[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”…]
„PROPUNERE INDECENTĂ”: ȘOȘOCOAIA – INCHIZIȚOAIA!…
-
„…s-avem și noi faliții noștri…”?… Nae Cațavencu a greșit: nu e vorba de „faliții” (noștri), ci de … inchiziții (tot ai noștri)!…
După ce-a „plimbat” găina neagră peste groapa imaginară destinată viitorului defunct Vasile Iliuță (președinte al C.J. Călărași), la incitația „perfidei” Amalia Bellantoni (fostă camaradă de SOS, apoi, dușmancă de moarte), Șoșocoaia „noastră” s-a dat, deunăzi, din nou pe brazdă (pardon, în spectacol)! A tăbărât (deocamdată doar verbal) asupra bieților milițieni (un el & o ea, tineri și încă nebătătoriți în „rele”) ce-i aduceau – în proțap – procesul verbal ce anunța o … sfântă amendă… Doamne, Dumnezeule, pentru ce? Păi, pentru cele comise în cușca de votare, la „primul tur” al prezidențialelor… Nu numai că „s-a trecut” pe dumneaei pe „lista” de pe care fusese interzisă de CCR, (într-un frumos chenar desenat de augusta-i mânuță ), dar a mai și filmat și transmis în direct „gestul eroic”… Clar, infracțiune prevăzută de Codul Penal,… dar „așa ceva” nu este de demnitatea ei de euro-parlamentar! Nu numai că i-a „scrofălit” pe bieții noștri tineri, printr-un limbaj ne-reproductibil nici măcar în presa de scandal, dar a trecut și la amenințări cu un pistol virtual (i.e., dorit de „măreția dumneaei”,… în dotare…). Ultraj ca lumina zilei; mai ales că era 9 dimineața și nu în zori de zi (cum „se obișnuiește”)… Dar are imunitate (și încă… europeană!). Nu-și mai încape în puhavul înveliș epidermic de cât fu ea de „senator al Românicăi”, iar acum, de „parlamentar al Europei”… Și fiindcă pomenisem de găina neagră – inestimabilă piesă de patrimoniu al tradițiilor noastre strămoșești – fie-mi permis să citez din „puțul gândirii” Majestății Sale Nebunia Ambulantă: „Și-așa cum e găina zăpăcită deasupra gropii, așa să-i fie și sufletul lui zăpăcit de-a lungul anilor și să plece de aici” (???). Aferim, coane Iliuță, a-i „pus-o”… da’ nu cred că doar matale…
Intenționam – în acest nou „serial” – să pălăvrăgesc asupra condiției umane; și mai ales s-o fac la modul cât se poate de serios… Dar iată, evenimentele și, mai ales, „fantoma elefantoidă” a Șoșocoaiei plutește deasupra noastră – nor negru, prevestitor de furtună – și nu ne dă niciun răgaz să ne mai tragem sufletul și să „chibițăm” despre chestii normale… Chiar nu se găsește ac (psihiatric) de cojocul „cumătrei”?…
2. „Dacă nu rămâne cineva în Mine este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard!” [Ioan 15, 6]
Textul „neo”-biblic prefigurează doctrina Inchiziției (lat. inquirere = a cerceta; inquisitio = cercetare). Instituție ecleziastică, aparținând Bisericii Catolice, menită combaterii publice a ereziei comise de creștinii botezați, Inchiziția – apărută în Franța (sec. XII), azi devenită (la Vatican) Dicateriul pentru Doctrina Credinței – este „Bau-Bau”-ul Europei de-a lungul secolelor… Și atunci, boieri dumneavoastră, de ce creștinii ortodocși (mai creștini decât toți creștinii) n-ar avea și ei „Inchiziția” lor?. Ar trebui să începem cu Românica, țară aflată în pragul unei noi teocrații!… „By the way”, se pare că ceva în acest sens „sugera” și „ex”-ul Emil Constantinescu într-o ultimă luare de poziție în public, a-propos de chinurile facerii, „travaliul” pro-europenilor și pro-atlanticilor întru zămislirea unui nou Guvern (normal… să sperăm…).
Iată, deci, propunerea indecentă (cu mențiunea că recitalul Demi Moore & Robert Redford, din „Indecent Proposal” – 1993, este simplă „sugestie, coincidență pur întâmplătoare”):
a) Să se înființeze Inchiziția Ortodoxă Română: un fel „Sfânt Oficiu”, câine de pază al adevăratei credințe creștine-răsăritene, model pentru toate celelalte biserici „surori”, inclusiv pentru Patriarhia Moscovei. Astfel, „Noul Ierusalim” va deveni Bula lu’Pândaru și nu „eterna cetate” (vreau să spun, pușcărie) a Kremlinului…
b) Noua „democrație ortodoxă” are nevoie de un Mare Inchizitor al Românicăi. Luând „modelul” lui Tomas de Torquemada (1420-1498), nu și al bunicii acestuia (evreică trecută la catolicism), trebuie să aplicăm dictonul „pe unde sare capra, mai sus căprița sare!” (plecăciune, Gr. Alexandrescu!), i.e. să fie mai ortodox ca Patriarhul actual al Constantinopolului, cel al Ierusalimului, ca habotnicii de la Muntele Athos, ce spun (?): și „mai catolic decât Papa”!
c) Cum tot politicianul de azi se „fudulește” cu D-zeu și religia creștină, mai la tot pasul, vrând să ne conducă ho-tă-rât (!) spre o teocrație, trebuie să fim vi-gi-lenți (!)… nu știm unde se ascunde perfida erezie!… De aceea acel auto da fe (în portugheză) sau actus fidei (în latină) [= act de credință] trebuie să fie începutul re-purificării nației. Nu prin ruguri aprinse prin toate piețele, unde să se hlizească toată prostimea la „frigerea” noilor eretici; e un proces ne-economic, energofag și poluant, pe deasupra… Mai simplu, după o „prelucrare corespunzătoare” (avem „specialiști” moșteniți de la vechea Securitate…), necuratul nenorocit să se îndrepte singur spre zid, să se lege singur la ochi iar apoi, cu mâinile încrucișate pios, pe piept, să aștepte liniștit comanda „foc!” sau, și mai ieftin, un ciomag zdravăn în cap… Aceasta trebuie să fie justa interpretare a citatului dat în titlul acestui paragraf!
d) Imnul de Stat „Deșteaptă-te române!” este revolut: cu toții știm că „românașul s-a născut creștin” și că nu adoarme niciodată (doar mai lenevește din când în când, în momentele esențiale). Noi „suntem aici de 2000 de ani”, deci un popor tânăr, comparativ cu altele; prin urmare, imnul cel mai potrivit ar fi „Sfântă tinerețe legionară”…
e) Actualul sistem instructiv-educativ care numai ce spune nu este, trebuie înlocuit cu o nouă catehizare: de cinci ori pe zi (ad libitum) românașii se vor „așterne” la rugăciune: nu Tatăl nostru, ci „Inchizitorul nostru” (text adaptat); musulmanii n-au fost proști adoptând cei cinci stâlpi ai credinței lor; dar ei cu a lor, noi cu a noastră… Măcar o dată pe an (nu în viață) tot creștinu’ prea-curățit de „necurățenie” trebuie să meargă să se închine la ceva sfinte moaște (avem destule, peste tot, pentru toată lumea!) cu cât mai multe „pupincurisme” dar, mai ales, obligatoriu!, la mormântul lui Corneliu Zelea Codreanu… Școala, s-o lase mai moale cu știința, căci tainice, necunoscute sunt căile Domnului!…
Ei, și-acum „marea ghicitoare”: cine să fie Marele Inchizitor și ce acoliți (proximi…) ar trebui să aibă?
3. „A doua venire a lui Hristos pre pământ”? Suntem chiori? Ea deja, s-a înfăptuit!
Este Șoșocoaia (nu e limbaj de mahala!)… Sf. Andrei (creștinătorul românașilor) a găsit pe aceste meleaguri un neam gata pregătit în tranșeele adevăratei credințe. Dar momentul de apogeu fost Șoșocoaia! Ea este cea care nu ne mai dă pace și-i trage cu sârg întru re-purificarea neamului! Ea confirmă, consfințește vechile prevestiri! Deci, la momente „mari”, personaje „mari”! Ea este menită, din cele mai adânci mațe și colono-recte ale existenței, să ne fie „Baci”! Da, Șoșocoaia – Inchizițoaia! Cine altcineva poate fi „biciul lui D-zeu” pentru orbeții de românași? Patriarhia din Bula lu’ Pândaru , să-și „vază” de treaba ei, Guvernul (?), s-o alege până la urmă vreunul că n-avem încotro, Președinte? Îl avem încă pe „distinsul” Herr Klaus -„Carmen despachetează!” care, de bine, de rău, ne „reprezintă” pe afară… Miniștri, conducători locali? Avem gârlă de nehaliți și nerealizați care abia așteaptă să… Ce ne mai trebuie competență, cinste, probitate… putem avea (imediat!) pe Marele Inchizitor! Fără false miso-gino-vagisme, sexisme etc. căci Șoșocoaia întruchipează femeia-bărbat („visul-mort” al lui W.C. Tudor, mort și el…). „Marele monstru elefantin-hipopotamic” știe cum să pună biciul pe noi… așa și trebuie să fie un Mare Inchizitor: numai văzându-i mecla, îmbrobodită cât se poate de folcloric, te străbat fiorii groazei până și în somn… Decât să intri în gura marelui „monstru”, mai bine un răcoritor și liniștitor rug! De așa ceva are nevoie (ancestrală) neam de neamul românașilor! Vorba unui pastel (de iarnă) al lui Alecsandri – „Omul trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc”…
Șoșocoaia Inchizițoaia are și o „eminență cenușie”; nu putea duce în măreața-i tărtăcuță și creier… nu mai era loc „acolo” de atâta delir de grandoare. Cine oare? Simplu, ca „bună-noaptea”: ÎPS Teodosie-Savonarola of Tomis! Acum și aici, să nu uităm două chestii: În primul rând, Savonarola, florentinul, a sfârșit pe rug după ce – din motive „umanitare”- călăul l-a gâtuit în prealabil…(1498). În al doilea rând, primul condamnat și executat pe rug (evident, ca eretic!) a fost Prisciliano de Avila (teolog, 340-385), în urma edictului dat de Teodosiu I (Theodosius cel Mare, 347-–395). Al „nostru” Teodosie îi moștenește ilustrul nume (și probabil și metehnele)… Tot „al nostru” l-a binecuvântat pe File din Poveste cu titlul de „trimisul lui D-zeu”… Și dacă am ajuns și la „acesta”, atunci lui i se potrivește cel mai bine titlul de „Mare ambasador itinerant” al Șoșocoaiei Inchizițoaiei pre lângă extra-tereștrii cu care File din Poveste se pare că are bune relații…(declarație proprie…). Astfel nu se vor „contra” cei doi dacă ar fi să luăm de bune declarațiile lor mai noi, belicoase și reciproce… File din Poveste va fi mereu departe, hălăduind prin galaxie… Ne mai rămân două personaje (tot „de poveste” și tot aparent [?] în conflict cu Marele Inchizitor): un „el” și o „ea”. Gică a lu’ Simion ar putea fi însărcinat cu construirea de noi biserici iefine pentru „bobor” iar Gavriloaia ar putea fi „însărcinată” (pușchea pe limbă!) cu convertirea a tot cea mai rămas neconvertit (de la oameni și alte animale…). Astfel „pentagrama” s-ar putea constitui „armonios”, întru propășirea neamului… „în veacul vecilor” (aferim și nu amin!).
În loc de încheiere…
În atmosfera de entuziasm ce va cuprinde Românica, la aflarea propunerii mele indecente, iată, ca să fiu ca tot românu’ imparțial, câteva „mârâituri” din partea puținilor eretici rămași (vremelnic!) și de la (g)lume adunate:
- Dacă trage Șoșoanca un pârț, jumătate din U.E., ba chiar NATO dispare…
- Călin Georgescu: „Apa e informație”. Nicușor Dan: „Conductele sunt la mine”…
- „Ascensiunea lui Georgescu, cu ajutorul social media, arată cum Inteligența artificială învinge Prostia naturală”…
- Șoșoacă e la fel de frumoasă ca limba rusă, dacă-i pui poza în manual, îți rămâne copilul și repetent și cu sechele…
- George Simion: „Reabilităm tehnic tunelurile dacice și le punem termopane”…
- CULMEA INEPȚIEI: Anamaria Gavrilă (după succesul repurtat): „Voi face post de trei zile cu apă drept recunoștință” (…) „În primul și primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat (…)”…
P.S.: Aștept contra-propuneri…
Citește și:
- PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii