Gala premiilor fără bani

Sâmbătă, 9 decembrie, anul curent, la Casa „Jelen” din Arad a avut loc Gala Premiilor Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România și, în plus, – conform tradiției – decernarea premiilor revistei de cultură ARCA.

Deși evenimentul a fost cuprins inițial în calendarul Centrului Cultural Județean, el a fost retras ulterior de la finanțare în urma ordonanței guvernamentale de reducere a cheltuielilor publice. În aceste condiții, premiile revistei de cultură ARCA au fost acordate sub formă de diplome și cărți, iar pentru premiul Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România s-a apelat la o sponsorizare din partea Asociației „Aurel Ardelean Academica”. Bogdaproste!

Gala din acest an parcă nu a mai avut glamour-ul de altă dată, asta și fiindcă filiala Arad a devenit una tot mai mică (numeric, nu valoric) de-a lungul anilor.

Glumind amar am putea spune că a devenit o tagmă selectă. În prezent ea cuprinde doar 61 de profiluri de scriitori. Poate și fiindcă scrisul și literatura nu îi mai atrag pe cei care ar trebui să vină din urmă (cel mai „tânăr” membru din
filială se apropie de 39 de ani, chiar subsemnatul). Și cum să fie atrași atâta vreme cât edilii alocă buget pentru concerte și târguri de final de an, dar pentru scriitori nu?

Așa cum se și cuvine, președintele filialei Arad a Uniunii Scriitorilor, Vasile Dan, a deschis evenimentul amintindu-i pe cei doi colegi, cu adevărat valoroși, care ne-au părăsit în ultimul an: Dagmar Maria Anoca și Petru M. Haș. Au fost, însă, și momente de bucurie, aniversare. Alți doi colegi arondați filialei noastre au împlinit vârste rotunde: Florin Ardelean (din Oradea) – 65; și Paulina Popa (din Deva) – 70!

Atmosfera muzicală a fost întreținută cu succes de duetul: Daniel Julean și soprana Maria Nicoleta Brola.

Trebuie să specificăm un lucru extrem de important

premiile s-au acordat pentru anul editorial 2022 (ele se acordă mereu pentru un an calendaristic încheiat anterior) și au fost următoarele. Începem cu Premiile revistei de cultură ARCA (juriul format din: Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Florin Ardelean și Ioan Matiuț):
– Premiul pentru proză: Ionel Costin pentru cartea „Sfârșitul Drumului”, editura MIRADOR, 2022;
– Premiul pentru poezie: Paulina Popa, pentru întreaga operă poetică;
– Premiul pentru proză și traduceri: Szabina Regeczy Perle;

– Premiul pentru poezie: Ion Oprișor pentru cartea „Firul de plumb”, editura Eubeea 2022.

De asemenea, prin generozitatea scriitorului Zoltán Böszörményi, revista „Irodalmi Jelen” a oferit un premiu special scriitorului și editorului Ioan Matiuț, pentru performanțele sale literare.

Și premiul cel mai important, CARTEA ANULUI, din partea Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, a revenit scriitorului orădean Traian Ștef, pentru volumul „OPERA POETICĂ”, editura ROCART, 2022.

O antologie de 350 de pagini, într-o colecție coordonată și îngrijită de editorul Călin Vlasie. Apariţie de-a dreptul monumentală. Probabil integrala de până acum a poeziei sale. Dimensiunile cărţii şi vastul aparat critic inhibă cititorul. La cuprins sunt enumerate cele parcă nouă cărţi de poezie ale autorului, începând cu Călătoria de ucenic, Biblioteca Revistei Familia (1993) şi încheind cu Sacoul demodat, Editura Junimea (2021), care îl recomandă, aşa cum îl înregistrează critica și istoria literară, ca pe un optzecist de seamă. Titlurile menţionate, ca şi altele: Femeia în roz, Epistolele către Alexandros, Didascaliile, Laus, Poemul de dragoste etc. mărturisesc aproape singure despre natura poeziei lui Traian Ștef, poet de o subtilitate încifrată și de o actualitate pregnantă.

L-am întâlnit de multe ori pe Traian Ștef, mai ales la „Zilele Revistei Familia” din Oradea și la „Colocviul Național al Revistelor de Cultură” organizat de revista ARCA la Arad. Și la multe lansări de carte din toată țara. Dar, dacă ar fi să mă rezum la un singur moment în care prezența poetului orădean mi-a provocat o trăire pe care nu o voi mai uita, atunci aleg excursia de la Balcic, din Bulgaria, în 2015. Era „Turnirul de poezie” al Uniunii Scriitorilor din România, care în mod tradițional invita două sau mai multe filiale autohtone să se dueleze în versuri, o dată de an, de fiecare dată într-un alt topos exotic: Leptokaria, Efes, Gyula, Barcelona și acum Balcic. În fine, într-una din etapele
concursului, Traian Ștef a ales să recite un poem lung care a cutremurat audiența de emoție, un text dedicat unui poet și om de o sensibilitate rară, Andrei Bodiu, din păcate plecat încă de atunci dintre noi. Merită reprodus întregul poem.

Pe acest fundal emoționant vom și ieși din scenă:

„Pe la amiază mă sună Andrei/ Și-mi spune/ Că ar vrea să ne întâlnim/Dar/ Astăzi este foarte ocupat/ Trebuie să încheie raportul final// Spre seară mă sună doctorul de gardă/ Și mă cheamă/ Să iau cartea de identitate/ Cardul
cămașa pantalonii pulovărul gri/ Toate ale lui Andrei// Corpul lui alb e întins/ Pe o masă de beton/ Lângă el e așezată inima/ Deschisă/ Ca floarea lui Dumnezeu/ Passiflora// Nici eu nu mă simt prea bine/ Îi spun doctorului care/

Nu l-a mai putut salva pe Andrei/ Simt că inima îmi sare/ Din piept/ Că o ia razna/ Și era gata-gata/ Să mă întind frățește lângă el// Dar mie îmi cedau doar picioarele/ Și acesta era un fel/ Mișelesc/ De a mi se rupe inima/ Între viața mea și moartea lui// Va trebui zice doctorul/ Să mai vii pe la mine/ Să-ți dau un Beta/ Blocant/ Dar nu l-am mai căutat pe prietenul meu/ Doctorul de Gardă/ Care nu l-a putut salva pe Andrei// Îmi las inima să zburde/ Pe holurile acestei mari farmacii/ Printre euforiile cumințeniei mele/ Și precauțiile Raportului final/ Din care oricum nu voi afla nimic” (Poemul cu Andrei)