Printr-o situație… de tot căcatul trec oamenii din Munar, cărora acum două săptămâni li s-a dus naibii tot confortul pe care, cel puțin din punct de vedere geografic, ți-l oferă izolarea de marile aglomerări urbane, retragerea, nu-i așa?, din spațiul poluat al orașului în liniștea patriarhală a satului românesc… mai cu seamă unul aflat în aria protejată a unui parc natural – în speță Lunca Mureșului. În baza unui contract (zicem noi) dubios – din moment ce nu l-a văzut nimeni, iar autoritățile nu pot să spună despre el decât că „cred că este în regulă” -, încheiat între un proprietar de pământuri din zonă și Compania de Apă (bănuim), dejecțiile umane neepurate la Stația de de tratare a apelor uzate pentru protejarea râului Mureş sunt transportate în camioane-benă acoperite cu prelate în imendiata proximitate a satului, făcându-i pe locuitorii de la capătul sud-vestic al județului să se închidă, pur și simplu, în casă, nimeni neputând să suporte duhoarea îngrozitoare pe care o emană tonele de dejecții umane deversate la doi pași de casele și curțile lor.
„Mirosul înfiorător te face să te simți ca și cum ai trăi non-stop într-un veceu!”
Din atașamentul video al articolului vă puteți face o impresie despre ceea ce trăiesc oamenii din Munar de când satul lor s-a transformat într-o stație de depozitare a dejecțiilor orășenilor. Nu mai titrăm și grafic nemulțumirile lor – vă putem garanta că n-am găsit pe nimeni care să fi fost… încântat de situație. Din ceea ce am reușit să documentăm până acum de la autorități locale și județene, se pare că discutăm despre o practică „la limită, legală, întrucât există avize semnate inclusiv de Garda de Mediu – care a și făcut un control, după ce demersul a început.”
Ciudat cu acest demers e că, după ce Garda de Mediu a efectuat controlul, transporturile au încetat… deși „practic n-a fost un control avevărat: au venit și au vorbit cu doi bătrâni de peste 80 de ani, care nici n-au înțeles ce-i întrebă inspectorii respectivi… i-au pus să semneze… mă îndoiesc că au avut habar de ce semnează” – după cum ne-a povestit o localnică (vezi video).
Problema se… împute și mai tare, dacă răsfoim legislația în vigoare
Habar n-avem cu ce aparate au măsurat cei de la Gardă indicele olfactiv de poluare și nici n-am reușit să aflăm… de la cât în sus începi să vomiți după ce-ți „cade nasul”… dar știm că aceeași Gardă de Mediu a amendat Primăria Secusigiu cu 10.000 de lei pentru că, acum nu mult timp, a depozitat în aria protejată a Luncii Mureșului o mașină de moloz. De asemenea, din câte am aflat, depozitarea dejecțiilor umane pe un teren agricol în urma unui contract cu proprietarul , e „pe trend” – acesta încasând 1000 de lei / camion, așa încât, probabil, vom mai avea de a face cu acest subiect.
Până la obținerea unor poziții oficiale, de dragul echilibrului polemic, vă prezentăm ce zice legea și ce cred cercetătorii despre acest fapt.
Conform definițiilor pe care le dă legea, elementele poluante ale solului sunt grupate in 3 categorii:
– elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, viruși, paraziți), eliminate de om și de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferite reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
– elemente chimice, în cea mai mare parte de natură organică. Importanța lor este multiplă: servesc drept suport nutritiv pentru germeni, insecte și rozatoare, suferă procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice și pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le degradează;
– elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziției solului: inundații, ploi acide, defrișări masive.
Excrementele umane aruncate în locuri neamenajate:
-sunt posibilităţi de răspândire a numeroase boli: meningita, encefalita, hepatita infecţioasă, febra tifoidă
-aceşti agenţii patogeni ajung în apele de suprafaţă sau în cele freatice și generează contaminarea populaţiei umane
În România, sunt poluate cu dejecţii umane peste 100 de hectare de teren.
Ce cred cercetătorii despre folosirea dejecțiilor umane în agricultură
Urina și fecalele umane fac parte din îngrășămintele tradiționale orientale și sunt folosite de secole fie după compostare fie direct. Se pare că efectul acesteia este cu atât mai spectaculos dacă este întrebuințată împreună cu cenușa rezultată în urma arderii lemnului. Urina umană conține în procente destul de mari elemente precum azotul, fosforul și potasiul, iar cenușa este bogată în substanțe nutritive care nu se regăsesc în urină, precum calciul si magneziul. Ambele au fost folosite separat, ca îngrășământ, de secole întregi, însă de-abia acum agricultorii au venit cu ideea de a le folosi împreună, tocmai datorita proprietăților eficiente mai degrabă complementar, decât singular. În orice caz, cercetătorii privesc mai degrabă latura eficientă a procedeului și speră ca descoperirile cu privire la utilitatea urinei vor contribui la dezvoltarea unei atitudini pozitive în ceea ce priveste folosirea acesteia împreună cu cenușa, drept îngrășăminte – că rezultatele nu se afirmă numai în creșterea producțiilor și îmbunătățirea calitativă a recoltelor, dar și în reducerea contaminării apei și în controlul calității solului și al emisiilor de azot.