Mărturisesc că m-a mânat curiozitatea de a vedea un film, „Moartea lui Stalin”, care a fost interzis în Rusia, Kyrgyzstan, Azerbajdzjan şi Kazakhstan. De ce atâta tevatură la 65 ani distanţă de la moartea sângerosului „papa Iosif Visarionovici” ? Chiar şi URSS a trecut prin destalinizare, iniţiată de însuşi Nikita Hrușciov, personaj pivotal în istoria uniunii şi în filmul lui Armando Iannucci. Plasată undeva între o lecţie fugară de istorie, satiră politică acidă şi umor absurd de tip „Monty Phyton”, pelicula regizorului scoţian (de origine italiană) reuşeste să câştige un pariu cu publicul, fiind în primul rând un exerciţiu cinematografic care merge la inima spectatorului. Alternanţa de tonuri, delirul umoristic dry şi povestea care se derulează armonios cu un oarecare respect faţă de adevărul istoric, îl recomandă ca un film care se înghite uşor fără capcanele unei reconstituiri apăsătoare. Şi în fond chiar realitatea oferă fundamentul pentru momentele comice circumstanţiale, clowneriile lui Hrușciov pentru a-şi amuza stăpânul, scurta revenire a lui Stalin din accidentul cerabral (mai mult o reacţie neurologică aleatorie), panica şi deruta indusă la moartea tătucului, ceremonia îmbălsămării şi evident lupta pentru putere şi succesiune din interiorul Biroului Politic Central. Greu de acceptat că monştri precum Laurenti Beria, un torţionar sadic „avant la lettre”, are parte de circumstanţe mai degrabă bufe în context, când bunăoară se grăbeşte să recupereze dosarele cu dovezi incriminatoare din seiful lui Stalin, aflat în comă pe covor. Filmul abundă în asemenea momente, unele cu un ascendent real şi care prezentate cu o anume detaşare creează efectul satiric scontat.
E un deliciu să-l vezi pe Steve Buscemi (He’s got the whole world in his hands…) în chip de Hruşciov şi mai ales pe Michael Palin (Viva Monthy Phyton!) drept Molotov. Jeffrey Tambor este şi el excelent distribuit în rolul lui Malenkov, iar scurta apariţie a lui Jason Isaacs în chip de mareşalul Jukov e o pată de culoare inspirată. N-o să vă dezvălui mai multe pentru că pelicula merită văzută din foarte multe motive, chiar şi prin prisma unei opere care l-a deranjat în asemenea măsură pe Vladimir Putin încât a impus interzicerea sa în spaţiul de influenţă rusesc. Drăguţ, relaxant şi instructiv…. chiar dacă scheletul e unul monstruos.
