Gabriel Chiriac, n.1968, Iași. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, secția Artă Sacră cu specializarea carte-document și master în același domeniu. Expert restaurator lemn în cadrul Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Expert acreditat de Ministerul Culturii în conservarea bunurilor din patrimoniul cultural național și conservare-restaurare lemn din monumente de arhitectură populară.
Debut proză, 2009, editura Junimea din Iași, roman cu subiect istoric „Iarnă cu fulgi însângerați” (reeditat în 2020 de editura SedCom Libris, Iași), urmat de alte 2 romane tot cu subiect istoric, „Leul înaripat” (Junimea, 2011) și „Ceață roșie în Crimeea” (Junimea, 2014). Proză scurtă în revista Ficțiunea. Proză scurtă science – fiction în revistele Helion și Galaxia 42.
Debut poezie, 2024, editura Junimea, volumul de poezie „Kerouac blues”. Urmează în 2026 un alt volum de poezie, „o boală numită inimă”, la editura Tracus Arte din București. Poezii publicate în O mie de semne, Haimanale literare, Planeta Babel, Zugzwang (prezent și în „Antologia Revistei Zugzwang, Anul IV”), Rexpublica, Meridianul Timișoara, Lettres Capitales, Noise Poetry, Helis.
[***]
(janis joplin cântă la radio cry baby
și în bucătărie apa din ceainic clocotește tandru,
fără să-mi ceară voie,
ca și cum independența femeii
e doar un mic experiment casnic
pe care-l repet fără chef,
încercând să reinventez feminismul în blugi lălâi
și să-mi justific acut
dreptul la contradicții zilnice și amoruri ratate)
aseară am visat că mă sărutam cu simone de beauvoir
și că jean-paul stătea gelos în colț
ținând o țigară stinsă în mână,
incapabil să-și mascheze complexul de inferioritate filosofică
față de două femei
care nu se pot decide
dacă iubirea e isterie colectivă
sau o rochie de satin alb
care te face să arăți vulgar și splendid în același timp.
m-am trezit indignată și mi-am propus
să scriu o carte în care să explic
cum bărbații nu ne-au înțeles niciodată
fix atunci când eram cele mai clare
și coerente
în disperarea noastră
de a fi libere și iubite simultan,
în ținute masculine, de preferință,
cu ruj roșu aplicat stângaci,
câteodată după ureche,
în încercarea disperată
de a nu fi confundate cu femeile
care cred că și-au găsit fericirea
într-o reclamă obscen de pastelată
la margarină și șampon anti-mătreață.
[***]
dacă vrei să mă seduci
nu-mi citi poezii de neruda,
nu sunt o femeie din anii ăia în care
neruda mai funcționa
ca strategie de reproducere.
sunt o femeie care știe
că poeții mari au de obicei victime mici și anonime
și că frumusețea versurilor
nu scuză nimic
din ce se întâmplă
după ce se stinge lumina.
poți să-mi trimiți o poză cu tine dimineața
înainte de cafea,
cu ochii umflați și fața brăzdată
de urma pernei —
aia e sinceritate pornografică
și o apreciez mai mult
decât orice metaforă despre mare.
dacă vrei să mă impresionezi
spune-mi ceva real,
de exemplu că ești speriat,
că nu știi ce vrei,
că te masturbezi gândindu-te la mine
și că ți-e rușine și că nu ți-e rușine,
că ai băut prea mult și ți-ai sunat fosta
și că n-a răspuns
și că bine a făcut.
am nevoie de bărbați
care știu că sunt ratați
și o spun înainte să-i prind
eu singură,
nu de bărbați perfecți
care citesc neruda
și uită să ducă gunoiul.
apropo —
dacă duci gunoiul fără să fii rugat
te iert pentru toate poemele lui neruda,
pentru toate metaforele
cu care ai sedat
alte femei înainte de mine,
și mă culc cu tine
cu un entuziasm
pe care nu l-am mai simțit
de când am aflat
că hamsiile la borcan
și sexul deviant dimineața
sunt singurele două lucruri
care mai justifică
optimismul.
da, am standarde.
nu, nu sunt cele la care te așteptai.
[***]
m-au văzut toți în noaptea aia în care m-am transformat într-un șirag de lampioane chinezești căzute din suporturile prea fragile
& apoi măturate de sub picioarele trecătorilor
în autobuz
mă țin strâns de bară
cu palmele transpirate
de parcă toți acești oameni
mi-ar putea citi semnele ascunse
în ridurile, încă, fine
sunt cumplită atunci când mint
mi se aprind ochii
și-aș putea incendia părul oricărui necunoscut
doar privind absentă
prin geamul care îmi restituie
o mască lucioasă
atât de ușor confundată cu tandrețea
nu
nu sunt făcută să fiu înțeleasă
în mine dorm piramide inversate și
fâșii de hârtie japoneză
cu dorințe scrise oblic
niciuna despre iubire
toate despre o calmă
implacabilă
mutație
a chipului meu
în altceva
poate mai suportabil
decât această
cumințenie patologică
care se destramă doar
înainte de furtună.
[***]
nimeni nu m-a învățat cum să mint convingător
cum să rămân fragilă în halatul de baie mov, mai mov chiar decât corsetul unei târfe
să fiu vulnerabilă ca o scrisoare nedeschisă de dragoste din secolul XIX
în care femeia avea rolul de majordom al emoțiilor
cu drept de preemțiune
asupra fricii de-a fi uitată
când am făcut dragoste întâia oară
eram îmbrăcată în ochii altcuiva
aveam pe buze o aromă de anason
și un vocabular format exclusiv din verbe
iar în păr o libelulă muribundă își ținea ultima conferință de presă
era nevoie să devin urgent o femeie vie
una care știe să coboare dintr-un taxi fără să-i tremure coapsele
care cunoaște pluralul de la candelabru
și numărul de calorii al degetului mijlociu ridicat la timp
și totuși
mi-am amintit că doamna dalloway a ieșit să cumpere flori
exact înainte să intre în depresie
așa că mi-am făcut curaj să las
un bilețel parfumat lângă fierbătorul de apă
– am plecat să-mi caut fericirea. frigiderul e gol,
aproape la fel și inima.
[***]
există un cuvânt în portugheză pe care îl știu de pe internet
saudade
și nu l-am simțit niciodată în portugheză
l-am simțit în română într-un tramvai cu geamul aburit uitându-mă la reclame pentru lucruri pe care nu le vreau
există și o expresie japoneză mono no aware frumusețea lucrurilor care trec
și o folosesc uneori la masă ca să par mai interesantă decât sunt
sau mai tristă
nu știu exact
vorbesc fluent trei limbi și jumătate și în niciuna nu știu să spun precis ce simt
în română ajung cel mai aproape pentru că e singura în care știu să înjur și să cer iertare în aceeași respirație
franceza îmi dă o distanță elegantă față de propriile emoții
engleza îmi dă eficiență
italiana îmi dă gesturile
româna îmi dă ploaia
m-a întrebat cineva odată în ce limbă visez și n-am știut ce să răspund
pentru că în vise nu există limbi
doar imagini și o senzație de urgență pe care o uit la trezire
borges spunea că raiul e o bibliotecă
eu cred că raiul e locul unde nu trebuie să te traduci pe tine însăți unde poți spune lucruri imprecise și incomplete
și celălalt înțelege nu pentru că ești clară
pentru că te cunoaște dincolo de ceea ce spui
mă antrenez pentru asta în fiecare dimineață
cu cafeaua și tăcerea mea de nouă minute înainte să devin versiunea pentru exterior care formulează corect
și nu lasă nimic făcut pe jumătate
ca un geam pe care l-ai închis înainte de furtună
[***]
șarpele era programat să muște doar o dată
dar a rămas lângă glezna mea
ca o brățară uitată de o zeiță a răzbunării
(exilată dintr-un mit incomplet)
mi-ai spus atunci – cu glas care ascundea și totodată mărturisea
și rujul întins perfect pe fiecare jumătate de cuvânt –
într-un bar din chiang mai,
unde fetele se numesc după planete
și știu exact câți centimetri de singurătate
încap într-o rochie couture falsificată.
acolo, iubirea era o meserie
cu program de noapte și pauză de țigară,
iar bărbații aveau fața spălată
cu apă de lotus furată de la un templu fără zei.
tu
mi-ai pus o agrafă aurită în păr
ca și cum m-ai fi ales temporar pentru o lovitură de stat emoțională
cu sânge rece și sprânceană arcuită
eu
mi-am desenat vânătăile cu kohl de alexandria
și mi le-am asumat în conferințe secrete
cu mine însămi,
într-un lift vechi,
care urca doar până la amintiri.
și nimeni n-a ridicat un deget
când m-am așezat în fața oglinzii și am spus:
astăzi, feminitatea e o armă
cu trăgaciul înnodat într-o eșarfă hermès,
și nu mai tremură nimeni.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
