GIORGIANA RADU, CĂSĂTORITĂ AVRAMESCU. s-a născut în Apostolache, sat de lângă Sângeru, așezat la jumătatea distanței dintre Buzău și Ploiești, în zodia Berbecului (29 martie 1984); a absolvit Facultatea de Jurnalism din București și-și desfășoară activitatea în presă, în bună parte la Agenția Ampress, precum și în administrarea Muzeului Pietrei din Sângeru. Muzeul a rezultat din pasiunea soțului său, scriitorul Lucian Avramescu, pentru însuflețirea obiectelor artistice din piatră, fiind așezat pe domeniul familiei din Sângeru, unde a înălțat o biserică și propria cruce. Și-a dedicat activitatea și singurătatea Lucianei Ana, întreținerii memoriei soțului său, după cum rezultă din romanul autobiografic, La început a fost duminică (2021). În 2022 (imediat după pierderea soțului în 12 decembrie 2021), începe să elaboreze Scrisori către tine. O sută de scrisori către Lucian, care sunt publicate în 2023, precum și, iată, Gânduri, cu și fără rimă, selectând lirice începând (cf. datării) cu 13 mai 2022 până în 8 iunie 2025.
Volumul de poeme cu titlul Statuia vie a sufletului meu va fi lansat la Arad, în 17 oct., ora 12, în Sala Iuliu Maniu (Bv. Revoluției, nr. 81), în organizarea lui Aurel USCA și cu prezentarea volumului de către Anton ILICA.
Femeie frumoasă, cu ținută de adolescentă, elegantă și elevată, ispitită de frumusețea, pe care o întreține cu suavitate și delicatețe, cu grijă pentru decență și efect estetic, Giorgiana are personalitate puternică, pasionată de vreo idee, energică și fastuoasă, înțeleaptă și curajoasă, hotărâtă și spontană. Poartă în sine o melancolie nostalgică, chipul liniștit și cumpătat e mărturia demnității asumate.
Să ieșim din prezentarea autoarei (încă multe s-ar mai putea adăuga personalității Giorgianei) și intrăm în conținutul volumului liric de debut „STATUIA VIE A SUFLETULUI MEU (Gânduri cu și fără rimă)”.
Giorgiana Radu Avramescu pune „cu sau fără rimă” ideile de viață în scriere, iar organizarea acestora într-o structură sentimentală e mărturia reliefării întâmplărilor „dintr-un suflet de femeie”. Inspirate din meditațiile sale asupra clipelor prin care trece, liricele au prospețime, candoare, farmec genuin, dar mai cu seamă sinceritate. Cum e autoarea așa e atmosfera creată: spontană, pură, nesofisticată, suavă, fină, misterioasă și melancolică, cu nostalgie asumată. Scrie: „gânduri dulci/ gânduri amare,/ gânduri cu iz de amintire,” și continuă: „gânduri ce-mi poartă semnătura/ stângace, uneori,/ sfâșietoare câteodată,/ și mult prea rar optimistă/ gânduri ce-și așteaptă/ dreptul la tipărire, /pe coala imaculată” / (Gânduri, cu și fără rimă).
Trăirile conjuncturale, filtrate prin sita destinului, devin stări lirice, transmutate în verbalizări poetice. Lectura gândurilor sentimentale ale poetei identifică două etape, inversate în ordinea temporară: etapa I, unitară, din 13 mai 2022 până în 13 dec. 2024, pe care, îmi permit, s-o intitulez URSUL ȘI VRABIA, și etapa a II-a, numită după titlul unei poezii, DISOLUȚIA AMINTIRII, cuprinzând versificările din anul 2025.
DISOLUȚIA AMINTIRII
Au trecut câțiva ani de la momentul declanșării singurătății, iar uitarea începe să producă „o disoluție a amintirii”, adică o destrămare a concreteții și intrarea în tainițele memoriei a unor elemente care întrețineau starea de confuzie dintre realitate și imaginație. Vremea estompează realitatea trăită, amintirile intră în starea de disoluție, faptele își pierd conturul, iubirea pierde din intensitate, iar dorul se cuibărește în haosul uitării. Revenirea la o viață normală (în fine, dacă putem spune așa despre starea de văduvie, după o dragoste intensă și o iubire fierbinte și fremătătoare). Da, spunea EL, „viața merită trăită”, după cum tot EL spunea „Și pe tine, cui te las?”. Cică EA ar mulțumi solicitând „eliberarea” („Dă-mi libertatea!”) din vraja dragostei luciferice și a reîmplinirii.
În lirica Disoluția amintirii, evenimentele fixate în amintire sunt asemenea unui aisberg, reci, glaciale, fiind asemeni „unui sărut iscat și neîncheiat”. Convenționalitatea este distilată prin propriile sale gânduri. De ziua dorului, „gândul liric” se strecoară printre doruri: „Dor de fost, de trecut / Dor de doruri uitate,/ Dor de întâmplări neîntâmplate/ … Dor de visuri nevisate/ Dor de ziua ce vine,/ Dor doar de mine/ Dor fără doruri,/Dor de doruri senine.//. Alteori, gândurile sale devin meditații ale condiției umane: „mai știu că fiecare om / e o poveste, e o întâmplare / pe care o ascult, o privesc / încercând să-i deslușesc tainele”. (Întâmplarea de a fi)
Încrederea în oameni, în puritatea sufletelor lor, credința că omenirea e sumă de suflete ce vibrează pentru fericirea deplină. Ne este dat să relaționăm direct prin suflete, „ceva mai presus de cuvinte”, ca o dăruire reciprocă, o dăruire de sine: „știu însă că între oameni / se petrece un schimb
de ceva frumos, / ceva mai presus de cuvinte, / un schimb de suflete, / o dăruire de sine /către celălalt, către ceilalți” // (Idem).
Versificația din lirica Dare de seamă, un titlu atât de prozaic, e o artă poetică, asupra căreia atragem atenția pentru modul în care concepe creația poetică: scrisul izvorăște „din șoapte de iubire”, din „degete mângâietoare”, din „buze ce caută sărutul”, din „suspine de dor și iubire” în „nopți nedormite”. Scrisul meu, destăinuie autoarea, se naște din vorbele, gesturile și urmele oamenilor „ce-i trec pragul sufletului”: // „ceea ce eu aștern pe hârtie / și multe rânduri s-au adunat / în ultimii ani / rânduri care povestesc / despre iubire, despre tristețe, / despre întâmplarea de a fi,/ despre speranță și izbândă, /despre ce-aș putea fi mâine, / dacă la mine, cea zidită, / între vers și piatră”. //
Gândul că sufletul său pereche se află într-o lume paralelă e întreținut de aceleași vorbe sfătuitoare, după cum spune poetul de la care a reținut taina versului și inima întreagă. Da, ”viața merită trăită”, așa simplu cum ar spune ”Bună seara, iubito”.
URSUL ȘI VRABIA
Nu se pune problema raportării dintre înțelegere simbolică ori pricepere alegorică. Sursa emoționalității care generează lirismul e experiența de viață, dramatismul unei existențe fericite, frânt de anularea unuia dintre stimulenții relației de dragoste a cuplului. Scrisul e terapie, dra și speranță de chemare a dragostei. Tie, îți dedic acest vid, spune Giorgiana, scriind despre amintirea „ultimei îmbrățișări, definitive, nemiloase”. Într-o duminică de decembrie a început iubirea și tot într-o duminică de decembrie s-a frânt firul concret al dragostei dintre „un URS și-o VRABIE, când EL a plecat și Ea, Vrabia s-a preschimbat în „statuia unei pietre”. El s-a preschimbat, spune poemul, „în stea căzătoare”, iar Ea „reînvață zborul”. E întâmplarea destinului, a fisurii divine. De această dată, în doliul vremii, cuvintele ating melancolii și tristeți funciare și fără speranță: glasul exprimă „furtuni și doruri”, deznădejdi și prăpastii „părăsite de zei”, drumul între „iluzii și nicăieri”, între „speranță și nimic”, iar scrisul îi „este gând rătăcit”. Intrând adolescenta în laboratorul poetic, asistă la grația cu care Lucian, maestrul și modelul, da cuvintelor suflare și le combina în metafore generatoare de estetică. Astfel că Giorgiana se molipsește, simțindu-se tot mai relaxată în laboratorul poetic, cuvintele devenindu-i acum, în absența gurului, „hrană și apă și dor și dragoste”. Destinul i se hrănește cu amintiri, tastele scriu despre „odihna în fiecare noapte pe umărul puternic, ce nu-l credeam vreodată a deveni țărână”. „M-am obișnuit prea devreme”, poetizează autoarea, cu „moartea, și chipul ei hâd”, aducătoare de „iad pe pământ” (Obișnuită fără rost).
STILISTICA presupune analiza stilului (mod personalizat de a scrie) de abordare artistică a creațiilor literare
Urmărește specificitatea verbalizării, figurile metaforice, expresivitatea combinării cuvintelor, particularitățile comparative și evidențierea valorizării discursului poetic. Giorgiana Radu – Avramescu este familiarizată cu scrisul artistic, fiind jurnalist și romancier, precum și autoare a Scrisorilor către tine, având infuzii predominante de lirism. Scrisorile sunt reflecții lirice, mărturii ale dorului prin care sufletul plin de dragoste se revarsă spre Celălalt. În volumul prezent, cu poezii, izvorâte din sufletul terorizat de dor și iubire ce-ar fi putut avea încă numeroase împliniri, folosirea figurației e mai degrabă una alegorică decât una căutată.
Întregul volum – cu cele 123 de poeme – e o mărturie sinceră, directă, limpede, candidă a trăirilor sale, puse „în versuri”, cu sau fără rimă, dar cu o autenticitate sfâșietoare. Se citește cu încredere, ademenind lectura romanului autobiografic. Autoarea nu contorsionează expresia, nu încarcă scrisul cu ornamente verbale și nu epatează fals spre a trece sentimentul prin filtrul filosofării gratuite. Ar fi posibil ca autoarea să devină model de scriere pentru mulți dintre cei care vor să intre în literatura română în spațiul rezervat lirei.
Apreciez îndemnul lui AUREL USCA – un virtuos degustător de poezie – de a asigura publicarea volumului. Giorgiana Radu – Avramescu în rândul poeților, însoțind astfel creația soțului Lucian Avramescu în antologia liricii contemporane românești. Alegorizez, gândind că Poeziile acestui volum râvnesc să caute dincolo sau printre stele Liricele pereche ale lui Lucian spre a reconfigura unitatea poetică a cuplului destrămat prea devreme. Poemele EI caută poemele LUI. Se regăsesc într-o mare de iubiri doar cei ce se potrivesc. Scrisul Giorgianei e mărturia că viața LOR împreună nu le-a fost îndestulată, ci se continuă astfel. Talentată în harul cu care își ex-pune sinceritatea, candidă și virtuoasă în dezvăluirea zbuciumului sufletesc, Giorgiana – Radu Avramescu și-a dobândit pe merit un loc în poezia română contemporană.
Remarc încă două aspecte: cititorul constată ce se întâmplă „într-un suflet de femeie”, tulburat de suferință, tristețe, dar cu speranța că dorul poate pondera deznădejdea; titlurile poemelor indică zbuciumul sufletesc după „marea trecere” a celui care i-a asigurat femeii bucuria împlinirii și fericirea clipelor. În volum, EL e personaj, devenind referință.
Volumul de debut în poezie al Giorgianei Radu Avramescu dispune de ingrediente stilistice spre a fi apreciat la înalta pretenție a unui cititor exigent, excelând prin maturitatea expresiei, corectitudinea și decența limbajului, care traduce în cuvinte un suflet răvășit de suferința iubirii, dragostei și singurătății. Autoarea își caută liniștea, solicitând „eliberarea” din vraja dragostei, iar suferințele afective se scurg în fermecătoare și pure lirice de reechilibrare emoțională. În sufletul femeii, au loc zbateri care dau cuvintelor tulburări profunde, alcătuind „STATUIA vie a sufletului meu”, despre Giorgiana – „altar infinit de iubire”.
