Lavinia Băra (născută 1987, Sibiu) a absolvit Colegiul Naţional Pedagogic „A. Şaguna” din Sibiu şi Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” în acelaşi oraş-mamă. A publicat poeme în două reviste & două antologii literare, iar de curând pe platformele Noise Poetry, Haimanale literare şi O mie de semne. „Scriu & citesc poezie pentru că poezia trebuie să existe. Nu ai cum să stai fără ea. Ar fi trist să nu existe puntea asta de legătură cu umanul.”
Albastrul de pe unghii
trecut prin văl de timp
își pierde amintirea nepăsător
…s-a șters
lăsând în urmă rozul amprentă pe eter joc al culorilor în suflet – metamorfoză
Mi-am ascuns genunchii tremurânzi
Sub pătura roșie găsită ieri în ghena de la marginea orașului.
E roasă pe margini,
Găurită de molii
Dar moale încă
i-am dat și nume – dungata.
Ochii tăi mă privesc cu milă
n-ar trebui de tine cui îi este?
Tai mărul ăsta în două
Îți întind ție jumătatea mai puțin pătată
Cu toate că deja știu c-ai să refuzi
Te uiți pe mersul trenurilor
Și tot speri că vine iar
Aștepți deja de zile
Sentimente fragile se iau la trântă
Într-un fiord al tristeții
Panta e abruptă
Aluneci pe cotorul crud al vieții
Dar te ridici
Și crești
Repari
Renaști
Și recreezi
Și procreezi
F e m e i e.
Martie douăzeci și cinci
Străzi mici
Străzi sufocante
Același vânt nebun în Sibiu
Pe trotuar, în față la Profi, agitație mare
Un om al străzii căzut cu fața spre perete
Mână sucită sub un Corp inert
Figuri înspăimântate în jur
Sau înspăimântătoare
Nu-mi dădeam bine seama
Voiam doar să grăbesc pasul spre casă
Dar David mă trăgea de mână spre el
Hai, mami, stăm până vine salvarea.
Martie douăzeci și cinci
Vânt domol în vechiul meu Sibiu
Sirenele ambulanței în depărtare
Eu stau și oblojesc rănile fetiței
Cu rochie neagră franjuri
Într-un alt amurg
Să tot fie vreo cincisprezece ani de-atunci.
Anomalie
Plasa de la geam
Devine violet de la supradoza
De eșec
Iar virgula se transformă
Într-un punct muced
Și reavăn
Ochiul meu drept stă
Singur în orbita lui
Pleoapa-cortină se-nchide
Pe veci
Sentimentele s-au scurs
Pic-pic
Pe ritmul aparatului de oxigen
Conectat la priza îngălbenită de lângă pat.
Sorry mama, I like bad decisions
Sunt aproape sigură că nu ai auzit șuieratul trenului în gara din spatele
mansardei-martor
Aș putea să dau rewind, dar e mai frumos să complic totul
Sorry mama, I like bad decisions.
Motocicliști nebuni merg în zig-zag oferind un întreg spectacol pentru tine
Pentru momentele alea când apeși inuman butoane invizibile pe pielea mea
Aș putea să dau rewind, dar e mai frumos să complic totul
Sorry mama, I like bad decisions.
Mansarda-martor transpiră sub soarele dogoritor al verii
Norii au forma unor fetuși avortați înainte de termen
Aș putea să dau rewind, dar e mai frumos să complic totul
Sorry mama, I just did something bad today & I can’t stop my tears…
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Timotej Vanko: „Jocul”
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
