Casa Pianului Jacques Faix a găzduit, vineri seara, începând cu ora 19:00, o expoziție foto deosebită, curatoriată de Oana Pop, care a etalat pozele expuse în Salonul Pianului.
Video rezumat al evenimentului:
Seara a început cu o prezentare a locului și a istoriei sale, dar și o prezentare dedicată unor figuri notabile ale secolului al XX-lea: Claude Cahun, Dora Maar și Lee Miller.
În discursul de la început am fost familiarizați cu locul, Salonul Pianului care a găzduit de la 1901 până în 1936 serate, acesta fiind un loc în care oamenii au adus valoare în societatea arădeană se regăseau unii cu ceilalți.
Jacques Faix s-a născut în această casă în 1870 dintr-o familie de emigranți care au venit în jurul anului 1840 împreună cu familia Neuman, dintr-un sat din Slovacia. Acesta pleacă la Viena împreună cu Alfred Neuman pentru a învăța arta fabricării pianelor iar Alfred pentru afaceri de familie. Timp de 7 ani de zile acesta își petrece timpul în atelierul unuia dintre cei mai renumiți constructori de piane, Pokorny, elev a lui Gentofte.
În 1896 după ce termină această perioadă în arta fabricării pianelor deschide primul său atelier în centrul Vienei. Acesta făcea piane unicat, nu în serie. Împreună cu Alfred explorează mediile culturale ale Vienei unde are șansa să cunoască marii artiști. La 1901, directorul Conservatorului din Arad împreună cu familia Neuman și Vasile Goldiș îl roagă să revină în țară, nu pentru a face piane sau pentru fotografie, acesta fiind hobby-ul lui, chiar Muzeul Maghiar recunoscându-l pentru fotografie, ci îl cheamă în Arad pentru ridicarea societății din punct de vedere cultural. În această perioadă de 12 ani cât acesta a fost în Viena a reușit să-și facă conexiuni cu marii artiști.
Jacques acceptă, în 1901 vinde tot ce avea în Viena și se mută în casa părintească unde începe organizarea evenimentelor la Crucea Albă (Hotel Ardealul) în sala Cinematografului Mureș, acolo venind marii artiști ai vremurilor unul dintre ei a fost și Pablo Casals.
Din perspectiva fotogtafiei de la 1906 este fondatorul primului grup de fotografie de pe teritoriul României și primul fabricant de piane de pe teritoriul României. Cu acest club de fotografie organiza periodic expoziții internaționale, invitând marii artiști ai vremii și organizând masterclassuri. În 1925 el promova implicarea femeilor în fotografie.
Până la moartea lui în 1950, el râmâne aici și își asumă rolul pe care îl avea în societate, cel de stâlp în clădirea culturii locale.
Oana Pop, artist plastic din Cluj cu specializarea în fotografie, a continuat seara cu o prezentare care are legătură indirectă cu Casa Pianului, femeile despre care a vorbit au activat acum 100 de ani, fiind 3 pioniere ale fotografiei, despre care în România se stie foarte puțin.
Evenimentul și-a propus să aducă în atenția publicului creațile artistei Claude Cahun, una dintre cele mai atipice fotografe din acea perioadă, jumătate evreică după tată și marcată de teroarea copilăriei trăite în umbra originilor sale evreiești.
Claude Cahun începe să experimenteze cu spațiul surrealism și suprarealism cu stângul. Ea se naște în 1894 la Nantes într-o familie înstărită, însă mama ei suferea de o depresie foarte urâtă care a marcat-o pe viață. La vârsta de 9 ani ea rămâne singură după ce mama ei moare la psihiatrie. Ea este trimisă pe insula Jersey și se întoarce la vârsta de 13 ani unde o cunoaște pe Suzanne Malherbe a cărei mama îi va deveni mamă vitregă.
Ea este prima persoană din istoria fotografiei care își pune problema unei identități sexuale. Ea consideră că s-a născut într-o carapace căreia nu-i aparține, toată viața și arta ei sunt puse sub semnul întrebării. Cine sunt eu și ce caut aici? Se studiază pe ea însăși din toate punctele de vedere, își exploatează propria persoană sub toate metodele artistice, în special în scris și în fotografie.
Prin acte de curaj, Cahun a distribuit pliante de protest împotriva regimului nazist, fiind ulterior arestată și închisă. Lucrările sale au fost distruse de către naziști, iar artistei i s-a aplicat violență fizică și psihică. Cu toate acestea, în urma pierderii de către naziști a celui de-al Doilea Război Mondial, Cahun a fost eliberată, dar a rămas singură. La vârsta de 82 de ani, simțindu-se învăluită de singurătate, a decis să-și pună capăt vieții.
Expoziția a inclus citate ale artistei, cum ar fi „Sub această mască, o altă mască. Nu voi îndepărta niciodată toate aceste fețe.” și „Dacă vibrezi cu alte vibrații în afara de ale tale, vei trage concluzia că carnea mea este insensibilă” .
Dora Maar, cunoscută pentru faptul că a fost iubita lui Pablo Picasso, a fost o altă prezență marcantă în prezentare. Relația ei tumultoasă cu Picasso a fost documentată în creațiile sale, iar expoziția a adus în prim-plan portofoliul său fotografic, recunoscut oficial abia în 2022.
Fotografiile lui Maar, combinate cu influențe din surrrealism și arta africană care atunci era o temă prezentă în lucrările marilor artiști, precum și cele ale lui Brâncuși, au constituit un punct de referință în arta sa.
Picasso s-a inspirat din lucrările ei, mai ales din cele cu fețe suprapuse, iar relația lor a fost marcată de suferința lui Maar, numită de Picasso „femeia plângăcioasă.”
După o despărțire dureroasă la vârsta de 64-65 de ani, Maar a trecut prin diverse crize și transformări spirituale, ajungând să fie de credință romano-catolică. Moartea sa în 1997 a adus la vânzarea întregii moșteniri de la Picasso, sume impresionante ajungând la rude îndepărtate.
Expoziția a inclus și lucrări ale fotografei Lee Miller, care a avut o viață fascinantă.
Lee Miller a intrat în lumea modellingului la o vârstă fragedă când a fost văzută pe stradă de Condé Nast, fondator al unor publicații precum Vogue, Vanity Fair și New York Times, care a fost uimit de frumusețea ei și i-a propus să apară pe copertă. Aceasta a continuat să fie model pentru fotografie timp de 2 ani după care s-a apucat și ea de fotografie surrealistă.
A devenit corespondent de război realizând unele dintre cele mai cunoscute fotografii care ilustrau războiul. Aceasta a devenit cunoscută și drept prima persoană care a intrat în buncărul lui Hitler imediat după sinuciderea acestuia, realizându-și o fotografie portret cu ea în cada din baia lui Hitler.
Miller a documentat postbelic România în 1946 și a trecut printr-o perioadă dificilă după război, tratându-se cu alcool și găsind alinare în gătit publicând 2 cărți cu rețete. Reportajele sale din România și fotografiile realizate familiei regale au fost prezentate în expoziție.
Concertul cameral desfășurat de Amarandei Alex, talentatul student la clarinet din anul 3, și Mihăilescu Dragoș, maestrul pianului în anul 4, ambii la Facultatea de Muzică din Timișoara, a fost un eveniment muzical de excepție. Dragoș și-a adjudecat cu măiestrie titlul de „cea de-a doua persoană care a dat viață pianului”.
Mihăilescu Dragos a susținut rolul de complice muzical perfect pentru Amarandei Alex, conferind pianului nu doar un acompaniament, ci o viață proprie. Cu o tehnică impecabilă și o înțelegere profundă a compozițiilor, Dragoș a fost un partener ideal pentru clarinetistul talentat. Reacția entuziastă a publicului, exprimată prin aplauzele susținute și cererile insistente de bis a confirmat impactul interpretării lor.
Amarandei Alex și Mihăilescu Dragos au reușit să transmită nu doar tehnica lor virtuoză, ci și emoția și pasiunea care animă muzica lor. Concertul lor cameral a fost, fără îndoială, un moment cheie al serii, lăsând o amprentă profundă în inimile și urechile auditoriului lor admirativ.
După concert, publicul a fost invitat să deguste vinuri oferite de crama Dradara, cu un accent deosebit pe calitate. Un vin special din sol vulcanic din Mocrea, oferind o notă distinctă de mineralitate, a captivat participanții. Crama, axată pe excelență, a oferit o experiență vinicolă memorabilă, îmbinată cu discuții despre arome și texturi.
S-a creat o seară dedicată artei și emoției, într-un cadru ce a celebrat creativitatea și diversitatea în lumea fotografiei.
