[LANSARE DE CARTE] Ileana Corina Ciuraș – „O zi de vacanță”

ileana corina ciuraș
Distribuie:

Duminică, 28 ianuarie, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” , în cadrul unei ședințe speciale a Cenaclului literar „Luceafărul” din Arad autorul Ileana Corina Ciuraș și-a lansat prima carte de proză scurtă pentru copii, intitulată „O zi de vacanță”.


După ce acum două zile Ileana Corina Ciuraș a fost premiată la categoria de PROZĂ SCURTĂ pentru cartea „Picături din scrierile mele”, a urmat evenimentul de ieri care a fost marcat de prezența unui public select și de prezentarea cărții în fața auditoriului, sub coordonarea Vladimir Belity, Președintele Cenaclului.

Ileana Corina Ciuraș și-a exprimat recunoștința față de Vladimir Belity pentru cuvintele încurajatoare prin care a prezentat cartea în fața auditoriului. Aceste cuvinte au adus un plus de valoare momentului și au contribuit la atmosfera plină de căldură și apreciere.


Colaborarea cu artista și designerul grafic Belen Kippes, venită în România din Argentina acum 3 ani, a fost menționată cu recunoștință iar autorul a ținut să îi mulțumească personal pentru ilustrațiile deosebit de reușite, care completează și sprijină textul cărții. Creativitatea lui Belen Kippes au transformat „O zi de vacanță” într-o experiență vizuală captivantă, atrăgând cititorii, de la cei mai mici la cei mai mari, în lumea magică a poveștilor.


Un alt moment special a fost aprecierea din partea Prof. Livia Ciupav, scriitoare și cunoscătoare a domeniului literar. În cuvintele sale  a subliniat atât calitățile textului, cât și aspectul grafic deosebit al cărții. Autorul îi aduce mulțumiri pentru îndemnul de a continua să scrie cărți pentru copii, evidențiind importanța abordării temelor legate de credința creștină în literatura destinată celor mici.


Cristian Mladin, a primit recunoștință din partea autoarei pentru cuvintele sale de apreciere și pentru observațiile sale pertinente. Acesta a încurajat-o să persevereze în arta scrisului și să publice volume personale. Cristian Mladin este, de asemenea, unul dintre autorii romanului colectiv „Cubul cu cinci fețe”, alături de Ardelean Ioan Alexandru, Marius Socaci, Lia Teodora Ianto și Ileana Corina Ciuraș.

Florica Pârvu, a susținut un discurs despre importanța sufletului de copil în noi toți dar și alături de Vladimir Belity, despre faptul că doar un om care iubește cu adevărat copiii poate să scrie pentru copii.


Zenovia Lascu, scriitoare și Președinte al Cenaclului literar din Lipova, a primit, de asemenea, mulțumiri din partea autorului pentru gândurile minunate și pentru încurajarea oferită în cultivarea darului scrisului.

Autorul nu uită să adreseze mulțumiri și fratelui său, Dinu Gabriel Ciuraș care este posesorul unui „autentic spirit enciclopedic”, pentru toate gândurile frumoase și pentru dorința de a-i fi alături.

Ca nota de final, Ileana Corina Ciuraș a încurajat oamenii să contribuie unei cauze nobile, un gest onorabil plin de bunătate.


Evenimentul s-a dovedit a fi un succes, îmbinând emoția lansării cărții „O zi de vacanță” cu recunoașterea și aprecierea venite din partea unor personalități literare de marcă.  După ceremonie, scriitorii s-au adunat într-un spirit de comuniune literară, sărbătorind împreună reușita evenimentului și prin dialoguri pline de inspirație și creativitate.

Citește și: Cum s-a desfășurat Gala de Premiere a concursului „ CARTEA ANULUI 2023”


 

Categorie: Cultură
Etichete: cenaclul literar „Luceafărul”, Ileana Corina Ciuras, O zi de vacanță
Distribuie:
Articolul anterior
Cântărețul Pharrell Williams își realizează un film biografic printr-o animație Lego
Articolul următor
Opt copii din Timișoara, internați la Boli Infecțioase cu suspiciune de botulism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie