LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xxvi)
STRIP-TEASE – APOCALYPSE – TANGO sau ZIUA MORȚILOR VII ȘI NOAPTEA VIILOR MORȚI
[ARGUMENT. Am conceput materialul de faţă în 3 părţi: Înainte de ziua morților vii, Ziua morților vii și După ziua morților vii. Evident, dincolo de aparențe, veți sesiza cu ușurință că – până la urmă – e vorba de „cadavrul viu” ( Pace, Lev Nicolaevici Tolstoi !), i.e., politicianul…]
(C) DUPĂ ZIUA MORȚILOR VII
1. Coincidentia oppositorum: între zero și infinit, între nimic și totul, între viață și moarte… ce splendidă prezumție „rezonabilă”!…
În cele două episoade anterioare încercam să acreditez două sintagme-oximoron: „mortul viu” și „viul mort”… Și nu aveam deloc intenția să „calamburesc”… Din capul locului țin să menționez că un „mort viu” nu-i totuna cu un „viu mort”! Proximitatea „Luminației” (ziua / noaptea comemorării morților, după ritualul romano-catolic) cu proximitatea campaniilor eRectorale („interne”), după „șoșoc”-ul euro-parlamentarelor, ambele „asezonate” cu delirul mistico-patologic al pelerinajelor la moaștele Sf. Parascheva (cea Veche) și Sf. D’mitrie (cel Nou)… toate acestea m-au pus serios pe gânduri… Cu această ocazie mi-am reamintit că marii sofiști antici (urmați de ăi’ mai „recenți”) aveau logica în degetul mic: numai așa puteau crea iluzia „prezumției rezonabile” a orice! Fantoșa juriștilor (mai ales cei „procedurali”), recte „prezumția rezonabilă” (horribile dictu!) fie de vinovăție, fie de nevinovăție se potrivește ca o mănușă oricărui „politician”, fie el „mort viu”, fie el „viu mort”…
Acum un an eram încă în Anglia și cu o lună înainte „debutasem” în Critic Arad… Îmi amintesc bine acele zile din cauza isteriei generale (mai ales comerciale) legată de tradiționalul „lor” Halloween. Nu se poate descrie țăcăneala generală. Evident că ea „prindea” cel mai bine la prichindei și puștimea adolescentină. Cele două nepoțele ale mele (British citizens!) – în fază de Grădi’ – erau într-un extaz de neînțeles (pentru noi, boșorogii românași): costumația de rigoare! Și fondurile bănești aferente… Ultimele erau „helloween”-ul buzunarelor noastre (și ale tuturor părinților și bunicilor „implicați”…). „Strigătura” celor mici – „Trick or treat!” (în traducere liberă: „Plătești sau o pățești!”) – ne viza în primul rând pe noi, cei apropiați… Și acum mă pufnește râsul văzându-le pozele de atunci… Pe străzile britanice era, încă de dimineața, o inundație sui-generis: părea că toate conductele ce duc (la) sau vin (de la) cimitire… s-au spart!… Halloween (o prescurtare „stâlcită” a denumirii All-Hallows-Even <<evening>>) e o sărbătoare de origine irlandeză (celtică): noaptea de dinainte de „All Hallows” (sărbătoarea tuturor sfinților – i.e., la grămadă, cei rămași nepomeniți încă prin tot felul de calendare cuvioase…). Și cum spuneam, la această „inundație” numai „sfinți” nu se găseau, ci tot felul de „monștri”. Industria vestimentară aferentă era pe val… Dar și la noi, în Românica lucrurile „s-au dat pe brazdă”, cu atât mai mult cu cât „săptămâna nebună” s-a suprapus (anul acesta) cu una de vacanță școlară, deci, să te ții!… Din nou se confirmă imbatabilul adevăr istoric – dublu (!): – economia stă la baza vieții societății și tot economia este principalul manipulator al vieții societății (acum… „de consum”!)… În definitiv, există și un echivalent românesc al sărbătorii celtico-anglo-saxone: Noaptea Sfântului Andrei…
Dar dacă stăm puțin și „ne chitim o țârucă”, monștrii – produs al industriei de „sperieciuni” – sunt (în „cheia” strictei actualități) nimeni alții decât „iubiții noștri politicieni”: „parada” lor, eruptă cu forță „carnavalească”, a început odată cu campania eRectorală oficială (cealaltă, neoficială, se duce de când lumea…).
Dar ca să lămuresc cum stăm de fapt cu acea „coincidentia oppositorum”, mai ales în contextul alegerilor din Moldova (turul II – prezidențiale), din S.U.A. și din Românica (trei „baluri”, la rând…), e nevoie de un foarte mic „excurs” al rațiunii…
2. Un exercițiu gratuit de metafizică ratată: „De ce există mai degrabă ceva decât nimic?”
Speculația sofistică ne poate duce spre noi culmi ale extazului absurd și mistic:
- Dacă există un infinit (calitativ și cantitativ) crono-topic – așa cum ne sugerează astro-fizica dar și fizica particulelor elementare – atunci orice entitate existențială „se topește” în neant: la scara infinitului „macro” și „micro”, a acestor „nemărginiri”, nimic nu mai contează! I.e., oricine și orice își pierde orice „sens” / „noimă”!
- Inventarea lui „0” (zero) dar și a „infinitului” (de la „nimic” la „totul”) a însemnat un efort imaginativ uriaș, cu consecințe extraordinare pentru știință dar și cu conștientizarea faptului că dăm serios cu capul de limitele rațiunii… Atât nimicul (neantul) cât și infinitul (totul) se auto-anihilează și devin unul și același… ce să zic?… lucru, entitate, existență-nonexistență?…
- În imaginarul uman, divinitatea (unică, supremă etc.) devine tot atât de bine și infinit și „0” (zero); viața devine moarte în sensul că străfulgerarea de o clipă infinitezimală la scara existenței (viața) de topește în moarte (recte, nfinitatea, veșnicia nimiculului; Nirvana etc.). Compensativ, a trebuit să se inventeze „viața de apoi” (în Rai sau Iad) care se topește și ea în infinitul neînțelesurilor sale…
- „Coincidentia oppositorum” – în acest înțeles – ne conduce, într-adevăr la limitele resurselor noastre raționale: ne putem imagina, reprezenta „forme de existență” inferioare nouă, oamenilor, dar ce ne facem cu ipoteticele „forme” superioare? Pentru religie, ultimele sunt o „taină de nepătruns”, conștientizabilă doar prin actul credinței (iată un nou paradox sau, poate, oximoron!); pentru știință se aplică procedura: „nu există fapte inexplicabile, ci doar fapte ce nu au fost încă explicate”…
- „Dincolo de bine și de rău” (sic!), „morala practică” – pentru noi oamenii – pare-se că parafrazează o celebră lozincă recentă venită de la yankei: în loc de „Black life matters”, vom spune „Earth’s life matters!”…
Ce „relevanță” au toate acestea pentru prezentul trăit de noi (muritorii de rând…) și politicienii angrenați în isteria (continentală și trans-continentală) a alegerilor? Eu cred că foarte mare! Un Shakespeare ar spune „mult zgomot pentru nimic”, dar tot lui trebuie să-i atribuim nemuritoarele „vorbe, vorbe, vorbe!”… Noi, cei de „jos”, ar trebui să ne mulțumim cu „furtună într-un pahar de apă”… Și totuși, democrația și libertatea (un deziderabil „infinit” uman) nu se „topește” în samavolnicie (în sens strict etimologic, din limbile slave, i.e., un fel de „l’etat, c’est moi!”), dictatură personală… Sau, oare?…. Ca să fiu mai bine înțeles: ce diferență se profilează, la orizont, între un Donald Trump și un Vladimir Putin? Mai putem pune pe listă și pe Xi (chinezul) și pe Kim (nord-coreanul)… Pentru noi: America e departe, dar pare să fie aici, Rusia e aproape, dar pare să fie la dracu-n praznic (totuși, ca regim politic, comparativ cu al nostru, unde totuși, dracu’ nu-i chiar atât de negru…). Sau oare?…
3. Dar să revenim la „berbecuții” (și „berbecuțele”) de la noi… „Apocalipsa azi”? (pace, Fr. Coppola!)…
Lăsându-l în pace pe V. B. Ibanez (pomenit anterior, în treacăt, cu al său „Cei patru cavaleri ai Apocalipsei”), apoi ignorând filmele ce glosau pe aceeași temă (1921, 1962, 2009) și, în fine, la naiba (!) cu fantasmagoriile infinit-interpretative la Nostradamus, tot ceea ce rămâne semnificativ pentru „morții noștri vii” (politicienii, tot ai noștri!) s-ar putea sintetiza cam așa:
- Cei patru cavaleri ai Apocalipsei (ciuma, războiul, foametea și moartea) în interpretarea creștină (ultima revelație despre Dumnezeu, mânia Lui, dreptatea Lui, dragostea Lui… a doua venire a lui Hristos și bătălia de la Armaghedon…) au o simbolistică aparte: în primul rând, calul era considerat o „mașină de război”, din timpurile biblice; în al doilea rând, culorile celor patru cai (alb, roșu, negru, galben-vinețiu) corespund (tot simbolic!) celor patru mari „rele” pe care le aduc cei patru cavaleri „corespunzători”; în al treilea rând, dacă primul cavaler este – în mod clar – o persoană [?] („cuvântul lui D-zeu” sau spiritul religiei false), ceilalți trei reprezintă condițiile mondiale cu care se confruntă societatea umană; în al patrulea rând, nu există o egalitate „de rang”, toți se subsumează morții (calul galben-vinețiu).
- De ciumă (re-simbolizabilă, prin ultima pandemie) am avut parte; de război (slavă Domnului???) avem toată ziua parte (Ukraina, Israel, Taiwan) fie real, fie potențial; de foamete? ho-ho-ho!, dacă-i deplângeam, până acum, pe cei din „lumea a treia”, urmează să ne gândim serios – global! – odată cu schimbările dramatice mai recente din clima Planetei; de moarte?… păi, în „Doamna cu coasa” se dizolvă tot ceea ce e viu pe Planetă… Ea este încununarea tuturor celorlalți trei! Și nu numai…
- Cele patru furii apocaliptice nu epuizează toate problemele cu care se confruntă și se vor confrunta politicienii (aleșii noștri); avem atâtea „bătăi de cap” de nu le mai putem duce… pomelnicul lor pare a fi nesfârșit…
Dar ce am văzut (cu ochii mei, sic!), deocamdată pe „sticlă” și în primul rând, la noi „acasă”? Există două caracteristici mari în toată această „campanie eRectorală”:
Pe de o parte, „morții vii” cară (toți!) în spate o mulțime de „vii morți”, recte scheletele din dulapul adversarilor politici (deci nu ale lor, „proprii și personale”…): nu avem de-a face cu o campanie constructivă, în care să prevaleze programe viabile de guvernare; iluziile, „utopiile” pe care le aruncă în fața noastră nu pot fi luate în serios. Campania (atât pentru Cotroceni, cât și pentru „Cotețul Poporului”) este una pur distructivă și nu dezminte cu nimic „tradițiile” de la noi din ultimele trei decenii. Mă consolez cu gândul că și la „Unchiul Sam”, azi, lucrurile se cam petrec la fel… Oare, într-adevăr „Inteligența este o constantă; populația lumii e în creștere”? (pace, Legile lui Murphy!).
Pe de altă parte, să fi avut dreptate Andre Malraux, cu „zisa” lui „profetică” după care „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!…”?…, cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, românașii? Da, cam nefericit momentul alegerilor de la noi: și pelerinajele dement-religioase de la Sf. Parascheva & Sf. D’mitrie cel Nou, și isteria cu Halloween, și Ziua (și noaptea!) morților (vii!)… Oare ce de nu adoptăm o nouă Constituție, după care să se instituie un stat teocratic, ceva în genul Iranului? N-ar fi mai simplu? Nu vreau să mai „chibițez pe lângă…”, n-am chef să văd mutrele acre ale celor de la CNA… doar atât: oare cât de convinși, pătrunși de sfințenia religioasă ortodoxă, dar „pătrunși cu adevărat”, sunt politicienii noștri? Dacă dau dovadă de același tembelism ipocrit ca la Teodosie-Savonarola of Tomis… atunci, mai bine lipsă… participarea la vot!…
Iată, un exemplu simplu și limpede vine din Republica Moldova: Maia Sandu știe clar ce vrea – o Moldovă cu adevărat europeană! În ciuda obstacolelor aproape de netrecut: inerția de atâtea decenii în care zace populația acestei țări-soră, unde influența rusească este infinit mai mare și mai parșivă ca la noi! Noi, ce „inerții” avem? Naționalismul de factură mai mult decât discutabilă, populismul scabros (și clar utopic!), lipsa unor minți limpezi (tehnocrați de bună credință și meritocrați… care lipsesc cu desăvârșire?). S-a bătut atât de mult apa-n piuă cu ceea ce s-a numit „cetățeanul european” (vorbesc de cadrul strict al U.E.!). Unde este un program de cristalizare a unei noi conștiințe sociale, a unui crez european, a unui sentiment că orice cetățean european este „un altul al meu” (pace, Hegel!)? Departe, poate chiar dincolo de linia orizontului!… Aici, ne putem totuși consola cu ideea că nici la „confrații” noștri europeni nu prea „sclipesc” astfel de idei cu adevărat generoase, strălucite! De fapt, toată structura organizatorică a U.E. nu este decât „un morman de fiare vechi” (pace, fost prim-ministru, „mai frumos ca Făt-Frumos / De la Tisa pân’ la Nistru / Și de la Dunăre în jos…”!): vreau să spun, un monstru birocratic! La britanici, am văzut pe viu, cum și-au „dat cu firma’n cap”! Acolo nu a fost vorba de un patriotism găunos (el există, chiar dacă în patru << iarăși patru!?>> variante – englez, scoțian, welsh și nord-irlandez); o populație trecută de o anumită vârstă, „harnică” la referendum (!), nu a putut „trece” de prejudecățile adânc inoculate de tradițiile „imperiului”…). Acum, britanicii, deși se cam codesc să recunoască faptul că „au dat-o în bară”, cel puțin deplâng criza de forță de muncă (calificată!) ce se simte la tot pasul! Sunt ei inundați – la propriu – de valuri uriașe de emigranți (mai ales ilegali), dar aceștia sunt „carne de tun” pe frontul slujbelor slab plătite pentru că… oare trebuie să o spun? Chestia e valabilă și pentru uriașul aflux de români (peste 1.100.000. înregistrați, oficial, numai în Anglia!). Numărul românașilor calificați sau în curs de… (prin studenție) pălește în raport cu cei ce se aseamănă cu non-europenii… Iar risc să dau de alte mutre, și mai acre… CNCD-ul!…
Aş fi vrut să trag o concluzie generală… dar nu pot! Evenimentele se succed rapid, în valuri de tsunami, nelăsând loc unor interpretări pertinente, nici la cald, nici la rece. Doar un singur lucru: VAE VICTIS!
P.S. Acum, fără bancuri…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (25)
-
GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (24)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
