Trecând, ca trenul de Curtici, peste masa super-săracă şi deosebit de fierbinte de anul acesta, trecând peste porcii nevinovaţi care îl întreabă pe Creator ce vină au ei, de tabără neamurile lui UE să-i taie, deci, trecând peste aspectul socio-filosofic al perioadei pe care o trăim, rămânem cu faza politică. Care e de un asemenea hal, încât nu avem cuvinte potrivite, nici măcar cu mâna. S-au întâmplat atât de multe, mici și mari mizerii, încât nu un jurnalist trebuie să le ţină evidenţa, ci un contabil. Şi încă unul foarte bun. Pe de altă parte, contabilizarea tâmpeniilor nu e neapărat o formă literară, iar valabilitatea istorică a acestei indexări e relativă, după cum relativă e şi definirea sus numitelor tâmpenii.
Aşa că jurnaliştii, editorialiştii, analiştii, redactorii, directorii de ziar, culegătorii şi zeţarii, mass media, poporul, râul, ramul, au făcut ceea ce ştie cel mai bine să facă românul în situaţii de criză majoră. De fapt, una din cele trei variante: să ceară ajutor din afară, să ignore cu nonşalanţă problema, sau să ia partea unuia dintre beligeranţi. Şi, pentru că suntem în an preelectoral și centenar, şi fâlfâim cu toţii steaguri, şi n-avem capitală culturală europeană proaspăt pavată şi igienizată, am ales să luăm parte la războiul sfânt pe care preşedintele îl duce cu… Chiar, cu cine se luptă Marele Mut?
Păi, să vedem: Preşedintele se luptă cu corupţia. Toată lumea bună îl iubeşte pentru asta. Doar că nu prea înțelege nimeni, și nu prea se văd rezultate. Că în afară de protocoalele înțelepților de serviciu, marile migrații via Costa Rica și Madagascar, spionii amatori şi scandalul jupâni mustăcioși versus alți jupâni, nu prea am văzut nimic spectaculos. Nu am căzut de pe scaun de admiraţie atunci când Johannis i-a luat la şuturi pe cei ce împart dreptatea. Mai mult, am considerat, zic eu pe bună dreptate, că e vorba de o imixtiune în treburi care nu îl privesc pe preşedintele ţării. Deci, preşedintele se luptă cu Constituţia. Ei, asta e destul de grav, pentru că noi suntem un stat constituţional. Însă asta nu pare să-i deranjeze pe foarte mulți, aşa că s-ar putea să mă înşel, şi atunci mă uit cu atenţie la toată cearta cu primul ministru şi spun că Klaus se luptă cu pesediștii, şi aduc în sprijinul afirmaţiei mele, pe lângă numitele atacuri, şi faptul că încă nu a reuşit să-i rupă în două, deși încearcă din răsputeri, și are o echipă care-l sprijină şi în ultima flatulaţie de presă. Dar, conform sondajelor de la unele posturi TV, mă înşel şi cu asta. Atunci, poate preşedintele se luptă cu parlamentul. Ultimele discursuri ale lui, pline de un patetic populism, arată exact asta. E normal ca parlamentul să fie portretizat printr-un Moş Ene deosebit, însă, totuşi, este forul legislativ, ales prin vot, exact ca și sibianul, aşa că preşedintele nu are ce îşi implementa acolo. Cu toate astea, părerea generală a tinerilor furioși este că preşedintele face bine ce face, el e băiat simpatic, zâmbește cu boborul şi râde rar și cu accent, merge pe bicicletă, înjură jandarmii cei răi, ajută multiculturalismul promovat de multinaționale, loveşte grupurile de interese peste trompetă, e de-al nostru. Chiar dacă nu se ştie împotriva cui luptă.
Ipoteză: Dacă Marele Mut luptă împotriva propriului popor? Şi dacă preşedintele câştigă? Mai gândiţi-vă la asta.
1 comentariu. Leave new
Acum rămâne să aflăm care este propriul lui popor? Noima se bălăngăne între cel dintre Elba și Rin de o parte și de cealaltă cel aflat în spațiul carpato-danubian. Adică între munții Carpați și Dunăre.