Dacă aș avea suficient talent poetic, aș reprezenta în metafore memoria tulburătoare a anilor petrecuți în Liceul Pedagogic din Arad (actualmente Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”.)
Mi-ar curge multe amintiri și straturi de nostalgie prin cotloanele unei minți ahtiată de melancolie și prin sufletul iscoditor după magia cea parfumată a traiului meu, de ce să nu recunosc, fericit. Carolina Ilica, poate verișoara mea din Apuseni, a aprins jarul lirismului omagiind cum numai un mag al cuvintelor putea să ridice un templu de vocabule dedicate unui zeu, în lirica „Dumneavoastră”, din care recit cu evlavie și respect pentru toți dascălii lumii, înzestrați cu „severă bunătate și blândețe”:
„E vară iar. Bună dimineața!
E vară, Domnule învățător.
Mi-e dor de-o vorbă bună-a Dumneavoastră,
De Dumneavostră-mi este astăzi dor.(…)
Ce grea e Cartea care ne-ați deschis-o
Și mult mai vastă decât viața noastră!
De peste ani, cu dragoste mă-nchin
Și azi severității Dumneavoastră!”
Mii de adolescenți au venit din satele românești să dobândească învățătura pe care s-o răspândească copiilor din casele țăranilor.
Începând cu 3 noiembrie 1812 și până astăzi. Cohorte întregi de minți luminate au pornit să deprindă harul de luminare a sufletul copiilor, mirați că lumea are și alte dimensiuni decât universul lor rural. Au dobândit rostirea corectă a graiului românesc, au deprins capacitatea de a agonisi destul suflet spre a-l împărtăși altora. Au văzut că micul lor univers capătă un contur nou, deschis spre infinitul cunoașterii. Au deprins mirajul artei și farmecul poeziei, au devenit „domni învățători” și mai apoi „doamne învățătoare”. Au cules meșteșugul scrierii și citirii, a socotirii și visării, dar mai ales au descoperit virtuțile patriotismului și a umanismului. El, învățătorul, trecut prin aroma cea delicată a flăcării pasiunii, a învățat să caute răspunsuri fără întrebări, să scrijelească, prin ”flacăra țichindeliană” și prin deșteptare.
Valoarea unei școli e dată de calitatea intelectuală a profesorilor săi.
Întâiul dintre cei mai inteligenți a fost Constantin Diaconovici – Loga, un intelectual de ținută, urmat apoi de Alexandru Gavra, un distins om de cultură, enciclopedist cu deschidere spre cunoaștere, Petre Pipoș, un pedagog, creator de didactică, format la școala de psihologie germană a lui Rein și Herbart, apoi Teodor Botiș, teolog și monograf, Caius Lepa, doctor în etnomuzicologie, Eduard Găvănescu, remarcabil intelectual și dascăl de vocație, Vasile Popeangă, cărturar și cercetător, profesor și director, plus alții, care pot întra în preferința învățăceilor.
Liceul Pedagogic din Arad, devenit Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”, are viitor, prin creșterea necontenită a prestigiului instituției, grație calității actului didactic, valorii profesorilor, stilului de conducere și seriozității, rigorii și responsabilității întreținute în această instituție model și reper pentru istoria învățământului românesc. Apreciem calitatea exercițiului didactic, valorile întreținute de spiritul preparandial, voința de modernizare necontenită a autorității intelectuale, culturale și științifice a actualului contingent de elevi, profesori și directori.
Sunt motivat ca în loc de punct să pun o lacrimă. Pentru profesorii mei care au fost.
Pentru colegii mei care nu mai sunt. Pentru directorii care și-au lăsat umbra aici. Simt că Dumnezeu pășește printre visele lor. Eu am fost elev, profesor, director. Dorința mea este ca generația actuală să resimtă parfumul admirației pentru toate contingentele care și-au legat devenirea de acest „tânăr bătrân” liceu, să consume prospețimea emoției în preajma fiecărui eveniment omagial, să ardă la flacăra răscolitoare a pasiunii pentru învățătură, risipind o adorație desăvârșită pentru toate câte a fost și a făcut Preparandia „Dimitrie Țichindeal” în vederea elevării culturii, civilizației și înțelepciunii naționale.
Chiar ziua de astăzi e una a plantării răsadurilor de iubire, a mlădițelor de optimism și a rămurelelor de fericire.
Să ne bucurăm deci de înfrățire întru iubire, încredere, fericire! Să întreținem nădejdea că „la obârșie la izvor, nici un drum nu se întoarce decât în chip de dor”, cum poetiza atât de fremătător Lucian Blaga. Ne odihnim în dor, așa cum ne cuprinde dorul de vremurile de odinioară, în care tinerețea răscolea neastâmpărul curiozității. Și astfel am învățat, noi, DASCĂLII, ajunși învățători, să ascultăm cu evlavie timbrul poetic al Sonatei lunii și să aud glasul cuvintelor înțelepte, care descriu prețuirea noastră pentru virtuțile minții, al sufletului emoționat că și-a dobândit dreptul de a cumpăra o pană de înger cu care să (de)scrie amintirea Preparandiei din Arad, în data de 15 noiembrie 2022.
