Dosarul DNA pentru abuz în serviciu și obținerea de foloase necuvenite care-l implica pe primarul Lipovei, Florin PERA, a fost CLASAT

Florin Pera
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Despre ancheta DNA care vizează prejudicerea Primăriei Orașului Lipova de către propriii administratori cu o sumă aproximabilă (inițial) la 4 milioane de Euro se tot discută de anul trecut, de când sediul administrativ și clubul sportiv  au fost călcate de polițiștii coordonați de procuror, lăsându-i panicați pe toți.

Atunci, în urma unei sesizări înregistrate la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara s-a sesizat și a început urmărirea penală față de mai multe persoane din aparatul Primăriei cu privire la plățile efectuate către Clubul Sportiv „Șoimii” Lipova și au fost formulate acuzații de abuz în serviciu și obținerea unor foloase necuvenite cu un prejudiciu calculat la circa 4 milioane de euro – o jumătate din acestă sumă fiind calculată ca a fi „sifonată” prin clubul „Șoimii Lipova”.

Ei bine, azi-dimineață, primarul orașului, Florin Pera, a postat pe pagina sa de facebook cea mai recentă acualizare a acestui subiect.

Redăm integral  declarația publică a lui Florin Pera

Ziua de ieri mi-a adus o veste pe care am așteptat-o mult și care încheie una dintre cele mai dificile perioade din viața mea.

În urmă cu aproape un an, în urma unei sesizări înregistrate la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, cu privire la plățile efectuate către Clubul Sportiv „Șoimii” Lipova, au fost formulate acuzații de abuz în serviciu și obținerea unor foloase necuvenite. A urmat o perioadă grea, cu o anchetă penală și cu toate consecințele pe care o asemenea situație le aduce nu doar asupra celui direct vizat, ci și asupra familiei și a celor apropiați.

Am susținut de la bun început că acuzațiile care mi-au fost aduse nu corespund realității și am avut încredere că instituțiile abilitate vor lămuri lucrurile.

Astăzi pot spune că acest capitol s-a încheiat.

Prin adresa primită din partea DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, din data de 9 septembrie 2026, am fost înștiințat că dosarul a fost clasat și că au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mele și ale familiei mele.

Este, înainte de toate, un moment de mare ușurare pentru mine și pentru familia mea. După luni în care am trăit cu povara unei asemenea situații, putem merge mai departe cu liniștea pe care ne-o dă clarificarea acestei cauze.

Îi mulțumesc, în primul rând, lui Dumnezeu. Credința mi-a dat puterea să trec peste această încercare și să nu îmi pierd speranța că adevărul va ieși la lumină.

Mulțumesc, de asemenea, instituțiilor statului implicate pentru modul profesionist în care și-au îndeplinit atribuțiile și pentru faptul că această cauză a fost cercetată și lămurită.

Și, mai presus de toate, le mulțumesc familiei mele, rudelor, colegilor, prietenilor și tuturor celor care au rămas lângă mine în această perioadă. Sunt lucruri pe care nu le uiți. În momentele dificile afli cine îți este cu adevărat aproape, cine are încredere în tine și cine îți întinde mâna atunci când ai cea mai mare nevoie.

Nu vreau să transform acest moment într-un prilej de revanșă față de nimeni. Au existat oameni care s-au grăbit să mă judece și alții care au încercat să folosească această situație pentru a-mi afecta imaginea și activitatea publică.

Astăzi, răspunsul meu este unul singur: adevărul a fost stabilit de instituțiile competente.

Pentru mine, acest lucru este suficient.

Privesc înainte cu liniște, dar și cu și mai multă determinare. Drumul meu ca primar și ca om al Lipovei continuă. Avem proiecte de dus la capăt, avem planuri pentru oraș și, mai ales, avem responsabilitatea de a continua munca începută.

După această încercare, mă întorc cu și mai multă energie la ceea ce contează cu adevărat: Lipova și oamenii ei.

Continuăm să muncim. Continuăm să construim. Împreună, pentru Lipova!

Cu credință în Dumnezeu și cu încredere în adevăr.

Doamne ajută!” – a scris Florin Fabius PERA, Primarul orașului Lipova, pe pagina de facebook.

         

De obținerea acestei clasări este responsabil avocatul Teodor Dascăl (fost judecător, președinte al Secției Penale din cadrul Tribunalului Arad), a cărui strategie a funcționat, reușind să dovedească în fața anchetatorilor DNA nevinovăția lui Florin Pera în cauză și neimplicarea sa prejudiciul imputat.


Categorie: Politice, Știri
Etichete: abuz în serviciu, avocat Teodor Dascăl, clasare dosar, dna, Florin Pera, prejudiciu, primaria lipova
Distribuie:
Articolul anterior
Probleme la instalația interioară de apă după montarea contorului cu citire la distanță | Recomandările Companiei de Apă Arad pentru utilizatori
Articolul următor
Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan ca premier | Europarlamentarul a acceptat propunerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Valentin Andrei Burtică, polițist în cadrul Secției 5 din Timișoara, a fost trimis în judecată pentru că a furnizat unui infractor informații despre un seif cu bani dintr-o locuință

0
Valentin Andrei Burtică – polițist din cadrul Secției 5 din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi furnizat informații confidențiale unei persoane cunoscute pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului. Datele ar fi vizat locuința unei persoane în care se aflau sume importante de bani, iar informațiile ar fi putut facilita un furt. Polițistul obținuse datele în timpul unei intervenții la un apel 112. Acesta este în arest la domiciliu, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Vezi articol asociat: Arestări în dosarul privind furturile din locuințe din Timișoara | Cinci persoane, printre care un poliţist din cadrul…

Actualizare 1 Gheorghe BUD, judecat în libertate pentru tâlhăria de la Cintei din 2024, este unul dintre suspecți în cazul furtului celor 20.000 de euro dintr-o locuință din Chișineu-Criș | Al doilea suspect este Mihai Marius Stoka, iar cel de-al treilea este de negăsit

0
ACTUALIZARE 1, 01 noiembrie |  Gheorghe Bud și Mihai Marius Stoka sunt cei doi bărbați identificați și conduși la audieri, s\mb[t[, în timp ce cel de-al treilea participant la faptă nu a fost identificat, deocamdată. Gheorghe Bud este unul dintre cei doi bărbați care au intrat peste două femei, soacră și noră, într-o casă din satul Cintei,în luna octombrie 2024, le-au agresat și le-au tâlhărit de bani, bijuterii și mașina cu care au și fugit într-o direcție necunoscută, fiind prins și reținut. ( vezi detalii AICI) Arestat în februarie 2025, Gheorghe Bud a fost trimis în judecată în aprilie 2025…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Femeie lovită cu un pahar de fostul concubin, furt din autoturisme, alcoolemii și 337 de participanți la trafic amendați

0
Reținut pentru violență în familie Polițiștii Secției 2 Micălaca cercetează un bărbat de 38 de ani, din Arad, care la data de 29 octombrie, în jurul orei 21.00, și-ar fi lovit cu un pahar fosta concubină. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, întrun dosar penal, întocmit pentru violență în familie.  Reținut pentru furt calificat și tentativă la furt calificat Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale cercetează un bărbat de 37 de ani, din Arad, care…

Marius Sulincean a fost numit prefect al Aradului

0
Noul prefect al județului Arad este Marius Sulincean (PSD). El a fost numit în cadrul ședinței de Guvern care a avut loc vineri, 30 octombrie. Tot prin hotărâre de Guvern, în cadrul aceleiași ședințe, Mihai Pașca (PNL) a fost eliberat din funcția de prefect al județului. În ședința de vineri, Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberați din funcție și numiți mai mulți prefecți și subprefecți. Persoanele numite în funcția de prefect sau subprefect îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de Codul administrativ. Propunerea PSD pentru funcția de subprefect a fost Ramona-Roxana Vidoni, propunere care nu s-a…

VIDEO Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată asistenței sociale

0
Conferința lunii octombrie a Asociației „Susținem Excelența” a fost dedicată excelenței în asistența socială. Evenimentul a fost organizat, joi, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad. Printre cei care au dat curs invitației lansate de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Asociației „Susținem Excelența” și avocata Diana Chițoi, organizatoarea evenimentului, s-au numărat prefectul Mihai Pașca, viceprimarul Lazăr Faur, Oana Pârvulescu – directorul Direcției de Asistență Socială Arad, care a venit însoțită de cei cărora le-a fost dedicat acest eveniment – angajații DAS, Adrian Toma – directorul Poliției Locale Arad, în calitate de autor al unei teze de doctorat având ca…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție, adolescent la volanul unei mașini furate, 100 de amenzi în trafic

0
Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție Polițiștii Secției 1 Vlaicu cercetează un bărbat de 55 de ani, din Arad, care la data de 26 octombrie, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, de magistrații Judecătoriei Arad, prin aceea că, s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei concubine, s-ar fi apropiat aceasta la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție și ar fi amenințat-o cu acte de violență. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Arad au emis un mandat…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

Peste 140 participanți la Conferința Internațională organizată de UAV la Moneasa

0
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, a organizat cu succes la Moneasa cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”. Manifestarea a reunit peste 140 de profesori de educație fizică și sport, antrenori și cercetători din 25 de județe din țară dar și din alte 7 țări. Au participat speakeri importanți din mediul universitar și de cercetare de la UNEFS București, Upper Silesian Academy Katowice, Polonia, INCS București, Ministerul Educației și Cercetării, dar și din diverse inspectorate școlare din țară și din Danemarca.…

26 de medalii pentru „tigrii” arădeni la Campionatul European WUKF de la Sheffield

0
Sportivii clubului ACS Tiger Karate Arad s-au întors din Anglia cu 9 medalii de aur, 11 de argint și 6 de bronz, obținute la a 16-a ediție a Campionatului European WUKF. ACS Tiger Karate Arad a avut o prezență remarcabilă la Campionatul European al World Union of Karate-Do Federations (WUKF), desfășurat între 21 și 25 octombrie 2026 la Sheffield, în Anglia. Cei zece sportivi pregătiți de antrenorul Liviu Sorin Meșesan au urcat de 26 de ori pe podium, la kumite și kata, la individual și pe echipe, la categoriile de copii, juniori și seniori. Competiția a fost una de amploare:…

Activități dedicate creșterii siguranței pietonilor, la Arad | Aproximativ 1.000 de pietoni – informați, 278 amendați

0
Sub egida ROADPOL și în conformitate cu Calendarul de acțiuni al Direcției Rutiere pentru anul 2026, polițiștii rutieri arădeni, alături de polițiștii români și europeni, au desfășurat activități dedicate creșterii siguranței pietonilor în trafic, în perioada 19-25 octombrie 2026. Activitățile au avut, în primul rând, un rol preventiv, vizând prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni, combaterea traversărilor neregulamentare și promovarea unui comportament responsabil în trafic. În acest context, polițiștii au purtat discuții cu aproximativ 1.000 de pietoni, pe teme privind respectarea regulilor de circulație și reducerea riscului rutier. Totodată, au fost organizate 5 activități preventive în unități de…

Focare de hepatită acută de tip A, identificate în județ și unul în municipiu

0
Conform unei informări din partea Spitalului Județean Arad, hepatita acută de tip A – cunoscută ca „boala mâinilor murdare” – înregistrează în această perioadă un plin sezon epidemic. Această afecțiune sezonieră debutează în luna august și se poate întinde până în aprilie, numărul de cazuri fluctuând de la un an la altul. În prezent, sunt active câteva focare localizate în județ dar și unul în municipiu. „Ne aflăm în plin sezon epidemic al hepatitei acute de tip A, o afecțiune cu caracter sezonier care afectează în special copiii și adulții tineri. În acest moment, în Compartimentul de Boli Infecțioase Copii,…

FILARMONICA ARAD | Festivalul Internațional „Toamna Muzicală Arădeană” | PROGRAM

0
Cinci producții de o complexitate singulară, programate între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026, animă serile ediției din acest an ale Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”. Biletele pentru aceste evenimente pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Arad și online, pe pagina https://www.bilete.ro/cauta/?q=Filarmonica+arad/ Prezentată în seara de joi, 29 octombrie 2026, la ora 19.00, versiunea concertantă a operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart — un omagiu adus compozitorului în plin an aniversar 2026 — este urmată de spectaculoasele metamorfoze sonore propuse în recitalul inspiratului organist Eduard Antal, axat pe transcripții arhitecturale din Bach, Händel și Mozart (marți, 3 noiembrie…

HALLOWEEN LA ARED – VÂNĂTOAREA DE FANTOME! 

0
Sâmbătă, 31 octombrie, ARED Active Park se transformă într-un loc plin de mister, distracție și aventuri pentru cei mici!  Pregătiți costumele de Halloween, pentru că toți participanții trebuie să fie costumați! Vă așteaptă o mulțime de activități și surprize! Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta de până la 14 ani, inclusiv! Distracția începe de la ora 10:00! Vikingii vin la ARED!  Cei mici vor descoperi lumea vikingilor prin jocuri istorice, tir cu arcul, tehnici de luptă, realizarea de lănțișoare cu mesaje în alfabetul runic și brățări împletite! Dans și distracție Demon Hunters și K-pop! Coregrafii K-pop și jocuri inspirate din…
unfollow society
Articolul următor Jules Perahim | De la avangardă la exilul suprarealist Apasă aici pentru a citi
Secret Link