l’autobus alla fermata, sta impalata
nell’abito grigio di un’eleganza discreta e legge
un grosso libro con una concentrazione perfetta
simulata tramite gli occhiali dalle lenti trasparenti.
La gente la guarda intrigata e ammicca.
Un signore perbene del quartiere vicino la guarda
con ammirazione. Le si avvicina piano, si china
e le chiede gentilmente che libro sta leggendo.
La signora di facili costumi intuisce di essere
sulla buona strada per diventare una signora perbene,
si aggiusta gli occhiali sul naso, come una professoressa
di tutto rispetto, e risponde allo stesso modo gentile:
un romanzo storico sulla regina d’Inghilterra.
Il signore le sorride ancora più gentile e le chiede
se per caso non si identifica almeno un po’ con il
personaggio principale. La donna respira sollevata:
sente di essere vicino, vicinissimo
ad essere una signora perbene per il semplice fatto
che si identifica quasi completamente con il personaggio
principale. Si toglie gli occhiali dalle lenti trasparenti
e tutto intorno diventa buio. Non vede assolutamente
più nulla. Si rimette gli occhiali e vede tutto ciò
che la circonda. Respira profondamente:
adesso sì che è davvero una signora perbene.
Cum a dispărut doamna bufniță din lumea reală
Doamna bufniţă visează că are o bicicletă
cu care se plimbă prin visele celorlalţi.
Din când în când încetineşte, pentru că din fire
este foarte curioasă şi dacă ceva îi atrage atenţia
se uită exact ca la un film. Acum intră în visul
unui om care din pură întâmplare o vede. Omul
o roagă frumos să-i împrumute şi lui bicicleta,
dar doamna bufniţă se ţine ţeapănă şi refuză. Omul
îi spune că i-o cumpără, pentru că niciodată n-a mai
văzut o astfel de bicicletă şi e dispus să plătească
dublu sau chiar triplu. Doamna bufniţă se ţine
şi mai ţeapănă şi refuză oferta. Atunci omul
scoate din buzunar o bicicletă minusculă
întocmai ca a doamnei bufniţă, fireşte, păstrând
proporţiile. Doamna bufniţă o priveşte fascinată
şi întinde gheara s-o apuce, dar omul îi zice:
Schimb pe schimb! Doamna bufniţă se indignează,
transpiră, vociferează, dar în cele din urmă cedează
şi îi dă omului bicicleta ei şi ea rămâne cu bicicleta
minusculă în mână. O întoarce pe toate părţile şi observă
că are o cheiţă lângă ghidon. Întoarce cheiţa şi bicicleta
ajunge la dimensiuni normale. Doamna bufniţă se urcă
încântată pe bicicletă şi se plimbă prin lumea reală
şi vede oameni reali care nu o văd pe doamna bufniţă.
Doamna bufniţă intră în panică şi, fără să vrea, învârte
din nou cheiţa. Atunci bicicleta dispare şi
doamna bufniţă dispare odată cu bicicleta din lumea
reală.
Di come Madama Civetta ha abbandonato il mondo reale
In sogno, Madama Civetta possiede una bicicletta
con cui percorre i sogni degli altri.
Di tanto in tanto rallenta, perché per sua natura è
veramente curiosa e se qualcosa attira la sua attenzione
se la gode come fosse un film. Ora entra nel sogno
di un uomo che per puro caso la vede. Questo la prega
di prestare anche a lui la bicicletta, ma Madama Civetta
resta impassibile e rifiuta. L’uomo le dice che gliela
compra, perché non ha mai visto in vita sua una
bicicletta così ed è disposto a pagarla il doppio, perfino
il triplo. Madama Civetta, ancor più tenace nella sua
convinzione, rifiuta l’offerta. Allora l’uomo tira
fuori dalla tasca una bicicletta minuscola, identica
a quella di Madama Civetta, naturalmente nel rispetto
delle proporzioni. Madama Civetta la guarda affascinata
e allunga il suo artiglio per afferrarla, ma l’uomo le dice:
scambio alla pari! Madama Civetta si indigna,
inizia a sudare, borbotta, ma alla fine cede e porge
all’uomo la sua bicicletta, rimanendo con quella
minuscola in mano. La gira da tutte le parti e nota
che ha una piccola chiave vicino al manubrio. Gira
la chiave e la bicicletta diviene di dimensioni normali.
Madama Civetta sale incantata sulla bicicletta, percorre il
mondo reale e vede persone reali che però non la vedono.
Madama Civetta entra nel panico e, senza volerlo, gira
nuovamente la piccola chiave. La bicicletta scompare
e Madama Civetta abbandona insieme a lei il mondo
reale.
Lumea într-un cip
Trăiesc în bunăstare şi apatie.
În acest caz, lumea este, printre altele, tolerantă cu mine.
Când traiul ăsta dă semne de oboseală,
lumea fojgăie în jurul meu şi-mi dă întruna
sfaturi arţăgoasă.
Dacă aş putea introduce lumea
într-un cip pe care l-aş putea activa oricând,
m-aş putea crede un dumnezeu-copil.
În acest caz, lumea îmi va părea, printre altele,
obedientă ca un roboţel-spion
dependent de telecomandă, baterii şi cheful meu
de hârjoneală şi de a strecura mică discordie.
Abia atunci adio bunăstare şi apatie cu adevărat hieratică.
Il mondo in un chip
Vivo nel benessere e nell’apatia.
In questo caso, la gente, tra l’altro, è tollerante con me.
Quando questa vita dà segni di debolezza,
la gente brulica scontrosa intorno a me e non fa che
darmi consigli.
Se potessi inserire tutta la gente
in un chip da attivare quando voglio,
arriverei a credermi un dio-bambino.
In questo caso, la gente mi sembrerebbe, tra l’altro,
obbediente come un robottino-spia
dipendente dal telecomando, dalle pile e dalla mia voglia
di fare baruffa e di seminare un po’ di discordia.
Solo allora addio al benessere e all’apatia davvero ieratica.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Andreea Zaleschi: „Soarele ațipește printre atingeri”
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
