[CRITIC GUEST] Maria-Lucia Bucaleț: „Am fost un copil făcut să salveze o căsnicie”

Numele meu oficial e Maria-Lucia Bucaleț, lumea mă știe drept Mara. Sunt elevă la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal în clasa a XII-a și nu am nicio perspectivă de viitor. Am fost diagnosticată cu depresie acum 7 ani și încerc să îmi caut liniștea în cărți de filosofie pe care nu le înțeleg, poezie și muzică proastă. În mica mea escapadă literară – participarea la Festivalul National de Poezie „Gellu Naum” – am folosit scrisul drept modalitate de descărcare, un amalgam de suferință, feminism și frici adolescentine.

1. Mama

Nu-mi place ziua
ziua e caldă și muribundă
mă arde
e gălăgioasă
mă sufocă

nu-mi place noaptea
e întuneric și aud câinii cum se sfâșie
mi se învârt gândurile
devin paranoică iar
dormitorul meu devine singura încăpere mi-e frică
de momentul când voi deschide ușa si voi cădea în abis

noaptea
numai noaptea
încercam să dorm cu mama
și nu puteam, încă nu pot, acum e doar mai simplu de rezolvat
cu pastile
și dacă nici mama nu putea să doarmă începea să-mi povestească
de cât de mult își ura viața
și cât de tare voia să moară
și aveam 4 ani
sau 5
sau 6

iar dacă mama putea sa doarmă o trezeam mergând la baie
și îi simțeam supărarea în pași
în modul în care respira
odată am fugit în bucătărie
pășea apăsat în spatele meu
m-am încuiat plângând
și-n timp de bătea în ușă

i-am spus că n-o iubesc

nu știu cât de adevărat a fost ce am zis
cât de bine frica acoperă alte sentimente
adevărul este
că nici n-o plac

2. Tren

Mi-am regretat forma umană
acum o oră și ceva
încă mi-o regret;
creierul nu mi-e destul de lichefiat
să mi se poată scurge prin degete.
Am re-realizat și re-învățat
că există norme
și oameni pe care nu-i voi cunoaște niciodată.
Stătea în tren pe 2 scaune
(adolescenții ăștia nu mai știu să stea normal)
eu stăteam lângă,
eram despărțite de holul fără pereți
ce unește începutul și finalul vagonului.
Pe 2 scaune stăteam și eu, dar altfel;
ea era desculță, sub scaunul ei era o pereche de sandale urâte,
atât de urâte încât îmi aminteau de scârboșenii capitaliste
– aveau accesorii aurii inutile –
și platforma
ea avea sub picioare o carte
incredibil de mare cu niște litere la fel de mari,
probabil era în engleză deși nu pot citi invers
și un dosar cu foi trase
cursuri probabil
pregătire de medicină, poate.
Era blondă cu ochii albaștri,
căci n-am putut să văd mai mult din ea
pentru că e un gest imbecil să te holbezi la lume
iar mie în forma mea de gigant
fără pic de delicatețe, finețe în vorbe, gesturi, postură.
îmi era frica de faptul că o puteam distruge cu privirea,
ciudat și inutil gând, oricum, n-am atâta putere,
dar am oricum destul jeg.
Și-a luat cartea, și-a pus-o în poală cu foile peste
purta ori o rochie de vară ori bluză și fustă-nflorate;
fără mâneci pe umeri, îi stăteau sub;
și i se vedea clavicula.
Avea două.
Scria sau desena pe acele foi, căci
genunchii ei mă-mpiedicau să văd mai mult decât gestul ăsta apăsat

și dur
Încruntată era când își ridica privirea –
mă vedea sorbind-o.
eu citeam o carte – încercam,
când n-o priveam cu pupilele îmi foloseam marginile ochilor.
Oricum statul pe două scaune are dezavantaje că și-a găsit altcineva locul lângă mine.
M-am mutat și-am realizat prea târziu că am gât și cap și că pot spiona peste scaune.
Când mi-am ridicat privirea nu mai era;
erau alții, nu-mi stârneau interes.
M-am uitat în gol, creierul nu mi-a fost capabil de mai mult.

3. Plângi, Urlă, Suferă

Intră-n duș și caută-ți trupul de cancer
și plângi
pentru că ai tumori oriunde poate avea un om
și sâni triunghiulari și dimorfi
și d-aia n-o să te iubească nimeni vreodată
Suferă
Suferă că te uiți la apă și mâncare
ca la ciumă
Urlă-n durere
Că ai mușcat mărul ăla nenorocit
sau doar pentru că exiști
și te-ai pricopsit să naști
ba mai bine
să curgă carnea din tine o săptămână
pe lună
mai multe dacă ești bolnavă
și niciuna dacă ești stearpă
și omorâtă cu pietre
Scâncește și îndoapă-te
să-ți funcționeze organele numite tot de bărbați
știai că
prin americi
majoritatea organelor ți-au fost
descoperite
de bărbați?
ce te-au tăiat moartă și ți le-au scos cu lingura?
și acum trăiești
cu organele lui Gabriello Fallopio
sau mai rău
cu teaca de pulă?
Uită-te cum apa care se lipește de tine curge
de-o albeață bolnavă
gri
sau neagră
căci jegul nu ți se dezlipește niciodată de măruntaie

și plângi,
că doar așa te cureți, căință și suferință,
blajină ființă.

4. Dragostea e

Dragostea e ca atunci când bunica putea să iasă din casă și nu era dementă,
(în comă sau moartă)
și venea să aibă grijă de mine și părinții mei munceau împreună la slatina.
am aflat de curând că acolo s-au cunoscut.

e amuzant.
de-a lungul vieții am avut tot felul de teorii care să justifice cum am apărut.
cea mai bună parte din viață am crezut
c-am fost un copil făcut să salveze o căsnicie
și la un moment dat am realizat că dacă scazi vârstă mea din vârsta maică-mii iese un număr
mult prea aproape de 40.
și am întrebat-o „am fost făcută din greșeală?”, iar mama a zis „da”.
pusesem întrebarea în glumă
pentru că mi se părea evident că un copil făcut atât de târziu n-are cum să fie o greșeală,
vorbeam cu cineva numa’ cu 19 ani mai tânăr decât maică-sa
și mă mira
(maică-mea se trage din amazoane puternice (bunica mea care a făcut peste 10 avorturi la
viața ei))
de ce m-a păstrat?
pentru că era bătrână și eram „ultima șansă”
că ea „voia mai mulți, că așa unul n-are ce să facă…”
mereu oamenii care au avut frați vor mai mulți copii,
dezgustător.
și astăzi am aflat că tata a plecat de la „vagoane” în 2003
și eu sunt născută în 2005
și ce naiba de dragoste cupidoniană de eros exponențial a fost de am apărut așa de repede
cea mai amuzantă parte din toată povestea e că am fost la nunta alor mei
eram un bebeluș foarte mare și foarte gras (ca acum) într-o rochie albă.

REVENIND
Dragostea e atunci când ai mei munceau și bunica venea să aibă grijă de mine
(la un moment dat n-a mai venit și a fost chemată altă tanti bătrână
pe care o iubesc mult dar care mă insultă în toate modurile posibile
nu e vina mea că am picioare mari)
și eu mă urcam pe ladă
(pentru ăștia mai tineri – haha – lada este o chestie cam cât de lat e un pat dublu de se pune în
capul patului de se pun pături și alte alea în ea)
si aveam o jucărie cu hannah montanah care cânta dacă apăsai pe butoane
avea forma de laptop
iar butonul 6 făcea să cânte un fragment din lacul lebedelor
nu-mi amintesc, dar bunica zicea că o puneam
să mă prezinte când eram pe scenă (ladă)

și bunica vorbea minute în șir despre ce copil minune sunt
iar uneori nici nu porneam muzica să dansez
ci doar stăteam în fusta mea de catifea mâzgălită cu pix și ascultam
laude
și uneori când apăsăm pe tasta 6 se auzea un mic fragment din lacul lebedelor
printre gâfâielile care ieșeau din mine dansând pe ladă

ȘI DRAGOSTEA E
ca atunci când vecina bogată îmi dădea jucăriile ei vechi
și uneori mă lăsa să mă joc pe laptopul țestoasă,
îmi dădea rolele și casele de păpuși rămase ei mici

DRAGOSTEA era atunci pentru că nu știam altceva
asta nu înseamnă că nu era altceva pe acolo
înseamnă doar că l-am burețit atunci
și-l simt acum

IAR DRAGOSTEA ACUM
e altfel, e o baie de doi metri pătrați
unde curge apă caldă pe mine
și miroase a mentă, portocală și hoit
îmi pare rău pentru mirosul de hoit, îmi pare rău,
vă jur că îmi schimb absorbantele în timp util recomandat medical
(poate îmi putrezește sufletul)
și poate put și de-aia îmi tot cumpără tata parfum
pentru că nu am ajuns sau optimist
abia încep pubertatea și trebuie sa învăț ce e ăla deodorant

ȘI CU PUȚIN NOROC
cresc suficient și intru în al treilea stagiu de dragoste
poate după ce învăț alfabetul pe la 40 de ani
o să învăț și tabla înmulțirii – haha –
și o sa găsesc o persoană la fel de stricată mental
la care o să mă uit cupidonește c-un eros exponențial.

5. Tata

echivalentul glumelor proaste pe care le face,
al papucilor în care merge oriunde
și al vocii sale de țânțar,
mă iubește
cum își iubește câinele,
drăguț, mic și pufos uneori iar când are prea multe nevoi un picior în bot îl va face să tacă
bine, recunosc,
în mine nu dă cu piciorul, sau cu orice altceva,
spre deosebire de cum dă în câini,
pisici
și maică-mea.

în timpul limitat în care-l pot observa,
de obicei reușește numai să înjure etnii,
femei la volan, ba chiar nici să nu observe grosolanul situației
„E femeie, tati?” întreabă, nu si-a schimbat ochelarii de ceva timp
E femeie, știu, a comis păcatul de a merge cu 20 km/h,
îi vad părul creț si ramele ochelarilor la volan
„Nu știu.”
„E femeie.” zice tata, mândru, că a reușit să-mi insufle inferioritatea prea-bine-cunoscută,
probabil,
probabil ca nu, căci voia să dau de carnet
și să mă fac „informaticiană în IT”
„deci asta cade de pe masă, nu?”, mă întreabă, în mașină,
mă uit în față, cum mă uit când se apleacă să-mi șoptească un „trebuia să-ți iei și două perechi
de chiloți”,
în magazin,
la casă, de parcă nu mi-o putea spune în timpul cumpărăturilor
trebuia imperios atunci, când nu se mai poate face nimic,
așa funcționează teribilul lui talent de observație.
Mă iubește, cum iubești o pușculiță,
turnând bani în ea, pentru zile negre,
cum îți iei pâinea de la gură să o umpli,
metaforic
o investiție pentru viitor.
O investiție inutilă, sunt o dezamăgire în ochii săi
nu știe asta, momentan, nu plănuiesc să i-o spun prea curând,
până atunci refuz banii pe care vrea sa-i investească în ziua mea de naștere,
căci n-am pe cine să invit,
și îi zic că nu știe despre ce vorbește,
când îmi spune că va da totul să mă ducă la facultate în străinătate „dacă iau și bursă”

îl iubesc, așa cum își iubește un câine stăpânul,
linge mâna ce-i oferă mâncare
și-și execută, cât poate, rolul de câine,
privind cu disperare poarta,
așteptând să se deschidă.

Citește și:

• [CRITIC GUEST] Elena Purușniuc: „Durerea se topește sub soarele abrupt”
• mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI