OFERTA TIMPULUI – în ciuda faptului că noi credem că zilele le trăim aproape la fel, și că nimic nu ne tulbură existența cotidiană, totuși, undeva se pun la punct planuri care vor schimba realitățile noastre obișnuite.
Mai întâi vorbim despre tendințe ca mai apoi să constatăm că suntem nevoiți să lăsăm în urmă unele. Altfel devenim retrograzi. Ce a fost ieri azi nu mai este de actualitate și deci trebuie abandonat. Cum adică, ce am crezut că e bine, a fost de fapt rău? Oare nu cu aceleași referințe am considerat răul de azi că ieri a fost bine? Ce argumente ar putea schimba radical percepțiile pe care azi le considerăm a fi baze solide în privința alegerilor noastre? Nu cumva ne-am pripit alegând greșit? Referința nu e strict la subiectul electoral, ci la modul general în care facem alegeri în viață, zilnic. Cum să ne îmbrăcăm, cum și ce să mâncăm, ce fel de prieteni ne facem, etc. Pentru absolut orice, găsim oferte. Totul se află în mintea noastră. Unele sunt instinctuale în timp ce altele sunt condiționate de mediu și societate. Diferența este făcută de motivație. Cele instinctuale pot să ne însoțească toată viața, în timp ce celelalte se pot schimba periodic, și de obicei răspund la tipul de cerere superficială. Oferta nu acoperă pe de-antregul nevoia. Ea doar o anesteziază. Și o amână pentru o vreme despre care nu se pot da asigurări. De fapt vorbim despre nevoia de împlinire a omului. Ea există, iar știința o reduce la niște hormoni pe care organismul omului îi produce. Până la a înțelege cum funcționează aceștia în corpul nostru, noi căutăm experimente care să ne ajute la împlinirea acestei nevoi. A cărei explicație ne poate cel mult deruta. Și, mai mult ca probabil nici nu ne interesează. Să fie la ea acolo. Numai că ideea rămâne. Pentru că nevoia se transformă în dorință și apoi în căutare. De aici încolo se fac diferențele între oameni. Căutările sunt cele care ne separă.
Aceste căutări fac subiectul vieților noastre
Ele depind în mare măsură de educație, cultură, oportunități și desigur de starea materială. Știm deja că oferta pentru nevoile zilnice este studiată temeinic. Cel puțin la fel se fac cercetări cu privire la ofertele nevoii de ocupare a timpului la nivelul fiecărui segment de populație. N-a fost lăsată pe dinafară nici măcar generația care, în mod normal, este în responsabilitatea directă a părinților. Până și lor li s-a indus ideea că pot face cu viața lor, chiar de la acea vârstă, absolut tot ce le trece prin minte. Sigur, nu fără un scop precis s-au emis astfel de aberații. De fapt chiar mai multe scopuri s-au urmărit. Dezvoltarea în ultimii 25 ani a internetului a produs și o comunicare cvasi generalizată și ultra rapidă a informației, astfel încât de la tendință la modă sau concept n-a mai fost nevoie de ani. Facilitatea comunicării a făcut posibilă coruperea minților generației lispite de viziunea unei societăți care să se dezvolte în etape. S-a făcut trecerea către acea societate rapidă care permite accesul la resurse fără prea mult efort dar care creează neajunsuri uriașe de complementaritate. În timp, chiar dispariția totală a unei părți din infrastrutura societății. (alocarea unui timp mult mai mare către consumul de divertisment insalubru, poate conduce la diminuarea nevoii de hrană, de aici la minimizarea condiției de viață și ca efect, la ineficiența activității de producție a hranei).
Cu alte cuvinte, în evitarea pierderii timpului cu masa, adolescenții se mulțumesc cu fast-food-uri și băuturi energizante capabile a-i ține pe picioare ore întregi. Spre asta au îndreptat societatea cei care „au gândit” omul nou cu minte deschisă. Spre deosebire de omul nou al bolșevicilor, care era lipsit de orice ofertă, cel cu minte deschisă are înaintea lui singura ofertă care e de dorit a-i deschide mintea. Măcar că discipolii aceste teorii ar trebui să prezume că deja i-a deschis mintea omului când acesta era deja preșcolar și i-a prezentat deja opțiunea cu potențialul său de a-și schimba creația naturală.
Pentru ca oferta aceasta cu minte deschisă să fie acceptată a fost nevoie de oameni din rândul celor cărora se adresează inițiatorii
Ei au speculat și s-au înscris pe o nișă din care fac bani și trăiesc. Nici nu e nevoie să împărtășească valorile expuse. Inițiatorii, de fapt, nu urmăresc a le deschide mintea tinerilor, acesta fiind doar un mijloc, scopurile fiind cu totul altele. Ei au în vedere să-i aducă pe toți oamenii în formație, să-i direcționeze și în final să-i facă dependenți total de o voință unică, malefică. Aceste încercări sunt făcute oarecum voalat astfel încât nimeni să nu poată confirma adevărurile scrise cu mult timp înainte dar respinse cu precădere în ultima sută de ani, pentru că, zic ei, Dumnezeu a devenit o noțiune și nu mai este cazul să fie pus în discuție. Doar că El nu se lasă a fi batjocorit. Chiar dacă nu acționează imediat, El după cum scrie în Biblie, are timpul Lui în care decide ce și cum. Your lot in life. Sigur e dreptul fiecăruia să creadă și să înțeleagă esența vieții după cum înțelege sau poate, dar nimeni nu va putea vreodată să impună cuiva cum să creadă și cum să-și deschidă mintea. Sau din ce motiv s-o facă.
De obicei restrcițiile se impun pentru că se dorește buna funcționare
Se fac reguli în circulație tocmai pentru ca toți să putem umbla pe șosele în deplină siguranță. Se plătesc oameni pentru a penaliza pe cei care nu vor să respecte regulile. O regulă este unicat. Se găsesc însă multe soluții pentru a o încălca. Soluții care necesită minte deeschisă. În scrierile de care am aminit se dau niște reguli. Nu sunt paznici la ele. Numai că oamenii au inventat sute de soluții, în timp, pentru ca regulile să fie încălcate. Și, pentru că lipsesc paznicii, ei s-au învățat cu încălcarea lor astfel că aceasta (încălcarea) a devenit regulă. Se schimbă mereu în funcție de timp. Astea sunt ofertele la încălcarea regulilor inițiale. Și dacă nu sunt paznici nu înseamnă că nu vor exista penalizări. Au fost la Colectiv, iar acum la festivaluri de promovare a mizeriei umane. Pe care ei o numesc artă. Oferta asta s-a născut deja moartă. Nu poți cânta mizerii pentru că așa îți pare ție că sună bine. O țară este un loc sfânt. Pe care îl respecți. Înăuntrul ei sunt foarte multe toalete în care poți să-ți depui ofertele. Gălăgia nu e artă. Muzica, în schimb este. Și nu se moare din ea.
- Citește mai multe OPINII ale autorului – AICI
