În colecția „Poesis” a editurii „Caiete Silvane”, a apărut volumul „Poeme pentru Caiete Silvane 2” (editor: Daniel Săuca), dedicat împlinirii a 20 de ani de existență a revistei „Caiete Silvane”, sprijinită de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj. Antologia cuprinde un număr generos de 93 de poeți, publicați în paginile revistei în perioada 2017-2024: Viorel Mureșan, Traian Ștef, Claudiu Komartin, Vasile Dâncu, Gheorghe Vidican, Marcel Lucaciu, Ștefan Jurcă, Andrei Gazsi, Marta Petreu, Daniel Pișcu, Alexandru Jurcan, Mioara Lazăr, Dumitru Chioaru, Maria Pal, Rodica Dragomir, Florica Bud, Mădălina Bărbulescu, Terék Anna, Adela Ponoran, Ancuța Mărieș, Vasile Gogea, Ioan F. Pop, Ion Pițoiu-Dragomir, Theo Gușat, Nina Hoza, Daniel Hoblea, Ioan Bunta, Mihaela Călina Miclea, Teodor Sărăcuţ-Comănescu, Teodor Dume, Eugen Barz, Ioan Radu Văcărescu, Otilia Ţeposu, Robert Şerban, Carmen Ardelean, Dina Horvath, Nicolae Coande, Andrei Mocuţa, Gheorghe Mircea Covaci, Viorel Gheorghe Tăutan, Balázs F. Attila, Simone Györfi, Alice Valeria Micu, Doina Ira-Tăutan, Daniel Dăian, Vasile George Dâncu, Ildiko Şerban, Călin Pavăl, Alexandru Cazacu, Ioan V. Pop, Silvia Bodea Sălăjan, Marilena B. Matei, Ştefan Aurel Drăgan, Liviu Ioan Stoiciu, Vasile Dan Marchiş, Olimpiu Nuşfelean, Eduard Dorneanu, Lucia Bibarţ, Marin Moscu, Voichiţa Lung, Costel Stancu, Ana Ardeleanu, Ioan-Vasile Bulgărean, Angela Maxim, Emilia Poenaru Moldovan, Dumitru Branc, Mircea Bârsilă, Menuţ Maximinian, Ionela-Silvia Nuşfelean, Viorica Mureşan, Constanţa Popescu, Horia Bădescu, Iris Király, Daniel Săuca, Ion Mureşan, Flaviu Claudiu Mihali, Aurora Popescu, Pîrvu Ionică, Cătălina Soare-Hȕll, Pethő Lorand, Codruţa Vancea, Nicole Sere, Vasile Muste, Vasile Ionac, Anca-Ioana Iacob-Gaidoş, Aura Christi, Zalán Tibor, Gelu Dragoş, George Vulturescu, Geo Galetaru, Alina Caraghin, Marian Oprea și George Vigdor.
Antologia a fost lansată luna trecută în cadrul ediției a XVI-a a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, din 27-29 martie. Am ales din volum, pentru publicul amator de poezie, o seamă de voci reprezentative.
Viorel Mureșan – Bucuria porumbelului
pictorul iese în pragul casei sale
să ne aducă toamna-n oraş
ia seama îi spunem că vântul ţi-ar
putea răsturna şevaletul
şi vei vedea lumea cu capul în jos
mai întâi o femeie păşeşte spre mine
purtând în braţe un nor parfumat
o cum se mai odihnea frumuseţea pe chipul ei
înainte de a-şi lua zborul lăsând
în urmă o creangă uscată
şi sondele pe un câmp de petrol par
îngeri fugiţi din biserică să se bată
între ei acolo cu rafalele ploii
dimineaţa aceasta dată cu pudră
roşie pe obraz moare în aplauze aşa
cum fără de veste le-ar apuca râsul
pe toate frunzele dintr-o pădure în
chenarul unei ferestre un stol de
berze tăcea
şi un meşter le netezea limbile
teme-te îi spuneam
că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul
omul aude cum pereţii casei sale
sunt ho-ho-te albe şi reci
iar noi înşiraţi pe lângă ele
ne întindem mâna le ştergem
de praf cu sufletele înmuiate
de ploaie
Marta Petreu – N‑am putut împiedica nenorocirea
Aveam o maşină cu care puteam ajunge oriunde şi trece peste
orice şi‑o conduceam cu mare artă şi‑n mare viteză pe‑un drum
în lucru unghiular
Peste canalul morii nu mai era nici un pod
Priveam apa întunecată sperînd că la o
adică la mine‑n sat sub hagău peste apa
sîmbetei pot zbura sau sări
Era noapte mergeam spre casa noastră ca spre paradis
Eram îmbrăcată în alb
Mergeam cu viteză maximă călcam acceleraţia călcam legile în
picioare doar doar o să ajung la timp în anul 1954 luna iunie doar
doar o să reuşesc să împiedic cumva catastrofa conduceam
nebuneşte prin noapte am ajuns lîngă moară sub hagău dar peste
canalul morii nu mai era nici un pod nici o punte nimic: iar peste
un asemenea canal nu poate trece nici pasărea‑n zbor nu ajung la
vreme în iunie 1954 cînd ei s‑au iubit nu pot nicicum să previn
catastrofa
mi‑am spus
şi m‑am oprit
Alexandru Jurcan – Aniversare cu colivie
M-ai tot rugat să-ţi scriu un poem de ziua ta care
să te uimească numai că tu n-ai vreme de citit
copleşită de coliviile tale unde sosesc mereu
păsări colorate mai apoi bucătăria plină cu
prăjituri prietenii tăi răsfăţaţi pe şezlonguri
cehoviene concertele tale de fiecare vineri
cursurile alerte de franceză drept pentru care
nu-ţi scriu vreo poezie ci mai construiesc o
colivie în care eu voi intra să mă aşezi la răsăritul
dimineţilor tale să-mi aduci cafea în loc de
grăunţe să tăifăsuim despre iederă, soare şi
miere de albine.
Robert Șerban – O posesiune periculoasă
scriitorii poartă cu ei carneţele
caiete agende au prin buzunarele
de la pantaloni cocoloaşe de
hârtie scrisă în cele de la cămăşi
coli împăturite şi răsîmpăturite
în buzunarele de la haine
au petece de şerveţele şi colţuri rupte în grabă
pe care sunt mâzgălite
tot felul de înscrisuri ciudate
scriitorii au tot timpul hârtie asupra
lor şi niciunuia nu-i pasă că hârtia se
aprinde uşor
şi arde repede
Andrei Mocuța – Garderoba tatălui
tata nu a lăsat în urmă
doar cărțile pe care
le-a scris
ci și o garderobă plină
cu haine
toți îți vor talentul
iscusința în exprimare
originalitatea
vocea temperată de critic
priceperea de povestitor
firescul cu care vorbești liber
în public
la lansările de carte
dar nimeni
nu vrea
să-ți îmbrace hainele
după ce mori
așa că le-a luat fratele lui
aproape pe toate
o vedea el dacă le-o folosi
sau nu
poate pentru biserică
vor fi bune
niște cămăși și paltoane
și geaca neagră
din piele
vecinul vânător a vrut
căciula din blană de iepure
un poet apropiat
și-a dorit sandalele
cu care a străbătut
nisipurile
din Efes
atunci când a câștigat
turnirul de poezie
iar un prieten din copilărie
a ales câteva cravate
pe care tot el
i le făcuse cadou
de frica morții contagioase
un unchi n-a mai dat
pe la noi după ce mama
i-a pregătit
un pachet de costume
triate
pentru mărimea lui
pe restul le-am dăruit
săracilor sau
le-am oferit cu sila
diverselor cunoștințe
până când
încetul cu încetul
în garderobă
n-au mai rămas decât
umerașele goale
ca niște poeme suspendate
și neterminate
Ildiko Șerban – La cumpăna furnicilor
Nu mai repet nici măcar gestul reflex
de a mângâia cu privirea zarea mă
aplec cât mai îngustă fantă de lumină
să nu rănesc ţărâna e vreme de secetă
uscat pământul crapă-n vedenii zici că
s-a mutat ultima auroră boreală în
vârful sandalelor oricum nu contează
ambuscada culorilor ziceam că nu mai
doresc orizonturi aici la capăt repet
echilibrul pe cumpăna furnicilor ele au
universul lor al meu schiţează mutaţii
genetice pentru acolo unde nişte păsări
ciudate se răsucesc într-o altă fantă de
înţelegere.
Costel Stancu – * * *
lăsaţi poetul să doarmă cu capul pe masă
nu îl treziţi va cere un pahar cu vin
pentru el şi un os pentru cîinele pe care
tocmai îl visa apoi o să vorbească de
nobila cerşetorie a scrisului de cioburile
strecurate sub cearşaf noapte de noapte
de clipa cînd şi-a dat seama că
nefericitului i se poate lua pînă şi
nefericirea zadarnic îl întrebaţi unde e
poarta ce se deschide cu cheiţa ce o ţine la
gît nu va şti să spună va arăta mereu
malul celălalt acolo trebuie căutată după
ce se ridică ceaţa nu îl treziţi beţi-vă
liniştiţi băuturile iar cînd plecaţi trageţi
obloanele şi acoperiţi cîrciuma cu pămînt
nu vă fie teamă pentru
viaţa lui cîinele va ieşi din vis şi îl va salva
Ion Mureșan – O scară rezemată de un turn
La nordul oraşului într-o carieră de piatră cântam
stingherit cântam: îmi amintesc îmi amintesc pe
clădiri
fluturau piei de sălbăticiune asfinţea şi începuse să
ardă o cârciumă alburie cu flacăra înaltă şi tot atunci
primirăm vestea că un copil lunecând printr-o
fereastră afară pluti un timp deasupra unui cartier
mărginaş.
La nordul oraşului într-o carieră de piatră cântam
stingherit aş putea să vă spun povestea unei
văduve şi o scară roşie rezemată de un turn apoi
ca un vârtej de vânt şi frunze venea din marginea
câmpiei şi-n înserare se auzea un glas strigând
peste întinderi „Câine, câine” Dar cum mă veţi
crede când nu e mult de atunci la sfârşitul uneia
din lungile voastre călătorii m-aţi găsit beat lungit
pe o masă de sticlă într-o vale ninsă
între munţi.
Terék Anna – Fire de păr
Vara e rece,
am 28 de ani.
Moartea s-a înfipt sub
firele nervilor, le ridică
pe rând, le slăbeşte
aderenţa. Taie breşe în
corpul meu,
îşi face loc
în ritm lent.
Să se termine şi asta, ca
atunci când săgeata oboseşte
în aer şi, neatingând ţinta,
devine grea şi cade la
pământ.
Eugen Barz – Din paharul de votcă
scot figurine de lemn dulce,
una câte una
le gust să mă împace cu
veştile despre mine. Mulţime
de păsări se aruncă peste
limba mea de nisip,
singurătatea umple camera
cu dansuri adulterine,
înmoaie ochii în formă de
cuib, îmi adapă mintea
furişându-se printre perdele.
Întorc privirea spre lucrurile
necesarei judecăţi: mângâiere
aduce Domnul, pâraie se vor
întoarce, snopi grei şi galbeni
voi aduna.
Citește și:
1 comentariu. Leave new
felicitări celor incluși în volum ,sunt Stela Ember, profesor de limba și literatura romînă, cu gradul unu în invățămănt.. ,, felicitări! celor incluși… mulțumesc că ed.Caiete Silvane mi-a publicat volumul Albă de dor,2021