INSOMNII PARALELE (III) | CEL MAI MARE DUȘMAN AL RAȚIUNII ESTE RAȚIUNEA ÎNSĂȘI…
[MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: Am ajuns la o vârstă când vine vremea să încep să trag niște concluzii. În nici un caz, finale… pentru că nu există așa ceva. Tentația unor reflecții cu pretenția de a fi definitive este foarte mare; în realitate este doar o deșertăciune infatuată. Mai ales în lungile și repetatele mele insomnii. Francisco de Goya ne-a lăsat – în afara geniului său artistic – și un aforism celebru: „El sueño de la razón produce monstruos” [„Somnul rațiunii crează moștri”]. Îmi permit – cu umilință (!) – să-l amendez cu o întrebare: Da’ insomnia rațiunii, ce face?… Sau, pur și simplu, insomnia, ca atare – aș supralicita eu… AUTORUL]
(ÎNTĂLNIRE DE „GRADUL III”…): SUNTEM SINGURI ÎN UNIVERS? NU, DAR SUNTEM UNICI!…
1. … Ș’atunci, Dumnezeu l-a creat pe om, după chipul și asemănarea Sa, dar nu cu identitatea Sa…
Un răspuns tranșant la marea și tulburătoarea interogație dacă suntem sau nu suntem singuri în Univers este superfluu: așa ceva nici nu ne face mai puțin răi și nici mai puțin buni… Lăcomia noastră funciară de a obține un „câștig” în cazul în care ne vom găsi „semenii noștri întru rațiune” nu este justificată. Sau, în cazul în care ne vor găsi „ei” pe noi… Dezamăgirea de a ne constata unicitatea este și ea o prostie: cu atât mai mult atunci, căci vom fi nevoiți să învățăm să „ne gospodărim” singuri felia noastră de ființare întru existență. Deși, mă îndoiesc sincer că vom fi vreodată capabili de așa ceva. Prin urmare, cred că e mult mai bine să rămânem în orizontul unei întrebări deschise! Nu sunt de acord nici cu sentimentul că imaginația noastră nu are limite… Imaginația ne poate oferi ceea ce poate „da” ea, dar… în limitele imaginabilului. Iar acest imaginabil stă și el ferecat în limitele subiectivității noastre. Din care nu putem ieși! Oricât de mult am extinde aceste limite. Aceasta este părerea pe care mi-am format-o până acum, ajuns la trei sferturi de veac de „târâș” prin meandrele complicate, întinse între infinitul crono-topic de dinainte și cel de după… Asta ar cam fi tot… Miliardimea de miliardime de miliardime de… ș.a.m.d., i.e., ceea ce reprezentăm noi la scara existenței (să-i spunem, „globale”), riscă să anuleze orice sens al ființării noastre iar panaceul universal la așa ceva este… nepăsarea! Eu, unul, nu văd un leac mai bun…
Nu! Nu trec prin nici o „pasă proastă”… sau, mai proastă decât cea pe care am avut-o din momentul în care am devenit conștient că exist (mai bine zis, ființez ca atare întru existență). Pentru mine (și nu pot ieși din mine însumi!), este singura soluție de a nu o lua razna. Ceea ce mă enervează la culme, în contextul acestei teme, o reprezintă seria interminabilă de „fracturi logice” din mentalul colectiv… doar suntem ființe raționale… «N’est ce pas?»… De aceea cred că e cazul să trec la o abordare cât mai sistematică… posibil (?), în limitele pe care le conștientizăm toți…
(i) La școală (apoi la facultate) s-a încercat să ni se inoculeze un fel de ontologie optimistă… Cum am trăit atunci într-o Românie comunistă, ba, mai mult, am urmat studii de filosofie marxist-(leninistă), a trebuit să-mi însușesc dialectica materialistă care – între noi fie vorba – nu este câtuși de puțin o prostie! Observați: nu folosesc sintagma de materialism dialectic, ci de dialectică materialistă, unde termenul de materie, material, materialitate etc. este cel cu sensul de realitate obiectivă (care o include și pe cea subiectivă!). Și mai mult, dascălii noștri nu erau deloc niște dogmatici, dimpotrivă! Ne-au sugerat mereu să gândim cu capetele noastre. M-o ferit D-zeu de perioada dogmatismului stalinist; intrasem într-o etapă de „relaxare” (care, din păcate, nu avea să dureze mult). Pentru cei ce au preferat să „re-alunece” în obscurantismul partinic, nu sunt eu responsabil. Și… și mai mult, m-am aruncat cu pasiune, chiar cu fanatism, în studiul logicii cu toate ramurile și aplicațiile sale vaste și… din cerul meu senin și înstelat, puțin îmi păsa de „lupta ideologică”…
(ii) De ce spun acestea? Pentru că „ontologia optimistă”, de care vorbeam, încerca – într-un mod pervers – să justifice faptul că socialismul / comunismul era un moment necesar în progresul „neabătut” al devenirii (istorice) a lumii, era ceva i-ne-vi-ta-bil!… „Cel mai superior!” (Pace, Motanul Arpagic!…)… Deci: dialectica este străveche, de la vechii greci, dusă la paroxism prin Hegel și NU apanajul marxism-leninismului-stalinismului-maoismului (și alte lighioane). Ideea este simplă. Tot ce există (și e posibil să existe) se înscrie într-o infinită devenire, i.e., existența infinită (crono-topic) într-o continuă mișcare, transformare, schimbare. Aceasta nu are loc, musai, de la simplu la complex (recte, „dezvoltarea”, cu momentul ei strict ascendent – „progresul”); există și „parcursuri inverse”, un fel de „ontologie a decăderii”… Cel mai bun exemplu ce-mi vine în minte acum este entropia, care nu înseamnă dezordine (maximă), ci uniformitate maximă! I.e., există șansa egală a tuturor evenimentelor echiprobabile de a se petrece. Acesta este sensul noțiunii de „haos” și nu cel de „harababură”! Pe scurt, cu alte cuvinte, în viziunea dogmatic-marxistă, „suntem condamnați la progres”!…
(iii) Pe acest fond ideatic, nu putem exclude existența extratereștrilor noștri dragi!… Dar, aici, ne înfundăm în marasmul unor neclarități grave (la extrem – fracturi logice!). Din cauza „excesului de raționalitate”, ceea ce incumbă – obligatoriu! – antropocentrismul și antropomorfismul, nu suntem în stare să elucidăm, cât „mai clar” posibil, o serie de probleme-întrebări: (a) ce sunt, sau cine sunt „extratereștrii”? (b) ce este viața (in extenso, ca structură vie, hiper-complexă, ca sistem „hiper” cibernetic? (c) ce este o entitate inteligentă? (d) dacă nu există simultaneitate absolută în crono-topia Universului, atunci cum putem avea conexiuni cu alte „entități” din alte orizonturi (de timp și spațiu) sau chiar din alte tipuri de univers? (e) dacă devenirea (fie ea și ca dezvoltare, progres) este nelimitată, atunci cum ne putem noi oare reprezenta (fie și imagina) entități ce sunt, poate, mult mai „evoluate” decât noi? Și, mai ales, de ce fel de „contact” poate fi vorba atunci?
Acestea sunt doar câteva motive (serioase!) ce m-au determinat să afirm că cel mai mare dușman al rațiunii este rațiunea însăși…
2. Programul SETI și avatarurile sale: căutăm cai verzi pe pereți sau… potcoave de cai morți…
Pentru cei care nu au auzit de „SETI”:
«Programul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) este o inițiativă științifică globală dedicată detectării vieții inteligente în Univers prin căutarea semnalelor radio sau optice artificiale. Folosind radiotelescoape mari și procesare de date, cum ar fi celebrul SETI@home, acesta caută tehnosemnături, asumându-și că civilizațiile avansate utilizează fizica pentru comunicare. [s.n.]
Detalii cheie despre programul SETI:
- Scop: Căutarea dovezilor de viață extraterestră inteligentă prin analiza semnalelor de bandă îngustă care nu apar în mod natural.
- Metodologie: Utilizarea radiotelescoapelor pentru a scana cerul, o metodă susținută de NASA, The Planetary Society și Institutul SETI.
- SETI@home: Un proiect de calcul distribuit celebru, activ între 1999 și 2020, care a permis publicului să folosească puterea de calcul a propriilor calculatoare pentru a analiza datele radiotelescoapelor.
- Rezultate: Deși programul nu a găsit dovezi concludente, eforturile sale au contribuit semnificativ la astronomie și tehnologie.
- Tehnologii: Se concentrează pe detectarea transmisiilor radio, dar și a semnalelor optice (laser).
Acest demers continuă să caute răspunsul la întrebarea fundamentală: „Suntem singuri în Univers?” » [Wikipedia / Al Overview]
Evident, există și alte „programe” de detectare și contact cu extratereștrii; nu îndrăznesc să spun „civilizații extraterestre” (termenul de „civilizație” îl consider ineluctabil atașat zonei umanului). Dar și aici se ridică o serie de întrebări și comentarii: (a) Am ales exemplaritatea („gratuită”?) a programului SETI, deoarece aici sunt implicați factori științifici și statali foarte serioși (și deci… și bani mulți!…) (b) De ce oare se comite aceeași eroare (din exces rațional?) de a considera că „alții” vor neapărat să comunice și, mai ales, în limitele fizicii pe care o cunoaștem noi? (c) Și, dacă „ei” ar vrea să comunice, căutându-și și ei, „semenii intru rațiune (?)”, dar aflați la distanțe inimaginabile, de noi, (mii, poate mai mult, de ani lumină…), care ar mai fi sensul (după mintea noastră!) a acestei căutări / comunicări? (d) au existat minți „luminate” care (în același antropomorfism și antropocentrism) avertizau că, dacă și noi „emitem” în spațiul infinit, deci „ne semnalăm locul în care ne aflăm”, atunci nu ne expunem la niște pericole tot atât de inimaginabile? Vezi Doamne, să fim atacați, subjugați, cuceriți, anihilați etc. Doar așa poate gândi un homo sapiens sapiens (?) normal! (e) În ipoteza (pentru mine, destul de fantezistă) că unele țări (puteri economice și militare) au „dobândit” totuși ceva, căutând și găsind (poate, chiar pe Terra)… „ceva”, chiar dacă secretul ar fi ținut sub mii de obroace, credeți că „așa ceva” putea fi ținut tainic atâta amar de vreme?… Fac referire, aici și acum, doar la așa-zisul „Incident Roswell” (1947 !!!). (f) Cum ar putea cineva, de pe Terra, „valorifica” asemenea „avantaje” atunci când „sursa de posibile informații” se găsește cu mult, foarte mult, înaintea noastră (să zicem, evolutiv!)? „Retro-ingineria” ar fi posibilă în astfel de situații? (g) „Saltul tehnologic” al unor țări dezvoltate (în primul rând, SUA), după 1950 și apoi, mai ales, venind spre prezent, se datorează „extretereștrilor”? Măi să fie!… Acum, pe dos, unde dracu’ e mândria noastră de humanoizi? (h) De ce oare, cel mai mare „tam-tam” îl fac doar anumite țări? Restul planetar (al nostru!) este, oare, atât de înapoiat încât nici nu-și dă seama de quoi s’agit il? Suntem atât de chiori încât să nu realizăm că lumea se împarte în două (după alte criterii!), recte, cei ce încurajează senzaționalul pentru că se vinde bine și cei care suferă grav de secretomanie gratuită (avem și noi, oamenii, sateliți de spionaj, pe cer…)?
Cea mai mare „îmbrobodire” s-a produs relativ recent: după „marea secretizare” (și care a ținut ceva decenii bune), suntem martori la „marea desecretizere”!… Tot mai multe „documente” ținute în obscuritatea maximă (?), (rapoarte scrise, probe vizuale etc.) sunt date publicității la insistența cui? Opinia publică? Mă îndoiesc sincer! Acolo unde nici factorii statali de decizie nu au la cunoștință multe („informații”…), din aceleași motive de… securitate, mă îndoiesc că adevărații deținători de informații (poate relevante) suferă brusc de o „generozitate democratică”… E praf în ochii lumii! O modalitate mult mai inteligentă (poate extraterestră, ha, ha, ha!) de manipulare! Poate veți sări în sus: nici eu nu sunt de acord cu popularizarea unor informații (habar n-am de care tip și din ce sursă!) atunci când acestea ar putea avea ceva relevanță pentru țările în cauză (și aici, mă refer la foruri științifice foarte importante și foruri militare cu mare răspundere)!… Mai ales în ziua de azi!… Cum spuneam la începutul acestui episod… „Țara (pardon, planeta!) arde și baba se piaptănă (pardon, „vorbește OZN-uri”)!…
*****
[No, boieri dumneavoastră, din nou pun și eu „pușca jos”: e sâmbătă seară și imediat începe meciul FC Argeș – „U” Cluj; CFR și-a onorat Clujul aseară, acum e rândul lui „U”…]
În partea a patra a acestui episod din „Insomnii paralele”, i.e., „Întâlnire de gradul IV”, voi încerca să rezolv, în mod pur, personal „problema” tipurilor de realitate fizică (anti-, para-, trans-, meta- și teo-… fizică); v-am rămas dator, și pe deasupra, aș vrea – în acest context terminologic – să ofer un punct de vedere „ne-ortodox”, al dracu’ de ne-ortodox…
No, SERVUS dragilor!
Citește și:
- seria INSOMNII PARALELE – PARTEA I și PARTEA II
- mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
