ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXIII) | PRIVIND CU DETAȘAREA (DISTANȚAREA) BRECHTIANĂ: „ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT” SAU A „TIMPULUI REGĂSIT”?
– MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 – (3)
[AVERTISMENT. „Detașarea / distanțarea brechtiană” ne învăță că la o anumită îndepărtare crono-topică (rezonabilă) de evenimentele istorice „colțuroase”, acestea ne vor apărea tot mai „rotunjite”: există șansa să ne smulgem din marasmul, haosul evenimentelor concrete – mai ales dacă le-am și trăit,… „pe viu”… – și să ajungem la ceea ce anglo-saxonii numesc „The Great Picture”… Nu sunt istoric, nici politolog, nici filosof al istoriei sau al politicii; sunt un simplu om cu studii de logică și care – la final de crepuscul – trebuie să facă față cumva la „Cronica unei morți anunțate”… (cu umilință, Gabriel Garcia Marquez!). Și cum titlul acestui „episod” de serial trimite la Marcel Proust, am ales 3 Motto-uri din ilustrul scriitor, cu pretenții de AVERTISMENT… Autorul.]
(i)„Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”
(ii)„Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”
(iii)„Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … (PROUST)
DE LA „PERE(S)-TROIKA” LA „ILIE(SCU)-TROIKA”… SAU PRE-„COMUNISM CU FAȚĂ UMANĂ” (Gorbaciov) – COMUNISM NEO-DOGMATIC (Ceaușescu) – POST-COMUNISM „DE CUMETRIE” (Iliescu)
AL CINCILEA „SEMN PREVESTITOR”.
„Troika” – în rusește – trimite la o sanie trasă de trei cai. Evident, sanie; așa ceva se potrivește ținuturilor veșnic „înghețate” de la Mat’i Rossia, dar de ce musai trei cai? „Sfânta treime” cabalină hălăduia în largul ei prin toată Europa de Est. La noi, în Românica, troika – ca atare! – n-a mai funcționat în acel decembrie 1989: sfârșitul de an fusese mai primăvăratic decât în multe alte dăți. Poate, o „toamnă indiană” cu prelungitor. Stecker-ul era la G.H.W. Bush cel Bătrân, la Washington… A fost necesară o amărâtă de căruță (improvizată în stil a la roumaine, adică ceva ce „merge și așa”). Iar din acest mijloc tradițional de transport „au descălecat” cei trei „magi” – că tot venea Crăciunul… Gorby, Motanul Arpagic (însoțit, „gardat” obligatoriu de sinistra Ovărășă Co-doi) și Nea Ion (pardon, tovarășul viitor domn, zis și Iliescu)… Pentru Motanul Arpagic, „co-doi” = un singur trup și suflet… format, clar, din cei doi. Deci, „magii”, în total, tot trei. Numărul magic „trei” – de bine de rău – era asigurat; se putea fără o „Sfântă Treime”? Amin!
„Perstroika” înseamnă (în rusește) în primul rând, reconstrucție, restructurare… Gorby – în elanul său reformist – visa (cu ochii deschiși!…) la o reorganizare a sistemului socialist-comunist al Uniunii Sovietice. Scopul era clar: supraviețuirea sistemului pe bazele marxism-leninismului. Rusia avea resurse naturale imense, își formase și o forță de muncă relativ calificată, dispunea de a doua forță militară a lumii. Cât despre aparatul de represiune… ce să mai vorbim?… Lipsea doar o organizare performantă-competitivă a economiei. Lucrul acesta nu se putea face însă peste noapte: trebuiau învinse inerții cumplite, generate tocmai de sistemul social-politic socialist-comunist, printre care, la loc de frunte se situau o birocrație și o nomenclatură pe măsura inerțiilor respective. Și totuși, Gorby părea că se înhamă la această corvoadă de Sisif… Dar atenție! Sub masca perestroikăi transparente (glasnost’i) se ascundea altceva (!): reorganizarea (cu alte mijloace decât cele de până atunci) a imperiului ruso-sovietic: întărirea lui și – dacă se poate – extinderea lui! Vechiul testament al lui Petru cel Mare! De la așa ceva, nici un rus cu adevărat pravoslavnic nu va abdica! Veci-pururi, este în ADN-ul imperial al acestui popor! Și cu cinism amar: nici un imperiu care se respectă nu ar face altceva. Este un fel de blestem al istoriei. Sau, în termenii economiei capitaliste-concurențiale: dacă nu te dezvolți mereu, ești „aruncat” de pe piață, una-două… Ar mai fi aici de adăugat ceva. Straniu! Cazul Chinei comuniste. China lui Mao, dar și a lui Zhou Enlai și (mai ales) Deng Xiaoping. Deng va realiza ceea ce părea imposibil: o țară (politic-comunistă), 2 sisteme economice (socialist și capitalist!) unde cel de-al doilea se va impune și va posta China pe locul doi în lume (cu șanse de a ajunge chiar pe primul). Acest exemplu „extra-terestru” îl va da pe Gorby peste cap!…
Morala: „Troika” lui Gorby avea înhămați trei „cai”: marxism-leninismul, perstroika și glasnost’i… DE REȚINUT.. „Troika” lui Iliescu avea înhămată o întreagă „herghelie”. Despre acest „atelaj” voi vorbi mai târziu.
Între cele două „troici” se afla strecurată căruța cu coviltir a Motanului Arpagic. La aceasta trăgea o singură gloabă –Ovarășa Codoi. Sub coviltir se adăpostea societatea socialistă multilateral dezvoltată (pardon, „subdezvoltată”)…
AL ȘASELEA „SEMN PREVESTITOR” – DOMNIA CEAUȘEȘTILOR…
Interogația mea (dintr-un episod anterior), recte, „Cine vei fi fost mătăluță, Nea’ Motane Arpagic?” nu este nici retorică, nici absurdă… Căci trebuie să răspundem, în prealabil, la o altă mare întrebare, spre a înțelege într-o „nouă cheie” evenimentele din decembrie ’89: populația Românicăi s-a ridicat – în masă – împotriva Motanului Arpagic (& sinistra Ovarășă Codoi) sau împotriva unui sistem social-politic-economic tot mai evident falimentar? Dar, That’s not the good question!… Pentru că nu este o alternativă, ci o conjuncție! Numai că aici, cred eu, sunt necesare câteva amendamente:
- Ca să lupți împotriva unui sistem e nevoie de o conștiință politică-contestatară organizată și condusă de o elită pe măsură, cu un program politic clar dar, mai ales, pe înțelesul tuturor! Noi nu am avut așa ceva. Polonezii l-au avut pe Papa Ioan-Paul al II-lea & Lech Walesa; cehoslovacii (încă erau împreună!) l-au avut pe Vaclav Havel; ungurii l-au avut pe Imre Nagy și (paradoxal! nu spun prostii: Janos Kadar, cel cu „comunismul gulyas-ului”, sic!); iugoslavii (încă erau și ei, tot împreună!) l-au avut pe Milovan Djilas… noi?… „Scrisoarea celor 6”?, Paul Goma?, de „râsul curcilor” – Ion Iliescu? Chestiile astea nu-s nici măcar de calibrul unei „glume”…Ieșirea oamenilor în stradă, la marile proteste (16-22 decembrie) a fost gestionată (totuși și totuși, magistral!) de oameni care – profesional – nu prea aveau nimic cu politica: Lorin Fortuna (inginer I.T. și cadru universitar – președintele Frontului Democratic Român) – Timișoara; Valentin Voicilă (actor) –Arad ; Ion Caramitru (actor), Mircea Dinescu (poet) – București… ș.a.m.d.. I.e., oameni care au știut să țină în frâu „gloata”, iar asta a fost ceva… Evident că au fost mulți alții, dar i-a acoperit „lințoliul ingrat al istoriei”…
- Era nevoie de o „țintă concretă, palpabilă și chiar iconică” a răbufnirii populare… De așa ceva aveau nevoie „masele populare – adevăratele făuritoare ale istoriei”(?!)… Iar „inamicul public nr. 1” nu putea fi decât Motanul Arpagic & sinistra Ovarășă Codoi! În fapt, o singură ființă androgină… De aceea, nici azi nu știm clar prima lozincă strigată cu disperarea agonică a oamenilor ieșiți în stradă și care nu mai aveau ce pierde: „Jos Ceaușescu!” sau „Jos comunismul!”???… Mda, Motanul Arpagic, auto-intitulat cu emfază „revol’ționar de profesie”, se credea vreun Robespierre sau vreun Che Guevara? Ha, ha, ha! Nici nu cred să fi știut el vreodată de franțuz sau de argentinianul „multi-latino-american”… Cu atât mai puțin de modul în care amândoi s-au dus „pe copcă”… „Să fie clar!” (vorba lui Adrian Năstase), nu este suficient să spui doar „NU” (= „Jos!”); este imperios necesar să spui și „DA” (=„Trăiască!”), cu condiția să știi și ce anume propui și apoi, aprobi!…
- Dar să revenim la „grădina zoologică” a Ceaușeștilor (formată și din ”ei” și din slugile lor prea-plecate, nu devotate, ci doar cunoscându-și bine interesul…). Se pune, boieri dumneavoastră, o nouă întrebare de un milion de puncte: cum a fost posibil ca un monstru handicapat mintal, subjugat de o nătângă la fel de dubioasă, să ajungă (împreună, ca o pecingine androgină) la conducerea unei țări? Chiar dacă era o țară din lumea a III-a (dar, totuși a Europei)? Nicicând istoria noastră (cel puțin) nu a trăit un asemenea dualism malefic și nici nu cred să se fi întâlnit așa ceva chiar în istoria universală. „Cei doi” (formând un singur monstru – sui generis) au reușit să prostească în așa hal o țară întreagă, un popor întreg, încât să se creadă că sunt cei mai patrioți, cei mai deștepți, cei mai devotați cauzei Românicăi, când, de fapt, totul era pe dos! Am fost cu toții chiar atât de imbecili? Questions, questions, questions…
Marea demitizare și demistificare. „Pe Ceaușescu, eu l-am făcut secretar general al P.C.R. …”, a mărturisit, într-unul din ultimele interviuri tv., Ion Gheorghe-Maurer. Am citat din memorie. Era la vârsta senectuții sclerozante, DAR, dacă e adevărat ce povestea, atunci, și în 1965 fusese deja bine damblagit la mansardă… de făcuse realmente ce spusese… „Atunci”, pe vremea „aceea”, la poziția și prestigiul pe care-l avea… My goodness!… putea s-o facă!… După ’89, au „transpirat” în presă (și nu neapărat în cea de scandal!) o serie de mărturisiri ale unor „personaje” ce și-au dus veacul în anturajul proxim al maleficului „cuplu”… Că au făcut-o de dragul senzaționalului, din spirit de răzbunare, din dorința sinceră de a se ști „adevărul” etc., nu știu. Ceea ce știu eu cu siguranță erau niște „zvonuri” care circulau underground încă de pe vremea… Și știind că cine povestise „ce nu trebuie” reprezintă niște persoane demne de toată încrederea (de pildă, printre alții, unul dintre comandanții navei „Il-18”, care-l căra pe „eroul neamului” peste tot, mai ales „afară”, până nu se pricopsise cu un Boeing 707…, printre altele, unchiul unui bun prieten al meu…). Apoi și alții, demni de aceeași încredere… persoane probe… Și, cum îmi propusesem o „re-memorare – meditativă” a evenimentelor din 1989, dar într-o viziune personală am să recurg la un block-start aparte: o viziune psihanalitică a personajului principal din cuplul androgin – Motanul Arpagic… (pe „ea”, Ovarășa Codoi, o păstrez pentru un alt „desert”, într-alt episod)…
AL ȘAPTELEA „SEMN PREVESTITOR” – „Șapte păcate”…
Nu cred că mai sunt mulți care au vizionat sau își amintesc măcar de filmul american „Șapte păcate” (Seven Sinners) – producție 1940, regia Tay Garnett, printre protagoniști, încă „tinerii” Marlene Dietrich & John Wayne… un fel de comedie melo-… Numărul de ordine al „semnului prevestitor”, ideea din cultura antichității a celor 7 păcate („7” semnificând… perfecțiunea…), pomenirea lor , pe ici, pe colo, și în Biblie, ideea psihanalizei „clasice” după care copilăria (și chiar viața intra-uterină!), marchează decisiv parcursul vieții individului… toate acestea m-au condus spre o viziune foarte „nelalocul ei” cu privire la Motanul Arpagic…
- Născut într-o familie foarte săracă, cu mulți copii (10!), cu un tată alcoolic (l-a declarat aiurea pe „Nicu”, ca dată a nașterii, la primăria Scorniceștilor, ba, mai mult, și-a botezat mai mulți fii cu același nume…), viitorul motan va crește în condiții cu adevărat grele. Nu știu dacă era handicapat mintal din naștere sau în urma „sfintelor” bătăi primite de la „bătrânu’ ”, poate, mai târziu, prin aresturile jandarmeriilor și poliției… Mai avea și o defecțiune de vorbire, care se va păstra până la… De mic era recalcitrant, pornit împotriva a toate și a tuturor, lucru dovedit și prin adolescența amară (etern contestatară) ca ucenic de cizmar (de la 11 ani – București), „nedesăvârșit” ca meserie… „Tabloul” inspiră totuși compasiune, la urma urmai era și el un suflet nevinovat… Ura acumulată în el de-a lungul timpului va răbufni ceva mai târziu… În fine, a fost o pradă ușoară pentru așa-zișii „ilegaliști”…
- Ca să fim în plină psihanaliză, nu putem omite evoluția sexualității lui. Ovarășa, muiere cu solide state de funcțiuni la capitolul „moravuri grele” va pune ușor laba pe „tânărul furios”. Între pușcării. Aici intervin „indiscrețiile” unor persoane foarte apropiate „cuplului prezidențial”: „dotarea” lui masculină, se pare, deficitară, apoi „sodomizarea” lui în calitate de „fetiță” în pușcăriile în care a stat (încă de tânăr!), tutela „maternă” a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (Doftana, lagărul de la Tg. Jiu)… toate și-au pus nu amprenta, ci stigmatul(!) asupra vieții sale nenorocite. Ovarășa știa prea bine lucrurile acestea și așa se explică suplimentul malefic de impact psiho-moral cu care a fost mai departe „binecuvântat”. Tot așa se explică și iluzia „tovarășilor de luptă” care l-au propulsat până la vârf, în speranța că va fi ușor de manipulat întru bunăstarea lor nevisată… „Episodul rusesc” (cursuri la vreo Academie militară sovietică) nu a existat în realitate; nu știu de unde au plecat asemenea zvonuri, poate pentru a justifica ridicarea lui la grad de general al Armatei Române (deși n-a făcut armata!). Din acest punct de vedere, that’s all! Ar fi o impietate să comentez viața lui de familie, copiii. Asta nu privește pe nimeni, cu atât mai puțin discuția de față…
Iar acum, să aplicăm „șablonul” celor șapte păcate la cazul Motanul Arpagic. Căci este „un caz”…
- Mândria. Îmi amintesc perfect imaginile de la TVR cu „geniul carpatin” la întâlnirile protocolare „enternaționale” cu mai marii lumii de atunci: cum stătea el crăcit pe fotoliu, cum îi luceau fața și ochii de fericire că „s-a ajuns acolo unde a ajuns” și mai ales enervantul tic al deschiderii largi, pe lateral, a brațelor. Era mai mândru ca un cocoș că participa personal la „rizolvarea” treburilor mari (luați sintagma cum doriți!…) ale lumii. Asta o credea doar „el”! . În fapt, era privit ca un animal ciudat – produs teratologic.
- Invidia. Aici – așa cum am îndrăznit să arăt – psihanaliza poate explica multe lucruri. Condițiile în care și-a târât existența mizeră în tinerețe i-au creat complexe cumplite. Odată adus – în mod criminal, premeditat – la putere, s-a produs o metamorfoză și mai cumplită: complexul de superioritate, delirul megalomanic, paranoia cu privire la monumentalitatea ființei lui la scara istoriei. De fapt nu era decât o defulare vulcanică a frustrărilor acumulate din greu în adolescență și prima tinerețe… E drept, totul încurajat criminal de anturajul care spera să domnească mult și bine prin intermediul „manipulării” ilustrissimului personagiu. Invidia față de tot și de toate îi fusese bine alimentată și de „sinistra”.
- Mânia. Nu-i ajungea că era megaloman. Trebuia să răzbune o copilărie, adolescență și tinerețe care l-au mutilat fizic și sufletește… Și n-a cruțat pe nimeni. În viața de zi cu zi – cum povestesc apropiații – era mereu mofluz, pornit pe „ceva”. În relațiile „frățești” cu alți lideri est-europeni, pe măsură ce înainta în vârstă, era tot mai intransigent, ajungând ca, spre „final”, să se ia în colți până și cu „blândul și jovialul” Gorby; și încă la el acasă… la Moscova! Falsa mânie proletară și-a exprimat-o cu genialitate machiavellică în „acel” august ’68…
- Iubirea de arginți. Aici lucrurile stau cam ciudat. Pe cât era de modest traiul de-a dreptul țărănesc-oltenesc, în ceea ce privește alimentația, pe atât era de avid după luxul orbitor ce dorea să-l etaleze, mai ales în contact cu cei „de afară”! Iar asta însemna nevoia de bani, cât mai mulți. Forțarea plătirii datoriilor Românicăi, prin forțarea exporturilor a tot ce se putea „da” afară, nevoia construcțiilor „faraonice”, toate denotau o sete imensă de … arginți…
- Desfrănarea. Când auzim de desfrânare, ne gândim, de obicei, la cea sexuală. Nu era cazul pentru bietul Motan Arpagic. Această latură a desfrânării o preluase „gloaba” din fruntea căruței socialismului românaș. Desfrânarea „carpato-dunăreanului-pontic” era în faraonismul construcțiilor sale: de la uzine gigantice și inutile (păguboase economic), drumuri pe apă și uscat care au însemnat totuși ceva, uriașe cartiere de blocuri cenușii și înghesuite ca scrumbiile (la exterior și la interior)… pentru clasa muncitoare… baraje peste baraje (astea aveau un sens…), reședințe de agrement, vânătoare, semnificative, până la „piramidalul” Coteț al Poporului din Bula lu’ Pândaru, toate astea (și câte multe altele!…) ce erau? Din nou apel la „tata Freud”….
- Trândăvia. Interminabilele discuții la Plenare și Congrese ce erau? Credeți că marile decizii (mai ales economice) „țâșneau” din țeasta sa? Mai erau prin preajmă și oameni cu capul pe umeri și chiar specialiști… care aveau inspirația să-l facă să creadă că ideile raționale pornesc de la el!… Vizitele „de lucru” ce erau? Tăiere de frunze la câini. I.e., tot lene. Nu mai vorbesc de „întânirili” internaționale unde, clar, se pierdea vremea cu grație. Mai ales după ce a învățat „lecția” de la tovarășii asiatici (în speță, Coreea de Nord!). Totuși, nu putem spună că motanul nostru a excelat la acest capitol…
- Lăcomia. Aici voi fi extrem de succint. Lăcomia de putere l-a măcinat pe Motanul Arpagic toată viața. Acum, după explicațiile freudiene date, poate înțelegem de ce. Lăcomia se învață, mai ales din mizerie. Dar se și auto -alimentează… Mai ales în acel ciudat parteneriat androgin…
Deocamdată trebuie să mă opresc aici.
Iar l-am neglijat pe Nea Iliescu & Co. Dar promit solemn… în următorul episod „nu mai scapă”… Mai ales că – în contextul actual – este power-play (piesa de rezistență) în eșafodajul meditațiilor mele. Momentul pică bine: tocmai am trecut (după noaptea solstițiului de iarnă) în ziua de 22 decembrie 2024!
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXII) | MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 (2)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
