LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLVIII) | „ȘMECHERO-CRAȚIA” vs „FRAIERO-FILIA” (5) | TENTATIVA UNOR CONCLUZII ~ PRIMO TEMPO ~
[Aflat – culmea! – împotriva voinței proprii (chestie de sănătate), pe meleagurile rădăcinilor mele cele mai adânci, recte, Cluj, începusem să redactez o viziune pur subiectivă asupra leagănului existenței mele, reîntâlnit după peregrinările în „Perfidul Albion”. Intenția mea a fost (și rămâne) un triunghi comparativ: Chatham upon Medawy (England) – Arad – Cluj. Cred că o pornisem, relativ, bine; o asemenea asociere mentală, bag mâna-n foc, nu s-a mai făcut… [vezi rubrica Reportaje în Critic Arad] Realitățile actualității stricte mă silesc să revin asupra unei teme subsumate titlului acestui mini-serial… Din beatitudinea melancolică (sic!) a acestor momente clujene – stranii pentru mine – a trebuit să re-plonjez în cruda realitate jegoasă a cotidianului… eh, … that’s all… AUTORUL]
1. „Nu aduce anu’ ce aduce ceasu’!”…
Chiar așa! Mă gândeam de multă vreme să construiesc un „portret” cât mai adecvat al Românicăi în hățișul evenemintelor derutante ale lumii de azi. De pildă, să formulez întrebarea retorică „Unde și cum se găsește Românica în Europa și în lumea largă din prezent?” La o asemenea interogație ar fi fost necesar un răspuns pe măsură – pretins și doct – (evident, după mine, obligatoriu subiectiv… s-ar putea altfel?…). I.e., să vin și să dau o puzderie de date statistice (niciodată credibile, mai degrabă, manipulabile!) care să fundamenteze – obiectiv (?) – o realitate… obiectivă… A cui?…
E.g., ca-n „vremurile bune”, puteam să etalez câte tone de oțel, de ciment, de floarea soarelui, de ulei de rapiță… câți kilometri de șosea (asfaltată sau nu), de sârmă (ghimpată… sic !)… să mai continui?… revin pe cap de românaș furajat pe principii științifice („sănătoase”) ș.a.m.d. Pe aceasta „bază fundamentală și temeinică” (vorba unui coleg de armată de prin 1975 – prof de română! sic!) se demonstra cum țărișoara urcă pe „culmi și mai superioare” [Motanul Arpagic] ale socialismului și comunismului… Nici cu politicienii de azi nu mi-e rușine când îi aud invocând niște date statistice menite să ne liniștească, dacă nu, chiar să ne adoarmă.
Și atunci, „am întors-o ca la Ploiești”… Mi-am dat brusc seama că rătăcesc printre dinozauri: ce relevanță (impersonală!) au niște date abstracte, rezultat al unor procesări matematice savante, pentru ceea ce omul concret, ireductibil în individualitatea lui, trăiește personal?… Un exemplu brutal de simplu și simplificator: eu am un venit lunar de 5500 de lei; „x” are un venit lunar de 34.500 de lei; rezultă că fiecare dintre noi (i.e., eu și „x”) câștigăm – în medie!!!. -… 20.000 de lei! Veți zice: stop! cum poate să aibă „x” atâta purcoi de bani (la care aș adăuga, pe bună dreptate: și mai și taie frunză la câini, acolo unde „muncește”)? Ei bine, cei 5.500 de lei este, aproximativ, pensia mea, iar 34.500 de lei câștigă vreun șef, numit politic (în nici un caz după competență) în vreo instituție guvernamentală… ați auzit deja, boieri dumneavoastră, de mulțimea de astfel de cazuri strigătoare la cer, care ies la iveală în zilele noastre. În fapt, veniturile lunare ale unor astfel de persoane în tot felul de sinecuri bugetare, pot fi și mai mari… Și, culmea!: singurul indicator de „performanță” ce trebuie îndeplinit (pentru o astfel de „răsplată”) ar putea fi „privitul pe geam”… (nu glumesc!). O să mi se spună că în exemplul meu (deloc imaginar!) se strecoară vreun sofism!… Pe dracu’! … așa funcționează metodele statistice!…
De aceea „am întors-o ca la Ploiești” și deci o clipă, una singură (!) a răscumpărat „măcinatul mintal” în gol de poate, luni, ani de zile!… Soluția era simplă și sub barba mea! Ca să ne dăm seama de „rangul” unei țări în lume, trebuie să pornim de la locuitorul acelei țări (individul uman), mai precis, cum resimte el (personal, subiectiv) „rangul” respectiv. Evident, nici aici nu scăpăm de statistici, implicit de manipulări, dar, cel puțin, acum putem determina o realitate obiectivă trăită subiectiv și ne doare-n cot de matematica aplicată acolo unde ea nu mai funcționează: subiectivitatea, reacția comportamentală, spontaneitatea și (mai ales!) relativitatea absolută a ființei umane individuale! Morala: o țară se situează (într-o ierarhie valorică de orice fel) acolo unde individul (luat generic – locuitor al țării) „simte” că se situează: la capitolul FERICIRE!
2. Pseftiki pragmateia gia tin eftychia / Falsus tractatus de felicitate…
Am dat-o-bară!… Nimic nu-i mai inefabil, mai relativ (la modul absolut! sic!) decât fericirea… Ne aflăm într-un „relativism absolut”! Dacă cineva ar putea explicita, defini, raționaliza etc. ce este fericirea, atunci ar merita un Nobel Prize! Caracterul efemer și de a fi doar o aspirație, o limită (imaginară!), face fericirea ceva ușor de înțeles și exprimat (spontan!) pentru orice om și, în același timp, ceva absolut indeterminabil…
Și totuși, parcă din 2012 încoace, entități științifice (și politice!) serioase „au îndrăznit”…
Tema fericirii este atât de „dubioasă” încât am senzația că mi-am dat singur „foc la valiză”… Nu știu de ce subiectul îmi reverberează în cap celebrele piesă (1952), apoi film (1958) a lui Tennessee Williams – „Cat on a Hot Tin Roof ” [„Pisica pe acoperișul fierbinte”] (filmul, un recital de neuitat – Elisabeth Taylor & Paul Newman).
În esență, tot ceea ce vreau să susțin prin aceste rânduri este teza că nivelul de dezvoltare civilizațională al unei țări – la scara istoriei și la scara comparatistă a contemporaneității – nu poate fi determinat, corect, prin markeri obiectivi (de obicei, primordial, economici), ci prin ceva ce „scapă” în ceața evaluărilor subiective: fericirea (fie ea și iluzorie și efemeră) resimțită de cetățenii acelei țări.
Iar acum, să sistematizez și încă foarte succinct, principalele repere; (majoritatea informațiilor parvine de pe Net, mai precis, de pe Wikipedia: astfel, potențialii mei cititori pot verifica ușor aceste date, fără a-i mai trimite la „ceasloave” prăfuite și savante…):
a) «Ziua Internațională a Fericirii este sărbătorită anual pe data de 20 martie la nivel mondial și a fost concepută și fondată de un filantrop, activist, om de stat și consilier special al Organizației Națiunilor Unite, și membru al organizației Economiști pentru pace și securitate, un ONG afiliat la ONU, Jayme Illien, pentru ”a inspira, a mobiliza și a promova mișcarea fericirii globale”[?]. (…). În 2011, Illien a adus ideea și conceptul de creare a unei noi zile globale de conștientizare, Ziua Internațională a Fericirii, către înalții funcționari ai Națiunilor Unite. (…) Illien a organizat cu succes campania de a uni o coaliție globală a tuturor celor 193 state membre ale Organizației Națiunilor Unite [de atunci, n.n.] și a asigurat aprobarea Secretarului General al Națiunilor Unite [ de atunci, n.n.], Ban Ki-moon, pentru a susține conceptul de stabilire a unei noi zile internaționale oficiale de observare ca Ziua Internațională a Fericirii. (…) Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie. Ziua dedicată fericirii mondiale coincide cu Ziua internațională a Francofoniei.»
b) «Organizația Națiunilor Unite măsoară gradul de fericire în funcție de șase indicatori: PIB-ul pe cap de locuitor, sprijinul social, speranța pentru o viață sănătoasă, libertatea de a face schimbări în viață, generozitate și încredere. ”Să oferim mai multă afecțiune și bunătate de câte ori avem ocazia, pentru că fericirea de durată provine din grija pentru ceilalți”, după cum arată inițiatorii Zilei Fericirii.»
c) «Unul din scopurile fundamentale ale zilei propuse de Jayme Illien este de a atrage atenția asupra unuia din marile mituri ale lumii contemporane, acela că fericirea umană crește proporțional cu succesul economic sau cu produsul intern brut al țărilor.»
d) Iată și câteva exemple: «În acest sens, micul regat budist Bhutan, aflat la poalele Munților Himalaya, a adoptat încă din 1972, în statisticile oficiale, un nou indicator al bunăstării, numit „Fericirea Națională Brută”. Astfel, pe lângă volumul de posesiuni materiale și consum, sunt luați în calcul factori precum coeziunea socială, armonia comunitară, echilibrul dintre muncă și timp liber și menținerea unui mediu ambiental curat, nepoluat.(…) În prezent, există cinci țări care au câte un ministru al Fericirii: Bhutan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela și Scoția.»
e) «ONU a dorit ca inițiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetățenilor, și să nu își mai concentreze eforturile doar pe creșterea economică.»
Și iată o serie de Constatări esențiale remarcate de autorii analizei [reiau sistematic, așa cum au apărut datele respective în documente și analize oficiale]
- În primul rând, oamenii sunt mult prea pesimiști cu privire la bunăvoința celorlalți. De exemplu, atunci când cercetătorii au aruncat portofele pe stradă, proporția de portofele returnate a fost mult mai mare decât se așteptau oamenii.
- În al doilea rând, bunăstarea noastră depinde de percepția noastră asupra bunăvoinței celorlalți, precum și de bunăvoința lor reală. Întrucât subestimăm bunătatea celorlalți, bunăstarea noastră poate fi îmbunătățită prin primirea de informații despre adevărata lor bunăvoință.
- În al treilea rând, atunci când societatea este mai binevoitoare, persoanele care beneficiază cel mai mult sunt cele care sunt cel mai puțin fericite. Prin urmare, fericirea este distribuită mai egal în țările cu niveluri mai ridicate de bunăvoință așteptată.
- Bunăvoința a crescut în timpul COVID-19, în fiecare regiune a lumii. Oamenii au avut nevoie de mai mult ajutor, iar ceilalți au răspuns. Această „creștere a bunăvoinței” a fost menținută de atunci. În pofida unei scăderi, între 2023 și 2024, actele de bunăvoință sunt încă cu aproximativ 10% peste nivelurile anterioare pandemiei.
- Benevolența aduce, de asemenea, beneficii celor care se îngrijesc și împărtășesc. Acest lucru funcționează cel mai bine dacă motivația este de a-i ajuta pe alții (mai degrabă decât de a te simți bine), dacă actul este voluntar și dacă are un impact pozitiv evident asupra beneficiarului.
[Raportul este un parteneriat între Gallup, Oxford Wellbeing Research Centre, Reţeaua de soluţii pentru dezvoltare durabilă a ONU şi un comitet editorial. Un psiholog roman – Carina Coșăreanu, Invitată în studioul Euronews România pentru a analiza rezultatele studiului, a remarcat: „Bucuria nu este doar despre a ne simți extraordinar de bine, ci este cumva un echilibru (…) oamenii tind să neglijeze bucuriile aduse de lucrurile mici”.]
3. Meteahna sau teroarea clasamentelor, topurilor, ierarhiilor…
În copilărie citeam cu multă plăcere „Basme” de Wilhelm Hauff… ciudat, de multe dintre ele îmi aduc aminte, destul de precis, coerent… și azi. Nu „trag la temă” dar nu mă pot abține să nu re-memorez povestirea „Inimă rece” (s-a făcut, cândva, și un film!), dar mai ales o narațiune-parabolă despre un croitor (Labacan, parcă îl chema) care – ajuns să fie răsplătit de o zână bună (sau „zân”?) – i s-a dat de ales între „Cinste și glorie” & „Fericire și bogăție”… Care credeți că a fost alegerea „croitorașului”?… De’al dracu’…nu vă spun!… Vă invit la lectura aferentă… vă garantez că nu aveți ce pierde (basmele îți au și ele skepsis-ul lor…).
Oamenii – de când se știu – au fost ființe agresive-competitive. După legea nescrisă „Ăl’ mai tare din parcare”. Când nu se puteau ciomăgi destul, recurgeau la tot felul de topuri, clasamente, ierarhii după tot felul de „reguli”, criterii… un fel de fair play… Nici în cazul „fericirii” lucrurile nu stau astfel. Topul fericirii a devenit din ceva exotic, un fapt curent. Numa’ bun să relativizeze și mai mult „conceptul de fericire”… Se fac – pe plan internațional și de către diferite entități, unele mai dubioase decât altele, anual, sau mai rar – clasamente ale fericirii.
«Clasamentul a fost realizat în baza mai multor factori care ne pot influența nivelul de fericire, cum ar fi: produsul intern brut pe cap de locuitor, speranța de viață sănătoasă, generozitate, sprijin social, dar și percepția asupra corupției din fiecare țară.(…) Clasamentul fericirii se bazează pe o medie pe trei ani a evaluărilor personale ale satisfacţiei vieţii (…)» [preluat din Ziare.com ]
Evident, tot românu’ ar vrea să știe „cum stăm noi”. Deci, suntem în 2025
«Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea(…)» [idem].(…) «România a coborât trei locuri în clasament faţă de anul trecut, până pe 35, în topul care a analizat 147 de țări. Cea mai înaltă poziție publicată de România în acest clasament a fost locul 24. Printre indicatorii care „au atârnat greu” și au dus România în jos în actualul clasament se află „perceperea corupției” unde suntem pe 126/147. Indicatori care trag România în sus sunt valoarea PIB-ului, dar și libertatea individuală.» [aceeași sursă].
Este demn de remarcat că „monopolul” locurilor fruntașe în „clasament” îl dețin țările scandinave… Oare, de ce? Dacă ne gândim o țârucă, vom înțelege că nu este suficient să fii un stat super-dezvoltat economic (e.g., SUA, Occidentul European, Japonia, Coreea de Sud ș.a.m.d.) sau… militar, sau putred de bogat la capitolul resurse naturale… dezvoltarea economică și fericirea locuitorilor unui stat nu merg neapărat mână în mână. E drept, „topul fericirii” e dominat de țări europene (Vestul generic), dar criteriile? Culmea, sunt făcute – în primul rând – de „experți occidentali”… și… totuși… Chiar poziția Românicăi – deasupra „mediei” – ne face să reconsiderăm imaginea țării. Pentru mine, rămâne oricum „o țară din lumea a treia a U.E.”. Și, nu știu de ce, sunt convins că așa e. Dacă-ți iubești cu adevărat țara, nu vei închide ochii la ceea ce englezii numesc, cu condescendență, shortcommings…
Dar să vedem cum stă Clujul într-un top al „orașelor fericite”? Sunt născut, „copilărit”, „școlit”, „trait” aici (peste juma’ de viață biologic-normală azi). Mai mult, acum mă „re-aflu” aici (din motive independente de voința mea… chestie de sănătate și presimțirea… bănuiți la ce mă refer…). Evident că am vrut să aflu și cum stă și dragul meu Arad, sau nostalgic-iubitul meu Chatham upon Medway… n-am găsit informații…sorry!…
Ei bine, să redăm textul în original: «Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care include 250 de locuri din lume. Cluj-Napoca ocupă locul 195 în acest clasament al fericirii, iar Brașovul se află pe poziția 220. Cele două orașe sunt remarcate pentru eforturile lor în sporirea bunăstării locuitorilor. Toate orașele au fost clasate pe baza a cinci domenii care au un impact direct asupra fericirii – cetățenii, guvernare, mediu, economie și mobilitate. Studiul subliniază că fericirea în orașe variază și depinde de nevoile specifice ale diferitelor grupuri de locuitori – de la copii și studenți, până la profesioniști și cetățeni în vârstă.».[aceeași sursă]
Dar ce se întîmplă în lume? Așa, ca fapt divers…
Ei bine… primul pe podium este Copenhaga!…(tot în Europa, săraca!…). «Capitala daneză a adunat un total de 1039 de puncte, iar cele mai mari note le-a înregistrat la capitolele educație și inovație, la cultura puternică a instruirii și a dedicării către cercetare și dezvoltare, cu o democrație activă și participativă.(…) Urcarea pe primul loc a Copenhagăi se datorează și principiului danez binecunoscut – hygge, cel care descrie starea de a lua o pauză de la tumultul zilnic pentru a fi alături de oamenii dragi sau chiar de tine însuți – de a te relaxa și de a te bucura de micile plăceri ale vieții. Acest principiu de viață a contribuit semnificativ la gradul de fericire al capitalei Danemarcei.(…) Pe locul doi în topul orașelor fericite se află un alt loc european, Zürich (Elveția), cu un scor de 993, iar pe trei- Singapore, cu 979 de puncte.» [apud Monica Cismaru, Alist magazine, mai, 2025].
Deocamdată, trebuie să mă opresc aici… Îmi propusesem să „rezolv” concluziile la matarialul pomenit de la început. Ei, nu se poate… Va trebui să raportez cele spuse aici la situația concretă din Românica de azi. Mai precis, din ultimele zile atât de efervescente politic… Deci, va urma un Secondo tempo…
P.S. Fericirea este atunci când soţia seamănă cu idealul, copiii seamănă cu tine, serviciul seamănă cu un hobby, soacra nu seamănă cu şeful tău, şeful tău nu seamănă cu un idiot, iar salariul nu seamănă a pomană.
Citește și:
- LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLVII)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
