Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste (11) | Viața și moartea din lagăre
În Sta-laguri, erau reguli severe de conviețuire
Așa cum am constatat, Du-lagurile erau improvizate în apropierea frontului și lipseau de acolo cele mai elementare facilități. Lagărele de staționare pentru prizonierii de război (Sta-lag) erau mai bine organizate, prizonierii erau ținuți în clădiri, barăci amenajate, erau înregistrați și fiecare primea un număr după care era strigat la apelul de dimineață și seară. În aceste lagăre existau reguli severe de disciplină impusă de gărzile SS cu ajutorul unor Kapo din rândul prizonierilor (șefi de barăci, de detașamente de muncă, echipe de servicii, de lagăr) care puteau fi mai cruzi decât stăpânii lor.
Supraviețuiau doar cei mai puternici
Toți prizonierii de război au trecut prin momente teribil de grele în aceste lagăre dar cel mai mult au suferit prizonierii Armatei Roșii. Aceștia erau trimiși în adevărate lagăre de exterminare, fiind puși să muncească peste puterile lor, inclusiv în fabrici care produceau pentru război. Condițiile din lagăre erau înfiorătoare, pedepsele erau exagerate și doar cei foarte puternici supraviețuiau. Spre exemplu, dintre cei circa 20 de mii de prizonieri de război sovietici capturați în timpul retragerii haotice din vara anului 1941, ajunși în lagărul de la Auschwitz, după circa un an, în noiembrie 1942, doar 1200 mai erau în viață. (Andrei Pogojev, Evadare de la Auschwitz)
Zvonurile despre ceea ce se întâmpla cu prizonierii ruși în captivitatea germană ajunseseră în rândurile Armatei Roșii, fiind răspândite cu asiduitate de propaganda sovietică, și, lucru de înțeles, i-au convins pe soldații sovietici că nu trebuie să se predea, indiferent de circumstanțe. A fost un alt exemplu al modului în care fanatismul nazist a slăbit de fapt poziția militară a Germaniei.
Rușii erau schelete ambulante
Încă de la sosirea în lagăr, prizonierii erau într-o stare precară și mulți mureau imediat după aceea, chiar dacă primeau îngrijiri medicale. Un prizonier francez povestea despre sosirea unui grup de prizonieri sovietici într-un lagăr al Wehrmachtului din Guvernământul General:
„Rușii soseau în șiruri de câte cinci, sprijinindu-se unul de celălalt, căci niciunul nu putea merge singur. – schelete ambulante era singura descriere potrivită. Culoarea feței lor nu era nici măcat galbenă, era verde. Aproape toți se uitau cu ochi intredeschiși, ca și când nu aveau suficientă forță să își concentreze privirea. Cădeau în șiruri, câte cinci bărbați odată. Germanii îi grăbeau și îi băteau cu patul puștii și cu biciul”. (Antony Beevor. Al Doilea Război Mondial, Rao Class, 2015, p 223).
Odată, când un tren cu prizonieri alcătuit din 50 de vagoane a sosit la destinație și vagoanele au fost deschise, mirosul de cadavre a devenit insuportabil; jumătate dintre prizonieri a fost morți, mulți erau pe punctul de a muri, iar cei care au mai avut puterea de a se repezi la apă au fost împușcați de gărzi. Într-un alt tren plin de prizonieri, alcătuit din 30 de vagoane, când a ajuns la destinație nu a mai fost găsit nici un prizonier viu, ci din vagoane au fost descărcate 1500 de cadavre. (Lord of. Russell, Blestemul zvasticii, op. cit. p 58).
Paznicii se amuzau aruncând napi peste gard
În toamna lui 1941, toți prizonierii au făcut foame, imitând și radicalizând politicile din gulagul sovietic, autoritățile germane le-au dat mai puțină mâncare celor care nu puteau să muncească. Pe 21 octombrie 1941 aceștia au constatat că rația oficială le este redusă cu 27 la sută. Această reducere era teoretică pentru că în multe lagăre nimeni nu era hrănit în mod regulat.
În Sta-lag 308 erau internați exclusiv cetățeni sovietici. Tratamentul aplicat sovieticilor era diferit de al celorlalți, mult mai dur, mergând spre exterminare.
„În timpul zilei era cald, însă nopțile erau teribile. Nu exista protecție împotriva gerului mușcător. Singura construcție din interiorul țarcului era blocul de beton al spălătoriei, care oferea adăpost împotriva frigului pentru câteva zeci de oameni. Locurile trebuia ocupate din timpul zilei și cei care izbuteau să le obțină dormeau în picioare, încălzindu-se recipoc, din cauza supraaglomerării era imposibil să cadă (…) iar căderea ar fi însemnat cu siguranță moartea.
Afară, gerul aprig îi silea pe deținuți să sape cu mâinile goale în pământul nisipos. Câte doi sau trei oameni săpau gropi puțin adânci în care să se ghemuiască, acoperindu-se – dacă erau norocoși – cu o manta. În felul acesta apăreau sute de gropi care se transformau frecvent în morminte pentru cei care nu reușeau să iasă când gloata călca totul în picioare, înnebunită. Asta întrucât conducerea lagărului se amuza punându-i pe paznici să arunce napi peste gard, în apropierea locurilor unde fuseseră săpate mai multe adăposturi. Mii de oameni cu mințile pierdute de foame se năpusteau într-acolo, căznindu-se să înhațe napii, și-i striveau pe cei prinși în vizuinile improvizate”, povestea Andrei Pogojev din propria experiență de locatar al Sta-lag 308. (Andrei Pogojev, Evadare de la Auschwitz, p. 41)
Cei care nu muncesc vor pieri prin înfometare
O indicație a intendentului general al armatei, Eduard Wagner, a limpezit politica de selecție: „Prizonierii care nu pot să muncească – a spus el pe 13 noiembrie – vor fi uciși prin înfometare”. În lagăre, prizonierii mâncau tot ce găseau. Iarbă, scoarță de copac, ace de pin. Nu aveau carne decât dacă era împușcat un câine. Prizonierii au primit în câteva rânduri carne de cal. Prizonierii se luptau să lingă blidele în timp ce gardienii râdeau de ei. Când a început canibalismul, germanii l-au prezentat ca rezultat al nivelului scăzut de civilizație al sovieticilor. (Timothy Snyder, Tărâmul morții, p. 207-209). Unul din lagărele pentru prizonieri de război a fost fixat la închisoarea civilă din Orel. Acolo, s-a documentat ulterior, rația zilnică de mâncare era alcătuită din 200 grame de pâine și un litru de supă făcută din boabe de soia putrezită și făină plină de mucegai, amestecată cu rumeguș. Valoarea calorică era de 700 de calorii. În același timp, prizonierii erau obligați să muncească 11 ore pe zi. Combustibilul și apa proaspătă lipseau cu desăvârșire iar lagărul mișuna de paraziți. Sute de prizonieri sufereau de edem datorat procesului de înfometare. Mortalitatea ajunsese la proporții foarte mari.
Marii comandanți aveau un tratament special
Marii comandanți, generalii de armată, pe care nemții intenționau să-i folosească politic și militar, au avut în general un tratament special. Pentru aceștia, Germania a creat lagărul special „Prominent” de lângă Vinița, unde a internat comandanți sovietici, generali între care cel mai proeminent era Vlasov, plus alții precum Penedelin, M.I. Potapov, M.F.Lukin, M.K. Kirilov, Iakov Djugașvili, fiul lui Stalin (avea să se sinucidă în lagăr). Cu ei au creat Armata de Eliberare Rusă (ROA). Un alt lagăr de acest fel a fost cel de la castelul Schloss Itter, din Tirolul austriac, unde au fost internați importanți oameni politici și generali francezi între care: Paul Reynaud, fost prim ministru; Jean Borotra, ofițer de artilerie, cunoscut ca un mare jucător de tenis; Marcel Granger, ofițer de informații; Maxime Weygand, comandant suprem al armatei franceze; Maurice Gamelin, generalisim al armatei franceze; Edouard Daladier, fost prim ministru etc. În aceste locații prizonierii beneficiau de un regim de favoare, cu relativă libertate de mișcare în interiorul închisorii forțate, de hrană și întreținere pe măsură. În final, aceștia au fost eliberați, în 5 mai 1945, în bune condiții, de o unitate americană ajutată de soldați din Wehrmacht!
Va urma Auschwitz
Cel mai cunoscut în literatura de specialitate a fost lagărul de concentrare de la Auschwitz, în Polonia de astăzi, creat pentru exterminarea evreilor, în special. Dar acolo au murit și mulți prizonieri de război încondiții atroce, uciși deliberat, planificat într-un adevărat lagăr al morții. În reportajul următor vom arăta ce a însemnat lagărul pentru prizonierii de război sovietici și britanici.
Foto: Stalag 308 (VIII E) la Neuhammer-West. Prizonieri de război sovietici cerșesc mâncare în spatele unui gard de sârmă ghimpată, dată/sursa: muse.jhu.edu
Citește și:
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Cruzimea japoneză
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Suferința din lagărul de la Oranki
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Viața și moartea în lagărele sovietice
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Capturarea și drumul spre lagăr
- seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial
