MENAJERIA DE STICLĂ (6)

                  MENAJERIA DE STICLĂ (6) | „PRETTY WOMAN” vs. „SOFT GIRL”? – Partea a patra   –

[Avertisment. Să mă ia dracu’!… De când mă știu, am fost un misogin-sexist (?) i.e., nu împotriva muieretului, în general – dragile de ele (!), un „ornament în jurul în jurul unei…”, ci a celor care, musai, vor să „intre  în politică”. Ceea ce – foarte recent – „m-a excitat” nemaipomenit a fost o poză distribuită pe toate rețelele mass-media, în care o „protagonistă de partid”, aflată la un meeting împotriva a orice, „îl  mângăie” (îl atinge pe mână pe un jandarm, care săracu’, nu spunea decât „circulați!” )… Ei bine, acesată „fotografie – captură video”- a făcut epocă! I.e., „Vedeți, toată lumea (inclusiv  <<băieții>>) e cu noi”! În fapt, muierușca îi spunea, șoptind amenințător, cu zâmbetul pe buze,  „Roata se întoarce!”, dar ce efect mediatic!… Noroc cu filmarea „cine-verite”! S-a dat pe sticlă … De aici mi-a venit idea cu „Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams și „Zgomotul și Furia” a lui William Faulkner. Recte, două lucruri: (a) De ce un material de presă n-ar trebui să aibă două titluri? Dar într-un mod aparte…Unul la început și altul la sfârșit… Așa că prezentul nou mini-serial ca avea ca pre-titlu –  Manajeria de sticlă, iar în final, un post-titlu – Zgomotul și furia… (b) Și va fi dedicat, exclusiv, muieretului care n-are altă treabă decât să „se vâre” în politică!… Totuși, nu orice muiere poate ajunge o Margaret Thatcher!…  Autorul]

Vezi AICI – Partea I, AICI – Partea II și AICI -Partea III

7. Este societatea umană un bordel? DA! Iar „bordelul bordelurilor” este cel ce „cazează” nu prostituția, ci… istoria…

De când mă știu, am detestat căsătoria „formală”. Prin asta înțeleg mersul la Starea civilă, apoi la „Sfânta biserică”; ascultarea smerită a fatidicei întrebări cu „De bună voie și nesilit / ă de nimeni… ”, apoi îndurarea cu stoicism a polologhiei „tra-la-la” a „ofițerului” (funcționarului) de stare civilă și, ulterior,  a popii… apoi, nunta, cu tot circul ei (inclusiv cu fotografiile standard în „poziții” foarte matrimoniale , după inspirația „artistului fotograf”), apoi, „dansul miresei”, apoi „tăiatul tortului miresei”, apoi socotitul „cadourilor de nuntă” (obiecte inutile și bani <<foarte utili>>), „apoi”,… știe toată lumea… În mahmureala din „the day after”, îți mai răsună strident și enervant sarabanda de urări, toate centrate pe eterna și totuși fragila „casă de piatră”… Ăsta era standardul! Și nu numai la noi… Este ceva foarte „european”, foarte „de bun simț”, foarte „consult”!…  Halal!…  „Restul e tăcere…” (sublime Mare Will, adâncă plecăciune!) și… rutină… Pe mine m-a ferit Domnu’… singura „excursie” (o-bli-ga-to-ri-e!) am făcut-o la „Sfatu’ Popular”!… Dar am avut cândva o prietenă, frumoasă foc, plină de nuri, care ar fi sucit gâtul la toți pământenii, cei ce sunt socotiți „partea inutilă a…” și care nu s-a măritat (în maniera menționată mai sus) dintr-un motiv „bizar”: câteva prietene ale sale muriseră (sinucidere, boală, accidente rutiere…) iar – absolut în toate cazurile respective! – familiile îndoliate și adânc întristate, le-au pus în sicriu îmbrăcate în mirese… De atunci, și idiosincrazia ei, absolut patologică-isterică (și totuși, de înțeles), față de statutul de „mireasă” și de tot ce urmează… Personal, am avut o experiență asemănătoare, cu o fostă colegă de clasă, la liceu: după terminarea facultății, chiar înainte de susținerea licenței, s-a întâmplat nenorocirea (pancreatită acută, după consumarea unei prăjituri cu cremă la o cofetărie din Bula lu’ Pândaru…). Da, este mai mult decât sinistru… ceva la fel cu „cununia” oficială… 

Unde vreau să ajung? Vreau să spun – știu, împotriva tuturor canoanelor „tradiționale”, „strămoșești” – că „mariajul”, în forma așijderea cu cutumele adânc înrădăcinate (cel puțin, la noi), nu mai are nici un haz (plecăciune Nene Iancule!…). De aici, poate, a plecat și ideea, curentul, moda, (poate, manipularea mediatică) cu ceea ce se numește azi „soft-girl”… Cum spuneam  (în părțile anterioare ale prezentului episod), este ceva generat, mai degrabă, manipulat (!), prin rețelele social-media din Vestul atât de „decadent”, „ticăloșit”: plecând de la o serie de realități (uneori dureroase), se încearcă o readucere a muierii la vechiul ei statut: ființă supusă voinței „părții inutile a…”. Este ceva ce – mie, personal – îmi denotă o „curvăslaie” politică, culmea, sprijinită de unele cercuri „feministe” (?) dar, în folosul cui? That’s the question!

Re-iterând (a câta oară?) faptul că „soft-girl” se vrea ceva totul diferit de „accepțiunea clasică” a muierii casnice – mai ales pe meleagurile noastre – se pune totuși întrebarea: care sunt cauzele acestei noi „fițe” din mintea muieretului (mai ales tânăr), începând cu „Vestul” (scandinav) și în plină expansiune… și spre „Sud-Estul” (nostru)? Am făcut – cum mai spuneam anterior – „săpături” sistematice în sursele de documentare la temă. Aproape toate mi-au confirmat una din vechile mele „dogme”: am făcut și facem, în continuare, marea greșeală de a sub-estima (exagerat!) biologicul din ființa umană; în continuare, credem orbește (și … iresponsabil, aș spune!) că psiho-socialul și economico-politicul (implicit, culturalul!) se pot substitui biologicului, fiziologicului… și asta, într-o măsură mai mare decât ar fi firesc… Există o complementaritate între biologic și socio-cultural, nu o neagă nimeni cu scaun la cap, dar alunecarea, prin îndepărtare exagerată de „animalul” din om, spre accentuarea – fără măsură – a „etericului” psiho-social-cultural ne-a condus la situații (reale!) ce au generat și continuă să producă o anumită perplexitate!… De pildă, în „cazul nostru”, tema din contextul stufos al statutului de „soft-girl”… Pendinte de „dogma” mea, exprimată mai sus, este și ideea derivată că familia tradițională (musai, „monogamă”?!) s-a „fumat” de foarte, foarte multă vreme!… De fapt, în toată istoria omenirii, „cușca în care au fost închise două animale, opuse biologic (sic!)” NU a funcționat!… S-a găsit mereu o cale de a evada (măcar temporar!) din „cușcă”. [Despre „anormalitatea” cuștii numite „familie monogamă”, mă voi „destrăbăla / defula” chibițînd într-un foarte apropiat episod din mini-serialul „Lumea ca o vomă sau Greața voioasă a cotidianului”; plănuiesc titlul „De ce are mâța (mai ales cea maidaneză) nouă vieți?”]. Și acum, iată cum văd eu – probabil în mod scandalos pentru mulți potențiali cititori – societatea umană, ca un bordel… 

8. „Bordelul” social-politic în care ne aruncă moda „soft-girl”!…

Mda!… Rebelul din mine, nihilistul, nu se mai poate stăpâni…Yankeii, cu stilul lor tradițional-frust de a se exprima, spun: Dacă o lege (în sensul de normă socială, creată de oameni; nu legitate natural-obiectivă) nu funcționează („doesn’t work”), atunci trebuie schimbată… I.e., dacă un „angrenaj socio-uman” (e.g. familia etc.), „scârțâie”, intră în avarie, atunci acesta trebuie modificat. Relativ recent, am asistat (la noi) la „Marșul pentru familia tradițională” (parcă așa-i spunea…) ce s-a dorit o contra-pondere la alt „marș” – cel al LGBD (LGBTQ)… Ambele s-au împuțit de la „cap” și s-au curățat de la „coadă”… ca peștele… sau, prelungind parabola biblică cu femeia păcătoasă (înțelegeți în ce sens…): „să ridice piatra cel ce << n-a călcat pe bec >> niciodată. La ambele tabere ce-au „defilat” în buricul Bulei lu’  Pândaru, s-a văzut crunta și scârbavnica ipocrizie… La cei cu „familia tradițională”, frumos înbrobodită creștin-„ortodoxește”, cu „(…) Preoți cu crucea-n frunte căci oastea e creștină (…)” le tremura și gândul de-a ieși din „cușca” matrimonială, deși bag mâna-n foc că… La cei „în culorile curcubeului” nu era nevoie de o astfel de „cușcă”: se considerau liberi, ca pasărea cerului… bine împăiată… Să nu care-cumva să credeți că aș avea opțiuni pentru o tabără sau alta!… 

Iar acum, să mă explic:

„Revoluția sexuală” a anilor ’60 din secolul trecut s-a produs și (!) pe fondul zguduirilor implicate de celebra lucrare „Kinsey Reports” (două volume teribile! – 1948) ce a făcut vogă (și consternare!) în lumea științifică a timpului, dar și în America „profundă”, tradiționalistă, puritană, habotnică și îngustă cultural. Apoi, ca o „pandemie”, a infestat mentalul colectiv (?) al lumii occidentale, încă stresată cumplit după război. M-am mai referit la această „cercetare psiho-socio-sexologică scandaloasă”(?) în partea a treia a acestui episod; o voi mai face în promisul episod cu „mâța cu 9 vieți” din serialul cu „Lumea ca o vomă…”. Dar – printre altele – în ce a constat această revoluție sexuală ? Dacă vă imaginați că este vorba de alunecare către destrăbălare, libertinaj… de aruncarea lumii civilizate în bordel (pace, Giovanni Boccaccio cu al tău Decameron!), vă înșelați… sau… n-ați călcat niciodată pragul unui lupanar!… 

Și totuși, despre ce este, naibii (!), vorba?

• Tânăra generație a fost întotdeauna rebelă, a contestat  establishment-ul vechilor generații. Prin generație nu înțeleg „un același leat” (ca în armată…), ci o populație născută între două limite aproximative, cam cu durata de zece ani (e doar o convenție…). Generația „rebelă” – aproximată și de „valul” <<tinerilor furioși>> din societatea britanică – dorea o cât mai grabnică independență de „cuibul familial”… Numai că… money, money, money!… Ieșiți dintr-o adolescență timpurie, soluția era a-și găsi repede o slujbă, deci o sursă materială pentru un trai independent. Nici asta nu era ușor: somajul (mai ales în rândul tinerilor) pândea – viclean și perseverent – de după colț. Și totuși… se mai descurcau… uneori îi mai ajutau și părinții… Paradoxal… și în rândul familiilor înstărite (vreau să zic… chiar milionari) bântuia o mentalitate similară. Ba mai mult, părinții înstăriți – mai ales prin munca lor! – doreau să le dea o lecție despre cum se câștigă și se respectă banul dobândit „cu sudoarea frunții”… E drept, în acest ultim caz, era vorba, în primul rând de continuarea studiilor (în special, college-ul). Dar și aici, tinerii studenți îți căutau (și găseau!) o slujbă; era și în interesul instituțiilor universitare care încurajau și mediau acest lucru. Perversă chestie! Un mod de a-i ține și pe „ăștia” mereu ocupați și „sub control”… Tendința spre „răzvrătire / contestare” era mai mare decât în păturile provenite din „clasa de mijloc” sau „clasa muncitoare”. Cu cei „marginalizați”, în zonele sociale „marginale”, era o altă problemă și nu e de interesul temei noastre de acum… Era o modă, începută în lumea anglo-saxonă și apoi, răspândită în tot Vestul (mai ales cel germanic și scandinav)…
• Același „dor de ducă” le mânca în fund și pe tinerele fete / muieruști și… procedau ca atare; e drept, ceva mai problematic; povara sexului (pardon, genului!) atârna încă destul de greu… Dar „fetele rebele” (din fire și… hormoni) ajungeau să procedeze similar cu băieții. Dacă mai aveau și familii „deștepte” în spate, lucrul mergea ca „uns”!…
• Problema e că astfel se formau „cuplurile” (nemaritale… uneori devenite și maritale): alegeau să „locuiască împreună” – dacă se poate – cât mai departe de casă, dar… independente, „pe picioarele lor”! Subliniez: nu era un concubinaj în sensul propriu al cuvântului; cel puțin la „început de drum”… Era ceva în spiritul Kinsey Reports: cad definitiv tabuurile sexuale (în primul rând, obsesia și „povara” virginității – pe „vremea bunicii” ar fi dus ineluctabil la … infarct! știm al cui… ha,ha,ha!…). Apoi și astfel, începe lungul drum al căutărilor partenerului / partenerei care să fie optim / ă din punctul de vedere al „armoniei de cuplu” (ce eufemism!) – lucru deloc ușor (vezi „Kinsey Reports”). Aceasta însemna schimbarea, relativ deasă, a partenerilor / partenerelor… până la momentul „aha!”. De „acolo” începea relativa stabilitate a unui cuplu… lucru știut de când lumea: „patul face, patul desface”…
• Vă veți întreba: bine, bine, dar era inevitabil să se petreacă „nefăcuta”!… Da, așa e… se mai întâmpla să se „calce pe bec”… Pentru tinerii „studioși” sau la început de drum profesional, chestia venea ca un „trăsnet”… Soluția?: făceau copilul și-l dădeau la „mama”…, recurgeau la avort (pe vreme aceea, la fel de greu ca pe vremea Ovarășei Codoi de la noi),… sau… după principiul „cererea stimulează oferta”… apare „pastila minune”… Ultima „soluție” a rezolvat (în cea mai mare parte) problema… și „o rezolvă” și azi… Dar și aici, totul ține de o anumită educație igienico-sexuală (ceea ce – din păcate – la noi, și azi!, cam „lipsește cu desăvărșire”…).
• Prin urmare, nu pericolul unor sarcini nedorite, ne-oportune, stătea în calea acestui „trend”. Care, oricum va evolua crescendo până-n ziua de azi și – cred eu că și în cea „de apoi”…. Problema era cea materială: cine, cum, în ce condiții… susține „șandramaua”!… Moralitatea clasică era bună de aruncat la gunoi! Nu mai vorbesc de scârnava instituție a căsătoriei („oficiale” cu tot alaiul de tâmpenii tradiționale!… Ba mai mult, cică… folklorice!…). Cei care – mai pe vremuri – ați apucat să vizionați filmul „Love Story” (Doamne, ce valuri a făcut la noi, în Românica, după anii ’70!) veți înțelege momentul căsătoriei neconvenționale (cu adevărat autentice!, fără zorzoanele kitsch-formale…). Păcat că filmul ultra-dulceag, ultra melo-… rămâne în moda revolută a acelor ani (cel puțin la noi… fatidicul deceniu 8, urmat de tumultuosul și tragicul deceniu 9). Pentru pudibonzii românași ai „epocii”, acel moment rămâne (valoric) cel mai semnificativ și… preventiv!…

Ei bine, iată că am ajuns la „momentul-cheie” al ceea ce tot încerc „să baun” în atâtea pagini și părți de episod: apariția premisei fundamentale a ceea ce se va numi (dar numai „se va numi”) – mai târziu – moda „soft-girl”!. Premise, nu continuarea firului! Și ca în orice „serial pe părți” care se respectă, mă voi opri aici, în așteptarea următorului episod (parte)…

De considerați, boieri dumneavostră, că toate cele spuse până acum înseamnă „libertinaj deșănțat”, atunci și toate bunicile și stră-bunicile noastre au fost niște curve ordinare!…

În mod normal, ar trebui să dau acum… reclame… dar mă mulțumesc și doar cu post-titlul „Zgomotul și Furia ”…

P.S. În acest final, pentru că nu o mai făcusem de multișor, iată un „Love Story” inedit:

Cică Bulă, mare fante de mahala, după ce „s-a iubit  strașnic” cu Bubulina, trebuie să plece „la oaste”… Evident, la diribău, cum șade bine unui astfel de „fante”. 2 ani… În fine, trece timpul și mai sunt câteva zile până la „liberare”. O sună pe Bubulina. Bulă: „… Draga me, vin acasă, mi-e tare dor de tine, știi că am plecat cam <<îngrijorat>>… știi tu de ce…” Bubulina: „… Dragul mieu, totu-i O.K…. <<Mi-a venit…>>…”. Bulă (o întrerupe ușurat): „...Oau, ce fain!…”. Bubulina: „… Daaa… <<mi-a venit>> … pensia alimentară… regulat…”… 

Citește și:

• MENAJERIA DE STICLĂ (5)
• MENAJERIA DE STICLĂ (4)
• MENAJERIA DE STICLĂ (3)
• MENAJERIA DE STICLĂ (2)
• MENAJERIA DE STICLĂ (1)
• Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii