Mă numesc Elena Purușniuc și sunt studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Încerc să fac din crezul poeziei mele un mod de existență prin care să rezist în fața vicisitudinilor hazardului. Am debutat cu un grupaj de poeme în Revista Psyche. Ulterior am publicat și în revistele Planeta Babel și Meridianul Timișoara.
***
am leșinat în fața realității
care îmi picura cu foc
fiecare undă de fericire acvatică
ce reușea să se strecoare
prin pădurea de veșnice nemulțumiri
eu și Jeni Acterian
veșnic nemulțumite
veșnic nihiliste
în existența mea pictată tip Munch
am renunțat să mai fac dragoste cu dragostea
am început să plâng
umbra era singurul individ
cu care mai vorbeam
chiar mă alinta uneori
știa mai bine decât orice bărbat
că mă îmbăt din pronumele posesiv
lacrimile sunt ca un lubrifiant
așa că am ales să fac dragoste cu neajunsul
preludiul e rece, rece
se plimbă pe pielea mea
cu bucăți de gheață
până îmi topește toată căldura
orgasmul e paroxismul neajunsului
haosul morții își introduce în mine
toată virilitatea
mă posedă
nu mai respir
dorm
e liniștise
pe clavicula mea rece
care e tot mai proeminentă
și zgâriată tandru
de unghiile ascuțite și negre
ale singurătății.
***
asfalt fierbinte
pictat cu micile urme de cretă lividă
vremea ne topește principiile
devenim animalici
marea sărată
se hrănește cu rațiunea noastră
și începem să ne iubim
fără să știm nici cum ne cheamă
nici când e ziua de naștere a fiecăruia
nici ce traume din copilărie avem
detalii
căldura le înghite pragmatismul
harder, daddy, harder
știi că îmi place ca degetele tale
să fie înmuiate până la vârfuri
în cocktailul cu grapefuit
și gin
haide, fă-mi pofta și mie
nu mă lăsa să adorm
greierii îmi intră în urechi
și pierd tot spectacolul căldurii.
***
e miercuri după amiaza
cuvintele tale au început să caște
lasă-le să se odihnească
uite au făcut și bătături
de la atâta plimbare textuală
du-le în vacanță
în Maldive
până la trec bătăturile
până se bronzează
până își cunosc alte sensuri
poate chiar mai stau de vorba între ele
liniștea a (re)devenit pielea cuvintelor
durerea se topește sub soarele abrupt
gata
cuvintele s-au odihnit.
***
mi-am atins maternitatea
scriind
nu am născut
dar știu cum e să duci grija
unui alt destin decât al tău
am emoții
când termin un poem
oare se va pierde în eterul indiferenței?
oare va deveni de succes în spiritul colectiv?
oare se va sinucide în pădurea din colț?
îmi proiectez personalitatea
de mamă cicălitoare
asupra poemelor mele
măcar ele nu o să țipe la mine
când se vor simți claustrate
de glasul meu îngrijorat.
Citește și:
- CRITIC GUEST] Mira Orza: „Du-mă undeva departe de mine și aproape de dreptul meu la vot”[
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
