[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”…]
DELIRUL GRANDORII? PĂCATUL TRUFIEI? sau MAROTA BLAZONULUI?
MOTTO: „Nu răspunsul luminează, ci întrebarea” [Eugen Ionesco]
1. Întoarcerea frațilot Tate (Andrew & Tristan) în Românica – avatarul unui tsunami de întrebări…
V-ați întrebat vreodată:
- De se fabrică mașini de super-lux, la prețuri ce încep cu 6 zerouri, având sute și sute de cai putere, înzorzonate cu jdemii de gadget-uri, strălucitoare de-ți pică oăchii’n gură… dar pe care nu le poți folosi – la capacitățile lor „normale” – pe drumurile „normale” (fie ele și autostrăzi, ultimul răcnet), din motive de restricții „normale” ale regulilor de circulație?
- De ce marile case de modă și marii stiliști ai lumii exhibează „textile”(= „creații vestimentare” < ? > ) la prețuri exorbitante, dar mai ales pentru talii muierești (și „masculinești”) ce necesită fie un fizic (și psihic!) anorexic (ele), fie un hoit de body-building trecut zilnic prin sălile de „tras la fiare” (ei)… și pe care, până la urmă, nu le mai poartă aproape nimeni?
- De ce multă lume (nu neapărat tânără!) poartă blue-jeans rupți ostentativ în genunchi sau chiar și în cur, dar și alte țoale cu astfel de „finisaje”? Sau complementara întrebării: de ce mulți se dau peste cap să se afișeze cu tot felul de lucruri (unele, chiar nimicuri!)… de firmă? Dacă se poate, cu brand-ul cât mai „țipător”, cât mai „la vedere”? Ceva similar, cu „palatele”, cu cât mai multe „turnulețe”, ale rrromilor?…
- De ce mass-media mondenă (în fapt, vorba cântecului… „demi-mondenă”) face „percheziție” amănunțită la ținuta persoaneleor „publice”, în contexte „publice” (dar și nu prea…)?… Ce textile, ce bijou-uri, ce coafuri, ce dantură (din gura „plină de dinți”), ce gesturi, ce vorbe, ce limbaj al trupului… afișează „lumea bună” în lumea bună (i.e., dive și „divi”, monarhi și muierile lor aferente, politicieni și muieri așijderea etc., etc., etc.)? Cui prodest?…
De ce?…De ce?… De ce?… putem continua la infinit cu ciudățeniile semenilor noștri!…
După mine, avem de-a face cu ceva ce ține și aici, de psiho-patologia inerentă, deci incurabilă, a ființei umane…Grandoarea – o afișează cei ce nu au măreție, dar și-o doresc, obsesiv; Trufia – o afișează cei ce (doar) cred că au grandoare, dar cu siguranță, dispun de prostie; Blazonul – îl afișează cei care poate au așa ceva, dar nu-s în stare să-l reprezinte decât prin interpuși… Asta-i „fața lumii”. Iar acum, să facem cuvenitul mutatis mutandis în jungla vieții politice de la noi și de aiurea…
2. „Întrebările nu sunt niciodată indiscrete. Răspunsurile sunt uneori”… [Oscar Wilde]…
Pentru că la mine grandoarea, trufia și blazonul au semnificații – să zicem, particulare! – voi reveni la citate de dicționar (tot felul de dex-uri, pe care nu le mai nominalizez); intenția mea expresă nu este decât de a mă face cât mai bine înțeles și de a evidenția caracterul lor psiho-patologic… Nu vreau decât să respect principiul lui Voltaire („dacă vrei să stai de vorbă cu mine, atunci definește-ți termenii…”).
Mania este << boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc. sinonime: monomanie, obsesie, psihoză (…) prin extensiune: idee fixă care preocupă pe cineva (…)(cu sens) atenuat: preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară (…) sinonime: capriciu ciudățenie toană Element secund de compunere savantă cu semnificația „obsesie patologică”. >>
Grandoarea este <<măreție, magnificență (livr.), maiestate, splendoare, strălucire (fig.), fast, somptuozitate, solemnitate, pompă; glorie, mărire, fală. (…) Grandomanie, megalomanie. exagerare, glorie, grandilocvență, imensitate, lux, superlative. >>
Megalomania (din greacă μεγάλως mare, μανία nebunie), denumită și delir de grandoare, este << o afecțiune psihiatrică în care pacienții prezintă iluzii de grandoare, crezând că posedă puteri și privilegii ieșite din comun. În unele cazuri, ei se pot crede de origine regală sau chiar divină. (…) Megalomania are ca origine suficiența, manifestată de un subiect dotat, dar orgolios, din expansiunea delirantă a eului cu ideile de omnipotență, de omnisciență înnăscută, convingerea excesivă privind propria superioritate.>>
Trufia este << atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță.>>
Marota este << preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; prin extensie. obiect al unei astfel de preocupări (…) Interes excesiv, obsedant pentru ceva; manie, idee fixă.>>
Blazonul este << un ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.>>
Îmi cer, încă o dată, iertare, dar vreau să fiu sigur că avem toți aceeași proprietate a termenilor… Deși definițiile de mai sus nu excelează prin logică de fier, ele ne pot servi la alcătuirea unui fel de matrice caracterială de genul „Tabloului lui Mendeleev” al elementelor „toxico-chimice” sau „chixo-comice”: în fiecare pătrățică putem pune liniștiți câte un vajnic reprezentant al lumii politice de la noi și „de afară”. Mulți chemați, puțini „aleși” sau, mulți veniți, puțini „chemați”… ad libitum…
3. „Loco”… sau „Omul care nu întreabă niciodată știe totul sau nimic” [Malcom Forbes]
Fojgăiala, viermuiala politico-eRectorală din strictul prezent i-a făcut pe mulți să-și amintească „zisa” – ”cine nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete”… Se face multă analogie: anii ’20…’30 din secolul XXI trimit la perioade similare din sec. XX… Și atunci, acum o sută de ani, se ieșea dintr-o pandemie cumplită (gripa „spaniolă”); și atunci, regimurile totalitare de tip fascist deja încercau să se impună în Europa; și atunci, după euforia terminării „marelui război”, la orizont rânjea marea criză economică… și pot continua cu multe „asemănări”. Chestia e că istoria nu se repetă, nu „se învârte în cerc”… numa’ în mintea bolnavă a unor semi-docți… Nu se repetă nici măcar „în spirală”: fiecare moment sau etapă istorică își are – la rândul său – acea unicitate existențială irepetabilă, inconfundabilă.
Dar să revenim la prezentul nostru destul ce cenușiu și chiar întunecat – spre orizontul viitorului apropiat. Susțin – în continuare – că alegerea unui președinte (fie el și „tătuc”, în mentalul colectiv, < horribile dictu et auditu >), nu este un „cap de țară”, cel puțin pentru Românica (cf. Constituției – versiune 2003). Proiectul de țară este, în definitiv, atributul Guvernului rezultat din jocurile politice ale momentului, sub „îndrumarea” (paternal-corectă?) a Parlamentului (rezultat așijderea). Cel puțin, așa ar fi ideal într-o democrație „quasi-perfectă”… „Perfectă” (deplin?) o vom găsi, probabil, pe lumea cealaltă, pentru că moartea nu alege, „acolo” nu mai merg pilele…
„Ce gândește suveranul?” – o schiță a lui Nea’ Iancu, prea puțin „valorificată” azi, (cred eu) – este , de data asta, o peremptorie „big picture” a speculațiilor din mass media de la noi (recte, nesfârșitele talk-show-uri, cu același „personaje-invitate”) privind opțiunile eRectorale ale „poporului suveran”: de data aceasta, „suveranul” este „boborul” care votează… numai în cunoștință de cauză, NU! De aceea eu, personal, nu particip la nici un fel de vot… Pentru că nu cred în relevanța „sufragiului universal”. Nici gând să-i sfătuiesc pe alții să se ia după mine. Dar Dracu’ mă pune, să ne amintim „evenimentele” de la sfârșitul toamnei și începutul iernii (calendaristice) trecute… Apoi de „ecourile” din lumea largă… De aceea, înainte de a „frunzări” printre candidații la Cotroceni (lista finală, acceptată de BEC), țin să amintesc vorbele unui controversat istoric contemporan de la noi (eu în consider un fel de Emil Cioran al istoriografiei românești): „Românii își descoperă <<neînsemnătatea>> ”. Lucian Boia – căci despre distinsul autor e vorba – mai spune „Ceea ce nu merge în societatea românească sau merge tare șchiopătând este selecția valorilor”, spre a „conchide” despre „uluitoarea absență a comportamentului civic la români”…
N-am să mă apuc acum să răscolesc „portretul” fiecăruia dintre cei „11 magnifici” ce au trecut pe sub furcile caudine ale BEC-ului (ba’ și ale CCR…) și au supraviețuit pe „lista” prezidențiabililor. Veți găsi pe Net toate detaliile (și cele date „oficial”… și cele „ascunse” dar „dibuite” de jurnaliștii de investigație…). Mă interesează doar câțiva – mai „răsăriți”. Din 11, patru sunt „independenți” (cică?!). Cum au adunat ei (toți 11!) numărul de semnături (legale!), ba’ chiar au „depășit norma de 200.000. (ca în „întrecerile socialiste” din „acele” vremuri glo-ri-oa-se…) e treaba organelor de cercetare penală sau în drept…
Dar să trecem la „treabă”… Ladies first! (vreau să spun, cele două „ornamente în jurul…”).
- Țața Leana of Câmpulung. Delirul grandorii – 65 %, păcatul trufiei – 20 %, marota blazonului – 15 %. Dacă grandoarea este complexul exacerbat a ceea ce nu ai, în cazul „primăresei” de Câmpulung, asistăm la o lăbărțare a surogatelor de calități necesare unui „șef” de țară. Dacă, voi, boieri dumneavoastră, o vedeți stând ca „fecioara între sfinți”, în compania selectă a altor „capete” din Europa și de aiurea, e treaba voastră… Eu, nu! Prin crasa ei „incultură de specialitate” (experiența jurnalistică nu poate face față!) ne va face de râs (dacă mai e cazul!) la toate summit-urile. Nici cu trufia nu stăm rău… Dacă tot a luat locul 2 la „turul întâi”, asta înseamnă că muierimea sa (nu pot spune „domnia sa” unei… doamne…) reprezintă totuși ceva… mai ales în calitate de șef de partid, carele este prin auto-definiție, anti-sistem… Cât privește marota blazonului, „muierimea sa „se cramponează de orășelul pe care-l păstorește, uitând că nu în toate capitalele lumii se fabrica un ARO (fostă mașină de teren onorabilă, de altfel…). Messer Ciolacu tot „baună” că așteaptă de la ea gestul suprem al abdicării de la cursa pentru… Vorbe-n vânt: încăpățânarea este o manifestare tipică a menopauzei…
- Silfidica Lavinioaia di Dej. O nouă mostră a faptului că menopauza este, mai degrabă, o stare de spirit… Ce caută „mămica” legii mămicilor pe „această corabie” (recte „Corabia nebunilor” – vezi filmul…), pentru mine este un mister de nepătruns. Grandoare, trufie, blazon – 0 %! Cu imposibila ipostază a muierimii sale la Cotroceni, nu pot vedea decât o sporire substanțială a populației unei țări (?)… tot vrea muierimea sa „să salveze nația” de la pieire… Întrebarea (pe care am mai pus-o), cum? Ca în bancul cu Motanul Arpagic și țiganu’ (era vorba de politica demografică „înțeleaptă”): <<cum facem? vine „doamna” la noi sau mergem noi la „doamna”? >>… Cert este faptul că va trebui să ne mulțumim cu o populație nu „trans-gen”, ci „non-gen”…
Veni rândul „părților inutile ale…” Aici, lucrurile se simplifică: am în vedere doar două „perechi”: Nicușor & „Căcărău (apud Radu Banciu), respectiv, „Micul Titulescu” (V. Ponta) & Gică a lu’ Simion. Pe de o parte, „europeniștii nord-atlantici”; pe de altă parte, „suveraniștii” ce se pretind „falnici epigoni” ai lui Mesia… File-din-Poveste…
- N-am înțeles nicicum de ce un eminent matematician cu studii (și doctorat la Sorbona <?!>), în tinerețea sa școlărească, în lotul național de olimpici, a lăsat dracu’ știința spre a se dedica meseriei de vechil pe „moșia” Bulei lu’ Pândaru. Se știe că matematicienii sunt cam ciudați, dar nici așa… Totuși nu am ce să-i reproșez – în calitate de vechil – da’ nu-l văd, nici în ruptul capului, în ipostaza de comandant suprem al oștirii și nici jucând la cacialma în „curvăslaiele” diplomatice. Din câte îmi amintesc, doar Jacques Chirac a urcat treptele de la primar al Parisului, la premier al Franței și, în fine, la demnitatea de chiriaș la Elysee. Cel mai mult îl prețuiesc (pe distinsul franțuz!) pentru spiritul atât de subtil al urmașilor lui Voltaire, atunci când l-a criticat pe Nea I. Iliescu al nost’, când l-a luat gura pe dinainte cu niște chestii „europene”: „România a pierdut o bună ocazia de a tăcea”! (nemaipomenit!!!). Nu-l văd pe Nicușor al nost’ la un asemenea nivel „de finesse”… Grandoare – 0 %, Trufie – 50 %, Blazon – 25 % (restul de procentaj, până la 100 %… de la Domnu’!…).
- „Căcărău” (să-ți fie rușine, Radu Banciu!… ține-te de gazetăria sportivă!…) are avantajul unei „minți odihnite” timp de un deceniu… Unii văd în asta un handicap; eu văd un avantaj. Nu știu cât a fost el de „Departe de lumea dezlănțuită” (Pace, Thomas Hardy!), dar cred că este cel mai puțin intoxicat de poluarea vieții politice de la noi. Este un bun orator, a fost și el președinte interimar (o scurtă perioadă) dar în jungla de azi a „marii politici” trebuie să fii mai vaccinat decât unul cere pleacă în Africa Ecuatorială… Nu vreau să fac nici un parti-pris (oricum, eu nu votez…): Monsieur Crin este singurul care „calcă a popă” (pardon, președinte…)… Grandoare – 50 %, Trufie – 25 %, Blazon – 25 %
- Victor-Viorel (parțial, „tizul” meu… tot mai bine „tiz” decât asemănat cu Titulescu!) are experiența desăvârșită a perfidiei și „curvăslaiei” politice. Experiența sa politică – de netăgăduit – nu justifică și „vermicuiala” sa politico-ideologică. Oare ține neapărat să ajungă într-un „cimitir al elefanților”? Căci gudurările sale, mai degrabă cochetării, pe lângă cel mai mare impostor de la Revoluție încoace (bănuiți cine… Mesia!…), sub propensiunea „suveranismului”… miroase – de fapt, pute al dracu’! – a oportunism (nejustificat la nivelul lui)… Grandoare – 33 %, Trufie – 66 %, Blazon – 1 %…
- Am ajuns la ultimul personaj interesant și, deși nu fac nici un parti-pris, în cazul său pot spune pe șleau: îl detest! Comediant, circar, patriotardist- populist și pe deasupra, nu semi-doct, ci sub-sub-sub-doct… De unde și cum a răsărit și ăsta în lumea politică de la noi… enigmă! (dar pentru că parvine din lumea miticilor, taina devine străvezie!…). Gică a lu’ Simion este prototipul ideal al pupincurismului (de fapt… al lingo-curismului!). Nu vreau să fac trimitere la ziua de 26 martie (un eșec răsunător: sărbătorirea fără prezența și binecuvântarea „sărbătoritului”). Aici mi-aș putea desfășura toată energia miștocărească, mai ales că am văzut pe sticlă și o Gavriloaie von Deva exact ca în „frumoșii ani”, când tot românu’ de 26 ianuarie… Nu o fac din decență, întămplător 26 martie este și ziua de naștere a mamei mele (D-zeu s-o odihnească… anul acesta ar fi făcut 101 ani… dar tot a apucat 90 de ani și 11 zile…)… Ca să conchid cu acest impostor… 0 % – Grandoare, 100 % – Trufie (aici amintiți-vă de teoria ”formelor fără fond”) și 0 % Blazon. Fără alte comentarii…
Într-un episod viitor am să arunc o ochiadă și în lumea „de afară”… că merită!
Boieri dumneavoastră, „matricea stilistică” propusă mai sus o puteți aplica la oricare dintre politicienii noștri, mai „răsăriți”. Despre cei „apuși” dar încă în viață… Semper bene!… Dumnezeu cu mila!…
În loc de epilog: „AMINTIRI DESPRE VIITOR”:
Consilierii preşedintelui îi prezinta acestuia raportul.
– Domnule preşedinte, tot mai mulţi români susţin monarhia. Se strigă în stradă, o arata şi sondajele. Trebuie să facem ceva. Președintele, după ce se gândeste adânc: – Bine, nu cred ca avem altă soluție. Încoronați-mă!…
Citește și:
- PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (10)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii