Sau… „Duios, englezoaica… tăcea!…” – settimo tempo
A. ROȘIE CA CIOCOLATA, GALBENĂ PRECUM SALATA…
„A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un BASM. Acum a stat,./ AFRICA s-a răzbunat/ PE apus. Dar stau grămadă/ APAȘI LA SFAT…/// Nu e soare, dar e bine,/ PE TAMISA-I NUMA’ FUM/ CHIPURI GALBENE, NE SPUN:/ IATĂ, AVEM DOUĂ CHINE/ CE NEBUN!…”. Englezoaica mea – reală, neonirică! – nu mai „tace” „duios”, ci-mi recită (ce a înțeles ea/ cum a „tradus” ea din poezia românească)… Din G. Coșbuc – „Iarna-N FURCULIȚĂ”... Căci peste Engliterra, a căzut un „ger amar, cumplit”… care „înțeapă” al dracului… „EUROPA STĂ pe gânduri și se-apropie de foc!” (asta-i din Alecsandri!). Aici, în U.K. e iarnă – ca la englezi…capricioasă…, – la noi, în Kent, s-a scremut de ½ cm.de zăpadă, chiar de 1 Decembrie – ziua României – și s-a și topit în ½ oră… dar în regiunea Cumbria și spre nord, către Scoția, a nins. Ca-n povești! Vorba aia, la Românica, atunci când „plouă, plouă, plouă” e „vreme de beție”. Aici, nu au nevoie de o vreme specială spre „a da pe gât” ceva. Dar când ninge, oh, când ninge!, e minunat, e vremea de stat la gura sobei și de spus povești. De sezon. Doar vine Mikulas! Apoi …’Santa!… Apoi e New Year!… Apoi Boboteaza și Sf. Ion (mai ales la Românica…). Acum e momentul Albei ca Zăpada… însă… Iată totuși, cum supusa Majestății sale Britanice înțelege să aplice vajnicul „Political Correctness”. Da, iubiți cititori, trebuie să facem ceva cu basmul Albă ca zăpada! Celebra povestire culeasă și prelucrată de către Frații Grimm din folclorul german, prin 1812…
Din motive de rasism (are ea părul negru, dar fața? fața-i „albă ca zăpada” – jignim celelalte rase de oameni)…, din motive de cruzime la adresa animalelor (vânătorul împușcă o căprioară nevinovată și-i mai și smulge inima; poate căprioara mai avea și iezi…)…, din motive de umilire a persoanelor cu nevoi speciale,(desabilities), nu handicapate! (ofensăm piticii, i.e. cei ce suferă de nanism)…, din motive de protejare a copiilor de violență, crimă, fapte antisociale (mama-mașteră, camuflată într-o bătrânică, îi oferă eroinei noastre un măr otrăvit …bine că nu era cu droguri!)…, din motive de sexual harassment (cum permitem prințului să o sărute atunci când ea e în imposibilitate de a se apăra?)…, din motive… Deci: ori renunțăm definitiv la basm, ori „îl adaptăm” la noile realități… Ceea ce englezoaica mea… tăcu duios și… făcu… once upon a time…il etait une fois… es war einmal… c’era una volta… erase una vez…egyszer volt, hol nem volt… davnîm-davno…
B. „NU TE-AM ÎNTRERUPT ÎN TIMP CE MĂ ASCULTAI, NU MĂ ÎNTRERUPE IN TIMP CE VORBESC CU TINE!”…
… s-a zburlit englezoaica mea, naratoare. Deci, să nu răpim copiilor „farmecul” basmului, spunându-le, dinainte, ce… și cum… Doar să procedăm la un mutatis mutandis! NECESAR…. pentru political corectness...
Prin urmare:
– După ce am expediat-o la Crăiasa Zăpezilor (un fel de Gulag pentru eroii din basmele europene), Albă ca Zăpada nu mai e… alba ca zăpada: ea este o super-metisă între amerindieni (aborigeni) hălăduind prin preriile acum yankee și afro-americani (oameni de culoare) hălăduind pe unde-apucă. De aceea am folosit epitetul „roșu” și substantivul „ciocolată”, spre a nu spune jignitor „piele roșie”, respective „negresă”…Deci, Roșie ca ciocolata, Galbenă precum salata;
– Domiciliul nu mai este un „vechi castel/palat”, eventual bântuit și de fantome, ci o casă simplă din babus, în mijlocul unei comunități pașnice și harnice dintr-o orezărie asiatică, unde pielea galbenă ca salata denotă rafinamentul inegelabil al cosmeticii chinezești, bazată pe praf de orez și praf în ochi…
– Prin urmare am reușit o construcție artistică magistrală îmbinând metaforic culorile celor trei rase fundamentale ale Terrei, deci roșu-negru-galben… Dar ce se întâmplă cu albul? Ha! Albul, în primul rând, nu e coloare, nu ține de cromatică (ca și negrul, dar aici avem un ciocolatiu – pătrundeți subtilitatea artistică?!…), în al doilea rând, dacă tot vreți să-l obțineți, n-aveți decât să rotiți un disc cu toate culorile curcubeului (ROGVAIV) la o viteză ceva mai măricică, el va apărea alb; ce dracu’?… ați făcuta asta la școală, încă în clasa VI-a – VII-a…
– Mama-mașteră – o zdravănă aborigenă neozeelendeză Maori – e geloasă pe Roșia ca ciocolata și Galbena precum salata: tânăra noastră are un tatuaj mai frumos ca al ei… mama-mașteră nu se împacă cu gându’, nu mai interoghează oglinda, ci tableta sau mobilul: „Măi, I-phone ( pronunțat – aifoane), ia-mi arată! Cine e mai tatuată?!”. Invariabil, i se răspunde: „Roșia ca ciocolata, galbena precum salata… este super-tatuata!….”…
– De gelozie, ca să scape de fiica vitregă, ( să o „piardă”), mama-mașteră o trimite în expediție taman în Himalaya, la poalele temutului „K-2” – cel mai al dracu’ dintre cele 14 vârfuri peste 8000 metri. Trebuie să învețe ecologie și protejarea naturii de pecinginea turistico-alpinistă, alături de Edmund Hillary și Tenzing Norgay, plecați deja în eternitate…
– Pe drum însă, ghidul se rătăcește (moment de suspans necesar!) și eroina noastră ajunge în Africa Centrală, la un trib de pigmei cît se poate de onorabili, locuind în colibe ecologice. Nu stă mult pe gânduri, începe iute să trebăluiască (gătit și menaj) pentru o colibă luată la întîmplare, unde, tot din întâmplare, stăteau 7 pigmei, deocamdată plecați la lucru pe șantierele junglei. Doar fusese educată în stil muncitoresc și nu aristocratic-desuet, medieval… Evident, Roșia ca ciocolata și Galbena precum salata va valorifica resursele locale – soarele și vântul. Ce vreți, protejarea naturii…Traiul ei cu cei 7 pigmei onorabili se desfășoară aproape ca în basmul originar, doar mici întreruperi sonore provocate de tam-tamuri-le din junglă care transmiteau reclame… Deci, până acum, toate bune și frumoase…Ghidul reușește să se întoarcă acasă cu o frumusețe de selfie – prelucrare pe computer a imaginii eroinei și a fundalului himalayan. Dovada!
– Mama-mașteră, consultă întâmplător tableta sau aifonul și află că fiica ei vitregă e bien-merci și tot atât de bien tautată. Trage strigătul de luptă al rugbiștilor All Blacks (Maori de-ai ei, înaintea meciului) și aranjează o expediție O.N.U. taman în jungla central-africană. Nu înaite de a face o „vizită protocolară” la o casă de mode londoneză tip Chr. Dior, unde se înțolește corespunzător: o bătrânică pașnică pe post de misionară a O.N.U. &U.E..
– Întâlnirea mamă-mașteră – fiică vitregă, decurge conform protocolului obișnuit: își freacă reciproc vârfurile nasurilor, apoi se aruncă – ambele – în prima baltă, fiecare cu portretul pictat-natur (nepoluant) al celeilalte în brațe. Se pare că e ultimul răcnet de diplomație, numită a la Iohannis. Dar maștera are un plan ascuns: a adus cu ea un program de acces – pe NET – exact la transmisiile în direct ale dezbaterilor Parlamentului Britanic. Transmisiile acestea, asezonate cu cele (cenzurate din cauză de bătaie, plus scandal) din Parlamentul unei țări Est-europene,( ați ghicit, Românica!), vor avea darul să streseze (prin plictiseală, respectiv, indignare) pe tânăra noastră Roșie ca ciocolata și Galbenă precum salata. Conform analizei unor „cercetători britanici” (sic!), alternanța plictiseală – indignare, produce un stress specific, care induce inhibiția de protecție (li se explică la copii, ce înseamnă). Tânăra noastră eroină cade într-n somn profund…este pusă într-0 raclă tip Helloween care face și reclamă la odihnitoarea saltea „Relaxa”…
– Timpul se scurge inexorabil. Iată însă că trece întâmplător, pe acolo, un tânăr prinț arab, posesor al unor generoase pungi (de țiței) și călare pe un Ferrari 2023 – 100% electric! -. Nu călărește un falnic armăsar deoarece inginerii zootehniști și medicii veterinari ne sfătuiesc să nu… se poate inversa ordinea de încălecare… e sufficient că mașina sport de semi-curse a prințului nostru (educat la Eaton și Oxford!) are 300 C.P. Pentru personalul de serviciu de la decoruri, se recomandă amenajarea rapidă a unei șosele asfaltate (după rețetă germană, nu românescă): trebuie să putem băga mașina în peisajul junglei. Odată sosit în areal, tânărul nostrum, zărește (is focussing) strania configurație arhitectonică. Dispozitivul A.I. (fabricație japoneză) îi afișează degrabă pe ecran despre ce e vorba și cum stau lucrurile. Strigând din toți bojocii Allahu Akbar, debarasându-se de centura cu explozibil ce o purta asupră-i (pentru orice eventualitate…), o ia pe Roșia ca ciocolata, Galbena precum salata, și o schimbă rapid (nu el, ci sclavele ce-l însoțeau pe cămile pe patru roti și cu două cocoașe – rezerve de fuel) în burka, hijab și niqab (instantaneu, simultan și dintr-o data); lăsăm ambiguitatea la plăcerea copiilor: „o shimbă” în sensul de a o reîmbrăca sau în sensul de a o da pe… (ceva)…
– Și, au trait fericiți (i.e., cu mai puține certuri și despărțiri, față de cât spun statisticile) până la adânci bătrâneți, când s-au dus să se criogeneze, în așteptarea unor vremuri și mai bune. Ș-am încălecat pe-o șea…. Și tot așa…Noapte bună copii!
C. OF, CE VESTE „MINUNATĂ”: AVEM PREA MULȚI „SFINȚI” DEODATĂ!…
În Anglia, o bătrânică își striga pisica (după tradiția românească) „Piiis, piiis, piiis!…Pisica răspunde: „Pace și ție, Mamaie!”. Și, tot în Anglia: un schelet întrând într-un bar – „Băiete, o bere și-un mop!” Cam asta-i atmosfera de sărbători aici. Și pentru că – după un anonim – „Creierul se vede cel mai bine printr-o gură deschisă”…
De când sunt pe lumea asta, oamenii au fost obsedați de timp, mai precis, de marcarea lui sistematică. S-au tot uitat la cer, au văzut astrul zilei, apoi, astrele nopții, s-au tot minunat, până când – tot cu ochii în sus, spre cer – au ajuns să dea în gropi… Ca să nu-și mai rupă oarece, sau, doamne feri’, să nu cumva să… s-au pus pe treabă și au imaginat calendarul. Nu era o fantezie inutilă, căci îi ajuta la multe. Nu-i suficient să dârdâi de frig și să vezi cum cade zăpada, îi musai să te uiți pe răboj. Dacă ăsta nu-ți zice, nu-ți arată că-i iarnă, atunci rămâi în slip… pardon… cu frunza de viță de vie. Dacă plouă liniștit, e răcoare plăcută, iese firul ierbii, tac dracu’ ciorile și gânguresc pitpalacii, nu te lăsa înșelat! Dacă răbojul îți zice că-i miezul iernii, atunci shut up!, i.e. „ciocu’ mic!”, ia ursoaica sau mamutul pe tine – vreau să spun, blana sau pielea lor! Ș.a.m.d…. Ca să nu vă mai plicitisesc, oamenii au inventat totodată și niște jaloane, mai puțin abstracte, mai tangibile privirii și mai ales burții – le-au spus sfinți… Cel mai mare în grad – după epoleți – pare să fie Sf. Duh…Dar să nu ne legăm de vreo religie, să fim politically equidistant!
Iată o poveste, nu e Albă ca zăpada, corectată și updated – Roșie ca ciocolata, Galbenă precum salata sau rebotezată rasist (horribile dictu!) Roșie ca smoala, Galbenă ca boala. Se zice că: Prin sec. IV se născu la Patara (pe la Turkie – bre!), într-o familie înstărită și foarte dedicată religiei de variantă creștin-ortodoxă, un fiu ce avea să fie recunoscut mare apărător al ortodoxiei, la primul Sinod ecumenic de la Niceea (anul 325). Îl chema Nicolae (Nicholas). Ăsta avea un „fix” – să facă fapte bune! Notorietatea lui începe odată cu trei fete nemăritate…Ce modă tristă și absurdă: n-ai bani să-ți măriți odraslele, le vinzi, tu ca tată ai acest drept… ce diferență era oare între o muiere (fie ea și tânără numa’ bună de… pricopsit, măritat etc. ) și o capră sau oaie, sau (ăhăăă), o vacă? Păi, niciuna. Nici azi nu știm de era bine sau rău… La urma urmei, ce atâta tam-tam cu măritatu’? …unde… „scrie” că-i musai să treci prin tot labiritul ăla de obiceiuri, proceduri etc. Probabil, singura rațiune a dotei sau zestrei era să-i mai îndulcească viața prostănacului de bărbat ce se înhăma la crunta robie a căsniciei… Mă rog, e prostia lui…să mergem mai departe. Acest Nicolae, aflând de iminenta catastrofă a vânzării – rând pe rând – a celor trei fete (nemăritabile, din motive financiare), le aruncă (noaptea!, pe furiș! pe fereastră?) – tot pe rând – câte o pungă cu galbeni… Să aibă și ele, săracele… De fiecare dată – se pare – pungile au nimerit în cizmele/pantofii (?), sau ciorapii celor trei fete. Happy End! Lui Nicolae îi iese „trucul”… Pentru că trebuia să fii bătrân bine ca să ajungi atît de decrepit, atât de senil dar și atât de bogat ca să-ți permiți…. A fost taxat drept „Moș”… Deci cu botezul personajului am terminat – Moș Nicolae și…gata!… Da’, de unde naiba, păcatele mele, vine „chestia cu nuiaua”? Moșu’ nostru, ajuns urmașul episcopului Sion din Myra, îi arde o palmă zdravănă ereticului Arie, pentru hulă la adresa Bisericii. Ei, de atunci se îmbină armonios credința cu cafteala! Nefericitul pălmuit era adeptul concepției ariene, după care Fiul este o creatură a Tatălui, prin urmare, Hristos nu e Fiul lui (și totuna cu) D-zeu, ci doar un om cu puteri supranaturale… Ambiguitatea creată în jurul celebrei Sfinte Treimi a obligat elita bisericească a timpului să înlocuiască termenul popular de „sărbătoarea creației” cu cel de „Sărbătoarea Născutului” (venind tot din latină). De aceea, în celelalte limbi neolatine vor apărea termenii: Noel – în franceză; Natal – în portugheză; Natale – în italiană; Navidad – în spaniolă și chiar Nativity – în engleză (în ultimul caz vom vedea cum yankeii vor produce o „revoluție” a numelui viitoarei sărbători a Crăciunului…).
Dar să revenim la Moș Nicolae și nuielușa lui…
După gestul comis asupra nefericitului Arie, Moș Nicolae va recomanda ca, de acum înainte, cei „neascultători” să nu primească daruri, ci o nuielușă din ram de măr. La ce să fie folosită? Eu, personal, când aveam vreo 8-9 ani, am făcut cunoștință cu ea… Nu știu ce naiba mai făcui în seara de Moș Nicolae… maică-mea și-a adus obolul (punguța standard cu bomboane – pe atunci, plus nuielușa) dar a folosit intensiv cel de-al doilea element al cadoului, pe fundul meu… Parol! O țin minte! zău! Azi, aici în U.K., dacă-ți „mângâi” odrasla, fie doar de „sărbători”, vei da ochii cu „băieții cu ochi albaștri” (ce credeți, că numai la noi, în Românica…?). Ce semnificație specială are însă nuielușa/ crăcuța de măr? Păi are ! Se recomandă să fie pusă într-un vas cu apă. Dacă în intervalul 6 – 25 decembrie va înflori, atunci înseamnă că Moșu’ te-a iertat… dacă nu, ai dat de dracu’!. Ei bine, asta-i toată semnificația: cadoul în ghetuțe sau cizmulițe aduce aminte de gestul lui Moș Nicolae de a le ajuta pe nefericitele fete nemăritate (habar n-au proastele la ce se înhamă dacă își pun pirostriile!…ha, ha, ha !); bățul aduce aminte să fii ascultător… la învățăturile Bisericii…( nu ale altcuiva!…). Să tragem linie și să adunăm!:
– Trebuie făcută deosebire și, nu prea, între cei doi moși, Moș Nicolae și Moș Crăciun. Moșii noștri nu prea au mare legătură cu marea sărbătoare a creștinătății – Nașterea Domnului Nostru Iisus Christos. A fost doar un accident calendaristic (îl voi explica în episodul special, dedicat Crăciunului)…
– Putem vorbi – eventual – de Sf. Nicolae dar nu de „Sf. Crăciun”. Ceea ce se baună asurzitor aici, în U.K., pe toate coclaurile și reclamele comerciale deluviene, recte Santa Claus, este doar o „pocire” a numelui olandez SINTERKLOOS (i.e., Sf. Nicolae). Cine se pricepe la așa ceva? Păi, numa’ yankeu’!…Nu s-a numit New-York – ul – înainte – Noul Amsterdam? Judecați și singuri!…
– Rezultă că Moș Crăciun e, de fapt, Moș Nicolae. Tradițiile populare pre- creștine (păgâne) de la diferite popoare, mitul Biblic al Imaculatei Concepțiuni, interesele comerciale ale sezonului, chiar interesele politice ale momentului ș.a.m.d. s-au amestecat într-un Blender la care nu-i mai dă de capăt, nici nepoftitul (acum!) Mikiduță!
– Moș Nicolae (sau Sf. Nicolae) nu se arată niciodată la față copiilor; Moș Crăciun va face show ori de câte ori va avea ocazia… Avem acum, peste tot „Crăciunei” și „Crăciunițe” pe toate gusturile și fițele… De aceea, credința în Moș Crăciun e mai răspândită și mai puternică în lumea creștină. În centrul și estul Europei, se mai păstrează tradiția de 5 pe 6 decembrie… Aici, în Anglia (prin extensie, Marea Britanie), Moș Crăciun e așteptat cu cizme și ghetuțe bine lustruite – cu capacitatea de cuprindere a cadourilor în funcție de…bugetul părinților, bunicilor și alte lighioane…
Să ne întoarcem la basmele românești. Duioasa și tăcuta mea englezoaică abia așteaptă… Îi servesc unul: Ileana Cosânzeana e întrebată: „Unde te duci, Ileana Cosânzeana?”. Ea răspunde: „Mă duc să Făt Frumos”…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VI). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
