Nicoleta Șimon a câștigat concursul de debut în poezie organizat de editura Cartex, constând în publicarea volumului (ingrats) în colecția Amaterasu, coordonată de Ramona Boldizsar. S-a născut pe 5 decembrie 1997 și a absolvit studiile la Colegiul Național „Áprily Lajos”, după care s-a înscris la Universitatea „Transilvania” Brașov, filiala Litere. A urmat timp de cinci ani Cenaclul „corpului T” organizat de profesorii Virgil Borcan și Dan Țăranu. În 2022 a avut prima apariție într-un volum colectiv, în cadrul antologiei „Generația O Mie de Semne”, apărută la Casa de Pariuri Literare sub coordonarea lui Gelu Diaconu.
Iată ce spune Gelu Diaconu pe coperta cărții ei de debut:
„(ingrats) nu este un debut: e o carte solidă, a unei poete experimentate care se joacă de-a experimentul cu maturitatea unui actor aflat la apogeul carierei. În cazul de față el nu-și arata chipul, însă îi auzim tot timpul vocea calmă, ușor metalizată, cu efect narcotic. Știi că e acolo, că te trage ușor-ușor în câmpul ei gravitațional, că te seduce. Însă nu-ți pasă de pericole, fiindcă recompensa e atât de bogată în senzații încât nu ți-e teamă de consecințe. Ajuns la final, nu vei avea încotro și va trebui să te întorci ca să reiei totul de la capăt. Nu te gândi că ai scăpat, fiindcă ți se va întâmpla și ție. Iar pentru asta nu vei fi nerecunoscător, dimpotrivă.”
city of worms
blocurile se îngrămădesc într-un joc de tetris
etajele vechi cad la pământ
pornind o avalanșă de pietre și metal
cărămizile sunt sicriele
morților care locuiau la parter
amintirea de neon
biciuiește sicriele cu lumină rece
și tremură morții
și sicriele îngheață
și ghețarii se izbesc unii de alții
tocindu-se ca picioarele asfaltului
norii de ceață se coagulează
ca uleiul întărit în bidoane de plastic reciclabil
golurile clădirilor își caută locuitorii
morții mai vechi care n-au suportat
creșterea chiriilor
moartea e planta (ne)carnivoră cățărată pe
scoarța luminilor stradale
capul ei încălzește aerul
și topește ghețarii centrali
moartea nu are ochi
sau gură
moartea nu are sprâncene
dar are nas
și i se urcă praful de după cutremur
prin nări până la creier
mă răsucesc în sicriul
înghesuit
amintirile mele sunt sate incolore
e bunica din fața casei
și câinii vagabonzi care mă lătrau
satul organic miroase a putred
în timp ce orașul are iz de beton
după un timp se adună viermii flămânzi
la degustarea corpurilor moarte
le fură o geană sau un ochi
le ronțăie prepuțul
dar cum fac morții dragoste fără organe?
își vâră degetele în deschizăturile canalelor
neoanele accelerează
devin rachete care urcă sinucigașii la etaje
uciderea morților e biletul
de trimitere
la crematoriu
we, so tired of all the darkness in our lives
blocurile își fac cu ochiul în timp ce
fulgerele aprind drumul care le separă
în bălțile inundate de lumină apare
a-xolotl
branhiile testează calitatea oxigenului
hybrisul șoferilor ghidați de curenții magnetici
când semnele de circulație sunt trecute cu vederea
a-xolotl adună victime colaterale
urechea discerne momentul impactului
ochii absorb ultimele transformări ale luminii
brațele de tinichea intră în piept până relevă
codul genetic
a-xolotl urcă
strigătele
deasupra cupolei vantablack
dipsomania
camerele sigilate ermetic
suprascriu nevoia de oxigen
privesc undele interne
cioburile
deschid branhii-n esofag
n-am nevoie de soare
ochii se obișnuiesc cu întunericul
și deși sunt doar o umbră
adn-ul rămâne același
la fel și amprenta de pe fibrele paharului
sau de pe masa în care am dat cu pumnul
mai târziu mi-a părut rău
mi-aș fi cerut scuze
dar e o imposibilitate fiziologică
să vorbești în timp ce bei
am șters aplicația de taxi
mi-am spus că voi reuși să zbor
picioarele se agață de
obstacole fictive
//////////////////////
am fost construiți pentru băutură
ne-am format în lichid
și am ieșit cu instinctul de-a da din gură
cerșind apă, lapte, alcool…
scaunul așezat cu fața spre perete
e mai interesant decât păsările
oamenii care se plimbă teleghidați de aplicații
sau clădirile cu acces interzis
apartamentul n-are cod vestimentar
pot arunca geaca peste corpul gol
pielea moartă se freacă de pielea vie
mă asortez cu tapiseria
părul de aceeași nuanță
picioarele goale
mâinile uscate de la prea multe spălări
zgârii cu unghia copacul de pe inel
se-agață de-o creangă și se rupe
în școala primară
mi-am frecat palma de zid
a curs sânge
curge și-acum
//////////////////////
mirosul de podea e de preferat
autobuzului
unde urcă cerșetorii cu gecile
din care curge plușul
ca lacrimile animăluțelor
roase în copilărie
camera oscilează
nici moartea nu se mai vede clar
autoficțiunea de sinucigaș
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Ion Șerban Drincea: „Apropierea sângelui”
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
