Ion-Valentin Ceaușescu (n. 1989) este poet, prozator, profesor de Limba și literatura română și cronicar la „Let’s Rock România“. A debutat cu volumul de poezie „La o țigară cu umbrele“ și este prezent cu texte în antologii. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe reviste literare.
aici e viața mea aici sunt eu
nu mă deghizez nu metaforizez
desprind bucată de carne de bucată de os
întind un ligament și un pumn de mușchi
îmi aerisesc sufletul
și torn peste el
un strop de cafea
mă ridic umblu privesc pe fereastră
citesc duc gunoiul
am predat un an
în Pantelimon și
copiii încă mă mai sună uneori
să-mi spună cine cu cine
s-a mai smardoit
ce piese nouă a mai scos vreun interlop
și mă anunță
că Eminescu e un adevărat
chiar dacă e vacanță
***
într-o zi m-am uitat cu ea
minute în șir
la un gândac de bucătărie
care mânca mămăligă
se oprea se uita la noi
i se mișcau antenele
în sus și în jos
asta este viața aici suntem
un gândac care mănâncă mămăligă
***
suntem prea miloși
dăm nume păianjenilor de la colțurile camerei
salvăm muște de la îngheț
hrănim pisici pe stradă
și negreșit îi dăm bani
boschetarului ordonat
care are alături un cățel
și lucrurile puține
atent așezate pe o pătură
cățelul are și el lucrurile lui
mâncare apă o cârpă pe care să stea
într-o zi dormea pe o pernă cu pisici
am observat unele asemănătoare
cinci metri mai încolo la o cafenea
***
suntem uneori
prea cruzi unul cu celălalt
ne scoatem demonii
îi lăsăm să se atace
vine și îngerul ne urechează
trimite demonii acasă la ei
ne adoarme ne dă mâncare și apă
Papa spunea că
nu contează cât ne certăm
în timpul zilei
dacă înainte de culcare
suntem împăcați
dar uneori lumina de la bec
se reflectă în ceaiul uitat de trei ore
pe masă și gândacul urcă
pe cană cu o bucată de mămăligă
în spate
***
nu pot privi în jos
din locuri înalte
poate fiindcă ar fi
atât de ușor să alunec și
să nu mă mai opresc niciodată
***
nu știu dacă
voi scrie vreodată o capodoperă
nu știu dacă poezia mai poate face ceva
pentru toți oamenii care au murit
singuri
***
Roco ar fi avut azi 9 ani
între timp a murit și Bruni
crește din el un cais
s-a dus și Silvester
împreună cu bunicii și toată copilăria mea
din trecut vin cornete incolore
trase dintr-un dud care nu mai protejează nimic
Joe e bolnav
e pin tot de eczeme
se atinge cu trupul murdar
și inflamat de pantofii mei
îl mângâi uneori cu vârful degetelor
soră-mea îmi arată un tatuaj naiv
cu o pisică și un câine
în formă de inimă
zâmbesc cu tristețe și mă țin tare
noaptea nu mai rezist
desfac cu o șurubelniță simplă
șuruburile realității
deschid capacul și arunc în gol
***
aș vrea să-ți spun că
toată lumea este doar o stare
și dacă nu-ți place
închide ochii și numără până la infinit.
dar spune-i asta și gândacului
care probabil încă mai mestecă
bucata infinită de mămăligă
și nu știe că în curând va pica
în cana cu ceai
Citește și: mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
