Ramona Lile a revenit la UAV | A plâns de patru ori, a jurat că n-a furat, a schimbat prorectorii și a promis că „anchetează ce s-a făcut cât a lipsit”

Ramona Lile
Ared
Distribuie:

La 10 zile de la schimbarea prorectorilor UAV, conducerea actuală a universității a transmis un comunicat de presă pe acest subiect. Prorectorii au fost schimbați încă din prima zi în care Ramona Lile a revenit în funcția de rector al UAV.


COMUNICAT DE PRESĂ | O nouă echipă de conducere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad anunță numirea cu votul consultativ exprimat în unanimitate al Senatului Universitar, la propunerea d-nei Rector Ramona Lile, a celor trei prorectori care fac parte din echipa de conducere a instituției. Schimbarea a venit după emiterea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3444 din 13.03.2026 prin care Dr. Habil. Ramona Lile este confirmată în funcția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad pentru un mandat de 5 ani.

Echipa de prorectori care și-a început mandatul din data de 16 martie 2026 este formată din:

  • Prof. univ. dr. Codruța Simona Stoica – Prorector responsabil cu cercetarea științifică;
  • Prof. univ. dr. Alexandru Popa – Prorector responsabil cu procesul de învățământ și asigurarea calității;
  • Conf. univ. dr. Grigorie Sanda – Prorector responsabil cu învățământul preuniversitar, dual, terțiar și de formare continuă.

Această etapă marchează un moment important în procesul de consolidare al unei echipe manageriale dedicate dezvoltării sustenabile a universității, creșterii calității actului educațional și întăririi poziției UAV în mediul academic național și internațional.

Rectorul universității, Dr. Habil. Ramona Lile, a declarat că noua echipă își asumă un mandat bazat pe colaborare, transparență și responsabilitate:

​„Traversăm o perioadă marcată de schimbări profunde și provocări complexe pentru învățământul superior. Știu că nu este un drum ușor, dar am alături de mine o echipă de prorectori de excepție, care au ales să sprijine această viziune de stabilitate. Dincolo de orice nume sau funcție, cel mai important reper este Universitatea. Universitatea „Aurel Vlaicu” nu este doar o clădire sau o diplomă; este o comunitate care merită tot efortul nostru. Angajamentul meu și al echipei este să transformăm acest mandat într-un scut pentru valorile noastre academice, asigurând un mediu unde performanța este protejată, iar dialogul este singura cale spre progres. Suntem aici pentru studenții și colegii noștri și pentru prestigiul Aradului, cu responsabilitate și demnitate.”


Ce nu se spune în comunicat

Ca să rămânem la capitolul „Prorectorii” din comunicat, Conf. univ. dr. Grigorie Sanda – Prorector responsabil cu învățământul preuniversitar, dual, terțiar și de formare continuă – nu a activat nicio zi în învățământul preuniversitar.

Nu se mai spune nici de periplul de întâlniri pe care Ramona Lile le-a avut la nivel de facultăți din cadrul UAV, nici de emoțiile pe care le-a trăit la unele dintre ele, la propriu până la lacrimi, audiența numărând nu mai puțin de patru reprize de plâns artistic, în cadrul aceleiași întâlniri. Emoțiile se pare că i le-a stârnit subiectul plângerilor penale despre care aceasta a simțit nevoia să sublinieze că „nu a furat niciodată, nici măcar un leu, și totuși sunt trei plângeri penale”.

Cel mai hilar moment trist din evocările Ramonei Lile este, cu siguranță, cel în care încerca să sensibilizeze audiența despre „cum nu înțelege ce s-a întâmplat de n-a mai fost rector”, „deși a fost aleasă s-a trezit că nu e rector”.

Consideră că „e bine că a revenit” și promite că va „ancheta” ce s-a făcut cât a lipsit

În cadrul acelorași întâlniri pe care le-a avut la nivelul facultăților, Ramona Lile s-a plâns că  „e greu să mențină universitatea” dar norocul tuturor este că a revenit ea, și va „lupta ca UAV să nu intre într-un consorțiu universitar”. „Menținerea universității” este un fel de lesă cu botniță pentru personalul UAV îngrijorat că ar putea rămâne fără loc de muncă și care trebuie să tacă, s[ accepte situa’ia a;a cum e și să-i fie recunoscător rectorului etern.

Fără să menționeze măcar în treacăt de proiectele de milioane de euro câștigate de UAV sau de calificativul „grad ridicat de încredere” obținut după aproximativ 16 ani, Ramona Lile nu pare îngrijorată de faptul că simpla ei revenire poate afecta grav nu numai imaginea Universității, ci și activitatea de cercetare și proiectele în derulare.  Având în vedere plagiatele dovedite (prin sentința ICCJ din aprilie 2024) și prevederile PLANULUI NAŢIONAL DE CERCETARE, DEZVOLTARE ŞI INOVARE 2022-2027, PNCDI IV, toate proiectele derulate de Universitate ar putea fi blocate și nu vor mai putea fi depuse proiecte noi. Pentru proiectele aflate în evaluare ar urma să nu se mai semneze contractele de finanțare în aceste condiții – un lucru extrem de grav, având în vedere că misiunea unei universități e binară – educație și cercetare – iar această „mișcare juridico-politică” îi anihilează o jumătate din menire, și dovedește, odată mai mult, că Ramona Lile își pune mai presus propriile interese decât pe cele ale universității. Practic, nici proiectele în derulare nu mai sunt acceptate vreme de 3 ani – UAV nu ar putea să mai depună proiecte de cercetare până în aprilie 2027. (vezi detalii AICI).

Pare îngrijorată însă și a afirmat că „suma de 235.000 lei lipsește din UAV și acest fapt are consecințe, existând riscul să nu poată fi plătite salariilor angajaților” – afirmație care, conform informațiilor noastre, este complet neadevărată.

S-a mai omis în comunicatul oficial și orice referire la Consiliul de Administrație de luni, 23 martie, și ce a propus în cadrul CA-ului: rezilierea contractului pe care UAV l-a avut cu un avocat din Cluj, cel care a și formulat plângerile penale împotriva Ramonei Lile și a altor trei persoane din cadrul UAV ca urmare a neconformităților consemnate de auditorul extern și  care a formulat apărările pentru UAV în contencios administrativ în vederea suspendării executării deciziei ICCJ și a suspendării Ordinului de Ministru prin care a fost numită Ramona Lile. Toate acestea, UAV le-a decis în Consiliul de Administrație, considerând că revenirea Ramonei Lile va afecta grav imaginea universității și chiar va pune în pericol existența acesteia. Se pare că aceiași oameni care au fost de acord cu acest aspect, acum la două săptămâni distanță au votat pentru rezilierea contractelor de reprezentare, considerând că universitatea trebuie sa aibă o poziționare „neutră”.

Orice concluzie este inutilă când în ecuație e Ramona Lile (având suportul unor legi proaste și decizii ale unor autorități slabe) și viitorul universității.



 

Categorie: Știri
Etichete: Ramona Lile, rector, UAV
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Cetățean străin – prins în flagrant la Nădlac în timp ce încerca să intre în țară cu 31 de kilograme de cannabis vidat, în două trolere
Articolul următor
Serviciul de Ambulanță Județean Arad își ia adio de la Daniela Galamboș profesionist dedicat, un coleg de nădejde și un om deosebit

13 comentarii. Leave new

  • Păcat,MARE PĂCAT. Distrugeți ce au realizat ADEVĂRAȚII FOȘTI DASCĂLI AI UAV! Lipsa de verticalitate din universitate vă poate costa mult și pentru…totdeauna! Tolerați(voit/tacit) INCOMPETENȚA ȘI MINCIUNILE!

    Răspunde
  • Distinsa doamnă Lile, consideră, printre altele, că este ca un fel de vătaf peste moșie într-o instituție de stat. Am putea fi tentați să credem că deși a fost conducătorul unei instituții publice atâția ani, ar ști totuși cum se „administrează” una. Cât despre membrii forumurilor de decizie, nu putem decât să constatăm că sunt degeaba. Nu par a fi guvernați de concepte precum performanță universitară, asumarea sau chiar și moralitatea.

    Răspunde
  • Comunicatul Universității „Aurel Vlaicu” pare mai degrabă un exercițiu de PR steril decât o informare reală: multă „viziune”, „transparență” și „responsabilitate” pe hârtie, dar o tăcere asurzitoare când vine vorba de detaliile incomode. Practic, ni se servește o echipă „de excepție” validată în unanimitate, într-un decor în care unanimitatea pare mai degrabă reflex de supraviețuire instituțională decât convingere autentică.
    Ironia atinge cote interesante când unul dintre prorectori răspunde de învățământul preuniversitar fără să fi activat vreo zi acolo – probabil un nou model de competență: experiența imaginară. Dar asta e în linie cu restul poveștii, unde realitatea e mai degrabă un inconvenient de comunicare.
    În paralel, discursul rectorului pendulează între dramatism personal și retorică grandioasă, cu accente de martiriu administrativ („nu am furat nici măcar un leu”) și episoade aproape teatrale de sensibilizare. Dacă asta e „transparența”, atunci probabil că lacrimile țin loc de raport de activitate.
    Cea mai mare problemă nu e însă stilul, ci fondul: riscurile reale pentru cercetare, proiecte și credibilitatea universității sunt complet ignorate în comunicat. În schimb, se cultivă o narațiune salvatoare, în care revenirea rectorului devine garanția stabilității, deși există indicii serioase că ar putea produce exact opusul.
    Iar cireșa de pe tort rămâne metamorfoza bruscă a conducerii: de la decizii ferme privind apărarea imaginii universității, la o „neutralitate” convenabilă, adoptată la doar două săptămâni distanță. Dacă asta nu e inconsecvență instituțională, atunci probabil e doar o nouă formă de adaptare… la realitatea puterii.

    Pe scurt, comunicatul nu spune o poveste despre reformă sau performanță, ci despre controlul narativului. Iar când realitatea trebuie ascunsă sub atâtea straturi de limbaj pompos, e clar că problema nu e lipsa comunicării — ci lipsa credibilității.

    Răspunde
  • Avatar of Alexandru Bochiș
    Alexandru Bochiș
    25 martie 2026 15:35

    Cine sunt învinșii ??? Cine a câștigat?? Priviți mai sus !

    Răspunde
  • A stricat intr-o săptămână tot ce a realizat Cilan in 2 ani, a instaurat dictatura! Tot ce era frumos s-a dus pe apa sâmbetei, s-au trezit pupincuriştii din adormire, iar alții pupǎ unde au scuipat, ca să le fie bine! A trezit o greață generală dar ea e bine mersi, radiantǎ pe la baluri şi gale de excelență!

    Răspunde
  • == NESIMTZIREA E PRIMUL SEMN DE PROSTIE – LILE PLAGIATOAREA FOSTA SECRETARA OARE STIE CINE A ZIS ? UAV E EXCELENT PT BUGETARI SI SPECIALI == SCARBA MI E

    Răspunde
  • Aici au comentat exact cei ce au luat bani de la uav. Pai ce, articolul asta e scris de critic sau a venit direct scris de fosta echipa? Detaliile cu proiecte si ,,frica” ca nu se face cercetare, nu vine de la cititori care nu au nici o treba. Pe cine interesează de exemplu proiectele si activitatile cjrae sau dsp si modul in care ele se desfasoara? Dar asta arată cat de mare e disperarea celor ce nu mai pupa bani gratis ca doar nu au făcut ei cercetare. Critic a luat sau nu a luat bani de la cilan si compania? Si noi tot vorbim de cilan dar el era doar tapul ispasitor. Acolo altii erau cu impartitul cascavalului. De exemplu, ala care a fost la scoala de handicapati si a ajuns la universitate. Cilan era ocupat cu … cercetarea o altfel de cercetare

    Răspunde
    • „Aline” sau cum: tu ești reprezentarea-matrice a lichelei ăleia din interiorul problemei care crede că știe ce-l interesează pe cititor, criticul care vede exclusiv (nevoie de) bani în orice critică… apropo tu ai scris comentariul ăsta pentru că vă interesează pe voi să apară, așa-i?… Nu gratis – că n-ai tu bani ca să scrii gratis.În caz că ești vreun justițiar singuratic, lasă-ne un număr de telefon, să te promovăm cum se cuvine, ca pe Zorro.

      Răspunde
  • Si totusi ce cercetare a facut cilan sau ala gras? Au făcut o laie. In afara ca au tocat bani pe chefuri, nu au făcut nimic. Ce proiecte se pierd? Ca asa la generan m-am saturat sa tot aud.

    Răspunde
  • == TZARA DE SECATURI, TZARA MINORA – SPUNEA GOGA IN 1916 – NIMIC SCHIMBAT DUPA 110 ANI – SI ASA VA FI MEREU == SIST SECURIST FANARIOT DUDUIE –

    Răspunde
  • Cu asa un rector diplomele de la Arad vor fi considerate hârtii fara acoperire. Sigur ca si pana acum au avut cam aceeasi valoare. E plin judetul Arad si cele din jur, de patalamale, care doar ajuta ego-ul posesorilor sa zica „cine mi-s io” ca am studii superioare. Atat, pt ca competentele sunt ZERO.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UAV
ULTIMELE ȘTIRI

Un minor a fost arestat preventiv după o agresiune în fața unui bar de pe strada Cocorilor | A lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului

0
Incidentul a avut loc vineri, 21 august, în fața unui bar de pe strada Cocorilor din municipiu. Pe fondul unor discuţii contradictorii, tânărul a lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului, aceasta necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale. Sâmbătă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea de arestare formulată de procurorul de caz, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile. Se pare că agresorul minor nu este la primul incident de acest fel. Chiar în acest an, a mai fost implicat într-o agresiune și pe numele său a fost dispusă măsura educativă…

Gafă penibilă la Zilele Aradului: scriitorul-cetățean de onoare Gheorghe Schwartz a fost „rebotezat” | „Rog pe cei care-l cunosc pe un anume Schwartz Vasile să mă pună în legătură cu el”

0
„Clasicul în viață” al literelor arădene, cetățeanul de onoare al Aradului din 2020, prozatorul Gheorghe Schwartz  a avut parte de o situație mai mult decât penibilă la ediția 2026 a Zilelor Aradului. Gafa organizatorilor a fost sesizată la momentul decernării titlurilor și distincțiilor din acest an, când scriitorul arădean – cel mai cunoscut scriitor arădean – a participat în calitate de invitat. Pe scaunul pregătit pentru domnia sa, a fost afișat numele „Vasile” Schwartz. După câteva minute de nedumerire, Gheorghe Schwartz și-a dat seama că „Vasile” este chiar el și s-a așezat. După eveniment, a taxat însă această indolență printr-o postare…

ACTUALIZARE | Scurtcircuitul electric – cauza incendiului la depozitul de electrocasnice

0
Știrea inițială, 22 august | Incendiu la un depozit de electrocasnice, în incinta fostei fabrici de spirt și drojdie Incendiul a izbucnit vineri seara, în jurul orei 19.00, la un depozit de electrocasnice din municipiul Arad, situat pe Calea Aurel Vlaicu intersecție cu Str. Meșterul Manole. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției hala era în totalitate inundată cu fum, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului,…

ACTUALIZARE | Cauza incendiului izbucnit la cele două garaje de pe strada Str. Junilor

0
ȘTIREA INIȚIALĂ, 22 august | Două victime cu arsuri au fost transportate la spital în urma unui incendiu izbucnit la două garaje de pe strada Str. Junilor Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineața, în jurul orei 09.00, la două garaje de pe strada Str. Junilor din municipiu și s-a propagat și la un autovehicul parcat. Două victime care prezentau multiple arsuri au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital. Datorită degajărilor de fum a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației. (Foto – ISU Arad) „La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad…

KAUFLAND-ul de pe „Banu Mărăcine”- sancționat de DSVSA după reclamația unui arădean care a cumpărat piept de porc cu gust de detergent

0
Un arădean a reclamat faptul că a cumpărat „piept de porc cu gust de detergent” de la Kaufland-ul de pe strada Banu Mărăcine din municipiu. Bărbatul a depus joi, 20 august, o sesizare la Direcția Sanitar Veterinară Arad (DSVSA), sesizare care a fost verificată imediat și au fost luate măsuri împotriva supermarketului: un lot de produs a fost retras de pe raft și magazinului i s-au aplicat două sancțiuni contravenționale. „ Am cumpărat piept de porc, și când am ajuns acasă și l-am gustat, avea gust de detergent. Chiar ne pun sănătatea în pericol. Am observat și că la mai…

Incendiu în toiul nopții la Centrul de îngrijire medicală „Arbema Tertianum”, după ce un pacient a dat foc unor ziare aflate în salon

0
Un incendiu de mici proporții, dar care a mobilizat toate forțele ISU Arad până la activarea „Planului Roșu de Intervenție” a izbucnit la Centrul Medical „Arbema Tertianum” de pe Aleea Jupiter,  Calea „Aurel Vlaicu”, a izbucnit într-un salon după ce unul dintre pacienți a dat foc unor ziare aflate în salon. Cronologia evenimentului, așa cum a fost transmisă de către comunicatorii ISU Arad 01:51 : Incendiu centru medical în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime,…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Agent de poliție penitenciară, arestat pentru trafic de droguri | DIICOT Tulcea l-a prins în flagrant, în timp ce transporta „iarbă” destinată comercializării

0
Un agent de poliție penitenciară, în vârstă de 23 de ani, a fost reținut duminică, în urma unui flagrant urmat de percheziții, de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus luni, 24 august, arestarea preventivă pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor, agentul ar fi desfășurat activitatea infracțională în perioada octombrie 2023 – august 2026. Din cercetări a reieșit că acesta ar fi procurat, deținut și comercializat, pe raza municipiului Tulcea, diferite cantități de canabis, pentru care ar fi solicitat 40 de lei…

Jocurile Mondiale de Roboți Humanoizi | Recorduri mondiale deținute de om, depășite

0
A doua ediție a Jocurilor Mondiale de Roboți Humanoizi a început oficial sâmbătă la Ovalul Național de Patinaj Viteză din Beijing, peste 1.000 de participanți la patinaj mecanizat demonstrându-și capacitățile în capitala chineză. Roboții umanoizi se mișcă cu viteza fulgerului: sprinturi de 100 de metri în câteva secunde, sărituri în înălțime cu split-uri în aer și abilități fotbalistice care depășesc pasele și deposedările. Își sărbătoresc chiar și golurile! Mai mult, se naște o nouă carieră: comentator sportiv robot. Un robot dezvoltat în China a fost cap de afiș în prima zi, după ce a înregistrat un timp de 9,39 secunde…

Gardul cimitirului Eternitatea de la UTA va fi înlocuit

0
Lucrările au fost demarate în urmă cu aproximativ două săptămâni, fiind mai mult decât necesare întrucât în ultimele luni plăcile vechi au început să cadă și să devină un real pericol pentru mașinile parcate sau pentru trecători. Pe toată latura de pe strada Poetului, gardul va fi înlocuit. Lucrările presupun săpături pentru fundație, montare de stâlpi și plăci, inclusiv schimbarea porții a doua de intrare în cimitir, cea din strada Poetului. Echipele de muncitori au început lucrările pe porțiuni, prima fiind cea din capătul cimitirului, și merg spre UTA. Stadiul lucrărilor, vineri, 21 august: reprații gard cimitir Eternitatea_UTA Arad Angajații…

Reprezentanții KIA România au fost audiați la Arad în dosarul de înșelăciune | Zeci de păgubiți s-au adunat în fața sediului Poliției purtând tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto pentru mașinile pe care nu le-au mai primit

0
Reprezentanții KIA România au fost audiați vineri, 21 august, la sediul IPJ Arad și ulterior la Parchet în dosarul de înșelăciune. Zeci de păgubiți s-au adunat în fața sediului IPJ Arad, purtând tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. (Foto@criticarad – păgubiții KIa în fața sediului IPJ Arad) La ieșirea de la audieri, reprezentanții…

Deținut evadat din Baia Mare, de 48 de ore căutat de polițiști | Le-ar fi spus colegilor că merge să-și omoare soția

0
Un deținut a evadat, miercuri, de la un punct de lucru exterior din Baia Mare. Bărbatul ar fi spus unor colegi de celulă că merge acasă să-și omoare soția, după ce s-ar fi certat cu aceasta la telefon. Este căutat de 48 de ore, însă fără succes. Căutările s-au efectuat inclusiv pe timp de noapte, autoritățile folosind drone cu termoviziune. Deținutul executa o pedeapsă de 3 ani și 7 luni de închisoare pentru furt calificat. Miercuri, 19 august, presta muncă la un punct de lucru exterior din municipiul Baia Mare și a evadat în jurul orei 13.30, conform purtătorului de…

Gabriela Decuseară a fost trimisă în judecată pentru schingiuirea și uciderea animalelor în lagărele de câini pe care le deține în județul Arad

1 comentariu
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus trimiterea în judecată a Gabrielei Decuseară, în vârstă de 53 de ani, acuzată că a schingiuit și omorât zeci de câini în localitățile Mâsca și Gurba, din județul Arad. Judecătoria Arad a fost sesizată, în 20 august, prin rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a femeii pentru mai multe infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Potrivit anchetatorilor, Gabriela Decuseară este acuzată de uciderea animalelor, cu intenție și fără drept, în formă continuată, precum și de schingiuirea animalelor, tot în…
veterinar arad
Secret Link