Și în acest an, tânărul violonist arădean Ștefan Șimonca–Oprița a susținut un recital găzduit de Asociația „Jacques Faix” la Casa Pianului de pe strada Episcopiei nr. 25, acest eveniment subliniind importanța culturii, a istoriei și a omogenității dintre cele două. Revenirea lui Ștefan Șimonca–Oprița pe scena Casei Pianului este mai mult decât o prezență, este o dovadă că istoria își întețește și își actualizează semnificațiile în măsura în care omul participă la descoperirea ei, adaptând-o prezentului. Această seară a fost o reamintire a faptului că nicio cultură de valoare nu poate fi într-adevăr ștearsă, doar cel mult abandonată de mentalitatea contemporană generală; de aceeea, ea trebuie promovată pentru a fi văzută.
Scurtă prezentare
Ștefan Șimonca–Oprița este absolvent al Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad și al Conservatorului „Hochschule für Musik Saar” din Saarbrücken, Germania, unde actualmente își urmează programul de masterat. Acesta s-a remarcat în repetate rânduri în domeniul muzicii clasice, atât la nivel național, cât și internațional, fiind distins cu Marele Premiu la Concursul Național de Interpretarea Muzicii Românești „Sigismund Toduță”, Premiul I la Concursul Internațional de vioară „Josef Brandeisz” din Timișoara și Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Vioară „Franco Gulli” din Roma, Italia.
Totodată, acesta a fost finalist în cadrul ediției din 2024 a Concursului Internațional de Vioară „Mieczysław Wajnberg” din Polonia, concertmaistru pentru Filarmonica Arad și solist pentru un concert simfonic al Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Toate aceste rezultate deosebite demonstrează o profundă dedicație pentru muzică, însoțită de un talent clădit datorită trăirii în numele culturii, al artei, al frumosului.
Deschidere
Dincolo de valorosul său context istoric, Casa Pianului oferă fiecărui om care îi calcă pragul o atmosferă caldă, primitoare și sinceră, fiecare vizită parcă învăluind acea parte bună și frumoasă a umanității de care se pare că s-a uitat, fiindcă omul din zilele noastre tinde să uite de cât de esențial și de legat e trecutul de prezent și astfel, uită de el însuși, pierzându-se în diversitatea superficială a lucrurilor lipsite de substanță. Deschiderea evenimentului a fost susținută de gazda Mihai Săcui care a intersectat frumusețea muzicii cu cea a cadrului religios și tradițional, respectiv a doua zi a Sărbătorilor Pascale, acest „timp al reînnoirii” urmând a fi simțit de spectatori prin sunetul care pătrunde în suflet.
Mihai Săcui creează o paralelă între Jacques Faix și Ștefan Șimonca–Oprița, enumerând similarități între cei doi, apoi apreciind faptul că Ștefan ridică Aradul din punct de vedere cultural, semnalând cât de deficitari sunt anumiți „piloni morali” predominanți în societate- ignoranța, dorința oarbă de dezvoltare economică și înăbușirea sferei culturale: ele cultivă deopotrivă un declin moral și social care poate fi combătut printr-un sens colectiv de implicare și de inițiativă.
Desfășurarea Recitalului
În semn de preludiu, violonistul și-a justificat repertoriul, raportându-l la propria concepție despre viață și la viețile marilor compozitori, respectiv istorisirea despre plânsul lui Bach în fața propriei creații care „vine de altundeva, fără a-i aparține”, în antiteză cu tăgada sa spirituală, despre egocentrismul lui Paganini comparat cu dedicația pentru artiști lăsată pe manuscrisele sale. Ca urmare, cuvântul care s-a vrut făcut înțeles a fost „paradox”: confuzia, intensitatea, revelația – toate provin din constatarea și acceptarea contradicțiilor care ne înconjoară și care nu ne permit să ne desăvârșim dorințele pe de-a-ntregul, acesta fiind mesajul lăsat în urmă de Ștefan.
Acesta a interpretat „Partita în Si minor” de Johann Sebastian Bach, „Capriciile IX și XI” ale lui Niccolò Paganini, încheind recitalul de vioară cu „Prima sonată pentru vioară solo” de Eugène Ysaÿe. Spontan, a interpretat la pian și o compoziție proprie, spre surprinderea publicului. În fiecare piesă s-au simțit concomitent agonia, extazul, decăderea și înălțarea, certificând ceea ce a afirmat solistul în discursul său de început- „În muzică nu o să existe niciodată un răspuns definitiv, unul concret de tipul «da sau nu»”.
Acest recital cameral a fost o invitație spre deschidere și spre reflecție asupra rolului artei, unde apropierea artistului de oameni a zidit un sentiment de înțelegere dincolo de orice întrebare sau răspuns, înțelegând că arta (și în special muzica) au ca instrumente părțile imateriale și inexprimabile din noi, a căror singură menire este să fie emanate.
Prin darul său artistic, Ștefan a amintit spectatorilor că scopul culturii este acela de a umaniza: cultura reprezintă constante ale existenței umane, paradoxul său fiind că acestea sunt adresate distinct în fiecare epocă. Întregul eveniment a însemnat un prilej de reconectare și de redescoperire a trecutului prin mâinile fragile ale prezentului, unul atât de viu tocmai fiindcă este atât de mișcător…
Per total, recitalul a fost o ocazie care a imprimat speranță și a contribuit la dezvoltarea laturii culturale arădene, căci fără valorificarea tinerilor se ajunge la stagnare, iar faptul că există inițiative de a i ne opune și de a ne îndrepta atenția către persoane care au într-adevăr un mesaj de spus nu poate decât să construiască solidaritate înspre formarea unui drum cultural mai bun.
GALERIE FOTO
Citește și:
