[CRITIC GUEST] Mihai Babei: „Atunci va schița o grimasă și Dumnezeu din ceruri”

Mihai Babei este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. A publicat următoarele volume de poezii: „Nori de vișin alb”, „Declarații din dragoste”, „Orașul de zgură roșie”, „Tornade de fum”, „La capătul liniei o stea căzătoare”, „Sentințe malaphorice” (aforisme). A publicat în revistele: Convorbiri literare, România literară, Argeș, Ateneu, Cronica, Steaua, Tribuna ș.a. A obținut următoarele premii: Premiul „Nicolae Labiș” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru volumul ,,Nori de vișin alb” – 2021; Marele Premiu pentru proză scurtă la Festivalul „Rezonanțe udiștene”, Suceava – 2022; Premiul II la Festivalul Național de aforisme „Garabet Ibrăileanu”, Roman – 2022; Premiul Reprezentanței Uniunii Scriitorilor din România, Botoșani – pentru volumul „Tornade de fum” – 2023; Premiul I la Festivalul Internațional de Creație „Vrancea Literară” – pentru volumul „Tornade de fum” – 2023; Mențiune la Festivalul Național de aforisme „Garabet Ibrăileanu”, Roman – 2023; Premiul special „Ion Petrovici” la Festivalul Internațional al aforismului Tecuci – 2023.

am găsit-o, era frumoasă, am luat-o

am intrat agale cu pas de melc zdruncinat

din praful trotuarului

direct în terasa Cafenelei Artelor 

o cadână cu trup de silfidă

cu înfățișare de bucată spartă ca

Lady Gaga în concert

trosnește respirația ușii și 

intra-n paradisul barului

eu

sătul de lumea preacuvioșilor 

sunt în infern

că să-mi revin în ziua asta 

colorată cu bucăți de cer

un 50 de Jidvei 

mă va resuscita în mod apoteotic

apoi cu o cafea amară neleșioasă 

mi se vor trezi toți neuronii letargici

devenind ascuțiți la minte

calm

aștept să mă lovească libelula

să-mi dezlege comanda 

râde

cu mâinile-nfundate în

buzunarele uniformei

cu părul furtună apretat cu gel de firmă 

fără bucle, lucios și dat pe spate

cu pomeții obrajilor ușor

fierbinți

freamătă

hai – îi zic –

mai aproape

să te aud

să-ți povestesc cum

se îmbătrânește cu spirit 

cu intelect 

nu-ți provoc nimic

jur

pe floarea de crin 

neofilită

• 3 martie 2025 (un poem, o amintire de la Cafeneaua Artelor)

revelația unui sentiment de lipsă între dezolare și splendoare

oameni îmbrăcați în ploi se cutreieră

mergând mai departe puternici 

pe drumul lor lunecos și greu

simt și văd cu ochii lor înălțarea

și-și cară propriul trup

părăsind oglinzile ce s-au

adâncit în întuneric

râuri de stele se desprind

ca o pereche de aripi uriașe

ce se dizolvă 

în fumul ce gonea bezmetic din

limbile de foc ale văzduhului 

cerul foșnește se cutremură într-un

strop de timp

pendulând între

vis realitate și o consolare 

ciudată

lacul din poiana jderului este

plin de lacrimi murmurânde

ierburi dese și lungi unduiesc

lin în apa mov cu nuferi răniți 

pietrele se colorează în verde 

încins

ca niște petice de cer presărate

cu firimituri de soare obosit

ce parcă au irumpt din pământul magic 

ce pare supărat pe 

pădurea de fagi lovită a lehamite 

doi fluturi galbeni fac dragoste pe

o floare albă de arnică

alături 

lumina tremură paralizată pe deasupra 

mlaștinii înverzite

mâine

va crește din mormântul sfântului 

un paltin unde vulturii vor primi 

strigătul tău bolborosind a rătăcire

atunci

va schița o grimasă și Dumnezeu din

ceruri

și alte păsări se vor odihni și se vor

iubi pe crengile tale

să asculți 

să crezi 

să iubești 

apoi

să mori într-o răscruce de drum uscat

restul e interzis 

• sâmbătă, 14 februarie 2026

rugă

mâinile mamei 

rugându-se la icoana 

terfelită de fumul candelei

se prefac într-un buchet 

de frezii reci

ce plutesc spre înaltul

cerului

din irișii ei răsar sânziene

pe cadranul solar al lumii 

EL

le adună în mănunchiuri neregulate

și pansează zborul îngerilor 

apoi

cu o seringă de aur binecuvântată

cu tămâie și smirnă

le tratează nehotărârea și

organizează raiul

• luni, 9 februarie 2026

ce nu poți evita nu este, dar poate fi 

soarelui

uneori îi este frig

dar nu îngheață niciodată

e liniște pe

linia de centură vie a orașului

plouă mârâit cu stropi de

ghioc descuiat

eram tineri 

eram nebuni

eu eram foamea ce mă traversa

tu pozai nud

ne iubeam până-n asfințitul serii

apoi

ne devoram înlănțuiți în tăcerea nopții 

așa trăiam în furtuna

timpului

nimic nou de văzut de auzit

viața se scanează singură

aici

poveștile de repetă 

dacă te privesc dispari

dacă-ți vorbesc începi să mă

cauți 

cu ochii înfundați în mine

deodată

am devenit stingheri

printre străinii de peste lumina ce cade

între noi cu

prietenii se adună și-o încercuiesc

doar pe ea

,,de va pleca o vom uita și-i vom

sfărma și amintirile” își șoptesc ei

și umbra pământului s-o acopere 

tăcerea mea

nu poți să n-o simți 

ți-o dăruiesc

de astăzi îți aparține 

ceea ce am aprobare să fac acum

se vede

ceea ce nu vreau să fac

nici nu știi

• duminică, 15 februarie 2026

creația e doar cuprindere nu ruperea ei

pe sânii iubitei mele 

înfloresc crini verzi

în lotca pescarului

adăstată în istmul vidrelor

un cormoran rănit se

zbate să renască

eu 

am hotărât deodată să

viețuiesc într-un nufăr

dar nu am fost lăsat singur

tu

cu sufletul și trupul tău imaculat

ai ales acea cale intrând muțește

în acel nufăr înfoiat

copleșindu-mă

• joi, 19 februarie 2026

• Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI