Profile în câteva „linii”: IUSTIN CIONCA  

profile în câteva „linii”
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.
În anul 2004, un tânăr, total necunoscut pentru mine, în calitate de PRIMAR al orașului Pecica, mă invită să particip, ca rector, la un proiect, privind ZIP (Zona industrială Pecica), inițiat în colaborare cu un partener italian. Proiectul presupunea promovarea acestuia, în două etape, în Italia, într-o colectivitate a oamenilor de afaceri. Am refuzat participarea pentru prima etapă a proiectului, dar am accept să fiu prezentă, în etapa a doua a acestuia.
Nu întâmplător, mă refer la începutul colaborării cu Iustin Cionca, deoarece atunci m-a impresionat, că de dimineața, până seara, citea și recitea cu obstinație, rândurile în italiană, ce alcătuiau mai puțin de o pagină, despre ZIP.  
Mi-am zis, atunci că tânărul primar din Pecica este RIGUROS și dorește să se prezinte impecabil în fața investitorilor italieni, chiar dacă reluarea micului text, devenise supărătoare, prin repetitivitate. Dacă, atunci, exista o justificare, cititul, „profesat” de aproape două decenii, de către Iustin Cionca, în aproape toate ÎNTÂLNIRILE OFICIALE, cititul, deci, a unui text, redactat de un colaborator/ colaboratori și REFUZUL de a prezenta liber un proiect, o idee, o atitudine, cu toate că, probabil, i s-a imputat, de-a lungul anilor, acest „gest”, inclusiv de către mine, nu cred că are o justificare.
NU ARE IMPORTANȚĂ, din punctul meu de vedere,
că a fost până la 25 de ani lucrător în comerț, la Pecica, ospătar sau orice altă meserie, că a făcut liceul la seral, facultatea la 31 de ani, masteratul la 37 de ani, iar doctoratul la 44 de ani, ci, dimpotrivă, este apreciabilă STRĂDANIA privind dezvoltarea sa personală, formarea sa educațională, la orice vârstă. Cred că sunt  mult mai remarcabile acumulările post-instituționale și angajamentul față de comunitate și față de tine însuți, de a performa în funcția, pentru care, vremelnic, ai fost învestit.
Ca deputat, dar, mai ales, din anul 2016, ca președinte al Consiliului județean,
Iustin Cionca A DEMONSTRAT, cu evidență, dorința de a contribui la dezvoltarea județului nostru. Fără îndoială, Consiliul județean, condus de Iustin Cionca are REALIZĂRI, fiind obținute, prin concurs, proiecte europene și guvernamentale de investiții. Astfel, au fost reabilitate drumuri județene, au fost dotate secții ale Spitalului județean de urgență, cu aparate performante, care sperăm să fie și utilizate de profesioniști, au fost finalizate lucrările la aeroport și la obiective turistice din județ, au fost obținute finanțări pentru noi secții ale Spitalului județean și, aproape zilnic citim în presă despre noi proiecte ale Consiliului județean, inclusiv despre inițierea unor colaborări internaționale.
În repetate rânduri, Iustin Cionca a declarat că NU ESTE CONFLICTUAL,
iar noi adăugăm că este COOPERANT atât cu prietenii, cât și cu neprietenii, uitând, uneori, SPRIJINUL primit în promovarea sa. Precizând că fiecare dintre noi avem modelele noastre, într-o discuție la finalul unui eveniment, de față cu mai mulți ziariști arădeni, l-am rugat pe Iustin Cionca să se refere la modelele sale și spre surprinderea tuturor, MODELUL său nu este o mare personalitate politică, culturală, științifică, ci un colaborator apropiat, din aceeași instituție, ceea ce înseamnă că aspirațiile sale sunt limitate și strict locale sau, poate, este o probă de realism, nehazardându-se spre înalte idealuri pentru viitor.
Apreciem profunda legătură sufletească cu PECICA,
unde și-a construit casă sau case, nu știu exact, și puternica afinitate pentru FAMILIA sa, precum și cultivarea unor frumoase relații de PRIETENIE. Dar Iustin Cionca îmi mărturisea, motivând într-un fel trădările, că „oamenii se mai pot schimba”, ceea ce relativizează  durata și circumstanțele unei amiciții, de aceea mă întreb retoric, dacă se referea la prieteniile de natură politică sau doar la relațiile interumane, la modul general.
În final, îi sugerez lui Iustin Cionca să iasă din zona de confort,
chiar dacă este foarte ocupat, și să citească necontenit, când are puțin timp sau chiar pe mașină/ tren/ avion și, treptat, având determinarea necesară, va reuși – chiar dacă la început stângaci, precum într-o recentă postare pe facebook: („Tuturor celor care astăzi sărbătoriți Sfintele Paște și celor care sărbătoriți Floriile, vă doresc o sărbătoare binemeritată.”) – să se construiască ca politician, în stare să comunice, la modul esențial, propriile sale opinii și strategii.
Desigur, DESTINUL POLITIC ȘI ADMINISTRATIV al lui Iustin Cionca depinde de el însuși și de un anume context sau de contexte, dar credem că este departe de a se fi încheiat, de aceea îi dorim, cu sinceritate, SUCCES !!!
Categorie: Opinii
Etichete: Iustin Cionca
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Profile în câteva „linii”: TABITA CRISTEA                                                    
Articolul următor
Profile în câteva „linii”: IONEL-DOREL SINACI (DORU SINACI)  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CLASIC, Ediția a 28-a  

0
Când publicul arădean își pierduse orice speranță că va mai putea urmări în această toamnă o nouă ediție a Festivalului, iată o neașteptată surpriză produsă de PRIMĂRIA ARAD și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD. Astfel, ediția a 28-a se va desfășura în perioada 3-11 octombrie și va cuprinde 13 spectacole de teatru și un Concert din musicalurile lui Stephen Sondheim (The Human Voice: O voce. Un pian. O poveste). Apreciem tema Festivalului: FRAGILITĂȚI SUBIECTIVE, ce învederează o problematică profundă, cu PERSONAJE ale teatrului clasic, ce se doresc puternice, dar dincolo de această identitate, pe care și-o construiesc cu ostentație, deslușim…

APRECIERI, părinte DANIIL STOENESCU

2 comentarii
L-am cunoscut și l-am apreciat pe părintele DANIIL STOENESCU, când era cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, ca profesor de Patrologie și Literatură Post-Patristică. Nu l-am mai întâlnit de peste două decenii. Știam că de-a lungul anilor a fost EPISCOP locțiitor al Daciei Felix, EPISCOP VICAR al Mitropoliei Banatului, ARHIEREU VICAR al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aflându-mă în aceste zile într-un periplu pe Valea Arieșului și în Munții Retezat, am descoperit și am fost chiar impresionată de SCHITUL „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, de fapt o frumoasă biserică ctitorită de Părintele DANIIL STOENESCU, în care se află și cărțile…

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și IMOBILUL P+3 din VLADIMIRESCU

1 comentariu
Având în atenție patrimoniul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, 48000 mp, cei mai mulți obținuți prin fonduri proprii, astăzi încheiem prezentarea acestora, referindu-mă la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CORNELIA BODEA” și la IMOBILUL din VLADIMIRESCU, cu precizarea că fosta FABRICĂ DE CEASURI, achiziționată prin fonduri proprii ale UNIVERSITĂȚII nu se mai găsește în patrimoniul fizic și financiar al instituției, ceea ce înseamnă că a fost deja înstrăinată.                                   Subliniez dintru început că la alegerea mea ca rector, Biblioteca, în mod surprinzător, avea o SINGURĂ CAMERĂ, situată la…

EUGEN OVIDIU CHIROVICI și ȘTEFAN MÂȘU, DOCTORI HONORIS CAUSA ai UAV

0
MEMENTO Poate vă întrebați și poate chiar judecați greșit cu privire la considerentele care mă determină să rememorez, sub genericul MEMENTO, câteva dintre cele aproape 100 de personalități prestigioase ale vieții științifice, academice, culturale, publice, cărora li s-a conferit de către UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU “ cel mai înalt titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA. Demersul nostru nu vădește nici pe departe orgoliu sau infatuare personală , ci se dorește un ELOGIU ADUS UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, care printr-un real prestigiu instituțional a reușit să coopteze ca membri de onoare ai comunității noastre academice nume prestigioase pe plan național și internațional. Deoarece…

NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

5 comentarii
 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor. Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul…

FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”  

1 comentariu
Economist, bancher, politician, cadru didactic universitar, dl. FLORIN GEORGESCU este unul dintre  cei mai respectați finanțiști în România postdecembristă, o autoritate într-un domeniu, în care mulți își clamează competența, dar puțini o probează cu adevărat. Conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa onorează, fără îndoială, UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu“ și relevă prestigiul instituțional al acesteia, știută fiind exigența și severitatea dlui FLORIN GEORGESCU, ca prezență în spațiul public. Este important să subliniem pregătirea temeinică, chiar excepțională a dlui FLORIN GEORGESCU în domeniul financiar: șef de promoție, bursier Fulbright, absolvent al unui curs postuniversitar în management financiar la University of Missouri Kansas,…
unfollow society
Articolul următor Cetățenii afectați de poluare din Moneasa, Dezna și Rănușa ar urma să beneficieze de modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice Apasă aici pentru a citi
Secret Link