ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXII) | PRIVIND CU DETAȘAREA (DISTANȚAREA) BRECHTIANĂ: „ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT” SAU A „TIMPULUI REGĂSIT”?
– MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 – (2)
[AVERTISMENT. „Detașarea / distanțarea brechtiană” ne învăță că la o anumită îndepărtare crono-topică (rezonabilă) de evenimentele istorice „colțuroase”, acestea ne vor apărea tot mai „rotunjite”: există șansa să ne smulgem din marasmul, haosul evenimentelor concrete – mai ales dacă le-am și trăit,… „pe viu”… – și să ajungem la ceea ce anglo-saxonii numesc „The Great Picture”… Nu sunt istoric, nici politolog, nici filosof al istoriei sau al politicii; sunt un simplu om cu studii de logică și care – la final de crepuscul – trebuie să facă față cumva la „Cronica unei morți anunțate”… (cu umilință, Gabriel Garcia Marquez!). Și cum titlul acestui „episod” de serial trimite la Marcel Proust, am ales 3 Motto-uri din ilustrul scriitor, cu pretenții de AVERTISMENT… Autorul.]
(i)„Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”
(ii)„Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”
(iii)„Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … (PROUST)
CE N–AM AVUT DAR AM PIERDUT? REVOLUȚIA ROMÂNĂ!…
AL TREILEA „SEMN PREVESTITOR”… „Revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și anti-imperialistă”, așa se „intitula” actul de la 23 August 1944 (în fapt, o lovitură de stat, „regizată” de M.S. Regele Mihai). Asta am îndrugat toți – ca niște papagali îndopați cu L.S.D – timp de 15 ani de la apariția „memorabilului document”… Cel puțin, în „situații oficiale”… Apud „Programul P.C.R. de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism” – avorton „intelectual”, al sub-sub-sub-mediocrului Motan Arpagic. Un ucenic-cizmar ratat, aflat sub aripa ocrotitoare a cloștii-Ovarășa Codoi – și dumneaei, ratată vânzătoare de semințe în gara Titu… Cu ce-l „avea la mână” (pardon, sub aripă!) madama-cloșcă pe „geniul carpatin”? Simplu, după „surse” din camarila sinistrului cuplu: în timpul detențiilor „revol’ționare” (Doftana & Târgu Jiu), „ilustrul bâlbâit” fusese pe post de „fetiță”, întru „deșărtarea” testosteronului deținuților politici-„colegi”… De aici, impotența lui fulgurantă, ce fu tare „compensată” de „destrăbălâcurile” ovarășei hiper-estrogenică… Evident, cu „tovarăși de încredere”… Asta într-o interpretare „freudiană” a „defulărilor” politice ale „ilustrului”, mai degrabă, ciudatului „mutant-zoo” la care se hlizeau mai marii Occidentului… Înainte de a crăpa, sub gloanțele plutonului de execuție improvizat, în acea zi de Crăciun, se îndrepta spre zid, aproape în transă, mai că fluierând (căci, nu le prea avea cu vocea) ceva ce-și mai amintea din Internaționala… În schimb, Codoiul făcu „garagață” (”am luptat << ???>> împreună, murim împreună”!). I s-a îndeplinit „ultima dorință”… Măcar, întru amintirea celor împușcați la Timișoara și aduși, la ordinul „ei”, în Bula lu’ Pândaru, spre a fi arși și aruncați într-un canal din mahalalele „metropolei”… „De mortibus semper bene”? Ha? Așa ar trebui să înceapă un comentariu al „evenimentelor” din decembrie 1989?… Amintiți-vă de țăranca maramureșeancă, simplă și curată sufletește: „De nu i-ar primi pământu’!” Credeți că aceste rostiri dure m-au ajutat să vomez otrava adunată în timp? Nicidecum! Paradoxal, eu nu mă pot plânge că am suferit în anii de comunism-socialism… Chiar că am dus o viață normală (după standardele vremii). M-a înfuriat totuși ideea redeschiderii procesului Ceaușeștilor… „Juriștii” noștri, care și-au pus mănuși din cea mai fină mătase și caută în carul cu fân legalitatea procesului și a execuției sinistrului cuplu. Ce, parcă nu știm că a fost ordinul lui Iliescu, mai mult, trasarea sarcinii de a grăbi simulacrul, de către noul „ajuns” la putere atunci? Ca să pună capăt „destrăbălării” teroriștilor??? (de după 22 decembrie…); care mama dracu’ teroriști? Iar apoi, nu după lungă vreme, să cheme minerii „să planteze panseluțe” în Piața Universității și, mai departe, prin toată mizeria de capitală? Minerii, cei care s-au învățat repede cu năravul că ei pot face, desface și drege orice, oricând? Nu știm că și „domnia” (pardon, tovărășia!) sa, Iliescu Ion, are mâinile pătate cu sânge nevinovat? Ce mă înfurie este un fapt simplu: de ce nu se vrea să se înțeleagă că „la vremuri excepționale, măsuri excepționale!” Și așa ceva a fost atunci! Între 22 și 25 decembrie 1989… De încăpea sinistrul cuplu pe mâinile oamenilor de rând și revoltați, ar fi fost sfâșiați amândoi, mai ceva ca hoiturile disputate de hiene și șacali! N-ar mai fi avut ce îngropa noua camarilă a tov. Iliescu… Dar, despre ilustrissima persoană & Co. voi „chibița” într-un alt material…
Morala: Ce n-am avut? N-am avut o revoluție dusă până la capăt, scăldându-ne în mocirla întrebărilor: „A fost o revoluție furată?”, „A fost o revoltă spontană sau <<dirijată>> din afară, după vechea meteahnă că <<mămăliga nu explodează >>?”, „A fost o lovitură de stat sau o conspirație ruso-americană?” (Asta, a propos de Malta-…- Yalta)… Ce-am pierdut? Timpul!… bălăbănindu-ne între „a tăia coada câinelui dintr-o dată” sau „a trage mâța de coadă”!…
Acum, aș vrea să mă întorc spre chestii serioase…
„A LA GUERRE COMME A LA GUERRE!”… A LA REVOLUTION COMME A LA REVOLUTION!…
AL PATRULEA „SEMN PREVESTITOR”… Folosim prea des, cu prea multă ușurință, necritic, cuvântul „revoluție”. La fel, „contra-revoluție / restaurație” ș.a.m.d. Pe de o parte, vorbim de revoluție agrară, revoluție industrială, revoluție științifico-tehnică, revoluție sexuală, revoluție comunicațională etc. Orice moment înnoitor în cultură și civilizație „îl taxăm” drept „revoluție”… Pe de altă parte, în literatura politologică abundă același termen dar cu sensul de schimbare radicală a puterii politice, a orânduirii etc. E.g. revoluție burgheză (Anglia, Franța), revoluție burghezo-democratică (Războiul de Independență american, Europa anilor 1848…), revoluție proletară (socialistă) – însoțită automat de „dictatura proletariatului” (Marx, Lenin, Mao Zedong, familia Kim-ilor nord-coreeni), chiar revoluție culturală (China lui Mao) etc. În America Latină, practic nu există vreun oraș mai „răsărit” care nu aibă o Plaza de la Revolucion… Generalizat, matematic: schimbare semnificativă a ceva ”/” (per) unitate de timp (zile, săptămâni, luni, ani etc.) … Era deci cât se poate de „normal” să apară confuzii, exagerări… cu privire la ceva „anormal”…
Pe mine mă interesează, aici și acum, să „citesc” într-o altă cheie evenimentele din Românica anului 1989, coroborate cu cele din cam aceeași perioadă a anului calendaristic, dar 2024.. De aceea am pornit – crono-topic – din „afară” spre „înăuntru” (”outside in” vs. ”inside out”). Și… ce-am constat?
a) Toate revoluțiile socialiste au fost „marfă de import”. Exportatorul a fost Uniunea Sovietică. Inclusiv pentru Asia… Dar rușii? Ei bine, și aici, în 1917, a fost ceva „de import”: Germania imperială (una din Puterile Centrale) era în război (Primul Război Mondial) cu Rusia țaristă (una din țările Antantei). Nemții aproape că „l-au creat și cimentat” pe Vladimir Ilici Ulianoff: i-au dat lui Lenin (aflat încă în Elveția neutră) o grămadă de bani, l-au ajutat să treacă peste liniile fronturilor spre a ajunge, în final, la Petrograd. Aici, pe un teren deja „pregătit” a pus la cale și a declanșat „Marea… din Octombrie 1917”. Deci „Marea…” a fost finanțată de Germania imperială. Așa s-a putut „închide” Frontul de Est (Pacea/Tratatul de la Brest-Litovsk, 3 martie 1918).
b) Toate revoluțiile socialiste au fost urmate de regimuri dictatoriale (celebra Dictatură a proletariatului), s-au consolidat ca state totalitare. De aceea, de pildă, în esență, nu prea există diferență între „fascisme” și „comunisme” (ca organizare statală!). În Europa, cel puțin, instaurarea comunismului – sub cizma bolșevic-rusească, la finele celui de-al Doilea Război Mondial – a fost automat însoțită de contestare, în felurite chipuri. O excepție (relativă!) o reprezintă Iugoslavia lui Tito: spre deosebire de țările „frățești” care au fost „eliberate” de „Măreața și Glorioasa…”, popoarele Iugoslaviei s-au eliberat singure (celebra mișcare de partizani). Dar să nu uităm că Tito fusese „format” în URSS, la „școala stalinistă” și numai așa a putut ține în frâu, la un loc, toate popoarele Iugoslaviei. Cam până la moartea sa. Ce-a urmat… știm cu toții…
c) S-a spus că Românica a plătit cel mai crunt, cel mai sângeros, eliberarea de comunism… Discutabil!… Să mă explic: Dacă luăm – stricto sensu – prețul de sânge plătit în teribilul an 1989, arunci este adevărat! Dar să nu uităm: acest preț” a fost plătit în două tranșe! Prima tranșă vizează revolta populară, adevărata revoluție”, începând cu 17 decembrie și până în 21/22 decembrie. A doua tranșă vizează ceea ce s-a numit revoluția furată” sau „lovitura de stat” urmată de interminabila „perioadă de tranziție” (inclusiv „mineriadele”); aceste „denumiri” acoperă instaurarea și consolidarea regimului Ion Iliescu! S-au făcut eforturi formidabile, demne de o cauză mai bună, să se amestece (!) cele două jertfe, culminând cu conferirea, absolut hilară, a certificatelor de revoluționar. Dar, cum spuneam în episodul anterior, „faptele” lui Iliescu & Camarila sa le voi „chibița” în alt episod.
d) Dacă luăm – în ansamblu! – eforturile țărilor socialiste de a se scutura” de comunism, căci, cum spuneam, istoricește „revoluțiile socialiste” au fost automat însoțite de contestare (mai mult sau mai puțin vizibilă), atunci lucrurile se schimbă. Într-adevăr, „decomunizarea” (dărâmarea socialismului) s-a produs diferențiat, în funcție de condițiile social-istorice concrete, la rândul lor, diferite (!)…de la țară la țară. O observație importantă: evenimentele din Asia! De la „tata Marx”- citire: se pare că există un mod de producție asiatic! Mult diferit de cel european… Așa că și „revoluțiile socialiste” de „acolo” au fost altceva, în primul rând lupta cu militarismul totalitar și tot fascist… japonez! Ceva mai aproape de „revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și anti-imperialistă” – sintagma atât de dragă Motanului Arpagic…Și îndrăznesc să afirm că și „scuturarea de comunism” în acea zonă a lumii se va face – cândva?! – tot după „mod de revoluție asiatic”…?!
e) Vorbind astfel de tributul de sânge plătit de popoarele țărilor socialiste „frățești” în efortul lor îndelungat (1953-1989) de a se elibera de „aripa ocrotitoare” a Moscovei bolșevice, nu putem uita șirul interminabil și cu un număr, practic, necunoscut (!) de victime ale acestei perioade: câți au murit în R.D.G. (împușcați sau torturați de STASI) în tentativa lor disperată de a escalada „Zidul Berlinului”?; câte victime au existat în mod real în Ungaria anului 1956, dar câte în Polonia odată cu revoltele de la Gdansk (1970), dar în Cehoslovacia (1968) ocupată de trupele Pactului de la Varșovia (excepția lăudabilă – Românica, fie ea și a lu’ Ceaușescu, atunci)? Șirul întrebărilor poate continua, cum spuneam, la nesfârșit… Ca să culminăm cu evenimentele super-tragice din fosta Iugoslavie unde s-au amestecat grotesc mișcări anti-comuniste cu cele naționaliste (de „purificare națională”)…
Morala: Trebuie să fim foarte atenți atunci când judecăm anul 1989 – sine ira et studio! Trebuie să fim tot atât de atenți la „Semnele prevestitoare”… Căci mai sunt încă multe!…
Dar, înainte de a pune punct (deocamdată!), vreau să spun că nu-mi ies din cap vorbele lui Paul Goma: „Decât să ne ocupe rușii, mai bine ne-am ocupat singuri”… Aferim!
Le voi analiza („chibița”) în episoadele ce vor urma. Îmi propusesem ca în chiar acest episod să abordez „nucleul tare” al evenimentelor din Românica lui decembrie 1989 [DE LA „PERE(S)-TROIKA” LA „ILIESCU-TROIKA”… ], dar n-a fost să fie… Meditația asupra anului de foc 1989 a alunecat spre alte detalii ce mi se par la fel de importante. Iar subiectul menționat (mai înainte) merită o tratare specială: „aici” cred că sunt ascunse marile enigme ale Revoluției Române…
Citește și:
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
