Schimbul de replici dintre prefect și primar pe tema podului hobanat continuă pe rețelele sociale. După ce primarul Călin Bibarț s-a mândrit ca pe la Târnova că i se rupe de lege și face ce vrea el, a intervenit prefectul să-i reamintească obligativitatea legii și faptul că respectarea ei nu este opțională.

Lezat de intervenția prefectului, Bibarț a mai lansat o replică (de fapt atac la persoana prefectului) pe care o preluăm din ziarul său preferat (aradon.ro): „Constat că pe mulți îi doare că am reușit, așa cum am promis, finalizarea podului. E ușor să stai într-un birou călduț, într-o funcție NUMITĂ, și să-i critici pe cei ALEŞI DE ARĂDENI. Avem pod, e funcțional și e recepționat, acum s-au trezit să critice! De ce nu au făcut-o imediat după deschidere, au tot sperat că nu o să reușim?! Eu sunt un om asumat în tot ceea ce fac, inclusiv în lupta prin instanțe cu «șmecherii», că tot văd că deranjează acest cuvânt. Întrebați-l, vă rog, pe domnul prefect, care a fost firma de avocatură care i-a reprezentat în instanță pe cei care voiau să ne oprească lucrările la pod, pentru comisioanele lor și ce legătură are cu această firmă; nu cumva… cândva era chiar și ASOCIAT, momentan suspendat, evident pentru a respecta legea?! În rest, câinii latră, caravana trece… chiar și peste podul nou! La mulți ani, Mihai!”. Știți bine zicala despre fudulie și prostie, iar dacă n-o știți urmăriți-l pe Bibarț pe TikTok.

Evident, și această replică a lui Bibarț a generat o reacție din partea prefectului Mihai Pașca. E bine că-și spală rufele de partid în public, ne țin ocupați în aceste zile libere interminabile. Totuși, ar fi mai utile niște demersuri pe căi oficiale să se clarifice dacă s-a greșit, unde s-a greșit și cine a greșit. Chiar dacă pentru clarificări ar fi necesare săpături istorice în era Falcă, sau la momentul atribuirii proiectului tehnic firmei Aduro Impex. Sau măcar să se facă o afurisită de expertiză tehnică a lucrării, expertiză refuzată și evitată cu atâta înverșunare de primăria Arad.


Prefectul Mihai Pașca: Călin, Mea culpa! Felicitări pentru reușită! Este una incontestabilă, asa cum se vede și în fotografiile aceasta de azi dimineață!
«Deși probabil nu mă crezi, eu chiar ti-am ținut pumnii din 2 motive simple. Primul pentru că nu voiam să piardă Aradul câteva zeci de milioane de lei din cauza Primăriei, incapabilă să ducă la bun sfârșit un proiect. Am putea fi de acord că a fost vina constructorului sau proiectantului – nu e clar. Dar după ce primăria a dat-o în bară cu atâtea investiții, e clar că o problemă este și la voi. În al doilea rând, toate eșecurile tale se răsfrâng si asupra imaginii PNL Arad. Oamenii ne percep ca pe o echipă și tu ești primar liberal chiar dacă nu respecți acest lucru.
Dar nu cred ca ai înțeles ce încercam să îți transmit, așa că explic mai clar:
NU E OK SĂ ÎȚI BAȚI JOC DE LEGE ȘI SĂ FACI LUCRURILE DUPĂ CAPUL TĂU! CĂ EȘTI PRIMARUL ARADULUI! NU VÂNZĂTOR DE ȚIGĂRI NETIMBRATE ÎN PIAȚĂ! PE DE O PARTE CREEZI PROBLEME INSTITUȚIEI, IMAGINII EI ȘI FUNCTIONARILOR DE ACOLO IAR PE DE ALTĂ PARTE DAI UN EXEMPLU PROST CETĂȚENILOR CARE NU VOR INTELEGE DE CE SĂ MAI RESPECTE LEGEA DACĂ NICI PRIMARUL LOR NU O RESPECTĂ. Sper că ai înțeles acum.
Dacă am fost numit în funcție si nu ales nu inseamnă că trebuie să mă prefac că nu văd când un primar o ia razna.
Cu atât mai mult dacă îmi e coleg de partid. Pe bună dreptate ar crede cetățenii că sunt de acord cu ce faci sau că mă fac că nu văd pe motiv de apartenență politică. Dupa cum dacă tu ai fost ales de oameni, asta nu iți dă dreptul să iei la mișto un oraș intreg, inclusiv pe cei care te-au ales. Că nu de aia te-au ales. Eu în locul tău nu aș vorbi cu dispreț de functiile numite. Mă și mir că ai deschis subiectul! Credeam că prețuiești mult funcțiile numite. Ai fost numit în funcțiile de prefect și director Romsilva. Și tot pentru pierderea unei anume funcții numite dezbini partidul de câțiva ani, ca și cum rolul partidului acesta e să asigure funcții plătite gras liderilor și apropiaților lor. O boală de care trebuie să ne lecuim odată. Dar e un subiect pe care voi reveni. Ce e important și rămâne dintr-un mandat public e ce faci cu el pentru oameni, nu dacă ai fost ales sau numit.
În fine am fost si voi fi mereu mândru de oamenii cu care am lucrat în avocatură.
Sunt profesioniști și integri. Calități pe care am ajuns să le apreciez și mai mult de când sunt în politică. M-am retras complet din societatea de avocatură acum 5 ani, când am intrat în zona publică. Adică nu mai am legături profesionale sau interese acolo. Am procedat așa pentru că așa era corect si pentru că nu am vrut să dau ocazia vreunui șmecher să îi atace pe ei din cauza activității mele sau viceversa. Bănuiam că vor veni și astfel de momente.
Totuși trebuie să te hotărăști. Inițial era de vină USR pentru beleaua cu podul, acum fosta mea firmă de avocatură. Nu epuiza toți vinovații de serviciu că vei mai avea nevoie la următoarele proiecte „reușite”.» – este postarea prefectului Mihai Pașca pe pagina sa de facebook.

Articole asociate: