Miercuri, 17 Ianuarie 2024, începând cu ora 18:30, Sufrageria Arădeană (Strada Tribunul Dobra 10) a devenit spațiul lansării volumului de poezie „Prin spini scurg algezia”– debutul artistului Mattia Cerantola, elev în clasa a XII-a la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.
( Foto – Hara Bock)
Evenimentul a început printr-o serie discursivă cu rol introductiv, gazda Florin Galiș reamintindu-ne de importanța valorificării interesului cultural în mediul arădean, urmat de editorul Ioan Matiuț și încheiată de o persoană care, dintr-o perspectivă ce a ieșit din sfera academică, intrând într-una a spiritualului și a înțelegerii profunzimii elevului dincolo de limitările impuse de sistemul de învățământ – doamna profesoară de limba și literatură română Amalia Gavra din cadrul Colegiului de Arte care, prin observabilitatea evoluției scrisului lui Mattia în decursul anilor, ne-a oferit câteva direcții interpretative și analitice ale poeziei. După aceea, s-a desfășurat recitalul propriu-zis, unde au recitat și câteva persoane fundamentale pentru și alese de tânărul scriitor care și-a prezentat câteva dintre scrierile tipărite la editura Mirador.
( Foto – Hara Bock)
Având în vedere că pentru a pătrunde cât mai aproape de absolutul unei creații este necesar să îi cunoaștem, pe cât posibil, autorul, trebuie să contextualizăm frumusețea unui spirit artistic multilateral: diversitatea preocupărilor sale variază de la scris, la pictură și sculptură, la fotografie, participând la concursurile de poezie „Panait Cerna” și „ reSTART LITERAR” (în a cărui antologie a fost, de altfel, selectat și publicat), având lucrări expuse la Galeria Delta, la Post-Educația în proiectul „Laborator Speculativ” și în cadrul atelierului „Self-Free” vizând arta performativă și fotografia, unele dintre fotografii fiind expuse în Arad, iar altele la Stuttgart.
( Foto – lucrări Mattia)
A-ți împărtăși creația înseamnă a divulga fragmente de sine unei lumi incerte, a te arunca în inevitabilul pluriperspectivismului, totodată rămânându-ți loial spiritului ce te instigă, în primul rând, înspre condiția de creator, folosindu-se de cea de receptor: cartea conține 34 de poeme pe teme abordate într-o manieră relativ modernă a sensibilității firii, despre „puterea sufletului, slăbiciunile corpului, discrepanțele vieții și ale societății”, constituind un ansamblu de percepții, greșeli, idei, sentimente, fiecare text fiind însoțit de o imagine vizuală a unei trăiri care, în ciuda subiectivității sale circumstanțiale, reușește să deschidă și să se eternizeze.
„Prin spini scurg algezia” este simbolistic o poveste versificată a conștientizării, a transpunerii actului de a trăi și de a-l universaliza, o beție de cuvinte pierdute în fantezia lucidității, o înlănțuire de intensități distincte declanșate de perceptarea și constatarea naturii revelatorii a universului ca întreg- un univers axat pe autenticitatea și indispensabilitatea simțurilor care ne formează ființa, înălțând-o dincolo de barierele materialului care, până la urmă, este cel care inspiră. Cele patru capitole încadrate în volum („De la pământul meu la al vostru”, „Dezacorduri intime”, „Sinestezie pentru cei ce uită”, „Infantil eretism”) reprezintă o încercare poetică de încapsulare a esenței rămase la latitudinea misterului-trăsătura primordială a unui cosmos aflat numai într-un stadiu al indefinitului pe care, ca umanitate, îl străpungem pentru a renaște.
( Foto – Hara Bock)
BALSAM DE SULF (Capitolul I) – parte din recital:
Am ieșit în lume,
ca să întâlnesc
cucuvele moarte.
Cu aripile ciufulite,
pene creponate, mecanisme descărnate…
și orbitele-i sparte,
colcăind de viermi,
pe asfaltul rece.
… spițele nu se îndură… pedalez mai departe…
Dar nu înainte…
Ca putredul balsam să-mi înmiresmeze aureola,
De Toamnă, cucuvele, cioara și viola,
Mi-am împins sora înaripată,
Cu roata pe pământ… cu pacea-mi uzurpată,
Să se descompună în aparenta pace,
Cu pieptul găurit, ciuruit,
totul tace…
Între brațele vieții am intuit,
La baza unui stâlp al unui curent ce zace…
Plin de ciudă aș putea suspina oricând,
Dar sulful tace și se ridică silențios,
E o mireasmă absentă când pasiunea se risipește
surghiunos.
Florile târzii și buruienile lor
mângâie iritația de pe picioarele celor care mor,
Eu cu aura anticalofilă,
Îmi flutur pletele sure în reflexii și adieri de parfum,
Nepăsătoare, scânteierea lor romantică,
Se risipește,grizat, în vânt.
Am pornit la drum!
Cu o roată spartă și miresme de scrum,
Vina a fost a unei perfide nuci cu ciobul ei
Și șoapta de pe urmă…
Mi-am amintit că ambii suntem unul
Și că nu există mai bun, mai viu, mai mult…
Între timp…
Cu acel țârâit al lanțului din frână,
Contemplez.
La câte nu mai sunt,
Câte nu au să mai fie,
Ce nu va ști și ce nu va afla
Mintea mea inutilă
Și cucuveaua Ta.
Toamnă, cu jar din focuri de lele,
te învinuim că ne aduci moarte
și ghețurile tale, cancerul ruginos,
ni le injectezi de-aproape sub pretexte de frumos.
Dar eu știu că a ta rugină,
cancerigena față,
nu ți-o insufli… Tu,
căci Tu
tot te descompui în continuare,
dar nu poți spune <<nu>>.
Ești la fel de imobilă prin ața vieții ce ne taie,
ești la fel de ipocrită,
de neștiutoare…
crudă în bătrânețea ce suflă prin paie,
ne-am născut deodată,
cangrenați din depărtare,
printre fânuri și buruieni târzii,
îmi aduc aminte ce Tu nici măcar nu știi…
În prima zi când Te-am știut,
o pată pe cupola mea…
ai fost rece,
ai fost ceață,
ai fost frigidă,
plină de greață,
ai existat cu a Ta roșeață
și mi-ai dictat cântecul Tău,
izul Tău de astenică dulceață,
palida origine
și crunta viață…
refrenuri de sori târzii și transpirație mucedă,
alintă nevrozele și cugetă…
Nu știi… că ne controlezi,
pentru că și Tu ești controlată,
învârtită printre spițe,
întoarsă în timp de o roată.
Dar ce să fac, cum te poți împotrivi?
Ești inexistentă în propriul gând
și nu te pot privi.
Te analizez printre frunze,
îți creez o față…
Nu știi ce știu,
Nu ai viață!
Dar ești bogată prin urâțime și ești tot mai frumoasă…
te gândesc în continuare,
pe cum îmbătrânesc…
și îți devin și eu mireasmă.
Rezumatul video al serii:
