Covidul, holera și variola – cum a gestionat statul cele mai mari catastrofe ale omenirii, cum au luptat oamenii cu boala și cât de folositoare pe termen lung au fost aceste pandemii
Conferința „De la Ciumă la Coronavirus 21. Stat și societate civilă în lupta împotriva Cavalerilor Apocalipsei’” a tratat fenomenul dezastrelor cu care omenirea s-a confruntat de-a lungul timpului. Interpretate din perspectivă istorică, socială, științifică, psihologică, dar și religioasă, din perspectiva vorbitorilor reiese că omenirea, și în secolul XV, și spre sfârșit de secol IX- început de secol XX, dar și în secolul XXI a avut reacții sau atitudini asemănătoare cu privire la catastrofe. Fenomenul social al bolii este același pe care l-am observat și în pandemie.
În cazul epidemiilor de holeră, dar și de variolă și de ciumă atitudinea populației sau a oficialităților era asemnănătoare, dacă nu aproape identică cu unele dintre fenomenele pe care le-am întâlnit în pandemia de covid
Ne referim la faptul că populația s-a îmbolnăvit, la faptul că medicina se străduia să găsească diverse leacuri „dubioase”. În cazul Holerei, o boală intestinală acută și contagioasă care se manifestă prin diaree și deshidratare severă, primul antidot identificat de medici a fost cel puțin …neobișnuit.
Boala era provenită din apele murdare, contaminate cu bacteria Vibrio cholerae. Holera a apărut din Asia de Est, s-a răspândit în Rusia, apoi în Europa. A apărut în Austro-Ungaria, iar de acolo, în Comitatul Zărand (Zona Ineului, Brad și Gurahonț). De acolo boala a apărut și în Arad.
În monografia Bocsigului, scrisă de preotul Vasile Frențiu este descris procedeul de înmormântare de la acea vreme. Sicriul trebuia să fie sigilat, iar oamenii trebuiau să stea numai în direcția opusă vântului. La un moment dat, atât priveghiul cât și înmormântarea au fost interzise, interdicție întâlnită și în secolul XXI în pandemia de covid.
Când cineva era înmormântat, peste el era aruncat var pentru a opri răspândirea virusului, la fel cum în secolul XXI cei care se presupune că au murit răpuși de covid erau înmormântați în saci
Înmormântarea celor care se presupune că au murit de covid se aseamnănă cu înmormântarea celor care au murit de holeră. Cei care au murit de holeră erau transportați la mormânt în sicriul care era deja sigilat, iar peste ei în groapă era aruncat var. În anii de debut ai pandemiei din prezent, cei care se presupune că au murit de covid au fost înmormântați în sicrie, însă introduși înainte în două straturi de saci și pulverizați cu dezinfectant. Apoi sicriele erau sigilate, iar desfacerea capacului, era interzisă, la fel ca în secolul al XIX-lea, în vremea holerei.
În vremea holerei, după ce cineva murea, pereții camerei erau dezinfectați cu leșie – apă cu cenunșă, care are un efect abraziv; apoi erau văruiți. Hainele erau spălate și lăsate la soare să se usuce de mai multe ori.
Tot ca măsuri asemănătoare de prevenție a prezenței virusului, apele erau dezinfectate; la un moment dat, când autoritățile și-au dat seama că principala sursă a îmbolnăvirilor era apa murdară, au vărsat în apele de canalizare o soluție menită să le curețe, folosindu-se de pompe aduse de la Londra, oprind astfel îmbolnăvirile.
Spre deosebire de covid, holera s-a manifestat predominant în perioada verii, cele mai multe decese fiind înregistrate în lunile iulie și august 1873
În luna iulie din anul 1873 au decedat peste 115 femei, iar în luna august au murit 157 de femei. Tot în aceeași lună au murit 141 de persoane de sex masculin, iar în august 138. Ne referim la persoane de sex masculin, fiindcă este vorba și despre copii mici care au murit în acea perioadă: 11 bebeluși de până într-un an și 69 de copii cu vârste de până în 16 ani. În luna septembrie decesele au scăzut, înregistrându-se 12 morți, din care 4 erau copii.
În mediul rural, dintr-o populație de peste 33.500 de locuitori, 16.000 de oameni s-au îmbolnăvit în sate, din care aproape 1.000 s-au vindecat, iar peste 6.000 au murit. În Arad, dintr-o populație de aproape 33.000 de locuitori, peste 1.000 de oameni s-au îmbolnăvit de holeră, din care s-au vindecat numai aproape 500 și au murit peste 630 de persoane.
Spre deosebire de covid, infectarea cu holeră era mult mai mare la sat decât la oraș, iar cauza era, presupun cercetătorii, faptul că igiena populației era mult mai precară la sate.
În acea perioadă, sătenii locuiau în case sărăcăcioase, în condiți precare. Aveau și foarte mulți copii iar familiile stăteau înghesuite în case cu puține camere.
Pandemia de covid ne regăsește într-o Revoluție Digitală
O perioadă asemănătoare cu Revoluția Industrială apărută în Anglia. În prezent, perioada Covidului ne-a regăsit într-un „boom tehnologic”, folosindu-ne instrumente precum munca la distanță, cursurile facultăților sau ale școlilor desfășurate online, cu noi intrumente tehnologice precum Google Meet, programele de videoconferință ajungând o normalitate în cotidian… O premieră istorică a fost faptul că bisericile au fost nevoite să transmită slujbele online.
Cultele au fost cele care au avut de suferit în perioada covidului
Spre deosebire de celelalte perioade istorice, când Biserica era instituția cu o influență în măsură egală cu cea a statului, poate chiar mai mare, în secolul XXI, Biserica a avut, susțin experții, cel mai mult de suferit din cauza restricțiilor impuse de Guvern.
În timpul pandemiei de covid, slujbele religioase în Biserică au fost interzise, împărtășania a fost la rândul său „sabotată”: celebra linguriță folosită în acest ritual a fost înlocuită cu lingurițe de unică folosință. Deși omenirea a trecut prin diverse boli, nu s-a mai văzut niciodată până acum schimbarea ritualurilor, spun învățații religioși.
Dacă în vremea holerei secolul XIX, Biserica se implica activ în informarea, ghidarea legat de boală, dar și atenționarea populației cu privire la cum ar trebui să procedeze pentru a se vindeca (să respecte măsurile de prevenție și să urmeze sfaturile medicilor pentru a se trata), în secolul XXI Biserica face un pas înapoi, asumându-și un rol neutru: oficialii cultelor nu spun neapărat populației ce să facă, recurgând la „liberul arbitru” al fiecărei persoane în parte.
Reprezentanții cultelor au ales să contribuie, ajutând Guvernul cu bani pentru dotarea spitalelor de campanie.
Strategia statului cu spitalele de campanie o regăsim și în vremea holerei dar și a războiului.
Deși perioadele istorice sau cauzele diferă, fenomenul este, în genere aceeași
Apare o boală, oamenii se îmbolnăvesc, tragedia începe, evoluează, ajunge la un punct culminant, există perioade în care virusul se reîntoarce, apoi specialiștii găsesc un leac (mai mult sau mai puțin improvizat), apoi decesele scad iar boala dispare la un moment dat. Totuși, ceea ce s-a întâmplat rămâne o pată neagră în istorie, pe care o vom duce cu noi și din care trebuie să învățăm.
Lupta cu boala, un fenomen social și atunci dar și acum.
O altă „pată neagră” din istorie o reprezintă epidemia de variolă, boală care s-a manifestat din secolul al XIV-lea până în secolul XX, dar, în unele cazuri izolate și după acea perioadă. Variola a răpus peste 500 de milioane de persoane de pe glob.
Boala se manifesta prin apariția unor umflături prima dată la nivelul feței, iar apoi pe tot corpul, dar și prin dureri articulare, însoțite de valuri de febră. Existau două tipuri de variolă: majoră și minoră. Umflăturile sunt numite pustule și conțin un lichid.
Pustulele creau leziuni la nivelul pielii, în cele mai grave forme ale bolii acestea sângerau. Bolnavii cu forme grave dezvoltau pustule chiar și la nivelul ochilor, iar din această cauză orbeau. O mare parte dintre cei bolnavi cu formă gravă a bolii, care și aveau un sistem imunitar slab mureau după două săptămâni. Cei care supraviețuiau rămâneau fie orbi fie cu semne pe piele în urma umflăturilor.
La fel ca și covidul, virusul variolei a suferit mutații de-a lungul timpului. Inedit este faptul că variola a dus la o revoluție în domeniul medicinei: apariția vaccinului. Variola este prima boală eradicată printr-un vaccin.
Totuși, până la apariția vaccinului, leacul pentru variolă consta în prelevarea monstrelor de țesut din pustule (de la pacienții vindecați sau cei care au făcut forme mai ușoare de boală), țesut care era transferat prin incizie, la pacienții mai bolnavi cu un sistem imunitar mai slab.
Vaccinul în sine a apărut într-un mod asemănător, în anul 1796. La acea vreme exista o formă mai ușoară de variolă apărută la vaci, iar oamenii de știință de la acea vreme au observat că lăptăresele dezvoltă o variantă mult mai blândă a bolii, dar și o rezistență mai mare a organismului. Așa că, în timpul unor teste, medicii au preluat țesut din pustutulele animalelor și au administrat țesutul unui băiat de 8 ani, bolnav și el de variolă. După ce tânărul și-a revenit, medicii au descoperit faptul că oamenii își pot întări sistemul imunitar. Termenul „Vaccin” provine din latinescul „vacca”, și face referire la animalul de la care specialiștii au prelevat acel țesut.
Și în pandemia de covid, am regăsit dezvoltarea unui vaccin, bazat pe o formulă identificată și dusă până-n stadiul de proiect la finele anilor ’80 și „readusă la viață” în prezent de cercetătorii din America, conform unui articol științific publicat în revista Nature. Funcționează cu un principiu asemănător, acela de a întări sistemul imunitar.
Deși secolul XXI este un secol al științei și al tehnologiei, au existat cazuri în care vaccinurile au avut efecte negative asupra anumitor segmente sensibile de populație. La fel ca holera sau variola, covidul revine din nou în valuri.
În timpul epidemiei de variolă metoda de vindecare, adică prelevarea țesuturilor de la un pacient la altul a trezit polemici și atunci existând voci care condamnau procedeul medical, care și atunci a avut riscuri pentru un anumit segment de populație. Faptul că era prelevat țesut de la un pacient la altul putea să ducă la transmisia virusului HIV.
Din fericire, vaccinarea a dus la dezvoltarea unui antidot mai sigur pentru boala variolei.
Aceste teme au fost dezbătute în cadrul conferinței, iar informațiile din istorie referitoare la boli, la modul viață al populației, la modul în care oamenii s-au confruntat de-a lungul istoriei cu molimele care au lovit societatea, efectele pe care aceste boli le-au lăsat în urma lor. Cum au fost bolile privite de populația de atunci, dar și cum au gestionat oamenii epidemiile.
Cercetătorii care au luat cuvântul pe parcursul conferinței au oferit fiecare puncte de vedere diferite, făcând referire fie la evenimente din trecut, fie la situația din prezent. Au expus faptele atât din perspectivă științifică, cât și socială sau și spirituală.
Astfel, conferința „De la Ciumă la Coronavirus 21. Stat și Societate Civilă în lupta împotriva Cavalerilor Apocalipsei‘” a fost o antologie de mecanisme de spraviețuire a omenirii în lupta cu dezastrele care au lăsat urme adânci în istorie, dar și un stiudiu detaliat al strategiilor de combatere a bolilor întreprinse atât de către cei aflați la conducere.
La conferință au luat cuvântul, din partea Universității „Aurel Vlaicu”. Prof. univ. dr. habil. Corneliu Pădurean, care a spus câteva cuvinte despre Aradul în timpul Holerei. Din cadrul universității „Aurel Vlaicu” a luat cuvântul și Protos. lect. dr. Nicolae Tang, care a vorbit despre problemele cu care Biserica s-a confruntat în timpul Pandemiei de Covid-19.
Despre Biserica Ortodoxă, însă cea din Transilvania a vorbit Lect. univ. dr. habil. Marius Eppel din partea Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În discursul său, el s-a raportat la reacția Bisericii față de efectele războiului cu care enoriașii se confruntau direct în timpul Primului Război Mondial.
Din partea Universității „Vasile Goldiș” a luat cuvântul și Prof. univ. dr. Claudia Toma, în calitate de specialistă în domeniul farmaciei, care cu prilejul discursului său a vorbit și despre traume. Pandemia ca fenomen psihologic a fost o idee atinsă și de către Prof. univ. dr. habil. Lavinia Betea de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, care a vorbit depre mecanismele psihologice pe care oamenii le dezvoltă în timpul vieții, subliniind că oamenii „fac din țânțar armăsar”, lăsându-se purtați de val de distorsiuni cognitive, adică erori în gândire care vin din propriile noastre temeri, experiențe, dar și modul în care gândim și privim lumea.
Au luat cuvântul vorbitori din Cluj-Napoca, de pildă, Daniela Mârza, cercetătoare la Centrul de Studii Transilvane, care s-a raportat și ea la modul în care societatea a făcut față epidemiilor de holeră și de covid. Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Membru al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, a vorbit despre implicarea statului în combaterea celor două boli.
În cadrul conferinței au luat cuvântul și doctoranzi. Mihaela – Lavinia Guleș de la UVT care a vorbit despre cum marile tragedii ale lumii au impactat arta, indiferent că este vorba despre pictură, sculptură sau literatură.
Ioan-Zoszin Jula Doctorand de la UBB Cluj a vorbit despre relatările însemnate din trecut publicate în perioada 1923-1927 în revista „Renașterea”, aparținând Episcopiei Ortodoxe de Lugoj.
Ioana Nistor, doctorandă la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj a cuprins în prezentarea sa detalii despre modul în care Statul s-a raportat la pandemia de Holeră, folosind informații selectate din presa vremii – anii 1872-1873, când holera s-a răspândit în Comitatul Arad – dar și din ședințele cultelor religioase din acea vreme.
La conferință au fost prezenți și elevi de la liceul Ghiba Birta.
Galerie foto:
