![[O CARTE DE PE RAFT] Solomon Marcus - „ZECE NEVOI UMANE”](https://img.youtube.com/vi/zAf4aLA7FMg/hqdefault.jpg)
„Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane.” (Solomon Marcus)
Cartea Zece nevoi umane a lui Solomon Marcus (apărută la Editura Spandugino, cea care a editat multe dintre dintre textele autorului) face parte din categoria cărților fundamentale. Ele răspund la întrebările noastre majore despre lume și despre noi înșine, prin urmare se adresează celor care chestionează, reflexiv, interogativ, viața. Întrebarea de ce? a fost și rămâne una dintre cele mai chinuitoare. Științele rămân departe de a se apropia de răspunsuri posibile la ea (deși încearcă, azi, din ce în ce mai mult acest lucru). Răspunsurile din acest domeniu rămân, încă, apanajul filosofiei, religiei sau artei, al științelor umaniste în genere.
![[O CARTE DE PE RAFT] Solomon Marcus - „ZECE NEVOI UMANE”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/07/solomon_marcus.webp)
Pe de altă parte, răspunsurile se iscă nu doar dinspre sfera culturii, dar și dinspre cea a experienței individuale și a înțelepciunii de viață. Solomon Marcus, personalitate marcantă a culturii române, le îmbină pe toate. El a fost nu doar un om de știință (între altele, specializat în una dintre cele mai exacte științe, să zicem așa, matematica), dar și un om cu o cultură considerabilă (lingvistică, filosofică, poetică, literară etc.), care a făcut dovada acumulării unei frumoase experiențe de viață ilustrată mai ales de cărțile sale pe care le-am numi „de înțelepciune” (ca, de pildă, Nevoia de oameni sau cărțile din seria Răni deschise). Pentru că nu e nevoie doar de pregătire științifică și de fundamente de cultură pentru a te aventura să vorbești despre nevoile umane fundamentale, cele care, până la urmă, dau sens existenței noastre.
Care sunt așadar „poruncile” care alcătuiesc acest pseudodecalog?
- Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar
„Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri; că privești cerul și pămantul; că te miști; trăiește-le ca mari evenimente.”
- Nevoia de împrospătare
„Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare (…) avem nevoie și de o împrospătare a minţii, a simțurilor, a sufletului nostru.”
- Nevoia de întrebare și de mirare
„Atunci când sunt întrebat: de ce trăiești? îi răspund: pentru a mă mira.”
- Nevoia de îndoială și de suspiciune
„Să privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livrează de la catedră, de la o tribună, de pe internet, din cărți, din orice fel de publicații, așa cum un polițist care caută pe autorul unei crime suspectează totul.”
- Nevoia de greșeală și de eșec
„De câte ori am eșuat până să deprindem să folosim furculița, cuțitul și lingura! De câte ori am căzut, ne-am julit genunchii până să învățăm să ne ținem pe picioare și să mergem! Este clar că învățarea, drumul spre dobândirea unui nou comportament, trece prin greșeli și eșecuri; ele sunt prețul pe care-l plătim pentru a ne îmbogăți înțelegerea…”
- Nevoia de joc
„În tentativa noastră firească de a înțelege lumea, totul se întâmplă ca și cum lumea ne spune: cauți să mă înțelegi, dar eu mă ascund; și cu cât lucrul pe care-l cauți este mai interesant, mai semnificativ, cu atât îl ascund mai bine și îl fac mai greu de găsit. Dar merită să-l cauți. Chiar fără rezultatul așteptat, căutarea îți va da satisfacții, care însă ar putea fi altele decât cele la care te-ai gândit inițial (…). Învață să savurezi acest spectacol al omenescului, să te îmbeți de el – și din nou să simți că viața merită să fie trăită.”
- Nevoia de identitate
„… tipologia identităților culturale: balcanică, dunăreană, a Mării Negre, sud-est europeană, central europeană, mediteraneeană, europeană, occidentală, planetară, dar și tipologia care rezultă din diversitatea lingvistică, de credințe, de civilizații.”
- Nevoia de omenesc și de omenie
„De la omenesc nu e decât un pas până la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. De a adopta în comportamentul tău prezumția de solidaritate cu ceilalți oameni.”
- Nevoia de cultură
„Câte priviri aflate în dimineața vieții ajung să se desfete în prezența unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brâncuși? Va fi în stare educația publică să preia acest mesaj? Mai avem timp de așa ceva? Un timp de contemplare, de supremă emoție. Nu cumva eliberăm pe bandă rulantă diplome de diverse grade, fără acoperire culturală? Şi dacă nu au acoperire culturală, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decât, în cel mai bun caz, furnizori de servicii? Şi dacă nu prea au nevoi culturale, ce motivație mai profundă pot da vieții lor? (…)
Nu cumva se află aici sursa principală a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violenței verbale, psihice, fizice? Care este nivelul de cultură al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei? Ce anume dă un sens vieții lor?”
- Nevoia de transcendență
„Așa începe transcendența. Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-au fost impuse prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești.”
Le-am enumerat aici, exemplificându-le cu câte un fragment semnificativ pe fiecare dintre cele zece „porunci-nevoi”pentru ca să ne facem o idee despre ceea ce înțelege autorul prin ele.
Le-am enumerat nu ca să ne întrebăm dacă într-adevăr acestea și nu altele sunt nevoile umane fundamentale, ci ca să încercăm un exercițiu de sinceritate: al privirii noastre în oglindă. Sunt ele, și pentru noi, pentru fiecare dintre noi, nevoile fundamentale? În ce măsură conștientizăm acest lucru?
Să nu ne grăbim să spunem: „Eu nu greșesc niciodată, sunt perfect!”, dacă în această autosuficiență a noastră nu am trăit vreodată dezamăgirea unei greșeli și apoi bucuria de a o putea îndrepta…
Să nu ne grăbim să spunem: „Eu n-am nevoie de cultură”, dacă nu am gustat niciodată bucuria de a privi un tablou sau dacă nu am citit o carte pe care să nu o mai putem lăsa din mână…
Să nu ne grăbim să spunem: „Sunt fericit în insula mea de existență” sau, mai simplu, „După mine, potopul!”, dacă n-am trăit niciodată bucuria împărtășirii cu celălalt a ceea ce avem și ce suntem…
Dar la cele zece de mai sus, se adaugă, cel puțin ca modalitate de a o formula, dacă nu ca idee, a unsprezecea: nevoia de oameni, după cum autorul a și intitulat o altă carte, cu caracter autobiografic, în care mărturisește:
„Copil fiind, sufeream dacă, ieşind din casă, nu întâlneam, pe uliţa care şi azi se cheamă strada Iernii, alţi copii. Începeam a-i striga, chemându-i la joacă. Apăreau imediat pe la ferestre, de prin curţi, bucuroşi şi ei de chemarea mea, pentru înălţarea unui zmeu sau pentru un joc de-a v-ați ascuns. Această nevoie de fiinţe umane cu care să avem o senzaţie de a fi împreună într-un anume joc s-a păstrat pe tot parcursul vieţii, dar semnificaţia lui împreună s-a metamorfozat și s-a îmbogăţit mereu, jocul a fost mereu altul. Nevoia de oameni care la rândul lor să aibă nevoie de noi ne ajută să dăm un sens vieţii.”
Într-un interviu acordat publicației Gândul în 2014, Solomon Marcus a vorbit despre sistemul de educație din România, lansând practic un manifest:
„Să facem un program de urgență al EDUCAȚIEI OMENESCULUI în România.”
Foto (referințe bio-bibliografie): https://edituraspandugino.ro/36_solomon-marcus
