Începând de azi, inițiez rubrica CRITIC GUEST unde voi prezenta de fiecare dată publicului arădean câte un poet, prozator, eseist etc. de ispravă, pe care am avut șansa să îi cunosc și apreciez la diverse evenimente culturale. Consider că e un demers absolut necesar de introducere treptată în scenă a valorilor de lângă noi, oameni talentați, cu spiritul critic, de multe ori trecuți cu vederea de jurnalismul de senzație. Noi, însă, aici, ne propunem altceva.
Invitata de azi este o foarte tânără poetă cu o amprentă poetică deja bine definită.
Ioana Lavinia e elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara. În timpul liber scrie poezie, citește mult, se implică în diferite activităţi culturale, face voluntariat la F-SIDES Cineclub şi coordonează proiectul Feminist Thoughts. A publicat texte în O Mie de Semne, Note de subsol, Planeta Babel, Revista Cutra. Participă la cenaclul Comunei 30.
A participat la Festivalul Naţional de Poezie „Gellu Naum”, unde a câștigat Marele Premiu Apolodor.
Dragӑ H.,
îmi lipesc genunchii de piept şi zâmbesc
mâna ta precisă toarnă într-o căldare cu mânerele perfecte
un love potion sau aşa ceva
pe care mai mult ca sigur l-ai încălzit
până la temperatura perfectă
în dungeon-ul unui castel pe care nu am cum să-l văd
şi dovleceii din sera în care se ţin cursurile de herbologie
cele mai minuscule locuri & cele mai mici singurătăţi
mă gândesc că nu te-am văzut niciodată plângând
poate doar aproape de a o face
şi ăsta e unul din puţinele lucruri care mă aduc mai aproape de tine
simţi şi tu? siguranţa
că nu ai uitat nimic în toate spaţiile strâmte
şi foarte strâmte pe care le traversezi
cu atâta eleganţă încât
vreau şi eu să încerc să câştig pocalul de foc
şi să renunţ la asta ca să îmi ajut prietenii
şi să îmi strâng furia în pacheţele mici –
micimicimici atunci când fac lucrurile mai bine ca mine
eu nu sunt aşa
mă uit la poze şi încerc să zâmbesc la fel de mult
să o fac de parcă ştiu cum
complexe blânde de inferioritate
mă strâng atât de tare în braţe
apoi mă uit la tine şi mi-e atât de cald
singurătatea mă umple
acolo sunt atât de multe lucruri
pe care n-o să le ating
şi tu nu ştii nimic din toate astea.
O.,
viaţa noastră e departe
de stadioanele cu lumini fosforescente
şi de parcurile construite doar
ca să găseşti un drum mai scurt
viaţa noastră e
în blocurile noi, înghesuite
între omv-ul pe lângă care
ne era frică să trecem
şi casele cu acoperişul spart
de la periferie care nu era
de fapt periferie, eram
în inima oraşului
şi totuşi ne simţeam atât de departe.
între noi au fost mereu
lucrurile care ne lipseau
mă gândesc des la
prietenele tale, la meditaţiile la germană
la frau A. care ne dădea bomboanele
pe care noi i le aduceam
ruşinea cu care le luam din cutie.
creăm lucrurile de care avem nevoie
ne construim cosmosuri numai ale noastre
lângă orga electrică
pentru care a trebuit să montezi o priză nouă
în mijlocul peretelui portocaliu deschis
în faţa blocului meu s-a mai construit o biserică
lângă tine s-a făcut un cinema fără popcorn şi
când intri acolo ai impresia că ţi-e mereu rece
mă gândesc la faptul că nu ştiu dacă bei cafea sau
la momentele în care mi-a scăpat
tot ce voiai să-mi spui
ai fost cea mai moale piele
în care am lovit vreodată cu piciorul
în somn
mă gândesc la Turcia şi anii cu excursii la mare
pe care le-am făcut împreună
mama mi-a zis că nimic nu mai e la fel
acolo
mă gândesc la coşurile de la supermarket
şi pe câte dintre ele am pus amândouă mâna
şi le-am împins spre uşa de la intrare
de parcă ar fi numai ale noastre.
utopia verde
utopia verde
pe bordura din fața blocului
ca petele mucurilor de țigară
apăsate pe asfalt
își turtesc fumurile
degetele tremură și împing mai tare
utopia verde
în plasticul pungilor care vibrează deasupra asfaltului
modalitățile de reciclare, recolectare
a gunoaielor, a ta, a tuturor
strângi
mii de minute de clipuri video de pe youtube
pe care nu știi cum să le folosești
utopia verde
și poveștile cu copiii din africa
sentimentul de vină când nu mai poți
și te duci în spatele garajului
pisicile prețuiesc mai mult hrana decât tine
toți ceilalți care
și-au aruncat deja resturile
când te întorci
și acum simți și tu furia aia
care credeai că vine numai din africa
utopia verde
țigările, pungile, furia, degetele
pe care le strângi
le colectezi în saci de culori diferite
îți pare rău să le arunci
te atașezi prea tare
de ceva ce nici măcar nu știi dacă e al tău până la urmă.
![[CRITIC GUEST] Trei poeme de Ioana Lavinia](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/07/ioana-lavinia-scaled-600x600.webp)
(Foto – Ioana Lavinia)
